Explicaţii orale privind votul

Raport: Rui Tavares (A7-0125/2010)

  Philip Claeys (NI). – (NL) Am votat împotriva raportului Tavares pentru că introducerea programului comun de reinstalare este pasul „n” către uniformizarea completă a politicii europene în domeniul azilului.

Nu trebuie să fii clarvăzător ca să poţi prevedea chiar şi acum că o politică uniformă ca aceasta va conduce la o creştere masivă a numărului solicitanţilor de azil în statele membre. Considerentul din raport în care se susţine că introducerea unui program comun de reinstalare ar face imigrarea ilegală mai puţin atractivă este în mod special neplăcut. Acest pseudo-argument ipocrit iese la suprafaţă de fiecare dată când se votează în această cameră texte care privesc imigraţia sau azilul. Se aruncă astfel praf în ochii oamenilor. În ţări precum Belgia, imigraţia ilegală apare de obicei când oamenii, după declanşarea procedurii de azil, se fac nevăzuţi şi sunt ulterior recompensaţi cu regularizarea situaţiei lor.

Acest lucru trebuie combătut, iar programul comun de reinstalare nu oferă sub nicio formă o soluţie.

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) Am aprobat o directivă care va deschide fără niciun dubiu noi oportunităţi de cercetare a eficienţei energetice a clădirilor şi va contribui la realizarea de economii în ceea ce priveşte încălzirea clădirilor. Bineînţeles că problema o constituie în special clădirile vechi, şi nu doar blocurile de apartamente. Colegul meu Marian-Jean Marinescu a menţionat ieri un fond special. Alocarea de resurse suplimentare în vremuri de criză este destul de improbabilă. Este de aceea necesar ca resursele existente – care reprezintă 4 % pentru perioada 2010-2014 – să fie mai bine folosite.

Raport: Carlos Coelho (A7-0126/2010)

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) Am dorit să vorbesc din nou despre raportul referitor la fondul pentru refugiaţi şi de aceea m-am prezentat în faţa dvs. Doresc să spun că echipamentul de vot a arătat că m-am abţinut. Cu toate acestea, doresc să declar aici că sprijin împărţirea responsabilităţii în asigurarea unor condiţii mai demne pentru cei care în mod îndreptăţit solicită azil şi că am votat pentru această propunere. Pe de altă parte, trebuie să luptăm mai eficient împotriva imigraţiei ilegale.

Cu permisiunea dvs., aş face referire la subiectul Schengen. Astăzi am aprobat paşii care trebuie făcuţi în continuare către lansarea Sistemului de Informaţii Schengen de a doua generaţie, care consolidează garanţiile de securitate pentru toţi europenii care trăiesc într-un spaţiu unificat şi fără bariere.

Cu toate acestea, acţiunile poliţiei din Germania şi Austria aruncă o umbră întunecată asupra a ceea ce Schengen reprezintă şi asupra ideii de solidaritate europeană, atunci când numeroşi cetăţeni cehi sunt obligaţi să se supună unor controale intime, degradante şi inutile la graniţele interne. Am ridicat această problemă, alături de alte subiecte, acum doi ani într-o întrebare adresată Comisiei Europene, dar situaţia nu a fost încă rezolvată într-o manieră satisfăcătoare. Ea reprezintă o încălcare serioasă a normelor, iar în cazul cetăţenilor cehi, inclusiv al oamenilor de afaceri şi lucrătorilor, restricţionează libera circulaţie, care este una din libertăţile fundamentale garantate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Raport: Rui Tavares (A7-0131/2010)

  Clemente Mastella (PPE). – (IT) O politică referitoare la migraţie, doamnă preşedintă, care îşi propune să fie corectă şi realistă presupune în mod necesar adoptarea unor reglementări europene comune cu privire la azil şi trebuie, de asemenea, să prevadă un program de reinstalare care să fie eficient, solid şi sustenabil. Simt că în acest moment trebuie să subliniez că reinstalarea urmăreşte nu numai un scop umanitar, dar şi unul politic şi economic, acela de a uşura atât sarcina ţărilor terţe de a accepta un număr mare de refugiaţi, cât şi sarcina la fel de dificilă a distribuirii costurilor şi responsabilităţilor financiare.

Credem, cu toate acestea, că i singură linie bugetară şi o singură formă de sprijin financiar nu sunt suficiente şi de aceea chemăm statele membre să promoveze crearea în continuare a unor mecanisme private de finanţare, încurajând parteneriatele public-privat cu ONG-urile şi alţi parteneri sociali, cum sunt organizaţiile cu profil etnic sau religios, pentru a ajuta la promovarea voluntariatului în acest sector. Când ne referim la noile perspective financiare, credem, de exemplu, că ar fi o idee bună să prevedem o alocare financiară specifică ad-hoc, eventual prin intermediul unui nou fond înfiinţat în acest scop.

În cele din urmă, propunem o angajare fermă a tuturor celor implicaţi pentru asigurarea accesului refugiaţilor, în special al celor mai vulnerabili dintre ei, la condiţii de adăpost decente, la educaţie şi cursuri de limbă, la asistenţă medicală şi servicii psihologice, precum şi a accesului lor pe piaţa muncii, care este vital pentru a asigura integrarea lor adecvată.

Recomandare pentru a doua lectură: Astrid Lulling (A7-0146/2010)

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) Sunt foarte mulţumită că raportul Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen a primit un sprijin atât de larg în cadrul votului de astăzi. Sunt conştientă că este în primul rând responsabilitatea statelor membre să se asigure că condiţiile sociale ale antreprenorilor femei se situează la un nivel de egalitate cu acelea de care se bucură angajaţii femei. În orice caz, acest raport prevede orientări clare pe care ţările ar trebui să le urmeze. Nu consider acest lucru ca fiind o încălcare a subsidiarităţii, dar dacă cineva are dubii, atunci poate iniţia o reexaminare. Mulţumită Tratatului de la Lisabona, chiar şi parlamentele naţionale pot face acest lucru. Sunt curioasă dacă ele vor profita de aceste critici sau se vor angaja doar în discuţii fără substanţă şi fără de sfârşit.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE). – (LT) Am votat pentru acest raport şi simt că este important să subliniez faptul că, în medie, femeile din Uniunea Europeană sunt în continuare plătite cu 17,4 % mai puţin pentru o oră de muncă decât bărbaţii. Această disparitate a fost doar întrucâtva redusă pe parcursul ultimilor 15 ani, în timp ce în unele ţări chiar s-a accentuat. Sunt de acord cu apelul Parlamentului la prezentarea de rapoarte periodice referitoare la decalajul de salarizare dintre genuri în Uniunea Europeană şi sprijin toate măsurile care ajută la reducerea discriminării împotriva femeilor în Uniunea Europeană.

Raport: Toine Manders (A7-0122/2010)

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) Am aprobat această propunere controversată pentru că Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor a extins-o şi a îmbunătăţit-o prin introducerea ţării de origine în etichetare şi pentru Uniunea Europeană. Deputaţii italieni au prezentat propuneri suplimentare în şedinţa de astăzi, incluzând extinderea domeniului de aplicare a regulamentului pentru a include şi pantofii. Susţinut această idee de foarte mult timp, dar ea trebuie redactată la un standard înalt de către Comisia Europeană. Este o chestiune care se referă la rezolvarea definiţiilor cu caracter tehnic, pe care Parlamentul nu o poate face de unul singur foarte bine. De aceea nu am votat în favoarea ei, dar, în acelaşi timp, doresc să cer Comisiei să înceapă să lucreze deîndată şi să prezinte propunerea.

  Morten Løkkegaard (ALDE) . – (DA) Doamnă preşedintă, aş vrea doar să spun că am votat împotriva acelor părţi ale raportului care se referă la etichetarea de tipul „fabricat în”, pentru că nu cred că există vreo dovadă că avantajele sunt mai mari decât dezavantajele. Cred că aceasta tinde către protecţionism, şi acesta este un lucru în a cărui favoare îmi este greu să votez. Prin urmare, am votat împotriva părţilor în cauză.

Raport: Luís Paulo Alves (A7-0054/2010)

  Marek Józef Gróbarczyk (ECR). – (PL) Doamnă preşedintă, am decis să sprijin această iniţiativă care oferă câtorva regiuni din Europa o şansă de dezvoltare. Trebuie atrasă atenţia asupra faptului că, în termeni economici, chiar anumite zone din Europa devin, de asemenea, regiuni ultraperiferice. De aceea, programe de acest gen au ca obiectiv, printre altele, dezvoltarea zonelor în Europa şi sper că vor stimula dezvoltarea prin intermediul agriculturii şi al industriei piscicole.

  Laima Liucija Andrikienė (PPE). – Doamnă preşedintă, doresc să îmi exprim îngrijorarea referitoare la situaţia în care se află producătorii de banane din Insulele Canare, Guadalupe, Martinica şi Madeira, regiuni pe care tratatul le include printre regiunile ultraperiferice.

Situaţia lor a devenit şi mai dificilă în special din momentul în care UE a încheiat în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului un acord cu ţările din America Latină care prevede scăderea tarifelor pentru importurile de banane din acea regiune. Vreau să atrag atenţia asupra faptului că, în 2006, UE şi-a reformat organizarea comună a pieţei bananelor. UE şi-a asumat obligaţia de a aloca fonduri bugetare cu titlu de ajutor pentru producătorii de banane din respectivele regiuni. De la această reformare, UE a alocat 28 de milioane de euro pe an pentru sprijinirea producătorilor de banane din Insulele Canare, Antilele Franceze, Madeira şi, intr-o măsură mai redusă, din Insulele Azore.

Deşi ar trebui să apreciem un astfel de sprijin, pentru mulţi dintre producătorii de banane acest sprijin nu va fi suficient. De aceea doresc să solicit instituţiilor competente să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că ramurile tradiţionale ale economiei în UE nu sunt compromise în favoarea unor obiective comerciale cu caracter strategic mai pronunţat.

  Mairead McGuinness (PPE). – Doamnă preşedintă, sprijin acest raport pentru că abordează subiectul diversităţii şi politicii agricole dintre regiuni. Cu toate acestea, doresc să comentez remarcile finale ale comisarului Cioloş. Dânsul a răspuns preocupărilor exprimate cu privire la redeschiderea discuţiilor cu ţările din Mercosur ş,i în timp ce cuvintele sale au adus o oarecare alinare celor care au ascultat – pentru că a spus că se va asigura că interesele fermierilor din UE şi modelul de exploatare agricolă al UE vor fi salvgardate – mi-e teamă că pe mine nu m-a liniştit.

Reiese cu claritate din propriile documente ale Comisiei că producătorii de carne de vită, carne de pasăre şi carne de porc din Uniunea Europeană vor fi afectaţi în mod negativ dacă se va ajunge la o înţelegere. Această redeschidere a discuţiilor intervine într-un moment în care noi ne aflăm în plin proces de reformare a politicii agricole. Bugetul este ameninţat. Deşi poate că nu avem un buget suficient, ne confruntăm totuşi în continuare cu distorsiuni ale preţurilor şi ale veniturilor fermierilor. Acest lucru nu are niciun sens şi sper că comisarul ascultă aceste opinii.

Raport: Richard Ashworth (A7-0051/2010)

  Krisztina Morvai (NI). – (HU) Sprijin acest raport pentru că simplifică enorma povară administrativă şi birocratică care apasă în prezent asupra fermierilor. Sunt foarte sigură că, în urma acestui raport, un nou tip de relaţie va apărea între oficialii însărcinaţi cu punerea în aplicare a politicii agricole comune în statele membre, în special în statele post-comuniste, precum Ungaria, şi fermieri. Aceasta va pune capăt practicii folosite în prezent care a pedepsit, penalizat şi şi terorizat în mod sistematic fermierii. Sper, de asemenea, că o nouă formă de cooperare se va dezvolta până la urmă între oficiali şi clienţi. Cred că este foarte important ca responsabilitatea să nu revină doar fermierilor care au trebuit până acum să plătească amenzi pentru fiecare incident minor, ci şi ca statul să îşi asume propria responsabilitate, aşa cum este cazul întârzierii plăţilor datorate fermierilor. Cererile referitoare la astfel de plăţi ar trebui să poată fi puse în executare prin instanţă, atât de către fermieri, cât şi de către clienţi.

  Alfredo Antoniozzi (PPE). – (IT) Am votat în favoarea raportului Ashworth pentru că eu cred că simplificarea şi reducerea procedurilor birocratice referitoare la PAC, politica agricolă comună, nu este doar dezirabilă, ci şi necesară, astfel încât fermierii europeni să poată beneficia pe deplin de beneficiile ei şi să nu se confrunte, aşa cum se întâmplă deseori, cu dificultăţi şi întârzieri de ordin administrativ.

Mai cred şi că mulţi vor împărtăşi dorinţa de a asigura o legislaţie mai clară şi mai inteligibilă, atât pentru autorităţile administrative, cât şi pentru fermieri, de a înlătura toate reglementările superflue şi de a promova schimbul de bune practici între statele membre şi autorităţile locale.

  Peter Jahr (PPE). – (DE) Doamnă preşedintă, politica agricolă comună are nevoie de o verificare constantă a practicabilităţii ei, pentru că hârţogăria ne costă mult timp şi mulţi bani, atât pe noi, cât şi, în primul rând, pe fermierii noştri. Elementele fără înţeles ori cele care nu sunt potrivite trebuie demontate şi simplificate. Acesta este cazul în mod special al reglementărilor eco-condiţionalităţii, care de multe ori sunt complicate şi disputate.

Scopul nostru declarat este de a face politica agricolă mai simplă şi mai transparentă. Fermierii din Uniunea Europeană trebuie să fie capabili să petreacă din nou mai mult timp pe câmp decât în spatele unui birou. Sper cu sinceritate că Comisia la lua botă de acest mesaj cuprins în raportul nostru şi-i va da curs.

  Diane Dodds (NI). – Doamnă preşedintă, am votat pentru acest raport la fel ca mulţi dintre cei angajaţi în activitatea fermierilor din regiunile lor. Unul dintre lucrurile foarte importante pe care îl auzim de fiecare dată este birocraţia existentă în această industrie. De aceea, un aspect-cheie al noii politici agricole comune trebuie să fie o reducere a birocraţiei şi a hârţogăriei. Legislaţia trebuie să aibă înţeles pentru fermieri şi nu trebuie să îi restricţionăm pe aceştia în privinţa producţiei de alimente. Cu toate acestea, nu este importantă doar simplificarea legislaţiei, ci şi flexibilitatea pentru statele membre, şi, chiar mai important, pentru Comisie şi Curtea Europeană de Conturi.

Curtea Europeană de Conturi a arătat fie puţină, fie niciun fel de flexibilitate sau chiar bun simţ în aplicarea penalităţilor. Această legislaţie are nevoie urgentă de atenţie şi este necesar mai mult bun simţ. O analiză financiară este, de asemenea, necesară pentru a evalua costurile inspectării exploataţiilor agricole şi sumele de bani recuperate din penalităţi pentru a vedea dacă raportul calitate–preţ este de fapt asigurat pentru contribuabil.

  Mairead McGuinness (PPE). – Doamnă preşedintă, cred că atunci când am introdus decuplarea, puţini dintre noi au realizat care sunt implicaţiile integrării eco-condiţionalităţii în pachetul pe care fermierii trebuie acum să îl respecte. Cred că este vorba de peste 17 directive diferite. Poate că noi, cei din această cameră, ar trebui să ne întrebăm cât de bine legiferăm în vederea simplificării.

Cu toate acestea, există o zonă pe care doresc să o comentez în mod special, şi aceasta este zona inspecţiilor. Avem inspecţia generală pentru eco-condiţionalitate efectuată de autorităţile competente, dar fermierii se confruntă din ce în ce mai mult cu alte niveluri şi straturi de inspecţie din partea procesatorilor, distribuitorilor, din partea unor grupuri diferite; avem nevoie de puţină coordonare, şi nu de duplicarea inspecţiilor. Ele nici nu adaugă valoare şi nici nu aduc un plus de siguranţă sau securitate produsului final, ci un grad imens de birocraţie şi frustrare pentru producători, cărora li se cere să întâlnească şi să salute toţi aceşti inspectori. Salut acest raport.

  Hannu Takkula (ALDE). – (FI) Doamnă preşedintă, doresc în primul rând să mulţumesc raportorului dlui Ashworth pentru excelentul său raport. După părerea mea, există acum un motiv foarte bun pentru a atrage atenţia asupra abilităţii noastre de a simplifica procesele care se referă la agricultura din Uniunea Europeană. Se poate spune că jungla plăţilor este de natură să descurajeze simplul fermier, din nordul ori estul Finlandei sau în general de oriunde altundeva din Europa, în desluşirea ei. Avem de aceea nevoie de modele clare, inteligibile şi funcţionale. Mai avem nevoie şi de încredere între populaţia agricolă şi guvern pentru a putea să avansăm.

În prezent, politica agricolă a Uniunii Europene este într-o stare atât de haotică, având în vedere cele 27 de ţări şi culturi diferite, încât este dificil să întrevezi un viitor clar altul decât simplificarea şi clarificarea sistemelor. Raportul dlui Ashworth este un pas excelent în această direcţie şi sper că vom putea să continuăm pe acest drum: instrucţiuni şi orientări în domeniul agriculturii clare şi simple, acum şi în viitor.

  Seán Kelly (PPE). – Doamnă preşedintă, cred că este reconfortant să avem astăzi în faţa Parlamentului un raport care începe cu cuvântul simplificare. Bineînţeles că acest lucru în sine nu ar trebui să fie necesar, dar sugerează că, până acum, a fost prea complicat.

Orice implică o abordare educaţională a unui subiect specific ar trebui să implice simplificare în loc de complicare. Am avut prea multă complicare până, acum aşa cum probabil oricine dintre cei care au participat la reuniuni ale fermierilor ştie. Fermierii sunt în mod absolut cuprinşi de furie de numărul de formulare pe care trebuie să le completeze şi de corpul de control arogant pe care trebuie să îl îndure.

De aceea salut această propunere. Bineînţeles că trebuie spus, de asemenea, că ceea ce faci cu formularele nu va decide de fapt modul în care îţi lucrezi pământul. Ceea ce ne va da posibilitatea de a urmări, de a responsabiliza, de a asigura siguranţa şi calitatea alimentelor de care avem nevoie este felul în care fermierii îşi tratează animalele şi modul în care aceştia îşi lucrează pământul.

Acesta este aşadar un pas în direcţia corectă. Sper să vedem mai mulţi asemenea paşi şi să eliminăm în scurt timp necesitatea de a include cuvântul simplificare, pentru că ar trebui să se afle acolo în mod automat.

Raport: Helga Trüpel (A7-0134/2010)

  Anneli Jäätteenmäki (ALDE). – (FI) Doamnă preşedintă, am votat în favoarea acestui raport, dar am votat în mod greşit în privinţa celui mai important articol, 34, la amendamentul 5. Este foarte important să clarificăm mărimea acestei amprente de carbon şi, în continuare, să descoperim costurile ei. Este timpul ca Parlamentul European să se reunească doar într-o singură locaţie şi sunt foarte mulţumit că noul guvern din Regatul Unit a decis ca analizarea acestei chestiuni să facă parte din programul său. Sper că şi celelalte state membre vor include această problemă printre preocupările lor. Este o chestiune care priveşte mediul şi una care priveşte costurile. Atâta timp cât Parlamentul European va putea cheltui bani aşa cum o face acum pentru o întrunire de acest fel, noi vom continua să ignorăm criza economică.

Recomandare pentru a doua lectură: Silvia-Adriana Ţicău (A7-0124/2010)

  Sonia Alfano (ALDE). – (IT) În ceea ce priveşte raportul Ţicău, am votat în favoarea poziţiei comune referitoare la actualizarea directivei privind performanţa energetică a clădirilor, pentru că scopul este ca de la sfârşitul lui 2020 toate clădirile nou construite să aibă o balanţă energetică egală cu zero, un scop pentru atingerea căruia instituţiile europene trebuie să facă toate eforturile necesare. Europa are un angajament comun şi este ferm convinsă că în viitorul apropiat nu va mai fi necesar să producă mai multă energie, ci să o folosească mai bine pe cea care este deja produsă.

Economisirea energiei şi eficienţa energetică reprezintă o sursă de producere a energiei. Nu avem nevoie să aşteptăm zece ani pentru a avansa în această direcţie; trebuie mai degrabă ca statele membre să se angajeze încă de acum să atingă ţinte eficiente din punct de vedere energetic, folosind resursele financiare care până acum au fost alocate producerii unor cantităţi mai însemnate de energie.

Vă reamintesc în special de lansarea nedreaptă a programului nuclear din Italia, care a pus în pericol sănătatea cetăţenilor şi a adus pagube acesteia şi mediului înconjurător. O uriaşă cantitate de resurse publice a fost irosită cu această lansare pentru a produce, în mai puţin de douăzeci de ani, aceeaşi cantitate de energie de care ne-am putea lipsi dacă ar fi să investim aceleaşi resurse chiar acum în eficienţa energetică. Să facem investiţii ecologice pentru copii noştri, nu să producem deşeuri radioactive!

Acum voi merge mai departe cu explicarea votului privind raportul Rühle.

Raport: Heide Rühle (A7-0151/2010)

  Sonia Alfano (ALDE). – (IT) Am votat pentru deoarece cred că este important pentru Parlament să sprijine simplificarea şi raţionalizarea legii achiziţiilor publice. Aceasta va uşura munca organismelor administrative şi a întreprinderilor, în special a celor mici şi mijlocii, pentru care va fi mai uşor să participe la licitaţii.

Consider că este esenţial să mă refer la utilizarea achiziţiilor publice ca modalitate de a încuraja trasee de dezvoltare durabilă, prin introducerea criteriilor sociale şi a celor referitoare la mediu în cadrul invitaţiilor de participare la licitaţie. Cred, de asemenea, că este de datoria acestui Parlament şi a instituţiilor europene să continue să exercite presiune pentru o transparenţă din toate punctele de vedere a tot ceea ce înconjoară folosirea banilor publici, în mod special în privinţa achiziţiilor publice, folosind toate mijloacele posibile şi internetul în mod special.

Controlul exercitat de către cetăţeni reprezintă o contribuţie crucială pentru folosirea fondurilor publice într-un mod care să fie cu adevărat în interesul colectiv şi, aşa cum ne-a reamintit Comisia pentru dezvoltare regională, pentru lupta împotriva corupţiei care predomină în cadrul autorităţilor locale şi regionale.

  Zuzana Roithová (PPE). – (CS) Din nefericire, achiziţiile publice sunt un domeniu care suferă de unele dintre cele mai înalte niveluri de corupţie. Am fost fericită să susţin raportul întocmit de Heidi Rühle, care face un apel la simplificarea achiziţiilor publice. Cu toate acestea, doresc în acelaşi timp să arăt că, până la introducerea de către Comisie a unui portal public cu informaţii privind circumstanţele unor contracte suspecte finanţate de Uniune, nu se vor schimba multe lucruri. Concurenţa nu va fi una eficientă, loială şi accesibilă pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Mă refer la monitorizare si analiză, la un preţ de referinţă pentru un kilometru de autostradă, la publicarea numelor proprietarilor reali ai firmelor câştigătoare, inclusiv ai filialelor firmelor mamă, dar şi la publicarea denumirilor firmelor care câştigă în mod repetat, astfel încât să poată fi investigate de media şi de către public.

Raport: Franziska Keller (A7-0140/2010)

  Mairead McGuinness (PPE). – Doamnă preşedintă, am vrut, de asemenea, să vorbesc despre eficienţa energetică, dar se pare că regula este că dacă nu sunt amendamente, nu se pot formula explicaţii orale, astfel că voi prezenta o explicaţie scrisă.

În privinţa raportului Keller, vreau să fiu foarte explicită şi să spun că îl resping în baza punctelor 44 şi 45 şi a considerentul I. Consider că punctul 44 este foarte îngrijorător.

În plus, unde se întruneşte acest Parlament? Anul trecut şi acum doi ani, am insistat pe lângă Comisie să treacă la acţiune şi să asiste fermele de lapte din Europa care se aflau într-o situaţie cumplită. Comisia a răspuns cu restituiri la export ca măsură de urgenţă. Singurele persoane care mi s-au plâns despre ele au fost din Noua Zeelandă, care nu este o ţară în curs de dezvoltare. Cred că introducerea acestor paragrafe într-un raport de altfel foarte bun face un deserviciu acestui Parlament şi producătorilor noştri de pe întreg teritoriul Europei, care se zbat. Noi reducem producţia din Europa. Acest lucru produce consecinţe pentru ţările emergente. Trebuie să îi acordăm atenţia necesară.

  Preşedinta. – Doamnă McGuinness, aţi avut perfectă dreptate în privinţa Regulamentului. Am crezut că dna Alfano urma să continue pe un ton similar ca şi dna Jäätteenmäki, dar de fapt raportul nu ar fi trebuit să aibă niciun fel de explicaţii ale votului. Aveţi dreptate.

  Seán Kelly (PPE). – Doamnă preşedintă, vreau doar să spun că sunt de acord cu colega mea, dna McGuinness. Am întâmpinat dificultăţi cu unele dintre propunerile de aici şi, din acest motiv, nu am urmat linia PPE aşa cum în mod normal ne-ar fi plăcut să procedăm. Cred că dna McGuinness a explicat de ce. Înţeleg pe deplin şi sunt de acord cu ceea ce dânsa a spus şi sper că şi PPE va înţelege.

Raport: Hella Ranner (A7-0130/2010)

  Peter van Dalen (ECR). – (NL) Doamnă preşedintă, am votat în favoarea raportului Ranner pentru că oferă o soluţie adecvată la problema duratelor maxime de conducere şi a perioadelor minime de repaus şi de pauză în domeniul transporturilor rutiere. Această soluţie constă în armonizarea şi interpretarea legislaţiei. Aceasta poate fi găsită la punctul 17, astfel cum a fost modificat.

Comisia Europeană, în cooperare cu Confederaţia Organizaţiilor de Control în Transporturile Rutiere (CORTE), Tispol şi Euro Contrôle Route trebuie să lucreze la interpretarea articol cu articol a aplicării legislaţiei. Această interpretare trebuie, în plus, să fie clară pentru toţi cei implicaţi în punerea în aplicare a legislaţiei pe drumurile din Europa şi să fie cunoscută de aceştia.

Salut, de asemenea, punctul 27 modificat şi îi chem pe toţi conducătorii auto să apeleze la acest Birou de reclamaţii împotriva sancţiunilor disproporţionate înfiinţat de Euro Contrôle Route. Conducători auto, lucrurile trebuie să se schimbe în Europa în privinţa duratelor maxime de conducere şi a perioadelor minime de repaus şi de pauză şi de aceea avem nevoie de dovezi. În consecinţă, vă încurajez să înaintaţi plângerile voastre acestui birou înfiinţat de Euro Contrôle Route.

  Alfredo Antoniozzi (PPE). – (IT) Doamnă preşedintă, raportul colegului meu arată cu acurateţe că există încă discrepanţe majore între modurile în care sunt tratate încălcările grave ale normelor sociale în transportul rutier în diferite state membre. Sunt de aceea de acord atât cu măsurile propuse pentru armonizarea şi uniformizarea reglementării încălcărilor şi sancţiunilor europene respective, cât şi cu posibila înfiinţare a unui instrument de coordonare la nivelul Uniunii Europene.

Explicaţii scrise privind votul

Cerere de consultare a Comitetului Economic şi Social European - Către un spaţiu european de siguranţă rutieră: orientări strategice pentru siguranţa rutieră până în 2020

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Există încă mult prea multe accidente pe şoselele Europei. Această situaţie este determinată de creşterea volumului traficului rutier, de solicitarea excesivă a participanţilor la trafic cauzată de stresul personal sau profesional ori de surmenare, precum şi de numărul ridicat şi aşadar derutant al semnelor de circulaţie şi al panourilor publicitare etc. Nu trebuie nici să uităm că, în special în cazul accidentelor soldate cu victime sau cu răniri grave, traficul greu joacă un rol negativ.

Pentru a proteja mediul înconjurător, trebuie în sfârşit să punem în aplicare idei despre care doar am vorbit, cum este aceea a transferării transportului de marfă către reţelele feroviare, dar trebuie şi să implementăm amenajări de trafic inteligente cum este sincronizarea indicatoarelor luminoase. Zone de trafic calm, interzicerea traficului în centrele oraşelor şi alte asemenea măsuri nu au fost încă explorate în mod suficient şi de aceea nu ar trebui puse în aplicare la scară largă. Există o serie de probleme pe care acest raport nu le abordează suficient de detaliat şi din acest motiv am votat împotriva lui.

Recomandare pentru a doua lectură: Jean Lambert (A7-0118/2010)

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) Această propunere face parte din efortul legislativ al Uniunii pentru stabilirea unui sistem european comun de azil. Acest Birou European de Sprijin pentru Azil trebuie, în consecinţă, să ofere statelor membre expertiză şi să contribuie la aplicarea unei politici europene comune de azil care să fie coerentă şi de înaltă calitate.

Înfiinţarea acestui nou birou va constitui fără îndoială un plus de valoare pentru consolidarea încrederii reciproce şi împărţirea responsabilităţilor între statele membre. Acesta trebuie să faciliteze schimburile de informaţii, analizele şi experienţele dintre statele membre, să organizeze activităţile de pregătire şi să îmbunătăţească cooperarea concretă dintre administraţiile însărcinate cu analizarea cererilor de azil. Este important să comparăm divergenţele importante existente în cadrul proceselor de luare a deciziilor din cele 27 de state membre cu privire la cererile de protecţie internaţională şi să ajungem cu succes la un anumit grad de convergenţă în modul în care statele membre analizează şi răspund acestor cereri.

Sprijin propunerea raportorului de a include oferirea sprijinului pentru reinstalare. Sunt de acord cu faptul că schimbările necesare de ordin bugetar ale Fondului european pentru refugiaţi vor pune la dispoziţia noii agenţii finanţarea adecvată pentru funcţionarea în fazele sale iniţiale.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Subiectele referitoare la imigraţie şi în special dreptul la azil sunt deosebit de sensibile. Dacă acest drept este sau nu acordat cetăţenilor din afara Uniunii Europene poate avea un efect dramatic asupra vieţii acestora şi de aceea decizia trebuie să fie luată în serios, să fie bine gândită şi elaborată cu umanitate. Consider că este realist faptul că o politică a uşilor deschise – fără criterii care să restricţioneze accesul pe teritoriul Uniunii – este de neacceptat, în timp ce o politică care să interzică accesul în mod absolut este intolerabilă. Este nevoie de un echilibru corect, care să împace interesele şi îngrijorările legitime ale cetăţenilor statelor membre cu necesităţile celor care se află în căutarea acestora.

Fondarea Biroului European de Sprijin pentru Azil ar putea constitui un pas important către adoptarea celor mai bune practici în acest domeniu, generând o mai mare încredere între statele membre, care să conducă la un schimb de informaţii îmbunătăţit.

Cu toate acestea, trebuie să accentuez faptul că statele membre trebuie să continue să aibă o anumită libertate de mişcare cu privire la a admite sau nu pe cei care caută să obţină azil în interiorul graniţelor lor. Aş mai sublinia că UE nu trebuie să ascundă faptul că interesele statelor membre în acest domeniu nu sunt în totalitate convergente.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Scopul Biroului European de Sprijin pentru Azil este acela de a oferi expertiza care să contribuie la aplicarea coerentă şi de înaltă calitate a politicii europene comune de azil. Acest birou permite dezvoltarea încrederii reciproce şi împărţirea responsabilităţilor şi va fi însărcinat cu coordonarea schimbului de informaţii şi a altor acţiuni referitoare la reinstalarea în statele membre. În calitate de promotor al valorilor demnităţii umane care constituie elementele de bază ale libertăţii, democraţiei şi dezvoltării socioeconomice, în contextul peisajului global actual, Uniunea Europeană trebuie să fie un pionier şi un exemplu pentru alţii atunci când este vorba despre azil. Crearea unui birou european pentru a sprijini statele membre în acest domeniu de intervenţie, care implică cetăţeni din ţări terţe, se va constitui într-un factor determinant atât pentru aplicarea sistemului european comun de azil, cât şi pentru solidaritatea statelor membre în acţiunea conformă cu principiile şi valorile proiectului de construire a Europei. Solicit să se instituie de urgenţă mecanismele şi să se aloce resursele necesare înfiinţării Biroului European de Sprijin pentru Azil.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat în favoarea creării Biroului European de Sprijin pentru Azil în speranţa că va aduce un plus de valoare sistemului european de azil, care astăzi este în mod clar defectuos. Mi-ar fi plăcut, desigur, ca mandatul acestui birou să fie mai ambiţios şi să constituie instrumentul prin care solidaritatea obligatorie dintre statele membre să fie în sfârşit asigurată, astfel încât să se pună capăt acestei loterii a dreptului la azil. Aceasta va rămâne o speranţă pioasă până când procedurile comune de azil vor fi adoptate. Să sperăm că acest birou va avea măcar meritul de a fi contribuit la identificarea mai bună a chestiunilor şi problemelor referitoare la azil, pentru a asigura cea mai bună protecţie posibilă acelora care sunt victime ale persecuţiei şi care caută să se refugieze în ţara noastră.

  Petru Constantin Luhan (PPE), în scris. − Am votat în favoarea constituirii Biroului European de Sprijin pentru Azil întrucât, în cazul statelor membre al căror sistem de azil naţional este supus unor presiuni, Biroul sprijină punerea în aplicare a unor mecanisme de solidaritate menite să favorizeze o mai bună repartizare a beneficiarilor de protecţie internaţională din statele membre în cauză către alte state membre, asigurându-se totodată faptul că sistemele de azil nu fac obiectul unui abuz. Este salutar faptul că Biroul European de Sprijin pentru Azil va coordona acţiunile comune de asistare a statelor membre care se confruntă cu situaţii specifice, precum fluxuri mari de resortisanţi din ţări terţe care au nevoie de protecţie internaţională.

Este esenţial să aliniem atât legile, cât şi practicile ce ţin de azil. Biroul European de Sprijin pentru Azil va identifica bunele practici, va organiza formări la nivel european şi va îmbunătăţi accesul la informaţii exacte despre ţările de origine. De asemenea, consider că printre activităţile Biroului European de Sprijin pentru Azil ar trebui să figureze şi elaborarea de orientări în vederea facilitării unei evaluări mai corecte a cererilor de azil, precum şi monitorizarea respectării şi aplicării legislaţiei comunitare în cauză.

  Clemente Mastella (PPE), în scris. – (IT) Suntem convinşi de valoarea adăugată adusă de Biroul European de Sprijin pentru Azil la dezvoltarea încrederii reciproce şi la distribuirea responsabilităţilor politice şi financiare. Statele membre ale UE mai trebuie să ajungă la un acord final referitor la tratamentului acordat refugiaţilor, la profilul indivizilor cărora ar trebui să le fie acordat statutul de refugiat şi, înainte de orice, să ajungă la un acord cu privire la depăşirea rezervelor pe care anumite guverne le au atunci când este vorba despre costuri ce ar putea să apară.

Biroul va fi responsabil pentru acordarea asistenţei de specialitate. Rolul său va include coordonarea, schimbul de informaţii şi acţiunile referitoare la reinstalarea refugiaţilor. Va desfăşura programe de pregătire dedicate celor cu responsabilităţi în acest domeniu din fiecare ţară, contribuind la o mai mare armonizare între diversele practici. Noi, deputaţii în Parlamentului European, ne rezervăm dreptul fundamental de a desemna directorul său executiv.

Cred că e de datoria mea sa accentuez solicitarea noastră de a aduce Fondului european pentru refugiaţi schimbările necesare, astfel încât noua agenţie să funcţioneze corespunzător. Cea mai serioasă întrebare de ordin politic se referă la relaţia dintre solidaritatea umană şi distribuirea poverilor financiare: Uniunii Europene i se cere să acorde sprijin eficient statelor afectate cel mai mult de fluxurile migratoare şi de un mare număr de solicitanţi de azil, state care se confruntă cu presiuni specifice şi de multe ori disproporţionate din cauza dimensiunilor lor relativ mici.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Asupra unui subiect atât de sensibil care se referă la drepturile omului, crearea unui Birou European de Sprijin pentru Azil este importantă, pentru că asigură asistenţa specializată la nivelul UE pentru definirea unei politici europene comune de azil care să fie coerentă şi de înaltă calitate. De aceea am votat în acest fel.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Biroul European de Sprijin pentru Azil ar putea să reprezinte un organism foarte util, în special dacă şi-ar asuma un rol de coordonare în relaţie cu repatrierea şi măsurile accelerate de repatriere. Ca urmare, sprijinul ar fi, de asemenea, util pentru reinstalare. Prezentul raport se referă la acest element, pe care îl consider foarte important, dar îl tratează ca pe un subiect secundar. În schimb, raportul conţine numeroase propuneri birocratice care vor genera un aparat supradimensionat şi o implementare lentă a măsurilor. În consecinţă, m-am abţinut de la vot.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Îmi exprim sprijinul pentru crearea Biroului European de Sprijin pentru Azil. Rolul acestui birou, finanţat într-o fază iniţială din Fondul pentru refugiaţi, va fi să asigure asistenţa specializată necesară activării unei politici comune de azil şi să coordoneze schimbul de informaţii şi acţiunile referitoare la reinstalarea refugiaţilor. Parlamentul European va avea sarcina de a desemna directorul său executiv, cu respectarea principiului transparenţei şi al controlului democratic. Solidaritatea în cadrul comunităţii va fi asigurată de un acord între statele membre cu consimţământul părţilor interesate. Sprijin, de asemenea, constituirea unui forum consultativ, ca rezultat al presiunii exercitate de noi, deputaţii în Parlamentul European, care va asigura un dialog aprofundat între Biroul de Sprijin pentru Azil şi părţile interesate.

  Georgios Papanikolaou (PPE), în scris. – (EL) Astăzi dăm undă verde fondării Biroului European de Sprijin pentru Azil. Va aduce multe beneficii. Biroul European de Sprijin pentru Azil va aduce o contribuţie decisivă la integrarea unei zone europene unice privind azilul. Va permite crearea rapidă a unei organizaţii care va coordona şi întări cooperarea statelor membre în problemele care se referă la azil, prin promovarea şi apropierea diferitelor practici naţionale. Biroul va contribui la promovarea convergenţei între măsurile care se aplică în UE în domeniul drepturilor de azil. Având în vedere toate aceste lucruri şi acordul statelor membre şi al instituţiilor europene cu privire la înfiinţarea acestui birou european, am fost încântat să votez pentru instituirea lui.

Recomandare pentru a doua lectură: Silvia-Adriana Ţicău (A7-0124/2010)

  Alfredo Antoniozzi (PPE), în scris. – (IT) Deşi un vot favorabil acestui raport este doar o formalitate, pentru că punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona a necesitat o oarecare adaptare a temeiului juridic şi a actelor delegate, doresc totuşi să subliniez importanţa eficienţei energetice în industria de construcţii, atunci când este vorba despre atingerea ţintei UE de a reduce consumul de energie şi emisiile de CO2 cu 20 % şi de a mări producţia de energie provenind din surse regenerabile cu 20 % până în 2020. După cum ştim, atingerea ţintelor de eficienţă energetică şi de reducere a nivelului emisiilor în centrele urbane depinde în primul rând de îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor existente şi a celor aflate în construcţie.

Cu toate acestea, mai cred încă că directiva fixează ţinte foarte ambiţioase, pe care administraţiile locale se vor zbate să le atingă, mai puţin în cazul în care li se va acorda sprijin financiar, inclusiv de la UE. Mă gândesc în special la imensa cantitate de muncă necesară recuperării din punct de vedere energetic a stocului de clădiri existent, astfel cum sunt locuinţele sociale, unde renovarea energetică (care va ajuta familiile să-şi reducă valoarea facturilor la utilităţi) va necesita un angajament financiar semnificativ din partea autorităţilor locale.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Obiectivul acestui text ambiţios este să încurajeze construirea/renovarea clădirilor în conformitate cu standarde mai ecologice, deoarece sunt mai eficiente din punct de vedere energetic. Am votat fără nicio ezitare în favoarea adoptării sale. Cu acest tip de iniţiativă, Uniunea Europeană îşi demonstrează rolul de lider în domeniul dezvoltării durabile. Această directivă reprezintă un bun compromis între încurajare şi constrângere atunci când este vorba despre construirea în mod responsabil şi ecologic.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Sectorul construcţiilor este răspunzător pentru 40 % din consumul de energie şi pentru 35 % din emisiile calculate la nivelul UE. Această legislaţie stipulează că, până în 2020, noile clădiri trebuie să fie aproape de nivelul zero energie şi că clădirile renovate existente trebuie să îndeplinească cerinţe minime de performanţă energetică. Prin urmare, această legislaţie va contribui la reducerea dependenţei energetice a Europei, reducând emisiile de CO2, ameliorând calitatea aerului din interior şi exterior şi sporind confortul vieţii în oraşe. Încurajarea ameliorării performanţei energetice a clădirilor reprezintă şi o şansă de a ne reclasifica oraşele, contribuind la dezvoltarea turismului, la crearea de locuri de muncă şi la creşterea economică sustenabilă în UE. Cu toate acestea, reclasificarea necesită sporirea investiţiilor publice şi private. Analizăm investiţiile publice directe care au un efect direct asupra creării locurilor de muncă şi implicării întreprinderilor mici şi mijlocii; un program de regenerare urbană va fi adecvat pentru redresarea economică. Cer, de aceea, Comisiei şi statelor membre să folosească fondurile structurale pentru reclasificarea clădirilor din punct de vedere energetic şi al mediului înconjurător, folosind această finanţare ca pe un catalizator al celei private. Le mai cer acestora să găsească modelul de finanţare adecvat pentru renovarea clădirilor existente.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Petrecem mai mult de 50 % din vieţile noastră în casele noastre. Astăzi, 30 % din casele existente în Europa sunt nesănătoase, chiar dacă din acest punct de vedere există o importantă disparitate între diferitele statele membre. Este de aceea important nu numai să promovăm noile clădiri sustenabile, dar şi să realizăm o renovare sustenabilă. Salut această nouă legislaţie care va ajuta atât consumatorii să îşi reducă valoarea facturilor la energie, cât şi întreaga UE să îşi atingă obiectivul său climatic de a reduce consumul de energie cu 20 % în 10 ani. Statele membre vor trebui să îşi adapteze reglementările din domeniul construcţiilor, astfel încât toate clădirile construite începând cu sfârşitul anului 2020 să respecte standarde înalte de eficienţă energetică. Acolo unde va fi posibil, clădirile existente vor trebui ameliorate. Pentru Mişcarea Democrată, subiectul locuirii este şi un subiect de urbanism şi unul privind calitatea în construcţii. Trebuie să acordăm prioritate modului în care casele noastre sunt proiectate. Trebuie, de aceea, să încurajăm reabilitarea stocului de clădiri existent, de exemplu, prin ajustarea impozitelor pe proprietate în funcţie de performanţa energetică a clădirilor. Facem în consecinţă un apel la statele membre să stabilească un sistem de impozitare care să se reorienteze către încurajarea tuturor părţilor implicate de a se manifesta într-o manieră mult mai responsabilă faţă de mediul înconjurător.

  Ioan Enciu (S&D), în scris. − Consider acest report ca fiind benefic pentru viitorul energetic al Uniunii Europene, atât timp cât obiectivele trasate sunt fezabile şi în concordanţă cu situaţia financiară din toate statele membre. Obiectivele adoptate de către Consiliu în 14 aprilie 2010 referitoare la necesitatea reducerii diferenţelor majore dintre statele membre în materie de eficientizare termică a clădirilor, precum şi ţinta propusă de a face ca toate clădirile să aibă un consum zero de energie până în 31 Decembrie 2020, prin efectuare unor paşi graduali de către statele membre în 2015 şi 2018, sunt salutare. Comisia şi Consiliul trebuie să ia însă în considerare faptul că multe din statele membre se confruntă încă cu recesiunea economică şi vor avea nevoie de sprijin financiar şi logistic pentru atingerea obiectivelor propuse. Comisia trebuie să aibă în vedere pentru viitor elaborarea unui plan de intervenţie financiară prin alocarea de fonduri pentru dezvoltare care să vină în sprijinul statelor membre ce nu reuşesc să aloce fondurile necesare, în special pentru lucrările de reabilitare. Această măsură trebuie percepută în folosul cetăţeanului, întrucât acesta este cel care suportă o parte din cheltuielile de reabilitare.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat pentru recomandarea referitoare la performanţa energetică a clădirilor pentru că prezintă propuneri fezabile şi ambiţioase de reducere cu 20 % a consumului de energie şi a emisiilor de CO2, în sectoarele cărora nu li se aplică sistemul de comercializare a emisiilor, până în anul 2020. Această directivă va avea un efect direct asupra vieţii publicului european, ajutând consumatorii să îşi reducă cheltuielile pentru energie şi va putea în acelaşi timp să contribuie la crearea a milioane de locuri de muncă pe întreg teritoriul UE prin investiţii planificate în ameliorarea eficienţei energetice şi prin folosirea surselor de energie regenerabilă.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) În 2008, UE s-a obligat să reducă cu 20 % consumul energetic până în 2020 şi să se asigure că, din întreaga energie consumată, 20 % va proveni din surse regenerabile. Cea mai eficientă modalitate de a reduce cu 20 % consumul de energie şi emisiile, în sectoarele cărora nu li se aplică sistemul de comercializare a emisiilor, este ameliorarea eficienţei energetice a clădirilor. În plus, economia de energie în cazul clădirilor eficiente din punct de vedere energetic este de până la 30 % faţă de consumul energetic al clădirilor convenţionale.

La 13 noiembrie 2008, Comisia a prezentat o propunere de modificare a Directivei 2002/91/CE privind performanţa energetică a clădirilor. Aceste amendamente vor avea un impact semnificativ asupra vieţii europenilor deoarece vor avea consecinţe imediate asupra clădirilor în care trăiesc şi vor induce în sectorul construcţiilor necesitatea cercetării şi dezvoltării unor tehnologii mai eficiente. În plus, această strategie va crea locuri de muncă şi va contribui la creşterea sustenabilă. Sprijin propunerea raportorului pentru că prezentul proiect se bazează pe acordul care s-a realizat în noiembrie 2009 între Parlament şi Consiliu.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Adoptarea acestei directive privind performanţa energetică a clădirilor este un pas important către reducerea emisiilor de CO2 ale Europei şi a dependenţei sale energetice. Aceşti factori devin din ce în ce mai relevanţi pentru calitatea vieţii publicului european şi pentru competitivitatea economiei şi a organizării noastre sociale. Având în vedere faptul ca sectorul construcţiilor este răspunzător pentru 40 % din consumul energetic şi pentru 35 % din totalul emisiilor de CO2, ameliorarea performanţei energetice şi independenţa energetică a clădirilor renovate au o importanţă decisivă pentru capacitatea Uniunii Europene de a atinge până în 2020 obiectivul de reducere cu 20 % a consumului de energie şi de a spori cu 20 % atât utilizarea surselor regenerabile de energie, cât şi eficienţa energetică. Se speră că, pe lângă sprijinirea consumatorilor privaţi şi a serviciilor publice în reducerea costurilor referitoare la energie, noua legislaţie va sprijini lupta împotriva crizei din sectorul construcţiilor civile şi va contribui la dezvoltarea programelor de regenerare urbană care vor avea un impact pozitiv asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii şi bunăstării publicului.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Ameliorarea performanţei energetice a clădirilor este deosebit de importantă pentru sporirea eficienţei energetice generale a UE şi pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Dacă Uniunea Europeană doreşte să îşi realizeze obiectivele pe care le propune, căutând să reducă cu 20 % consumul de energie, să sporească cu 20 % eficienţa energetică până în anul 2020 şi să se asigure că din totalul energiei consumate 20 % va proveni din surse regenerabile de energie, atunci va trebui să îşi asume un angajament semnificativ în privinţa performanţei energetice a clădirilor.

Acordul politic realizat între Parlament şi Consiliu a rezultat în clarificarea aspectelor tehnice, cerinţele minime de performanţă energetică depinzând de vechimea clădirilor şi de faptul că au fost sau nu renovate, precum şi în evaluarea rolului autorităţilor locale şi regionale şi sprijinirea autorităţilor publice în aplicarea recomandărilor.

Cu toate acestea, suntem în continuare preocupaţi de rolul consolidat al Comisiei în evaluarea planurilor naţionale şi rapoartelor de inspecţie, precum şi de adaptările la Tratatul de la Lisabona care conferă mai multă putere Comisiei prin aşa-numitele „acte delegate”.

  Adam Gierek (S&D), în scris. – (PL) Factorii principali care afectează performanţa energetică sunt: 1. Conversia unei forme de energie în alta, astfel încât să poată fi folosită într-un anumit scop. Cu cât lanţul de conversie este mai lung, cu atât pierderile sunt mai mari. În practică, aceasta se referă în principal la fluxul de energie termică eliberat de sursele primare de energie. O mare parte din aceasta energie trece în mediul înconjurător. Acest efect poate fi redus în procesele de cogenerare care pot obţine randamente energetice de până la 90 %. 2. Rezistenţa electrică sau rezistenţa Ohm, care este importantă în transmiterea energiei electrice. 3. Rezistenţa termică. O rezistenţă mică este importantă în schimburile de căldură, în timp ce o rezistenţă mare este importantă din cauza conductivităţii termice scăzute a materialelor izolatoare. Folosirea acestor materiale izolatoare, cum sunt polistirenul, vata minerală şi betonul celular, reduce semnificativ cerinţele de energie termică ale clădirilor de locuit. Pentru moment, aceasta este destul de mare, aproximativ 40 % din totalul energiei folosite. 4. Procesele de fricţiune şi antifricţiune, cum sunt cele care apar la rulmenţi sau procesele de fricţiune care apar la frânare. Acestea privesc în principal maşinile şi turbulenţele în cazul avioanelor. Pierderile datorate fricţiunii se situează la aproximativ 30 % din energia totală.

Am votat în favoarea regulamentului fără amendamente pentru că pierderile de energie în clădirile rezidenţiale sunt – alături de cele cauzate de conversie – cele mai mari, iar economiile vor ajuta oamenii săraci. În cazul Poloniei, modernizarea termică şi cogenerarea pot aduce beneficii economice, sociale şi ecologice. Ar trebui stabilită în acest domeniu o anumită ordine de prioritate în privinţa aplicării, deoarece, de multe ori, noile reglementări încetinesc punerea în aplicare a celor anterioare.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Am votat pentru proiectele de directive revizuite referitoare la performanţa energetică a clădirilor pentru că eu cred că noile clădiri ar trebui să se supună principiului economiei de energie şi că în acest domeniu ar trebui să se aplice standarde obligatorii, astfel încât să fie respectate peste tot într-un mod efectiv. Clădirile publice vor deschide drumul începând din 2018, atribuind autorităţilor publice mai multă greutate şi legitimitate în campaniile lor de informare a cetăţenilor. Aceste texte stipulează, de asemenea, că economia de energie trebuie să fie un element fundamental în renovarea clădirilor. Mi-ar place, de aceea, ca aceste măsuri să ofere IMM-urilor o nouă şansă şi ca statele membre să îşi îmbunătăţească programele de pregătire dedicate forţei de muncă responsabile cu construirea clădirilor eficiente din punct de vedere energetic. În mod similar, în ceea ce priveşte etichetarea din punct de vedere energetic a produselor consumatoare de energie, cred că consumatorii ar trebui să fie informaţi cu privire la caracteristicile energetice ale produselor pe care le cumpără.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Subiectul eficienţei energetice este crucial pentru strategia 2020. Odată cu adoptarea acestei recomandări s-a făcut un pas important către reducerea consumului de energie în anii care vor urma, propunându-şi un consum net de energie aproape de zero pentru clădiri până în 2020. Trebuie depuse eforturi nu numai în construirea noilor clădiri, ci şi în cazul proiectelor ample de renovare a clădirilor existente. Va fi, de asemenea, crucial să se dea un exemplu bun în cazul proiectelor de construcţii publice. De aceea am votat în acest fel.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Măsurile de economisire a energiei care sunt uşor de implementat (însemnând că sunt posibile fără a necesita lucrări extrem de extinse de renovare) au fost frecvent puse în aplicare în trecut şi este dificil să estimăm cât de ridicat este potenţialul de economisire al acestora. În orice caz, toate acestea nu trebuie să ajungă până într-acolo încât clădirile asupra cărora s-au efectuat lucrări excelente de renovare pentru creşterea eficienţei energetice să rămână neocupate din cauza chiriei care creşte exorbitant. În general, chiar şi în interesul protecţiei climei, nu trebuie să intervenim într-un mod inacceptabil asupra drepturilor de proprietate ale cetăţenilor atunci când este vorba despre renovări.

Măsurile de economisire a energiei sunt în primul rând foarte costisitoare şi nu implică întotdeauna o tehnologie matură, astfel că, în această privinţă nu trebuie doar să dispunem ceva; trebuie să oferim stimulente prin intermediul subvenţiilor. Având în vedere reducerile salariale şi cele din domeniul securităţii sociale cu care ne confruntăm, trebuie să verificăm de două sau de trei ori ca noile reglementări să nu îi conducă pe constructorii de case sau pe cetăţeni la dezastru şi ruinare. Impactul cererii de energie nu poate fi estimat cu claritate şi de aceea am votat împotrivă.

  Justas Vincas Paleckis (S&D), în scris. – (LT) Sectorul construcţiilor a fost identificat de UE ca fiind una dintre pieţele cu cel mai mare potenţial de economisire energetică. Economiile de energie pentru clădirile eficiente din punct de vedere energetic se situează în medie la 30 % faţă de clădirile convenţionale. În noile state membre ale UE, inclusiv în Lituania, în multe dintre blocurile de apartamente, aproximativ 60 % din energia termică se iroseşte. Numai în Lituania există 35 000 de blocuri de apartamente. Nu numai că cei care locuiesc în ele plătesc sume uriaşe pentru încălzire, dar ele sunt responsabile şi pentru tone de emisii de CO2. Guvernul conservator din Lituania este incapabil să înceapă izolarea lor termică. După aproape doi ani de promisiuni conform cărora începerea renovării este iminentă, nici măcar o clădire nu a fost renovată.

Am votat pentru această recomandare privind performanţa energetică a clădirilor pentru că îşi propune un consum net de energie aproape de zero pentru clădiri. Acest lucru va garanta faptul că, în timp, clădirile din UE vor deveni sustenabile din punct de vedere energetic. Prin implementarea acestei directive, vom declanşa procesul de reducere a consumului de energie al UE cu o cincime până în 2020. Investiţiile în creşterea eficienţei energetice vor crea milioane de locuri de muncă şi vor contribui la creşterea economică a UE.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Îmi exprim sprijinul pentru recomandarea de a îmbunătăţi eficienţa energetică a clădirilor. Eficienţa energetică înseamnă nu doar economisirea energiei, ci şi reducerea emisiilor de CO2 şi a emisiilor de gaze cu efect de seră. Pentru a atinge această ţintă, trebuie să limităm pierderile de energie casnică care au crescut datorită unei tehnologii ce a deplasat costurile energiei din domeniul construirii în cel al întreţinerii. Cercetarea în domeniul construcţiilor se îndreaptă către o abordare mai ecologică a construirii.

Astăzi, cele mai ample proiecte sunt concentrate în ţările cu climă temperată, unde acest gen de tehnologie se răspândeşte cu o rată care sugerează că vom avea oraşe sustenabile în viitorul nu prea îndepărtat. În ţările cu climat mediteranean, aceste tehnologii noi nu se răspândesc în acelaşi ritm. Chiar dacă problema dispersiei căldurii este mai puţin importantă în aceste zone, clădirile nu mai sunt sustenabile din punctul de vedere al mediului.

Folosirea din ce în ce mai frecventă a sistemelor de aer condiţionat, care sunt întâlnite frecvent în case, necesită de fapt o mare cantitate de energie. Uniunea Europeană trebuie, de aceea, să desfăşoare campanii de informare şi să acţioneze prin intermediul fondurilor europene, a campaniilor de informare, prin acordarea de stimulente şi prin cercetarea şi punerea în aplicare a noi tehnologii de producţie.

  Georgios Papanikolaou (PPE), în scris. – (EL) Atingerea obiectivului 20-20-20 până în anul 2020, cu alte cuvinte o reducere cu 20 % a consumului de energie, o creştere la 20 % a ponderii energiei obţinute din surse regenerabile din totalul energiei consumate şi o creştere cu 20 % a eficienţei energetice, impune o acţiune coordonată şi concentrată atât din partea UE, cât şi a statelor membre. Un lucru şi mai important, ameliorarea eficienţei energetice a clădirilor este modalitatea cea mai eficientă de reducere cu 20 % a consumului de energie şi a emisiilor în sectoarele cărora nu li se aplică sistemul UE SCE. Pentru a fi mai precis, economia de energie pentru clădirile eficiente este în medie de 30 % faţă de consumul energetic al clădirilor convenţionale. În plus, clădirile eficiente din punct de vedere energetic folosesc mai puţină apă şi prezintă costuri de întreţinere şi valori ale facturilor la utilităţi mai reduse. De aceea am votat în favoarea directivei privind performanţa energetică a clădirilor pentru, că ne aşteptăm să aibă un impact semnificativ asupra vieţii cetăţenilor europeni, având în vedere faptul că afectează în mod direct clădirile în care aceştia trăiesc şi pe care le folosesc. În plus, investiţiile făcute în ameliorarea eficienţei energetice şi în folosirea surselor de energie regenerabilă vor crea milioane de locuri de muncă şi vor contribui la creştere în cadrul UE; în acelaşi timp, ele vor ajuta şi la reducerea sumelor de bani pe care le cheltuim în prezent pentru administrarea clădirilor ineficiente din punct de vedere energetic.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Sectorul clădirilor este responsabil de aproape jumătate din emisiile de CO2 neincluse în sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii şi are un mare potenţial de reducere, cu costuri negative sau scăzute, a acestor emisii. Noua directivă privind eficienţa energetică a clădirilor stabileşte un set de indicatori/ cerinţele minime în cazul performanţei energetice a clădirilor noi, astfel încât acestea să ajungă, până în 2020, la un consum de energie aproape egal cu zero, energia provenind în mare parte din surse regenerabile, precum şi aplicarea acestor cerinţe clădirilor existente.

Este esenţială informarea cetăţenilor asupra acestor cerinţe şi încurajarea lor ca şi la renovarea clădirilor să introducă sisteme inteligente de contorizare (să înlocuiască sistemele de apă caldă şi climatizare cu alternative eficiente din punct de vedere energetic, precum pompele de căldură reversibile). Pentru stimularea măsurilor legate de eficienţa energetică, se va asigura o finanţare parţială din bugetul Uniunii. Statele membre trebuie să ia măsuri adecvate pentru implementarea rapidă a acestei directive. Am votat acest raport deoarece noua legislaţie îi va ajuta pe consumatori să îşi reducă valoarea facturilor la energie, iar UE va putea astfel să atingă obiectivul de reducere a consumului de energie cu 20 % până în 2020

  Teresa Riera Madurell (S&D), în scris. – (ES) Am votat în favoarea acestei importante directive pentru că este necesar să ameliorăm eficienţa energetică a clădirilor, care este unul dintre domeniile cu cel mai ridicat potenţial de a contribui la atingerea ţintei generale a UE de sporire a eficienţei energetice cu 20 % până în 2020. Conform textului adoptat de comun acord de Parlament şi Consiliu, înainte de finalul anului 2020, toate clădirile noi trebuie să aibă un consum net de energie zero, producând tot atâta energie cât consumă. Clădirile publice trebuie să se supună acestei cerinţe până la data de 31 decembrie 2013, constituind în acest mod un exemplu. O parte din costurile acestor reforme va fi finanţată din bugetul UE. În plus, clădirile existente vor trebui să respecte standarde foarte înalte de eficienţă energetică calculate de statele membre pe baza unui cadru comun stabilit în directivă. Indicatorul de eficienţă energetică trebuie inclus în anunţurile de vânzare sau închiriere publicate în media. Un alt nou element important este includerea contoarelor inteligente şi a controalelor, precum şi a sistemelor de administrare orientate către economisirea energiei. Directiva va fi revizuită înainte de 2017.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – (FR) Votul de astăzi asupra normelor UE în materie de performanţă energetică a clădirilor reprezintă un progres major în domeniul eficienţei energetice. Cu toate acestea, deplângem cu adevărat faptul că legislaţia nu ia în considerare cerinţele privind renovarea clădirilor existente, care reprezintă 40 % din consumul de energie şi 36 % din emisiile de gaze cu efect de seră din Europa. În loc să stabilească o politică ambiţioasă privind eficienţa energetică prin investirea masivă în renovarea clădirilor, UE se concentrează exclusiv asupra clădirilor noi. UE lasă să îi scape ocazia de a crea milioane de locuri de muncă, de a reduce dependenţa noastră energetică faţă de vecinii noştri şi de a combate semnificativ schimbările climatice.

  Bart Staes (Verts/ALE), în scris. – (NL) Sectorul construcţiilor este unul cu un potenţial formidabil de economisire a energiei. Acesta este responsabil pentru 40 % din consumul de energie şi pentru 35 % din emisiile totale de gaze cu efect de seră.

Ameliorarea eficienţei energetice a clădirilor este cel mai eficient mod de a reduce consumul de energie şi emisiile.

Acest acord merită tot sprijinul nostru. Până la 31 decembrie 2020, toate clădirile noi trebuie să aibă un consum energetic net apropiat de zero. Toate clădirile din sectorul public trebuie să atingă acest obiectiv cu doi ani mai devreme. Cerinţe minime de performanţă energetică se vor aplica chiar şi renovărilor în cazul clădirilor mai vechi. Clădirile cu un consum energetic net aproape de zero sunt clădiri cu o performanţă energetică foarte ridicată. Mai mult, cantitatea foarte mică ori neglijabilă de energie pe care o consumă trebuie produsă într-o mare măsură din surse regenerabile de energie.

Este de salutat faptul că directiva acordă atenţie prevederii de instrumente de finanţare care să facă posibilă această tranziţie. Statele membre trebuie să întocmească o listă de măsuri îndreptate către atingerea obiectivelor prevăzute de această directivă, până la 30 iunie 2011. În sfârşit, Comisia trebuie să evalueze funcţionarea directivei din timp, adică până la 1 ianuarie 2017. Această directivă reprezintă o importantă contribuţie la lupta împotriva schimbărilor climatice.

Raport: Rui Tavares (A7-0125/2010)

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Programul de la Stockholm prevede crearea unei politici comune solide şi durabile privind azilul în Uniunea Europeană. Totuşi, pentru a transpune şi asigura obiectivele politicii comune privind azilul, este necesară încurajarea statalelor membre de a participa în mod voluntar la programul comun de reinstalare a refugiaţilor. Astfel, Parlamentul European doreşte să ofere câtor mai multe dintre statele membre posibilitatea de a participa la programul comun de reinstalare a refugiaţilor. Parlamentul European sprijină propunerea Comisiei şi consideră că reinstalarea refugiaţilor ar trebui să ocupe un rol esenţial în politica externă a UE privind azilul. UE ar trebuie să o dezvolte şi să o transforme într-un instrument de protecţie eficient.

  Vito Bonsignore (PPE), în scris. – (IT) Votând în favoarea acestui raport, Europa a făcut un pas înainte spre obţinerea unei politici comune privind azilul. Acesta lucru va facilita protejarea drepturilor omului mai eficient şi, în acelaşi timp, va limita imigraţia ilegală.

UE trebuie să-şi facă cunoscută poziţia sa asupra migraţiei şi integrării. Trebuie să îşi asume responsabilitatea de a stabili norme europene şi de a contribui la cheltuielile generate de statele membre afectate de fluxurile migratoare. Reinstalarea nu trebuie şi nu poate fi separată de o acţiune comună împotriva imigraţiei ilegale. O asemenea acţiune nu necesită doar acordul ţărilor de graniţă, ci şi al ţărilor din care aceşti imigranţi vor pleca.

  David Casa (PPE), în scris. – Reinstalarea refugiaţilor este un proces care face posibil ca aceste persoane să fie reinstalate în urma unei solicitări a Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (ICNUR), prin care se stabileşte că aceste persoane necesită protecţie internaţională. Acesta este unul dintre criteriile eligibile în temeiul FER. Acest proces poate fi soluţia ideală pentru acele persoane a căror protecţie nu poate fi garantată în mod adecvat de către naţiunile de prim azil.

Sunt de acord cu concluziile raportorului şi, prin urmare, am decis să votez în favoarea acestui raport.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) Doar prin intermediul unei politici comune privind azilul şi a unei scheme comune de reinstalare a refugiaţilor vom putea avea o politică UE adecvată în materie de protecţie a drepturilor omului. Reinstalarea este, fără îndoială, una din soluţiile durabile pentru refugiaţii a căror protecţie nu poate fi garantată în ţările de prim azil. Este important ca fondurile adecvate să fie disponibile, însă doar alocarea unei sume din buget nu poate fi privită ca un adevărat program de reinstalare a refugiaţilor.

Nu punem la îndoială importanţa acestei modificări aduse Fondului european pentru refugiaţi, mijlocind acoperirea discrepanţelor existente între statele membre şi ameliorând capacitatea acestora de reinstalare. Sunt bucuros să remarc creşterea din ultimii ani a numărului statelor membre care participă la acest program; este important să reuşim să-i convingem şi pe ceilalţi să ni se alăture. Dezvoltarea şi extinderea de către Comisie a acestui instrument de reinstalare trebuie să continue în vederea stabilirii celei mai bune protecţii cu putinţă.

În acest sens, Comisia va fi în măsură să stabilească priorităţile comune ale UE cu privire la reinstalarea refugiaţilor în fiecare an. Aceste priorităţi depind de regiuni geografice specifice, de naţionalităţi sau de categorii de refugiaţi ce trebuie reinstalaţi şi sunt de acord că trebuie asigurată flexibilitatea în vederea reacţionării la situaţiile de urgenţă.

  Corina Creţu (S&D), în scris. − Presiunea fluxurilor migratoare se accentuează şi există o serie de state-ţintă pentru migraţie, a căror îngrijorare în faţa acestui fenomen trebuie înţeleasă. De aceea este important să funcţioneze Programul de reinstalare, care ar permite o repartizare echitabilă a responsabilităţii de a respecta obligaţiile internaţionale privind protecţia refugiaţilor, precum şi uşurarea sarcinii ţărilor împovărate de numărul mare de refugiaţi pe care îi găzduiesc.

Un lucru pozitiv l-ar reprezenta operaţionalizarea, în cursul acestui an, a Biroului European de Sprijin pentru Azil, care poate oferi sprijin statelor membre pentru punerea în aplicare a iniţiativelor de reinstalare. Indiferent de statul în care se va produce reinstalarea, lucrul cel mai important este acela de a li se oferi refugiaţilor acces imediat la cursuri de limbă şi de cultură ale ţării respective, cât şi alte facilităţi de ordin spiritual şi, la nevoie, consiliere psihologică.

Cred că durabilitatea trebuie să fie principala calitate a unui astfel de program, căruia i se asigură prin această decizie o perspectivă bugetară pe termen mai lung. Beneficiarii sunt deja persoane traumatizate de ruperea de cultura şi de tradiţiile ţării din care provin. Ei trebuie să-şi construiască o nouă identitate, proces traumatizant, care nu trebuie accentuat de precaritatea şi nesiguranţa viitorului lor.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Necesitatea de a reinstala refugiaţii a devenit din ce în ce mai importantă într-o Europă care nu doreşte să fie izolată de lumea din afară sau oarbă la ceea ce se petrece acolo. Natura primitoare şi solidaritatea cu cei ce suferă sunt două dintre caracteristicile europene inspirate de creştinătate care ar trebui readuse la viaţă în totalitate. În orice caz, acest lucru trebuie înfăptuit fără a neglija limitele impuse de statele membre. Priorităţile comune anuale ale UE în materie de regiuni geografice şi de categorii specifice de refugiaţi care trebuie reinstalaţi trebuie să ia în considerare cu adevărat necesităţile statelor membre şi circumstanţele fiecăreia; trebuie încurajată participarea statelor membre la acţiunile de reinstalare a refugiaţilor.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Una din „acţiunile eligibile” ale Fondului european pentru refugiaţi (FER) este reinstalarea. Programul de la Stockholm prevede că UE trebuie să acţioneze în parteneriat şi să coopereze cu ţările terţe care găzduiesc populaţii numeroase de refugiaţi. În fiecare an, Comisia stabileşte priorităţile comune ale UE în ceea ce priveşte persoanele care trebuie reinstalate, iar această definire trebuie să fie suficient de flexibilă pentru a permite reacţia la situaţiile de urgenţă. Trebuie acordată o atenţie specială în special victimelor celor mai represive sisteme culturale, politice şi sociale. Numărul statelor membre participante la programul UE de reinstalare a refugiaţilor este în creştere şi trebuie extins la cel mai mare număr posibil de state membre. Doresc să subliniez efectul pozitiv al introducerii fondurilor de asistenţă pentru reinstalare, care asigură sume mai mari în primul şi în al doilea an al acestui proces. Aceste fonduri răspund creşterii costurilor generate în mod natural de crearea mecanismelor şi structurilor, precum şi importanţei garantării condiţiilor de durabilitate şi calităţii procesului de reinstalare a refugiaţilor.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Dată fiind slaba performanţă a Europei, aceasta trebuie să contribuie la eforturile de reinstalare a refugiaţilor a căror existenţă este ameninţată în ţările ce i-au găzduit. Am votat în favoarea acestui raport, care urmăreşte încurajarea primirii şi reinstalării refugiaţilor în Europa, pentru a încuraja statele membre să se alăture acestei mişcări de solidaritate colectivă. Bunele intenţii nu mai sunt suficiente; trebuie să transpunem cuvintele în fapte şi să acordăm prioritate mai ales femeilor şi copiilor care sunt victime ale actelor de violenţă sau ale exploatării, minorilor neînsoţiţi, oamenilor care sunt victime ale torturii şi oamenilor care suferă de afecţiuni grave.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Doar 10 dintre statele membre UE, inclusiv Portugalia, acceptă refugiaţi în vederea reinstalării. Reinstalarea este o procedură prin care cetăţeni ai ţărilor terţe sau apatrizii sunt transferaţi dintr-un stat terţ într-un stat membru, în baza unei solicitări a Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (ICNUR) în funcţie de necesitatea unei persoane de protecţie internaţională. Adoptarea acestei recomandări urmăreşte să crească numărul statelor membre care reinstalează refugiaţi, iar în acest scop statele care fac acest lucru pentru prima dată vor beneficia de asistenţă financiară sporită în primii doi ani. Reinstalarea următoarelor categorii trebuie să aibă prioritate, indiferent de priorităţile geografice pe care UE le-a impus pentru o anumită perioadă: copiii şi femeile ameninţate de violenţă sau exploatare psihologică, fizică sau sexuală; minorii neînsoţiţi; persoanele cu nevoi medicale speciale; supravieţuitorii actelor de violenţă şi ai torturii; şi persoanele care necesită reinstalarea de urgenţă din motive de protecţie sau motive legale.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Măsurile eligibile pentru sprijin în temeiul Fondului european pentru refugiaţi (FER) include reinstalarea refugiaţilor din ţările terţe. Prin reinstalare se înţelege un proces prin care, în baza unei solicitări a Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (ICNUR) în funcţie de necesitatea de protecţie internaţională a unei persoane, cetăţeni ai ţărilor terţe sau apatrizii sunt transferaţi dintr-un stat terţ într-un stat membru unde a) le este permis să domicilieze ca refugiat sau b) li se conferă un statut care le conferă aceleaşi drepturi şi beneficii în temeiul dreptului naţional şi comunitar în calitate de refugiat.

Măsurile propuse de acest raport va face ca Europa, care deja se confruntă cu problema imigraţiei în masă, să devină mai atractivă în faţa migranţilor. Cifrele indicate de Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (ICNUR) confirmă acest lucru. În timp ce, în 2008, aproximativ 5 000 de persoane erau reinstalate pe întreg teritoriul UE, astăzi în lume există 750 000 de persoane cu această necesitate. Acesta este motivul pentru care am votat împotriva raportului.

  Franz Obermayr (NI), în scris. – (DE) În multe dintre statele membre, inclusiv în Austria, ţara în care locuiesc, capacitatea de a accepta refugiaţi este extinsă dincolo de limite, iar populaţia se opune pe bună dreptate noilor centre de primire sau altor facilităţi similare. Modul în care raportul cu privire la Fondul european pentru refugiaţi face apel la reinstalarea refugiaţilor în UE face ca acest raport că fie cu atât mai de neînţeles. Prin urmare, am votat împotriva acestui raport.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Problema refugiaţilor este o problemă europeană a cărei gestionare nu poate fi lăsată la latitudinea statelor membre, având în vedere în special diferenţele geografice şi economice. Astfel, sunt în favoarea instituirii unui fond la nivel european.

Instituirea unui asemenea fond trebuie să servească două obiective: să sprijine refugiaţii care ajung în ţările noastre, de cele mai multe ori în zonele noastre de coastă, căutând ajutor, şi să sprijine, de asemenea, acele state care, datorită poziţiei lor geografice, primesc majoritatea acestor oameni disperaţi. Problema este şi trebuie să fie la nivel european, iar noi nu putem permite ca anumite state să gestioneze această problemă singure. Sper că acest fond este doar începutul unui drum spre crearea unei abordări mai europene şi mai unite a acestei probleme.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Având în vedere nevoia de a ajuta refugiaţii în Europa, cred că decizia Parlamentului European în acest sens este extrem de importantă. Obiectivul major al acestui fond este de a susţine măsurile luate de către statele membre, care, în genere, incumbă cheltuieli suplimentare. Asemenea măsuri sunt destinate asigurării unor condiţii decente de trai pentru refugiaţi şi vizează în egală măsură reglementarea juridică a şederii acestora în ţările Uniunii. Creşterea asistenţei financiare este esenţială pentru ţările implicate în sprijinirea refugiaţilor.

Nu trebuie să dăm niciun motiv pentru a fi criticaţi că, în calitate de ţări dezvoltate, în loc să ajutăm refugiaţii cu orice preţ, îi împiedicăm să ajungă la noi. Refugiaţii care ajung în Europa din ţările în curs de dezvoltare şi care s-au confruntat adesea cu probleme majore precum violenţa, lipsa mijloacelor de trai sau lipsa accesului la îngrijiri medicale, trebuie îngrijiţi în cel mai bun mod posibil de către statele membre ale UE.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (SK) Doamnelor şi domnilor, în Comisie, au fost multe propuneri de amendamente supuse votului care urmăreau să sublinieze rolul important al bisericii şi a grupurilor religioase în rezolvarea problemei refugiaţilor. Toate aceste propuneri de amendamente au fost respinse. Atunci când liberalii şi politicienii de stânga afirmă că organizaţiile non-guvernamentale şi fondurile de stat acoperă în mod suficient activitatea zilnică legată de refugiaţi, se dezvăluie îngustimea cinismului şi ipocriziei lor. În realitate, lucrurile stau exact invers. Nu este cumva adevărat faptul că statele sunt adeseori criticate din cauza condiţiilor din lagărele de refugiaţi care sunt, în mare parte, nedemne? Ar fi deplasat să afirmăm în mod deschis ipocrizia unor state precum Germania, Spania, Franţa, Italia sau Malta? Guvernele nu reuşesc să primească şi asigure îngrijire refugiaţilor. Suferinţa acestor oameni este un afront adus puternicii Europe, drept care îi întoarcem din drum. Datorită corectitudinii politice, ignorăm faptul că, în cea mai cruntă sărăcie a lagărelor de refugiaţi în care organizaţiile non-guvernamentale corecte din punct de vedere politic au renunţat deja să mai lupte, doar umilele ordine ale călugăriţelor catolice continuă să lucreze cu entuziasm. Graţie Ordinului Maltez, Serviciului Iezuit pentru Refugiaţi şi multor organizaţii creştine, guvernele îşi asumă obligaţia de a se ocupa de soarta refugiaţilor. Organizaţiile creştine sunt ca un spin în ochii conştiinţei noastre. Pentru aceasta, ele merită mulţumirile noastre – chiar şi acum, când obţin fonduri foarte limitate de la bugetul UE, neputând nici măcar să fie menţionate în raportul din proprie iniţiativă întocmit pe această temă.

Raport: Carlos Coelho (A7-0126/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Raportul cu privire la Sistemul de Informaţii Schengen şi modernizarea acestuia contribuie la minunatul progres al liberei circulaţii intra-europene. Confruntaţi cu o circulaţie în crescendo a persoanelor din statele membre ale spaţiului Schengen, precum şi cu extinderea celui din urmă, trebuie să ameliorăm prelucrarea acestor date pentru a asigura exercitarea acestui drept în condiţii de siguranţă. Raportul Coelho contribuie la dorinţa de a eficientiza circularea informaţiilor, precum şi la necesitatea de a respecta drepturile individuale garantate de Uniunea Europeană. În mod logic, am votat pentru acest raport.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Obiectivul acestei propuneri este de a asigura migrarea de la Sistemul de Informaţii Schengen, utilizat acum în varianta SIS I+, la Sistemul de Informaţii Schengen de a doua generaţie (SIS II). Este într-adevăr regretabil faptul că s-a întârziat punerea în funcţiune a acestui sistem. Parlamentul European a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru ca sistemul să fie pus funcţiune cât mai rapid şi pentru ca procesul de punere în aplicare a sistemului SIS II să fie complet transparent. În orice caz, trebuie obţinut acordul tuturor instituţiilor. Este important să subliniem că Comisia va trebui să utilizeze un program alternativ în cazul în care proiectul SIS II eşuează, iar Parlamentul European ar trebui să fie implicat în procesul decizional cu privire la migraţie. Înainte de a trece la noul sistem SIS II, Comisia trebuie să informeze Parlamentul pe deplin cu privire la rezultate şi să îi acorde posibilitatea de a-şi exprima avizul.

  David Casa (PPE), în scris. – Înainte de a migra la noul sistem SIS, este necesară efectuarea testelor adecvate şi instalarea sistemelor de siguranţă necesare. Sunt de părere că cele menţionate mai sus trebuie efectuate într-un mod profesional şi conştiincios, dar totodată împărtăşesc dezamăgirea raportorului cu privire la întârzierile prelungite care împiedică migrarea la noul sistem.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Am votat în favoarea amendamentelor propuse la acest regulament. Etapa migrării datelor este ultima sarcina în cadrul mandatului de dezvoltare a Sistemului de Informaţii Schengen de a doua generaţie (SIS II). Astfel, acest fapt justifică necesitatea de a acorda Comisiei un mandat de dezvoltare valabil până când acest sistem va deveni operaţional. Date fiind întârzierile considerabile care au fost confirmate şi costurile ridicate ale proiectului SIS II, înţeleg necesitatea menţinerii clauzei de caducitate. Noul mandat conferit Comisiei trebuie stabilit conform datei avute în vedere pentru punerea în funcţiune a sistemului SIS II, la sfârşitul anului 2011.

În orice caz, Comisia trebuie să dea dovadă de flexibilitate pentru a putea amâna datele prin procedura de comitologie astfel încât să poată adapta cadrul juridic la un scenariu alternativ în cazul în care SIS II va eşua. Este inacceptabilă incapacitatea Comisiei de a stabili o dată pentru punerea în funcţiune a sistemului SIS II, având în vedere că de aceasta depinde o mai eficientă garantare a securităţii, libertăţii şi justiţiei în spaţiul european. Totodată, acest lucru generează îndoieli referitoare la transparenţa modului de gestionare a acestui proces.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Sensibilitatea specială a acestui subiect justifică atribuirea raportului dlui Coehlo, unul dintre membrii acestei camere care s-a dedicat cel mai mult acestui subiect; doresc să îl felicit pentru munca sa. Sunt regretabile amânările pe care le-a suferit acest proces şi împărtăşesc prudenţa dânsului privind succesul procesului de migrare şi preocuparea sa cu privire la dreptul Parlamentului de a fi informat asupra progresului.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Epopeea migrării de la SIS I la SIS II durează de prea multă vreme. Acesta este motivul pentru care am votat în favoarea acestui raport: pentru a sublinia nevoia de respectare a termenelor limită şi de a pune capăt la ceea ce poate fi considerat, în urma numeroaselor rezultate fără efect şi având în vedere resursele alocate pentru obţinerea obiectivului migrării, care până acum nu a avut niciun succes, ca fiind gestiune eronată. Mingea se află în terenul Comisiei, însă în calitatea sa de autoritate în materie bugetară, Parlamentul European trebuie să facă uz de puterile sale şi să îşi rezerve dreptul de a solicita Comisiei să efectueze un audit detaliat al gestionării proiectului şi al impactului financiar pe care un eşec l-ar putea avea asupra bugetului UE.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Constat un anumit progres în amendamentele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne cuprinse în acest raport. Acesta solicită, în esenţă, implicarea Parlamentului European în procesul decizional şi afirmă necesitatea avizului său favorabil înainte de migrarea la Sistemul de Informaţii Schengen de a doua generaţie. Cu toate acestea, acest raport este în continuare inacceptabil. Nu putem susţine posibilitatea migrării la sistemul SIS II, noua unealtă de obţinere a securităţii totale, cu impunitate.

Cu ajutorul acestui sistem, pot fi adunate din ce în ce mai multe date, din motive a căror validitate este interpretabilă. Cum poate fi considerată ca fiind validă suspectarea intenţiei de a comite un act terorist? Cel mai rău lucru ar fi că Statelor Unite li s-ar putea permite accesul la aceste date. În aceste vremuri de criză, eurocraţia care ne domină continuă să clădească o Europă caracterizată prin concurenţă şi accentuarea exagerată a legii şi ordinii. În orice caz, acum mai mult ca oricând, este timpul să clădim Europa solidarităţii şi cooperării de care avem nevoie.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Dispunem de un Sistem de Informaţii Schengen operaţional şi capabil de expansiune şi avem un proiect care ne costă milioane şi care pare să fie şubred. Este timpul să ne oprim din a îngropa banii şi să salvăm ceea ce se mai poate salva. Dacă UE doreşte cu adevărat să continue să cheltuiască milioane, acestea ar trebui investite în protecţia graniţelor sau în beneficiul familiilor indigene. În loc de a plăti pur şi simplu bonificaţii pentru găzduirea refugiaţilor, ar trebui în sfârşit aplicată cu stricteţe Convenţia de la Geneva privind statutul refugiaţilor, aceasta însă nefiind aplicabilă armatelor de migranţi economici.

În final, nu avem nevoie a un nou birou de sprijin pentru azil pentru a extinde jungla azilului şi mocirla agenţiilor UE care înghit milioane. Până când nu vom avea un Sistem de Informaţii Schengen funcţional, spaţiul Schengen nu trebuie extins. Noile propuneri nu sunt greşit concepute, sunt doar contra-productive, iar din acest motiv m-am abţinut de la vot.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Îmi afirm întregul sprijin pentru raportul dlui Coehlo. Sistemul de Informaţii Schengen s-a dovedit un instrument excelent şi valid pentru gestiunea şi controlul din cadrul Uniunii Europene. Totuşi, acesta a necesitat ajustare şi adaptare pe perioada sa de dezvoltare, dar şi atunci când au apărut cerinţe suplimentare.

Propunerea raportorului este în concordanţă cu următorul punct de vedere: migrarea către a doua generaţie nu mai poate suferi amânare sau prelungire. Avem nevoie de instrumente eficiente de controlare a persoanelor şi de coordonare a informaţiilor despre aceste persoane care intră şi circulă în spaţiul Schengen. Din acest motiv, mă alătur dlui Coehlo în a sublinia necesitatea punerii în aplicare de către Comisie a sistemului SIS de a doua generaţie cât mai repede cu putinţă.

Raport: Carlos Coelho (A7-0127/2010)

  David Casa (PPE), în scris. – Înainte de a migra la noul sistem SIS, este necesară efectuarea testelor adecvate şi crearea sistemele de siguranţă necesare. Sunt de părere că cele menţionate mai sus trebuie efectuate într-un mod profesional şi conştiincios, dar totodată împărtăşesc dezamăgirea raportorului cu privire la întârzierile prelungite care împiedică migrarea la noul sistem.

Mai mult, cred că este necesar să se solicite Curţii de Conturi să analizeze amănunţit gestionarea acestei chestiuni.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Numărul ridicat de state membre a complicat în mod considerabil procesul de tranziţie şi migrarea de la Sistemul de Informaţii Schengen la Sistemul de Informaţii Schengen de a doua generaţie. Parlamentul nu a contenit să solicite informaţii exacte şi actualizate cu privire la progresul acestui raport, fiind îndrituit în acest sens. Sper că migrarea se va efectua în cel mai eficient mod cu putinţă, că această schimbare nu va afecta negativ securitatea Europei şi că rezultatul va fi satisfăcător.

Raport: Rui Tavares (A7-0131/2010)

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui raport deoarece chestiunea refugiaţilor din UE este încă foarte actuală. În prezent, problema reinstalării refugiaţilor în Uniunea Europeană nu este coordonată în mod corespunzător şi doar 10 state membre reinstalează refugiaţi anual, determinând neutilizarea strategică a reinstalării ca instrument al politicii externe a UE. Salut decizia Comisiei de a institui Biroul European de Sprijin pentru Azil, care va putea să ajute statele membre în materializarea iniţiativelor de reinstalare, asigurând coordonarea politicilor la nivelul UE.

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) În comparaţie cu Statele Unite şi Canada, UE participă într-o măsură mult mai redusă la primirea şi reinstalarea refugiaţilor din ţările terţe. Am votat în favoarea raportului din proprie iniţiativă a Parlamentului European cu privire la stabilirea unui program comun european de reinstalare. UE solicită stabilirea unui program ambiţios şi durabil de reinstalare în UE şi propune sprijin financiar statelor membre pregătite să participe la acesta.

Acest raport indică totodată dezacordul nostru cu viziunea Comisiei. Aceasta doreşte să acorde prioritatea la reinstalare în baza naţionalităţii refugiaţilor. Pe lângă originea geografică a refugiaţilor, dorim stabilirea unei categorii vulnerabile de refugiaţi (copiii şi femeile expuse la acte de violenţă şi la exploatare, minorii neînsoţiţi, persoanele care necesită îngrijiri medicale, victimele torturii etc.). Cei din urmă trebuie mereu să aibă prioritate.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Este esenţial ca Uniunea Europeană să aibă o politică a migraţiei realistă şi corectă. Din acest motiv, salut acest program de reinstalare eficient, coerent şi sustenabil, care oferă o soluţie durabilă refugiaţilor care nu se pot întoarce în ţara lor de origine. Programul de reinstalare poate face ca imigraţia ilegală să devină neatractivă pentru refugiaţii care doresc să pătrundă în Uniunea Europeană. Succesul unui program de reinstalare eficient necesită accesul pe piaţa muncii a adulţilor şi integrarea imediată a minorilor în şcoli. Din acest motiv, accesul la serviciile de consultanţă educaţională şi profesională este esenţial. Măsurile de progres trebuie luate de către diferitele entităţi publice (de exemplu, municipalităţile) şi societatea civilă, precum şi de către ONG-uri, societăţile caritabile, şcoli şi serviciile sociale; este esenţială promovarea cooperării între entităţi. Fac un apel către statele membre să promoveze crearea mecanismelor pentru fondurile private şi iniţiative public-privat de mai mare amploare în vederea facilitării programului european de reinstalare.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) Este un aspect pozitiv faptul că numărul statelor membre care participă la aceste programe de reinstalare a crescut în ultimii ani. În orice caz, doar 10 state membre reinstalează refugiaţi anual, fără niciun fel de coordonare între acestea sau un program comun european de reinstalare. Este important ca statele membre să fie solidare şi să participe în mod corect la responsabilitatea faţă de îndeplinirea obligaţiilor internaţionale.

Un program de reinstalare eficient va aduce beneficii refugiaţilor reinstalaţi, statelor membre şi Uniunii Europene însăşi prin acordarea rolului de lider în domeniul ajutorului umanitar internaţional. Se doreşte o abordare multilaterală, care să implice toţi actorii la nivel local, fără să pierdem din vedere rolul fundamental al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (ICNUR).

Un program de reinstalare eficient trebuie să prevadă soluţii şi protecţie de durată, precum şi crearea unor mecanisme de cooperare şi coordonare între statele membre. Un asemenea program trebuie să permită schimbul bunelor practici, să creeze strategii comune şi să reducă costurile operaţiunilor de reinstalare. Sprijin sugestia raportorului, dl Tavares, pe care îl felicit pentru excelentul său raport, de a crea o unitate de reinstalare care să mijlocească coordonarea şi facilitarea procesului de reinstalare.

  Robert Dušek (S&D), în scris. – (CS) În mod prioritar, proiectul de regulament aplicabil programului UE de gestionare şi reglementare a reinstalării va rezolva acomodarea şi adaptarea refugiaţilor în noul lor mediu. Catastrofele umanitare şi alte evenimente neprevăzute pot dezlănţui valuri de refugiaţi, faţă de care trebuie să avem o reacţie comună într-un cadru european. Cu toate acestea, resping în totalitate refugiaţii aflaţi în UE pe motive politice. Nu îmi pot imagina că, din punct de vedere juridic, în oricare stat membru ar putea fi acceptabilă persecutarea vreunui cetăţean pe motive politice. Participarea autorităţilor locale la programul de reinstalare trebuie să fie făcută mereu în mod voluntar, aşa cum este cazul statelor membre participante.

Unele state sunt obişnuite ca populaţia locală să conţină un număr mare de străini, însă pentru alte state este ceva nou. Pentru a evita fobiile şi îngrijorările cu privire la străini în anumite ţări sau regiuni, trebuie să respectăm interesul sau lipsa de interes a acestora în a participa. În vederea garantării conformităţii şi complementarităţii programului UE de reinstalare sau a altor politici UE legate de azil, ar fi totodată potrivit să coordonăm programul propus într-un cadru al Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO). În ciuda rezervelor menţionate anterior, susţin întregul raport.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Reinstalarea refugiaţilor s-a dovedit a fi necesară acolo unde ţările gazdă terţe nu puteau oferi siguranţă şi condiţii de trai, astfel încât aceştia să se poată stabili acolo. Din acest motiv, diverse entităţi active în domeniu consideră că această problemă trebuie abordată la nivel european, iar programul UE comun de reinstalare propus de Comisie poarte fi instrumentul adecvat de abordare a acestei probleme. Indiferent care model va fi cel câştigător, este fără îndoială urgent ca statele membre să coopereze mai strâns între ele şi cu ţările de primă reinstalare, pentru a putea oferi o soluţie de durată, sustenabilă şi interconectată la această problemă umanitară.

  Bruno Gollnisch (NI), în scris. – (FR) Cetăţenii europeni nu trebuie să se lase înşelaţi de titlul acestui raport: de reinstalare. Nu discutăm despre vreun pachet de ajutoare sau altceva similar destinat repatrierii imigranţilor, ci despre găzduirea pe teritoriul UE, la recomandarea Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (ICNUR), a unor persoane care au solicitat deja azil intr-o ţară terţă – o ţară de prim azil sau refugiu care, dintr-un motiv sau altul, nu este pe placul lor sau al Naţiunilor Unite. Acesta este un incredibil stimulent nou pentru imigraţia socioeconomică, deghizată în solicitarea de protecţie internaţională, în timp ce un Birou European de Sprijin pentru Azil va deveni din ce în ce mai responsabil cu distribuirea solicitanţilor pe teritoriul UE, fie că ne convine sau nu. Cum putem avea încredere că Naţiunile Unite sau ţările de prim azil organizează o asemenea verificare? Cum putem tolera faptul că o agenţie europeană indică statelor membre pe cine trebuie să accepte pe teritoriul lor şi cu ce statut? Conform ICNUR, în lume există 750 000 de persoane care pot solicita azil. Trebuie să îi primim pe toţi în ţările noastre, la ordinul acestei organizaţii? Acest lucru este complet iresponsabil.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Doar 10 state membre, printre care şi Portugalia, acceptă refugiaţi pentru reinstalare. Această situaţie trebuie schimbată şi trebuie găsite soluţii şi stimulente pentru a determina majoritatea statelor membre să accepte reinstalarea refugiaţilor. Crearea acestui program este un pas important în această direcţie. Acesta va contribui la implicarea UE în reinstalarea la nivel mondial şi va influenţa totodată ambiţia UE de a avea rolul de conducător în chestiunile ce privesc ajutorul umanitar şi pe scena internaţională.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Permiteţi-mi să îmi exprim sprijinul pentru raportul dlui Tavares. Aşa cum am atras atenţia asupra creării unui fond european pentru refugiaţi, această problemă necesită un cadru european de acţiune şi abordare.

Pentru a atinge acest scop, cred că procedurile de acordare a statutului de refugiat trebuie armonizate. Nu putem avea discrepanţe în definirea acestuia la nivel european. Un concept comun va preveni migrarea refugiaţilor în statele europene, permiţând în acelaşi timp o gestionare mai adecvată. Prin urmare, sunt de părere că un program comun ne va purta în direcţia cea bună. În final, un program UE eficient de reinstalare trebuie să prevadă protecţie şi soluţii de durată, nu doar pentru refugiaţii pe termen lung, ci şi pentru necesitatea de a reacţiona rapid şi corespunzător la situaţiile de urgenţă sau în cazurile neprevăzute de urgenţă.

  Georgios Papanikolaou (PPE), în scris. – (EL) Aprobarea programului european de reinstalare a refugiaţilor din ţările terţe în statele membre ale UE este un pas în direcţia cea bună şi, în mod evident, am votat în favoarea acestui raport în care am fost implicat în calitate de raportor pentru Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat). De fapt, este foarte important să creăm solidaritate între UE şi statele terţe cu privire la problema refugiaţilor. În orice caz, în curând va trebui să fim curajoşi şi să facem dovada aceleiaşi solidarităţi în cadrul UE prin crearea unui program intern de întoarcere forţată pentru a atenua presiunea disproporţionată exercitată asupra unor state membre în comparaţie cu altele. Programul pilot din Malta este un exemplu foarte bun în acest sens.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Este bine că a fost stabilit un program UE comun de reinstalare a refugiaţilor. Numărul refugiaţilor ce necesită reinstalarea este în creştere, în contrast cu numărul locurilor disponibile în care pot fi acceptaţi. În orice caz, statele membre care primesc refugiaţi sunt de cele mai mute ori cele mai sărace, iar resursele acestora nu le permit să accepte un număr mare de persoane. Reinstalarea nu trebuie tratată ca ultimă soluţie – singura soluţie atunci când refugiaţii nu se pot întoarce în ţara lor şi nu pot fi adăpostiţi în condiţii de siguranţă într-un stat terţ. Statele membre ar trebuie să adopte un program mai ambiţios, care să asigure calitatea şi eficienţa reinstalării.

Trebuie să sprijinim crearea mecanismelor de finanţare privată şi adoptarea iniţiativelor publice şi juridice mai frecvente pentru a consolida programul european de reinstalare. Trebuie acordată o atenţie specială resurselor umane necesare în actualul şi viitorul program UE de reinstalare, astfel încât să fie introdusă o procedură care să asigure bunele practici cu privire la adaptarea şi integrarea refugiaţilor în societatea care îi primeşte.

Obiectivul constă în stabilirea unui program comun de reinstalare al UE, astfel încât datorită unei cooperări mai strânse între guvernele statelor membre ale UE, numărul persoanelor ce pot fi reinstalate să crească, iar situaţia acestora în UE să se îmbunătăţească. Trebuie depuse toate eforturile pentru ca mai multe state membre să se alăture programului UE comun de reinstalare, care va iniţia cooperarea politică şi practică între statele membre pentru protecţia permanentă a străinilor.

Rapoarte: Rui Tavares (A7-0125/2010 - A7-0131/2010), Carlos Coelho (A7-0126/2010 - A7-0127/2010)

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Am votat în favoarea acestor rapoarte, aşa cum am convenit cu raportorii în cadrul dezbaterilor din cadrul Comisiei pentru libertăţi civile.

Raport: Maria Badia i Cutchet (A7-0141/2010)

  Maria Badia i Cutchet (S&D). în scris. – (ES) Raportul pe care sper că vasta majoritate dintre voi îl va vota este o evaluare a progresului înregistrat în Europa cu privire la educaţie şi politicile de formare profesională în perioada 2007-2009. Raportul pune în discuţie şi provocările identificate de iniţiativa „Noi competenţe pentru noi locuri de muncă”. Rezultatul arată marile lacune care există încă în formarea profesională a tinerilor, atât în materie de pregătire pentru noile sectoare economice, cât şi în ceea ce priveşte dotarea cu competenţe pentru a se dezvolta într-un context în care Europa şi lumea sunt din ce în ce mai deschise şi independente. Strategia 2020 reflectă importanţa formării profesionale şi educaţiei în abordarea provocărilor sociale şi economice cu care ne vom confrunta în următorul deceniu. Prin urmare, în contextul unei crize economice în UE, doresc să accentuez importanţa menţinerii bugetelor pentru educaţie şi formare profesională la nivel naţional şi la nivelul Uniunii.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am susţinut acest raport deoarece cred că trebuie să ameliorăm calitatea educaţiei şi formării profesionale în UE. Din păcate, orientările identificate în Tratatul de la Lisabona nu vor fi transpuse decât la sfârşitul lui 2010. În ciuda progresului înregistrat în ultimii ani, mulţi cetăţeni europeni încă nu au suficiente competenţe, iar o treime din populaţia Europei dispune de calificări educaţionale de nivel inferior. Este, de asemenea, îngrijorător faptul că un număr din ce în ce mai mare de tineri recurg la abandonul şcolar şi nu obţin nicio calificare mai târziu. Cred că este foarte important să începem să punem în aplicare cât mai repede cu putinţă o politică care urmăreşte să amelioreze calitatea educaţiei şi formării profesionale în statele membre. Comisia Europeană, statele membre şi angajatorii trebuie să fie în strânsă cooperare cu furnizorii serviciilor de educaţie şi formare profesională cu scopul de a asigura un nivel mai ridicat al educaţiei şi un orizont mai larg în vederea satisfacerii cerinţelor sectoarelor profesionale şi ale pieţei muncii.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Am votat în favoarea acestui raport privind punerea în aplicare a programului de lucru „Educaţie şi Formare 2010”, deoarece raportul include nişte pasaje foarte importante, care sper că vor fi aplicate în sfera politicilor UE iar apoi vor fi puse în aplicare în întregime de către statele membre.

Mă refer în special la punctele privind formarea profesională şi la legătura dintre procesele de formare şi cerinţele de pe piaţa muncii. Din acest punct de vedere, pentru viitorul sistemului nostru educaţional şi al celui economic, care este format aproape exclusiv din IMM-uri, se poate spera că se va admite necesitatea de a consolida legătura dintre instituţii, în special cele de formare profesională, şi lumea întreprinderilor.

Încurajarea formelor de parteneriat între întreprinderile de producţie naţionale şi locale, pe de o parte, şi lumea formării profesionale, pe de altă parte, este fără îndoială o idee bună: acest lucru va permite şcolilor să coordoneze cu mai mult succes programele de formare profesională cu necesităţile locale reale şi lumea economică care reflectă aceste necesităţi, ca să nu mai menţionăm faptul că ideea ar ajuta şcolile să depăşească permanenta problemă de a găsi resursele adecvate de a dota tinerii cu formare profesională de calitate, pe care o vor putea aplica imediat în plan profesional.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat pentru acest raport pentru că este momentul potrivit să reexaminăm obiectivele educaţionale si ale formării profesionale care au fost stabilite de strategia Lisabona şi să evaluăm eşecurile din acest domeniu. Mă bucură faptul că unul dintre cele mai importante obiective ale noii strategii Europa 2020 este de a ameliora nivelul educaţional, de a reduce rata abandonului şcolar fără calificare şi de a creşte numărul persoanelor cu studii superioare sau studii echivalente. În primul rând, doresc să subliniez faptul că, datorită rapidei dezvoltări a tehnologiilor noilor şi ale informaţiei, mediul educaţional a devenit din ce în ce mai complex şi variat, fiind necesară o adaptare la noile cerinţe ale unei lumi aflate în schimbare. Prin urmare, este necesară reformarea şi ameliorarea planului de învăţământ din şcoli şi universităţi, luând în considerare necesităţile pieţei aflate în schimbare. În al doilea rând, fac apel la sporirea eforturilor de a ridica nivelul de alfabetizare şi la încurajarea creşterii competenţelor persoanelor care provin din păturile defavorizate. Unul dintre cele mai importante obiective ale acestui program este modernizarea educaţiei şi formării profesionale (EFP) şi a învăţământului superior. Cu alte cuvinte, sunt necesare relaţii mai strânse cu lumea afacerilor, fiind esenţial să dezvoltăm perspective de calificare şi oportunităţi de mobilitate noi şi mai atractive pentru studenţii înrolaţi în EFP. Sunt încântată de faptul că Parlamentul European a atras atenţia în mod semnificativ asupra nevoii de a facilita integrarea persoanelor cu dizabilităţi în domeniul educaţiei şi formării profesionale. Sunt totodată de acord cu faptul că trebuie să alocăm fonduri adecvate pentru a asigura integrarea persoanelor cu dizabilităţi în domeniul formării profesionale.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Calitatea educaţiei şi formării profesionale sunt imperative atunci când este vorba de împlinirea personală a unei persoane, egalitate, combaterea excluziunii sociale şi a sărăciei, iniţiativa civică activă şi coeziunea socială. Este esenţial să ameliorăm calitatea educaţiei şi formării profesionale a tuturor studenţilor cu scopul de a obţine rezultate şi competenţe mai bune. Acesta este singurul mod de a pune în aplicare agenda socială reînnoită privind oportunităţile, accesul şi solidaritatea şi de a ajuta la crearea mai multor locuri de muncă, de calitate mai bună. Mobilitatea între instituţiile universitare, lumea afacerilor şi educaţia şi formarea profesională trebuie promovate pentru a promova educaţia orientată către student şi dobândirea competenţelor, a calităţii antreprenoriale, a înţelegerii interculturale, a abilităţii de a gândi critic şi a creativităţii. Fac totodată un apel la statele membre să modernizeze agenda pentru învăţământul superior şi, în special, să adapteze planul de învăţământ la cerinţele pieţei muncii.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Odată cu strategia de la Lisabona, politicile ce privesc educaţia şi formarea profesională au devenit din ce în ce mai importante în Uniunea Europeană. Prin urmare, salut acest raport în general şi, în particular, comunicarea Comisiei „Competenţe cheie pentru o lume în curs de schimbare”. Cu toate acestea, mă preocupă discrepanţele dintre nivelul de competenţe dobândite în şcoală şi cerinţele de pe piaţa muncii în Uniunea Europeană.

Un angajament clar privind formarea profesională şi învăţarea de-a lungul vieţii va contribui semnificativ la succesul iniţiativei „Noi competenţe pentru noi locuri de muncă”, aşa cum va contribui şi dezvoltarea competenţelor transversale cheie precum abilităţile digitale, capacitatea de a învăţa, competenţele sociale, civice, sportive şi artistice, simţul antreprenorial şi conştiinţa culturală.

Pentru ca generaţiile următoare să acopere discrepanţele actuale dintre competenţele dobândite şi cerinţele pieţei muncii, cred că este esenţial ca educaţia preşcolară să fie de bună calitate, servind ca instrument de dobândire timpurie a competenţelor esenţiale. De asemenea, consider ca fiind esenţială educaţia primară şi cea secundară concentrată pe dezvoltarea competenţelor specifice, spre exemplu, stăpânirea limbilor străine şi adaptarea la cerinţele comunităţii în care sunt situate şcolile. Învăţământul superior care este adaptat la necesităţile pieţei muncii, a întreprinderilor şi a societăţii în general este de o importanţă crucială.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat pentru raportul privind competenţele cheie pentru o lume în curs de schimbare: punerea în aplicare a programului de lucru „Educaţie şi formare profesională 2010”. În ciuda unor ameliorări, suntem încă departe de a atinge obiectivele în materie de educaţie şi formare profesională prevăzute de Strategia de la Lisabona. Aceste raport analizează ceea ce a eşuat şi propune provocări ce trebuie încă depăşite, cum ar fi o conectare mai bună a sistemelor de învăţământ, de formare profesională şi de învăţare de-a lungul vieţii.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Deoarece în ţara mea am lucrat în guvern în domeniul educaţiei, consider ca fiind foarte regretabil faptul că educaţia este clasificată în continuare greşit practic în toţi indicatorii legaţi de acest subiect. Mi-e teamă că aceste rezultate nefavorabile sunt, în mare parte, urmările unei ideologii a educaţiei ce pare a fi complet absentă din comunicarea Comisiei şi din rezoluţia Parlamentului: acestea nu menţionează nici măcar o singură dată cuvintele „merit”, „rigoare”, „efort”, „concentrare” şi „disciplină”, iar „transferul de cunoştinţe” şi „memorarea” sunt privite ca fiind mai puţin importante decât chestiunea legată de „aptitudini” şi „atitudini” bazate pe „competenţe esenţiale”.

Ar fi folositor dacă guvernele ar înceta să se mai preocupe cu statistici, abordând în schimb problema de la rădăcina ei, lăsând la o parte metodele ce presupun multă vorbărie, preluarea responsabilităţii de la toţi cei implicaţi în învăţământ şi camuflajul statistic. Aceştia trebuie să adopte metode concentrate mai ales pe conţinutul ştiinţific şi procesele cognitive; pe învăţare şi predare eficientă. Trebuie să se concentreze mai puţin pe afirmarea poziţiilor comune, care sunt la fel de goale precum sunt bine intenţionate. Dat fiind conţinutul în general pozitiv al hotărârii, voi vota în favoarea acesteia, însă nu fără a menţiona profundul dezacord cu această interpretare a ceea ce ar trebui să fie sistemul educaţional.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Problemele ce privesc educaţia şi formarea profesională sunt fără îndoială de cea mai mare importanţă, dată fiind necontenita dezvoltare a ştiinţei şi tehnologiei şi încorporarea in crescendo a cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice în procesele de producţie. Acesta este contextul în care raportul de faţă consideră ca fiind vitală introducerea politicilor ce urmăresc să amelioreze calitatea educaţiei şi a formării profesionale; evident, împărtăşim această preocupare.

În orice caz, expunerea acestei preocupări nici măcar nu face referirea necesară la importanţa şcolilor de stat în atingerea acestui scop, şi nici la excluderea multor tineri de la accesul la educaţie şi formare profesională; ea alege în schimb să facă o referire eronată şi ambiguă la consolidarea cooperării dintre sferele publice şi private. În ceea ce priveşte învăţământul superior, Procesul de la Bologna nu oferă nicio soluţie pentru îmbunătăţirile necesare în materie de educaţie: din contră, în ţări precum Portugalia, a cauzat o înrăutăţire, în special a sistemului de stat.

Nu putem să omitem să subliniem şi să condamnăm pledoaria în favoarea flexibilităţii, care împinge tinerii către munca nesigură, incertă, intermitentă şi slab plătită. De asemenea, nu suntem de acord cu conceptul de voluntariat ca substitut al locurilor de muncă, care exacerbează exploatarea tinerilor care doresc să pătrundă pe piaţa muncii.

  Emma McClarkin (ECR), în scris. – Eu şi colegii mei, Conservatorii britanici, putem fi de acord cu o mare parte a acestui raport. Continuăm să susţinem încercările de a dezvolta strategiile de învăţare de-a lungul vieţii şi de promovare a educaţiei şi formării profesionale (EFP) şi de integrare mai bună a competenţelor cheie, precum învăţarea limbilor străine, a matematicii şi a ştiinţelor. De asemenea, cred că cel mai important element este să ne asigurăm că pieţele muncii sunt suficient de flexibile astfel încât tinerii să poată obţine un loc de muncă.

Cu toate acestea, nu putem sprijini menţiunea din acest raport conform căreia toţi copiii migranţi trebuie educaţi în limba lor maternă. Credem că acest lucru este complet inaplicabil, costisitor şi ineficient, mai ales în şcolile care au elevi cu rădăcini lingvistice foarte diverse, ceea ce nu ar contribui la integrarea migranţilor în comunităţile locale. În orice caz, politica de educaţie este şi ar trebui să rămână în competenţa statelor naţiuni. Din acest motiv, am votat împotriva acestui raport.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) În urma Strategiei de la Lisabona din 2000, o serie de iniţiative au fost puse în aplicare cu scopul de a atinge obiectivul strategic stabilit de către Consiliul European, prin care Europa avea să devină, până în 2010, cea mai competitivă şi mai dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume. Angajamentul faţă de educaţie şi formare profesională este esenţial şi trebuie să implice ameliorarea calităţii şi eficienţei sistemelor educaţionale din Europa. Trebuie luat un angajament faţă de profesorii şi educatorii formatori, faţă de mijlocirea accesului tuturor la sistemele de educaţie şi formare profesională, un proces de formare mai atractiv, deschiderea sistemelor de educaţie şi formare profesională către restul lumii şi promovarea unor legături consolidate cu activitatea lucrativă. Standardizarea obiectivelor într-un cadru al competenţelor cheie a fost un pas important în atingerea obiectivelor propuse pentru 2010 care, totuşi, nu au fost complet îndeplinite. Din punctul de vedere al revizuirii şi evaluării a ceea ce s-a făcut până acum, acest document devine şi mai important dacă este privit din perspectiva elaborării strategiilor de redresare cu scopul de a atinge obiectivele propuse iniţial pentru sectorul educaţiei, având în vedere noua propunere de consolidare strategică a cooperării europene în acest sector: Educaţie şi formare profesională 2010.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Educaţia este importantă, însă realitatea este că, de la o vreme încoace, educaţia şi formarea profesională de calitate nu au garantat ocuparea forţei de muncă, ca să nu mai vorbim de un post bun. În loc de a investi bani în scheme de calificare adecvate, planul este de a aduce personal slab calificat în UE utilizând toate soluţiile din agendă, respingând termenele limită provizorii de pe piaţa muncii pe motiv ca sunt inutile. În contextul condiţiilor fundamentale menţionate, programul de formare profesională este inadecvat, motiv pentru care am votat împotrivă.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Recunoaşterea educaţiei şi formării profesionale ca fiind esenţiale pentru o societate bazată pe cunoaştere şi pentru economia viitoare a încetat să mai fie un mit. Acestea reprezintă baza societăţii noastre şi fundamentul viitorului nostru şi al generaţiilor ce urmează.

Educaţia (ciclul preşcolar, primar, secundar şi cel universitar) şi formarea profesională de calitate sunt indispensabile dacă dorim să reacţionăm la provocările cu care Europa trebuie să se confrunte, inclusiv în cadrul strategiei UE 2020. Sprijin sistemul de comunicare care include diferite strategii care ar putea fi puse în aplicare, precum sprijinirea dezvoltării competenţelor formatorilor, actualizarea metodelor de evaluare şi introducerea noilor metode de organizare a învăţământului. Îmi exprim sprijinul şi o felicit pe raportoare pentru sensibilitatea de care a dat dovadă în elaborarea raportului.

  Georgios Papanikolaou (PPE), în scris. – (EL) Am votat în favoarea raportului privind competenţele cheie pentru o lume în curs de schimbare: punerea în aplicare a programului de lucru „Educaţie şi formare profesională 2010”. Textul prezintă o abordare globală cu privire la actualizarea şi adaptarea educaţiei la cerinţele lumii moderne. Identificarea motivelor care au stat la baza eşecului obiectivelor cuprinse în Procesul de la Bologna la convergenţa dintre învăţământul superior şi statele membre, importanţa adaptării sistemelor educaţionale cu scopul de pregăti societăţile europene pentru ieşirea din criză şi revenirea la creşterea durabilă, precum şi importanţa pătrunderii noilor tehnologii în toate nivelurile educaţionale sunt puncte cheie ale sistemului educaţional de mâine. Din acest motiv am depus amendamente în acest sens, care au fost adoptate de către Comisia pentru cultură şi educaţie.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Sunt foarte încântat pentru ca astăzi am adoptat raportul condus de colega mea catalană din Grupul S&D, Maria Badia i Cutchet, privind problema educaţiei şi formării profesionale, considerate ca fiind competenţe cheie pentru o lume în curs de schimbare.

  Marie-Thérèse Sanchez-Schmid (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea acestui raport şi doresc să reamintesc importanţa competenţelor fundamentale pe care fiecare european trebuie să le dobândească. Numărul tinerilor care nu ştiu să citească corect până la vârsta de 15 ani este într-o creştere constantă (21,3 % în 2000 şi 24,1 % în 2006). Având o strategie europeană concentrată pe locuri de muncă de calitate şi o economie inteligentă, această lacună educaţională va marginaliza un sector al populaţiei care este în permanentă creştere. Statele membre trebuie să integreze această prioritate de dobândire a competenţelor fundamentale (scris, citit, aritmetică) în programele lor educaţionale înainte ca elevii acestora să se specializeze. În plus, învăţarea limbilor străine are o importanţă crucială. În calitate de profesor de limba engleză, sunt conştientă în mod particular de acest lucru. Faptul că anumite state europene au rămas în urmă cu predarea limbilor străine închide multe uşi în faţa studenţilor, mai ales în vremurile în care latura internaţională a locurilor de muncă devine din ce în ce mai pregnantă. În final, adaptarea modelelor educaţionale la noile profesii ale economiei verzi sau ale economiei digitale este o provocare majoră a educaţiei în Europa. Din acest motiv, asistenţa pentru învăţarea de-a lungul vieţii este cheia unei linii profesionale flexibile şi adaptate la noile locuri de muncă ale viitorului.

  Joanna Senyszyn (S&D), în scris. – (PL) Am susţinut încântată raportul privind programul Educaţie şi formare profesională 2010 cu speranţa unei puneri în aplicare rapide a ideilor din program. În calitate de profesor universitar şi profesor cu mulţi ani de experienţă, îmi îndrept atenţia în special asupra necesităţii de a crea o mobilitate mai mare între instituţiile de învăţământ superior, lumea antreprenorială şi educaţia şi formarea profesională.

Învăţământul superior modern ar trebuie să pregătească foarte bine studenţii, păstrând în vedere pătrunderea pe piaţa muncii. Aşa cum cunoştinţele corecte, competenţele precum spiritul antreprenorial, simţul cultural şi creativitatea devin din ce în ce mai importante, oamenii joacă un rol decisiv, fiind la egalitate cu educaţia formală în obţinerea succesului profesional.

Prin urmare, educaţia este foarte importantă din acest punct de vedere. Este totodată esenţial să adoptăm măsuri eficiente pentru a creşte reprezentarea femeilor în domeniul ştiinţific şi în cercetarea ştiinţifică. În acest sens, am solicitat deja Comisiei Europene să prezinte o opinie şi să analizeze posibilitatea de a stabili programe speciale de creare a oportunităţilor nediferenţiate pentru femei în domeniul ştiinţific.

Luând în considerare statisticile alarmante cu privire la calificările europenilor – inclusiv, printre altele, faptul că 77 de milioane de oameni, sau aproape o treime din populaţia Europei cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani, fie nu au educaţie formală, fie au calificări foarte slabe – consider că acest raport este extrem de important în promovarea ştiinţei şi dezvoltarea calificărilor profesionale. În acest sens, fac apel la statele membre ale UE şi la Comisie în vederea materializării eficiente a ideilor din program.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Educaţia are funcţii sociale importante, deschide uşi şi oferă perspective pentru un viitor mai bun. Prin urmare, trebuie să depunem toate eforturile pentru a contribui la educaţia tinerilor prin programe şi burse combinate cu măsuri la nivel naţional. Într-o eră a globalizării, a unei concurenţe ridicate şi a schimbărilor rapide, este important să participăm la învăţarea de-a lungul vieţii.

Datorită schimburilor de studenţi, precum Erasmus, tinerii noştri nu îşi dezvoltă doar cunoştinţele în domenii specifice, ci îşi lărgesc şi orizontul. Prin cunoaşterea altor culturi şi limbi şi prin contactele internaţionale se creează legături mai strânse în Europa, contribuind la identitatea europeană. Ambiţia Europei este de a fi într-o poziţie de lider în ceea ce priveşte cercetarea şi dezvoltarea, inovarea şi noile soluţii tehnologice care permit o mai bună gestionare a resurselor energetice.

Speranţele noastre se îndreaptă către tineri, drept care noi trebuie să tratăm acest grup în mod prioritar. Tinerilor absolvenţi universitar le este dificil să pătrundă pe piaţa muncii, deoarece angajatorii, de cele mai multe ori, pun accentul pe experienţa profesională de care tinerii nu dispun în acel moment al vieţii lor. Din acest motiv, trebuie să promovăm dialogul dintre universităţi şi întreprinderi, să adaptăm cursurile de studii la cerinţele pieţei muncii şi să accentuăm plasarea şi experienţa practică care va înlesni găsirea unui loc de muncă.

  Viktor Uspaskich (ALDE), în scris. – (LT) Doamnelor şi domnilor, se strâng curelele în întreaga Europă – ca o măsură dureroasă şi severă – iar impactul acestui lucru a început să se facă simţit. Victimele şi compromisurile au devenit parte din viaţa cotidiană în multe sectoare ale UE, dar este important (mai ales pe parcursul recesiunii economice) să nu ne neglijăm angajamentele într-un domeniu politic atât de important precum este cel al educaţiei. Aşa cum a demonstrat istoria, educaţia este ceva pentru care merită să ne luptăm – fie în şcolile secrete din Europa ocupată de nazişti, fie în „universităţile volante” ale dizidenţilor din epoca stalinistă. Criza economică mondială ne obligă se ne adaptăm din nou. Educaţia şi formarea profesională trebuie adaptată la cerinţele pieţei muncii. Rata alfabetizării trebuie ridicată în Europa, având în vedere că în aceste vremuri Europa a rămas cu mult în urma Statelor Unite şi a Japoniei. Trebuie să umplem golurile. Nu este important doar să creştem nivelul alfabetizării, al cunoştinţelor matematice sau despre computer ale tinerilor, ci şi ale şomerilor adulţi care provin din clasele socioeconomice inferioare. Învăţarea de-a lungul vieţii începând cu vârste fragede şi până la bătrâneţe, precum şi aşa-numitele programe de tip „a doua şansă” destinate adulţilor cu abilităţi limitate nu sunt importante doar pentru stimularea economică şi a pieţei muncii, ci şi pentru incluziunea socială şi cetăţenia activă. Este datoria noastră să creştem nivelul calităţii formării profesionale în Europa şi să facem în aşa fel încât educaţia să devină atractivă. Această luptă se va da pe termen lung, însă este într-un scop care merită.

Raport: Klaus-Heiner Lehne (A7-0135/2010)

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Administrarea şi conducerea societăţilor comerciale este un domeniu care, deşi a beneficiat de o reglementare constantă, ridică noi preocupări, mai ales în contextul actualei crize. Astfel, responsabilizarea managerilor şi nu numai, mă refer aici la administratori, este absolut necesară în contextul în care ne propunem reducerea riscurilor sistemice. În cazul unor corporaţii activând în ramuri strategice ori având o cifră de afaceri importantă sau o cotă de piaţă semnificativă, problemele financiare pe care le poate avea o astfel de corporaţie depăşesc evident simplul interes al acţionarilor, intrând în zona cunoscută de „părţi interesate”, adică creditorii, angajaţii, consumatorii, industria respectivă sau statul.

În acest context, amendamentul subsemnatului referitor la responsabilizarea membrilor consiliului de administraţie al acestor corporaţii prin obligarea unei fracţiuni dintre membrii acestuia de a fi profesionişti vine în sprijinul reducerii riscurilor sistemice deoarece, în prezent, simpla calitate de reprezentant al acţionarului nu mai este satisfăcătoare atâta vreme cât, aşa cum arătam, interesul pentru sănătatea financiară şi stabilitatea anumitor corporaţii depăşeşte interesul strict investiţional sub forma participării la capitalul social. De asemenea, pentru a încuraja implicarea societară a acţionariatului acestor corporaţii, în multe cazuri pasiv atunci când fracţiunea de capital deţinută este prea mică, ar trebui reglementat votul electronic

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Administrarea şi etica societară reprezintă un aspect de cea mai mare importanţă, în special în circumstanţele actuale în care, din cauza încălcării unora dintre aceste principii, numeroşi acţionari înregistrează pierderi în investiţiile lor. Bunii administratori, care manifestă responsabilitate şi se comportă etic, constituie un element central al unui proces decizional echilibrat, care conduce societăţile spre o mai mare competitivitate. Atunci când vorbim despre reglementarea anumitor practici etice, nu putem pierde din vedere principiul autonomiei sectorului privat şi faptul că reglementarea respectivelor practici trebuie să cunoască o anumită limită.

Consider, de asemenea, că este esenţial ca acţionariatul să participe în mai mare măsură şi să-şi asume responsabilităţi sporite, în sensul de a garanta că piaţa îi recompensează pe administratorii buni şi îi sancţionează pe cei care respectă mai puţin criteriile etice, astfel ca practicile acestora să nu aducă atingere drepturilor acţionarilor sau să afecteze negativ întreaga piaţă.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) În contextul recentei crize financiare, nevoia de a ţine seama de aspectele deontologice legate de administrarea cu mai multă responsabilitate a societăţilor a devenit şi mai imperioasă. Regimul de remunerare şi structura de conducere, determinante în ceea ce priveşte remunerarea membrilor consiliilor de administraţie şi a directorilor executivi ai societăţilor cotate, trebuie să fie guvernate de principii etice şi deontologice care să nu permită situaţii cum au fost cele care s-au produs în anii din urmă, când au fost acordate bonificaţii conducerii unor societăţi care, la scurt timp după aceea, şi-au declarat falimentul ori s-a constatat că întâmpină mari dificultăţi. UE trebuie să dispună de un model productiv, social şi ambiental caracterizat printr-o perspectivă pe termen lung, care să respecte interesele tuturor: societăţi, acţionariat şi lucrători. De aceea am votat în acest fel.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Îmi exprim sprijinul pentru raportul dlui Lehne. Recenta criză financiară a ilustrat necesitatea analizării aspectelor legate de politicile de remunerare a membrilor consiliilor de administraţie ale societăţilor. Sunt de acord cu raportorul atunci când domnia sa sugerează o metodă bazată pe măsuri ce produc obligaţii, concepută să evite situaţiile în care componenta variabilă a remuneraţiei (bonificaţia, acţiunile etc.) dau naştere unor politici investiţionale excesiv de riscante, care se îndepărtează prea mult de economia reală.

În acest scop, se pare că este nevoie de măsuri legislative, care să ne permită soluţionarea problemei pe care o constituie disparitatea dintre reglementările naţionale privind remunerarea în cadrul societăţilor, în special în cazul fuziunilor transfrontaliere. Este necesar ca, mai ales atunci când este vorba de sectorul financiar, aspectele etice să ocupe un loc central; nu numai din punct de vedere moral, ci şi, în primul rând, din punct de vedere social. Pentru realizarea acestui deziderat, trebuie să introducem orientări cu caracter global şi uniform.

  Evelyn Regner (S&D), în scris. – (DE) Am votat în favoarea raportului din proprie iniţiativă privind chestiunile deontologice legate de administrarea societăţilor deoarece, înainte de toate, susţin solicitarea Parlamentului European de a încuraja numirea unui număr mai mare de femei în funcţii de conducere şi solicitarea adresată Comisiei Europene de a prezenta o propunere de introducere a unui sistem de ocupare a posturilor din cadrul organelor de decizie ale societăţilor, a posturilor din cadrul altor organe şi a posturilor în general. Totodată, regret însă că amendamentul meu, care i-ar fi conferit acestuia un caracter obligatoriu, nu a fost inclus în rezoluţia finală.

M-aş fi bucurat să constat că Parlamentul European formulează cereri mai ambiţioase. În legătură cu politica de remunerare, aş dori, de asemenea, să scot în evidenţă diferenţele considerabile care predomină în realitate şi să subliniez că principiile statuate în directivele europene privind tratamentul şi remunerarea egală a bărbaţilor şi femeilor se cer respectate şi promovate. Pledez pentru obligativitatea acestor principii fundamentale în toate statele membre şi consider că ar trebui introdus un sistem punitiv care să sancţioneze nerespectarea lor.

Raport: Georgios Papanikolaou (A7-0113/2010)

  Alfredo Antoniozzi (PPE), în scris. – (IT) Am susţinut raportul dlui Papanikolaou deoarece sunt conştient că consecinţele crizei economice şi financiare au atins şi au afectat deja textura societăţii, în special pe tinerii europeni, expunându-i la cote alarmante de şomaj.

În consecinţă, cred că este de datoria instituţiilor europene să stabilească o strategie bine definită, care să pună cât mai bine în valoare programele de formare şi mobilitate existente (cum sunt Comenius, Erasmus şi Leonardo da Vinci), corelând totodată în mai mare măsură formarea şi competenţele oferite cu cerinţele şi nevoile pieţei muncii, astfel încât tranziţia necesară dintre formarea profesională şi cea ocupaţională să se producă fără obstacole şi în condiţii de siguranţă sporită.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Sunt de acord cu această rezoluţie deoarece, atunci când configurăm politicile de astăzi, avem însemnate răspunderi faţă de tineri şi de generaţiile viitoare. Uniunea Europeană dispune de instrumente importante în ceea ce priveşte politicile în materie de tineret, însă acestea trebuie să fie pe deplin exploatate, comunicate şi integrate. Mă îngrijorează numărul din ce în ce mai mare de şomeri tineri, tineri care sunt sub-ocupaţi sau ocupă locuri de muncă nesigure, în special în contextul actualei crize economice. Este deosebit de important ca tinerilor să le fie asigurată o perspectivă în cadrul strategiilor Europa 2010 şi Lisabona post-2010. Sprijin, de asemenea, propunerea de a concepe măsuri adecvate destinate tinerilor în cadrul planurilor de redresare elaborate în contextul planurilor privind criza economică şi financiară şi o mai bună integrare a tinerilor pe piaţa muncii.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Raportul, pentru care am votat pentru, cuprinde consideraţii şi sugestii interesante referitoare la elaborarea unor politici constructive care urmăresc să inducă tinerilor din societatea de astăzi sentimentul responsabilităţii.

În prezent, atunci când îşi caută drumul către piaţa muncii şi în societate, tinerii se confruntă cu numeroase provocări. Sunt de acord cu premiza de bază a raportului: Parlamentul ar putea fi un instrument util de implementare a strategiilor europene pentru tineret, având în vedere sorgintea sa democratică şi capacitatea ce decurge din aceasta de a colecta la faţa locului, în statele membre, doleanţele tinerilor şi de a atrage atenţia Europei asupra acestora.

Aşa cum am mai făcut-o şi în alte luări de cuvânt, relev din nou cât de important este ca parcursul formativ să reflecte modelele comerciale locale: numai în acest fel putem ajuta tinerii de astăzi şi de mâine să pătrundă mai uşor şi cu mai multă satisfacţie pe piaţa muncii. În zilele noastre, locul de muncă continuă să fie principala problemă pentru milioane de tineri din Europa, în special în timpul actualei crize economice, care a ridicat rata şomajului în rândul tinerilor la peste 20 %.

Sunt, de asemenea, întru totul de acord cu importanţa pe care o acordă raportul participării tinerilor la activităţile voluntare, ca factor menit să-i ajute să se dezvolte în plan personal şi colectiv.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Am votat pentru acest raport deoarece pregătirea şi punerea în aplicare a strategiei UE pentru tineret este foarte importantă, în special acum, când criza economică şi financiară a avut un impact negativ asupra şomajului în rândul tinerilor şi continuă să ameninţe prosperitatea lor viitoare. Întrucât tinerii reprezintă viitorul Europei, este de datoria noastră să-i ajutăm prin aplicarea unei strategii pentru tineret pregătită în mod corespunzător. În consecinţă, înainte de toate, statele membre trebuie să garanteze dreptul tuturor copiilor şi tinerilor la educaţia publică, oferind tuturor aceleaşi oportunităţi educative, indiferent de originea lor socială şi situaţia financiară. Aş dori să atrag atenţia asupra faptului că, aşa cum prevede noua strategie Europa 2020, este necesar să fie luate, cât mai curând posibil, măsuri în vederea reducerii numărului de elevi care abandonează şcoala fără a obţine diplome. Numai prin crearea unor condiţii de învăţământ mai flexibile pentru toţi tinerii, garantându-le tuturor dreptul la învăţătură şi studiu, vom putea oferi tinerilor oportunităţi în ceea ce priveşte pătrunderea pe piaţa muncii. Aş dori, de asemenea, să subliniez că este necesară elaborarea unor orientări politice specifice în vederea implementării politicii în materie de ocupare a forţei de muncă şi a combaterii şomajului. Este foarte important să stimulăm antreprenoriatul în rândul tinerilor, oferindu-le condiţii mai flexibile pentru a beneficia de microcredite şi facilităţi de microfinanţare.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Criza financiară a avut un impact imens asupra vieţii tinerilor. În consecinţă, salut noua strategie pentru tineret, care include bunăstarea generaţiilor viitoare în agenda politică. Întrucât triunghiul cunoaşterii este un element-cheie al dezvoltării şi creării de locuri de muncă, aş sublinia importanţa pe care o prezintă punerea la dispoziţia tinerilor a mai multor oportunităţi în materie de educaţie şi obţinerea unui loc de muncă printr-o interacţiune mai strânsă între educaţie, cercetare şi inovare. Deputaţii în Parlamentul European joacă un rol de prim rang în promovarea politicilor europene pentru tineret în statele membre. V-aş atrage atenţia asupra problemei abandonului şcolar şi necesitatea majorării procentului de tineri care absolvă învăţământul obligatoriu.

Parlamentul European joacă, de asemenea, un rol esenţial în ceea ce priveşte conceperea, punerea în aplicare, monitorizarea şi evaluarea strategiei pentru tineret. Este de maximă importanţă ca programele şi fondurile Uniunii să reflecte ambiţiile pe care le nutreşte Europa în ceea ce-i priveşte pe tineri şi ca, din perspectiva strategiei UE pentru tineret, politicile, programele şi acţiunile acesteia să fie coordonate.

  Nessa Childers (S&D), în scris. – Am votat pentru, deoarece, chiar dacă strategia UE pentru tineret este, prin natura sa, un document integrator şi de largă cuprindere, este esenţial să reafirmăm că orice strategie nouă trebuie să aşeze educaţia în centrul ambiţiilor şi politicii sale. În trecut, o astfel de politică în materie de educaţie ar fi pus, în mod îndreptăţit, accentul pe necesitatea ca toţi elevii din UE să termine învăţământul primar şi secundar. Din fericire, am ajuns în punctul în care ne putem permite să ne aţintim atenţia asupra unor obiective mai ambiţioase. În ultimele aproximativ două decenii, au fost puse la încercare numeroase iniţiative urmărind să-i determine pe aceia care, provenind din grupurile demografice ce nu manifestă, în mod tradiţional, înclinaţii către studiile universitare să frecventeze în număr mai mare instituţiile de învăţământ de gradul III. Unele dintre aceste iniţiative au avut mai mult succes decât altele, dar, în general, grupul social care alcătuieşte majoritatea covârşitoare a studenţilor rămâne acelaşi. Nu putem accepta ca această situaţie să continue. Dacă vrem să soluţionăm cu adevărat sărăcia care rămâne, dar trece adesea neobservată în UE, trebuie instituit un sistem eficace prin intermediul căruia păturile sociale cu mai puţine propensiuni să ajungă să fie cu adevărat reprezentate în învăţământul de gradul III.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) Sprijin raportul dlui Papanikolaou privind „O strategie a UE pentru tineret – investiţie şi mobilizare”. Sunt de acord cu apelul adresat statelor membre de a aplica pe deplin prevederile Tratatului de la Lisabona în domeniul politicii pentru tineret, cum ar fi încurajarea tinerilor să participe la viaţa democratică, acordarea unei atenţii speciale tinerilor sportivi şi sportive, precum şi punerea în aplicare a Cartei drepturilor fundamentale.

Aş sublinia rolul important al programelor Comenius, Erasmus şi Leonardo da Vinci în dezvoltarea politicilor europene în materie de educaţie şi formare profesională. Îndemn Comisia să acorde prioritate unor instrumente menite să îmbunătăţească calificările tinerilor şi oportunităţile ocupaţionale, precum şi, în special, să dezvolte programul „Erasmus – primul loc de muncă”. Sunt de acord cu combaterea consumului de droguri, alcool şi tutun, precum şi a altor tipuri de dependenţă, inclusiv jocurile de noroc.

Aş sublinia rolul pe care îl are informarea tinerilor cu privire la aspectele educaţiei sexuale în ceea ce priveşte protecţia propriei sănătăţi. Aş dori să subliniez importanţa activităţilor de voluntariat şi, aşa cum a argumentat dintotdeauna Mişcarea Tineretului Social–Democrat Portughez, investirea tinerilor cu responsabilităţi centrale în ceea ce priveşte elaborarea şi punerea în aplicare a politicilor pentru tineret la nivel european, naţional şi regional.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) Investiţiile în politicile pentru tineret sunt esenţiale pentru viitorul societăţilor europene, în special într-o vreme în care numărul tinerilor în ansamblul populaţiei continuă să scadă. Am salutat primirea „strategiei UE pentru tineret”, în cadrul căreia au fost colectate, pentru prima dată, informaţii cu privire la situaţia tinerilor din Europa, precum şi cele trei priorităţi pentru tineret stabilite de Comisie.

Crearea mai multor oportunităţi pentru tineret în ceea ce priveşte educaţia şi ocuparea unui loc de muncă, îmbunătăţirea accesului şi deplina participare a tinerilor în societate constituie obiective fundamentale ale unei politici europene pentru tineret eficace, în măsură să contribuie la dezvoltarea unei mentalităţi europene. Cu toate acestea, existenţa unor definiţii diferite a „tineretului” în diverse state membre, precum şi faptul că politica pentru tineret este acoperită de principiul subsidiarităţii pun în lumină dificultăţile pe care le implică punerea în aplicare efectivă a instrumentelor politicii pentru tineret. Pentru a produce rezultate concrete, cum este consolidarea urgentă a metodei deschise de coordonare, o cooperare europeană reînnoită în ceea ce priveşte tineretul reclamă din partea guvernelor statelor membre o dorinţă puternică şi multă dedicaţie.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat pentru raportul privind „O strategie a UE pentru tineret – investiţie şi mobilizare”. Criza financiară instituie, cel puţin pe termen scurt, o ipotecă asupra viitorului profesional a milioane de tineri de pe tot cuprinsul Uniunii Europene, în principal din cauza dificultăţilor tot mai mari de a pătrunde pe piaţa muncii. Trebuie să asigurăm urgent faptul că măsurile luate în materie de formare instituie o mai bună concordanţă între competenţe şi cerinţele pieţei muncii, promovând astfel autonomia şi independenţa economică a tinerilor; în caz contrar, ne expunem riscului de a irosi talentul celor tineri.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Într-un moment în care Europa se zbate în cea mai mare şi mai gravă criză economică şi financiară din ultimele decenii, este esenţial ca strategia europeană pentru tineret despre care discutăm acum să se axeze asupra problemelor pe care le-a generat aceasta şi care îi afectează în special pe tineri. Dintre acestea, am sublinia rata înaltă a şomajului în rândul tinerilor, dificultatea de a pătrunde pe piaţa muncii, remuneraţia redusă, caracterul inadecvat al educaţiei formale obţinute în şcoli şi universităţi în raport cu cerinţele vieţii profesionale, precum şi dificultatea de a reconcilia debutul în activitatea lucrativă, niciodată lipsit de greutăţi, cu viaţa de familie.

Acestea sunt preocupări ce nu trebuie să lipsească din nicio strategie europeană pentru tineret. De asemenea, trebuie căutate politici şi strategii care să le permită europenilor să se adapteze mai bine şi mai rapid la provocările secolului al XXI-lea, în special într-o situaţie de criză. Aş dori să subliniez în special importanţa măsurilor care conferă educaţiei relevanţa cuvenită, a acelora care urmăresc dobândirea unor noi competenţe şi a acelora care stimulează creativitatea şi antreprenoriatul. În sfârşit, cred că, pentru a realiza cu succes obiectivele propuse, este necesar să consolidăm coordonarea dintre diferiţii actori implicaţi în desfăşurarea strategiei pentru tineret.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Angajarea în beneficiul tineretului presupune un sistem de învăţământ de bună calitate, care conferă prioritate absolută problemelor legate de abandonul şcolar şi de analfabetism şi care sprijină accesul nediferenţiat al tuturor tinerilor la o educaţie şi formare de înaltă calitate la toate nivelurile. Pledăm, de asemenea, pentru promovarea oportunităţilor în materie de învăţare de-a lungul vieţii. Având în vedere rata ridicată a şomajului la care sunt expuşi tinerii europeni şi întrucât şomajul este mai probabil în rândul tinerilor mai puţin calificaţi, este esenţial ca aceştia să primească cea mai bună formare, care să le asigure accesul şi menţinerea pe termen lung pe piaţa muncii. Primul loc de muncă este foarte important. De aceea, am propus schema „Erasmus – primul loc de muncă”, care a fost aprobată; aşteptăm ca Comisia să dea curs acestei propuneri. UE trebuie să informeze, să dezvolte şi să aplice mai bine instrumentele pe care le are deja la dispoziţie. Tinerii trebuie să fie chemaţi să participe în mai mare măsură, nu în ultimul rând la edificarea societăţii axate pe reciclare, şi să se implice în obiectivul combaterii schimbărilor climatice la care, de fapt, au contribuit deja cu generozitate.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Suntem încredinţaţi că acest raport adoptă un punct de vedere corect în abordarea problematicii tineretului, considerând-o cu toate implicaţiile sale din mai multe sectoare ale societăţii. Procedând astfel, raportul identifică probleme specifice în mai multe domenii: educaţie şi formare profesională, ocuparea unui loc de muncă, sănătatea, bunăstarea şi mediul, cultura şi altele. Printre aceste probleme se numără, alături de altele: abandonul şcolar, locurile de muncă nesigure şi precare;, stagii în mediu profesional neplătite, migrarea talentelor, degradarea mediului, dependenţa de droguri şi excluderea socială.

Deşi raportorul prezintă unele propuneri pentru soluţionarea acestor probleme care ni se par satisfăcătoare şi care merită sprijinul nostru, există şi altele, în mod clar inadecvate; unele sunt chiar ambigue, iar altele merg atât de departe, încât devin contradictorii. Nu putem accepta, de exemplu, ca o strategie Europa 2020 axată, în mai mare măsură, asupra tineretului poate adopta angajările în condiţii de nesiguranţă sau temporare drept soluţii „strategice” pentru tineri; ambele aceste concepte sunt prezente în strategia menţionată mai sus, care prezintă competitivitatea ca pe o cale posibilă de ieşire din criză.

La fel ca în alte domenii, şi aici este nevoie de armonizare realizată prin progres social, şi nu prin coborârea tuturor la un standard de viaţă scăzut. Unele ţări, printre care Portugalia, au inclus în constituţiile lor o largă varietate de drepturi pentru tineret; este important ca acestea să fie puse în aplicare, şi nu restrânse.

  Elisabetta Gardini (PPE), în scris. – (IT) Şomajul, angajarea pe durată determinată, stagiile. Ce perspective are tânăra generaţie? Ce aşteptări poate avea de la viaţă? Cum trebuie să se simtă tinerii, forţaţi fiind să stea acasă şi să fie întreţinuţi de părinţi, fără a putea măcar să se gândească la formarea unei familii? Lucrând din când în când, adesea plătiţi necorespunzător şi îndeplinind o muncă cu mult sub nivelul pregătirii lor. Nicio perspectivă în ceea ce priveşte vreo pensie. Ce le rezervă viitorul?

Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, tinerii sunt aceia care poartă povara acestei crize.

Ei sunt dezamăgiţi şi speriaţi de eventualitatea rămânerii în afara pieţei muncii. Este inutil să ne ascundem în spatele unor bune intenţii şi promisiuni. Tinerii cer fapte. Este de datoria noastră să le răspundem cum se cuvine.

Trebuie să investim; trebuie să furnizăm certitudini, să oferim oportunităţi. Universul muncii este în schimbare, iar noi trebuie să creăm condiţii care să le permită tinerilor să fie cei dintâi care se adaptează la aceste schimbări, valorificând la maxim noile tehnologii şi urmând parcursuri educaţionale adecvate noilor necesităţi.

Trebuie să ne dublăm eforturile; trebuie să-i aşezăm pe tineri în centrul politicilor noastre europene. Dacă tinerii nu au un viitor, nu există niciun viitor pentru societate în ansamblul ei.

  Tunne Kelam (PPE), în scris. – Am votat în favoarea raportului cu privire la noua strategia pentru tineret, deoarece cred că astăzi viitorul Europei se află în mâinile tinerilor. Trebuie să luăm masuri acum pentru a ne asigura că tinerii dispun de cea mai bună pregătire cu putinţă pentru viaţa care le stă înainte şi că sunt echipaţi cât mai bine pentru a putea face faţă provocărilor.

Îndemn statele membre să trateze cu seriozitate noua strategie pentru tineret şi să pună în aplicare în mod perseverent măsurile propuse. Strategia pentru tineret trebuie să contribuie la dezvoltarea personală şi profesională a fiecărei persoane tinere din Europa prin oferirea mijloacelor de a învăţa acasă sau în străinătate, prin metode formale, non-formale sau informale. Strategia ar trebui totodată să mobilizeze tinerii şi să accentueze activitatea acestora în cadrul societăţii.

Mai mult decât atât, nicio politică nu poate funcţiona fără o punere în aplicare intra-sectorială. Toţi actorii sectoarelor trebuie să colaboreze pentru a transforma această strategie într-un succes. În ciuda faptului că politica europeană pentru tineret se practică la nivel naţional, trebuie să învăţăm unii de la ceilalţi şi să stabilim exemple. Publicarea rapoartelor naţionale este un pas esenţial pentru a ne apropia de tinerii noştri cetăţeni, dar şi pentru a putea învăţa unii de la ceilalţi prin intermediul celor mai bune practici sau prin posibilele provocări.

  Iosif Matula (PPE), în scris. − Criza economică globală reprezintă doar unul dintre factorii care contribuie la modificarea comportamentului şi condiţiilor de viaţă ale tinerilor europeni, lucru care trebuie să constituie un semnal de alarmă atât pentru statele membre, cât şi pentru Uniune în ansamblul său.

De o bună perioadă de timp, asistăm în Europa la fenomenul scăderii demografice, cu consecinţe dramatice asupra economiilor şi sistemelor de solidaritate socială. Este îngrijorător că tinerii se căsătoresc tot mai târziu şi au tot mai puţini copii, la o vârstă înaintată. În acelaşi timp, nu li se asigură condiţii suficiente pentru dezvoltarea competenţelor şi participarea activă la societate.

Educaţia, ocuparea unui loc de muncă, incluziunea socială și sănătatea reprezintă preocupări majore ale generaţiilor tinere, dar şi provocări pentru statele membre. Tocmai de aceea, am votat pentru proiectul de raport elaborat de colegul meu, domnul Papanikolaou. Am convingerea că amendamentele pe care le-am propus vor contribui semnificativ la elaborarea de politici destinate tinerilor, asigurându-le independenţă în luarea deciziilor, sprijinind iniţiativele private ale acestora, accesul egal la educaţie pentru tinerii defavorizaţi şi, mai apoi, inserţia pe piaţa muncii.

Consider că parteneriatul cu mass-media pentru popularizarea programelor şi proiectelor europene pentru tineret este un element esenţial în atingerea obiectivelor noastre.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Strategia UE pentru tineret a devenit din ce în mai importantă şi trebuie pusă în aplicare acum în calitate de prioritate politică a Uniunii, dat fiind faptul că tinerii reprezintă 20 % din populaţie. Obiectivele sunt clare şi stabilite, şi sunt conectate cu domenii la fel de importante precum crearea mai multor oportunităţi de ocupare a forţei de muncă sau încurajarea tinerilor de a juca un rol mai activ în societate. În situaţia crizei financiare şi economice prin care trecem acum, la care se adaugă problema îmbătrânirii populaţiei, tinerii formează grupul cel mai vulnerabil. În acest sens, pledez în favoarea unui angajament mai puternic faţă de politicile pentru tineret la nivelul UE. De aceea am votat în acest fel.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Tinerii sunt afectaţi în mod special de actuala criză. Având în vedere creşterea şomajului în rândul tinerilor, este important să ameliorăm oportunităţile educaţionale. În timp ce discutăm despre promovare la nivelul UE, statele membre reduc fondurile destinate universităţilor.

Dacă dorim cu adevărat să ajutăm tinerii, trebuie să punem capăt fenomenului „stagiarului etern”. În cel mai bun caz, aceste măsuri sunt o declaraţie de bune intenţii, însă date fiind condiţiile acestei crize, abia dacă ajung să contribuie la obţinerea vreunui obiectiv. În consecinţă, m-am abţinut de la vot.

  Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė (PPE), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui document, deoarece eu însămi fac parte din aceeaşi tânără generaţie care formează viitorul Europei şi mă preocupă ce fel de viitor stă în faţa mea şi a celor din generaţia mea. În prezent, şomajul este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă tinerii din ţara mea, Lituania, şi din celelalte state membre, referindu-ne deja acum la tinerii de azi ca fiind generaţia pierdută a acestei epoci. O altă problemă este incompatibilitatea sistemului de învăţământ cu cerinţele pieţei muncii. Chiar dacă suntem de acord cu comunicarea Comisiei privind strategia UE pentru tineret, teama mea este, la fel ca în cazul multor altor strategii pe care le-am adoptat, că nu va depăşi niciodată stadiul unor frumoase declaraţii pe hârtie. Noi, cei din Parlamentul European, din alte instituţii ale UE şi din statele membre trebuie să înţelegem că dacă nu ne vom ocupa de tineri astăzi, este probabil ca niciuna dintre strategiile noastre să nu fie pusă vreodată în aplicare, inclusiv strategia 2020, pentru că nu va mai avea cine să le pună în aplicare. Din acest motiv, fac apel la Comisie, la celelalte instituţii competente şi la statele membre să ia măsurile corespunzătoare cât mai repede cu putinţă pentru ca această strategie să devină realitate.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Am votat în favoarea rezoluţiei Parlamentului European privind raportul nr. A7-0113/2010 referitor la „O strategie a UE pentru tineret – investiţie şi mobilizare” (2009/2159(INI)), deoarece este foarte important să stabilim o strategie pentru tineret. Grupul format din tineri din societatea noastră se confruntă cu multe provocări care vor trebui abordate în viitorul apropiat. Criza economică şi îmbătrânirea societăţii sunt fără îndoială probleme importante şi urgente, afectându-i în special pe aceia care vor clădi viitorul. Ceea ce se cade să facem şi ceea ce trebuie să facem este să creăm şanse egale şi să oferim acces nediferenţiat acelora care îşi vor începe viaţa adultă în următorii ani, precum şi acelora care devin adulţi astăzi. Din păcate, există mulţi oameni tineri şi talentaţi care, din varii motive, au fost lăsaţi în urmă. Trebuie să le acordăm o a doua şansă. Măsuri precum cele de sprijin financiar pentru cei ce îşi încheie studiile universitare sunt esenţiale pentru o tranziţie lină spre piaţa muncii. Din păcate, rata şomajului este foarte ridicată în rândul tinerilor, iar inegalităţile de pe piaţa muncii persistă. Cu siguranţă lista problemelor nu se limitează la cele menţionate de mine. Din acest motiv, împărtăşesc opinia raportorului conform căreia acest raport reprezintă încă un pas al unui efort continuu. Un efort care este datoria noastră. O datorie nesfârşită faţă de generaţiile viitoare. Acestea sunt aşteptările la înălţimea cărora trebuie să ne ridicăm noi astăzi, fiind exact ceea ce ar şi trebui să facem.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Sunt de acord cu cele exprimate de dl Papanikolaou. Elaborarea unei noi strategii a UE pentru tineret este de o importanţă crucială. Obiectivul principal al noii strategii a UE pentru tineret este de a folosi mai eficient instrumentele deja existente şi de a promova cunoaşterea. Se poate obţine un progres prin îndemnarea guvernelor să coopereze mai mult în acest sens, indiferent de deosebirile existente între politicile naţionale pentru tineret.

Acesta este un factor esenţial atunci când este vorba de a oferi un viitor generaţiilor următoare ale cetăţenilor Europei. Criza economică are un efect profund asupra tinerilor, reprezentând o ameninţare la prosperitatea viitoare a acestora. Şi îmbătrânirea populaţiei va avea un impact asupra viitorului acestora. Având în vedere multiplele presiuni la care sunt supuşi tinerii, datoria rezultantă de a-i susţine printr-o strategie pentru tineret eficientă, faptul că politicile pentru tineret sunt supuse principiului subsidiarităţii şi faptul că cooperarea statelor membre din acest domeniu este voluntară, este extrem de important ca noua strategie să depăşească punctele slabe ale strategiilor anterioare şi să ofere rezultate concrete.

  Ioan Mircea Paşcu (S&D), în scris. – Formarea tinerilor este o sarcină crucială, pentru că, dacă se fac greşeli şi acestea nu sunt corectate la timp, tendinţa va fi ca acestea să aibă consecinţe asupra mai multor generaţii şi să fie repetate, ducând astfel la continuarea degradării. Problema strategiilor noastre este că, odată elaborate, devenim obsedaţi cu punerea lor în aplicare, neglijând astfel necesitatea de a le reconsidera şi ajusta periodic.

Strategia actuală pentru tineret, elaborată înainte de criza actuală, se confruntă deja cu numeroase provocări: cum să protejăm tinerii în faţa impactului psihologic negativ al acestei crize, cum să îi pregătim pentru lumea de mâine, nu pentru cea de astăzi, cum să le asigurăm oportunităţi egale de educaţie indiferent de venituri, cum să separăm „mobilitatea” de „migrarea talentelor” şi cum să creăm un echilibru între legăturile virtuale prin intermediul internetului şi legăturile adevărate şi spiritul de echipă prin activităţi colective.

Acestea sunt provocări strategice care necesită o atenţie strategică din partea puterii decizionale din toate statele UE.

  Marie-Thérèse Sanchez-Schmid (PPE), în scris. – (FR) Am votat în favoarea acestui raport deoarece obiectivul acestuia este promovarea cetăţeniei active, incluziunea socială şi solidaritatea tuturor tinerilor. În ceea ce priveşte politica pentru tineret, care este dominată de principiul subsidiarităţii, trebuie să încurajăm statele membre să stabilească obiectivele şi agendele, să sporească cooperarea şi să facă schimb de bune practici. Aceasta este o urgenţă, deoarece suntem conştienţi că în Europa unul din patru tineri în vârstă de 15 ani nu ştie să citească corect. În timp ce discutăm despre bugetul pentru 2011, mă preocupă lacunele dintre ambiţiile raportului pe care abia l-am votat şi reducerea de 3,4 % din suma afectată bugetului pentru „Tineretul în acţiune”. De ce să fie redus un program care urmăreşte exact dezvoltarea simţului civic, a solidarităţii şi toleranţei în rândul tinerilor europeni? Prin urmare, sper că strategia 2020, care este bazată pe o economie a incluziunii, inteligentă şi durabilă va avea ca rezultat angajamente financiare ambiţioase faţă de educaţia şi formarea profesională a tinerilor, deoarece în aceste vremuri de criză sistemică, supravieţuirea UE pe termen mediu depinde de tineretul care este educat şi mobilizat prin proiectul european.

  Joanna Senyszyn (S&D), în scris. – (PL) Am susţinut strategia UE pentru tineret cu o puternică convingere şi siguranţă în ceea ce priveşte succesul acesteia. Acesta este unul din domeniile cheie ale activităţii Comisiei pentru cultură şi educaţie, în cadrul căreia activez. Este imperativă ameliorarea situaţiei tinerilor şi a şanselor lor educaţionale şi profesionale. În acest sens, există trei probleme cruciale.

1. Tinerii din UE, precum şi cei din Polonia, utilizează cu bune rezultate programele UE precum Erasmus, Comenius şi Leonardo da Vinci. Din acest motiv, este foarte important ca fondurile destinate acestor programe să crească, iar acestea să fie recunoscute ca bază a dezvoltării unei strategii a UE multianuale pentru tineret. Pe viitor, aceste programe trebuie să beneficieze de un sprijin financiar mai mare. Investiţiile în educaţia tinerilor este cea mai bună întrebuinţare cu putinţă a bugetului UE. Totodată, fac un apel la ameliorarea şi punere în aplicare în întregime a programului Erasmus Mundus.

2. În calitate de socialist, subliniez totodată nevoia de a crea oportunităţi nediferenţiate pentru tineri în ceea ce priveşte accesul acestora la educaţie. Este esenţial să se ofere asistenţă financiară celor care nu au posibilităţi să îşi încheie studiile universitare. Este, de asemenea, important ca tinerii să fie sprijiniţi prin facilitarea accesului lor pe piaţa muncii.

3. Având în vedere intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, doresc să atrag atenţia asupra obligaţiilor statelor membre cu privire la punerea în aplicare a strategiei, care includ încurajarea tinerilor să participe la viaţa democratică, acordarea unei atenţii speciale tinerilor sportivi şi tinerelor sportive şi transformarea Cartei drepturilor fundamentale într-un act cu putere de lege.

  Czesław Adam Siekierski (PPE), în scris. – (PL) Raportul adoptat de către Parlamentul European este o analiză amănunţită a problemei multidimensionale care se referă la tineret – o problemă care uneori nu este discutată îndeajuns sau este dată la o parte. Tinerii de azi vor fi cei ce vor crea Europa viitorului; aşadar, trebuie să ne asigurăm că aceştia se dezvoltă în mod corespunzător şi trebuie să îi ajutăm să folosească în modul cel mai bun posibil oportunităţile pe care le oferă Uniunea. Tinerii reprezintă o formă specială de valoare adăugată – ei aduc noutate şi inovare şi pot transpune viziunea socială europeană în realitate, pe o bază a toleranţei, diversităţii şi egalităţii. Problema tinerilor capătă şi mai multă amploare în contextul situaţiei actuale – criza economică şi factorii demografici din Europa.

Tinerii sunt mai vulnerabili la efectele adverse cauzate de actuala situaţie economică. Rata şomajului în cadrul acestui grup este aproape dublă faţă de procentajul total, iar, de multe ori, situaţia financiară a tinerilor determină abandonul şcolar, fapt ce poate conduce la sărăcie şi excludere.

În contextul îmbătrânirii populaţiei, trebuie găsite instrumente prin care să îi încurajăm pe tineri să întemeieze o familie. De multe ori, aceştia amână această decizie din cauza situaţiei lor financiare nefavorabile, a problemelor în găsirea unui loc de muncă sau a necesităţii de a împăca munca şi viaţa familială. În ceea ce priveşte problemele de organizare şi structurile de cooperare în domeniile pertinente tineretului, trebuie să fim mai clari şi mai exacţi. Problema tineretului este complexă şi necesită implicarea multor domenii politice.

  Joanna Katarzyna Skrzydlewska (PPE), în scris. – (PL) Rezoluţia adoptată azi referitoare la comunicarea Comisiei „O strategie a UE pentru tineret” ne îndreptă către direcţia cea bună, pe baza unei abordări integrate a problemelor şi necesităţilor tinerilor. Ne aşteptăm ca prin luarea în considerare a intereselor tinerilor şi a generaţiilor viitoare în formularea strategiilor politice la toate nivelurile politice, să se asigure o rezolvare eficientă şi efectivă a problemelor celor mai stringente. Spre exemplu, nivel ridicat continuu al şomajului în cadrul acestui grup social indică o lipsă a soluţiilor structurale, precum erori ale sistemelor educaţionale care instruiesc tinerii prin izolarea faţă de cerinţele pieţei muncii.

Trebuie să încurajăm tinerii să fie activi în societatea civilă, să fie activi din punct de vedere politic şi să-i încurajăm spre activităţi antreprenoriale. Trebuie să creăm condiţiile necesare pentru ca aceştia să fie creativi în domeniul culturii şi să le trezim interesul în artă, ştiinţe şi noile tehnologii. Pe de altă parte, trebuie să asigurăm protecţia tinerilor faţă de discriminare şi să facem campanii de promovare a ideilor ecologice, dar, în acelaşi timp, să nu uităm combaterea abuzului de droguri sau a altor dependenţe în faţa cărora tinerii sunt în special vulnerabili. Din acest motiv, azi am susţinut cu mândrie rezoluţia elaborată de dl Papanikolaou.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D), în scris. – (RO) Cei 96 milioane de tineri europeni cu vârsta între 15 şi 29 ani reprezintă aproximativ 20 % din populaţia Uniunii. Datorită crizei economice, rata şomajului în rândul tinerilor a ajuns la 20 % la începutul anului, iar rata abandonului şcolar la 17 %, acest fenomen afectând în principal tinerii din mediul rural. De asemenea, tinerii sunt tot mai mult expuşi contractelor de muncă cu caracter temporar, reducând astfel şansa acestora de a avea o stabilitate financiara şi a-şi achiziţiona o locuinţă. Tinerii reprezintă viitorul şi ar trebui să îi implicăm mai mult în procesul de adoptare a deciziilor la nivel european. Ei sunt cei care ar trebui să proiecteze şi să acţioneze, alături de noi, pentru dezvoltarea societăţii în care trăim. Solicit Comisiei şi statelor membre să adopte urgent o strategie şi măsuri concrete pentru o mai bună implicare a tinerilor în societate. Aceste măsuri ar trebui să vizeze accesul nediscriminatoriu la educaţie pentru dobândirea competenţelor necesare găsirii unui loc de muncă care să le asigure un trai decent, asigurarea de servicii accesibile pentru îngrijirea copilului pentru a putea reconcilia viaţa de familie cu viaţa profesională şi sprijin pentru încadrarea tinerilor pe piaţa forţei de muncă şi pentru asigurarea de locuinţe sociale pentru tineri.

  Viktor Uspaskich (ALDE), în scris. – (LT) Criza economică mondială a fost o lovitură dureroasă pentru noi toţi. Faptul cel mai trist este că cea mai puternică lovitură au resimţit-o cei de care depinde viitorul nostru. Tsunami-ul financiar al ultimilor ani a cauzat şomajul sau slaba angajare în rândul tinerilor. În baza acestui raport, rata şomajului în rândul tinerilor din majoritatea statelor membre aproape s-a dublat faţă de populaţia angajată. Acum avem şansa de a transforma această criză într-o oportunitate. Datorăm acest lucru generaţiei viitoare de europeni.

Este important pentru ţara mea, Lituania, alături de majoritatea vecinilor săi, să punem capăt migrării talentelor din rândul lucrătorilor. Aşa cum sugerează titlul raportului, putem obţine acest lucru prin investiţii şi prin oferirea oportunităţilor. Educaţia şi ocuparea forţei de muncă sunt domeniile principale dintr-o perspectivă a investiţiilor. Trebuie să facilităm o tranziţie mai lină între educaţie şi piaţa muncii. Totuşi, efectul acestei investiţii esenţiale va fi limitat dacă nu vom oferi oportunităţi tinerilor noştri. Trebuie să încurajăm tinerii să devină cetăţeni mai activi atât în plan social, cât şi în plan politic. În Europa de Est, prezenţa la vot în rândul tinerilor este foarte scăzută. Prin urmare, trebuie să revigorăm interesul acestora faţă de procesul politic.

Societatea civilă şi organizaţiile neguvernamentale corespunzătoare pot sprijini interesele UE, spre exemplu proiectul „Votul meu”, care a utilizat tehnologiile inovatoare ale internetului, contribuind la conştiinţa politică a tinerilor. În plus, trebuie să pornim un dialog constructiv cu tinerii şi cu tinerele generaţii din Europa, departe de păienjenişul birocratic şi jargonul tehnic.

  Derek Vaughan (S&D), în scris. – Am sprijinit raportul cu privire la o strategie a Europei pentru tineret, deoarece cred că se va dovedi vital în ocuparea forţei muncă a tinerilor cu normă întreagă pe parcursul următorilor ani. Având în vedere cele 5,5 milioane de europeni sub vârsta de 25 de ani care nu lucrează, este clar că este necesară o strategie eficientă pentru a combate problema.

Problema şomajului în rândul tinerilor nu se datorează crizei economice; angajatorii caută persoane cu experienţă profesională. Sunt perfect de acord cu sugestia conform căreia studiile superioare ar trebui să fie conectate în mod mai eficient la piaţa muncii. Cooperarea dintre statele membre este un element cheie în abordarea problemelor privitoare la şomajul în rândul tinerilor, fapt ce poate genera atât costuri sociale, cât şi economice.

Recomandare pentru a doua lectură: Astrid Lulling (A7-0146/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) A fost important să consolidăm protecţia femeilor care desfăşoară activităţi independente. Raportul dnei Lulling referitor la egalitatea de tratament între bărbaţii şi femeile care desfăşoară o activitate independentă este un pas în această direcţie. Faţă de situaţia anterioară, acesta prevede dreptul la concediu de maternitate de 14 săptămâni şi asigurare de sănătate pentru soţii/soţiile colaboratoare. Încă o dată, Parlamentul European garantează protecţia femeilor în activitatea pe care o desfăşoară. Am votat pentru acest raport întrucât propune o viziune pe care o împărtăşesc.

  Regina Bastos (PPE), în scris. – (PT) Având în vedere necesitatea de a abroga Directiva 86/613/CEE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţii şi femeile care desfăşoară o activitate independentă, modificarea propusă reprezintă o evoluţie importantă, inclusiv pentru situaţia soţilor/soţiilor lucrătorilor independenţi.

În ceea ce priveşte protecţia socială, se propune ca, acolo unde există deja un sistem de protecţie socială pentru lucrătorii independenţi, statele membre să adopte măsurile necesare pentru ca soţii/soţiile să poată benefica de asigurarea socială în conformitate cu legislaţia naţională. Deşi protecţia socială a soţilor/soţiilor nu este obligatorie, propunerea constituie o evoluţie importantă, dat fiind faptul că în multe state membre soţii nu beneficiază de nicio formă de protecţie socială, nici obligatorie, nici voluntară.

În cele din urmă, prezenta propunere cuprinde dispoziţii legate de protecţia maternităţii, deşi nu prevede pentru soţiile colaboratoare ale lucrătorilor independenţi concedii de maternitate egale ca durată cu cele de care beneficiază lucrătoarele salariate. Cu toate acestea, este prevăzut dreptul la o indemnizaţie adecvată care să le permită să-şi întrerupă activitatea pentru cel puţin 14 săptămâni şi/sau să solicite un serviciu de înlocuire temporară. Din motivele prezentate mai sus, am votat în favoarea acestei propuneri.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Investiţiile în capitalul uman şi în infrastructura socială sunt esenţiale pentru depăşirea recesiunii economice, pentru că astfel sunt create condiţiile pentru ca atât bărbaţii, cât şi femeile să poată exploata toate oportunităţile care le sunt oferite. Uniunea Europeană s-a apropiat de obiectivul Strategiei de la Lisabona de a atinge până în 2010 o rată de ocupare a femeilor de 60 %, aceasta fiind însă foarte inegal distribuită în statele membre. Prin urmare, Comisia şi statele membre trebuie să adopte măsuri eficiente pentru a pune în aplicare cât mai curând directiva privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţii şi femeile care desfăşoară activităţi independente. Problema protecţiei maternităţii pentru femeile care desfăşoară activităţi independente şi pentru soţiile/soţii colaboratori sau partenerii recunoscuţi este foarte importantă. Trebuie să li se recunoască dreptul la o indemnizaţie care să le permită să-şi întrerupă activitatea pentru o perioadă suficientă pentru buna desfăşurare a unei sarcini normale şi restabilirea fizică după o naştere normală, iar valoarea indemnizaţiei de maternitate acordată femeilor trebuie să fie adecvată. Prin urmare, sunt în special de acord cu avizul raportoarei referitor la propunerile făcute la această a doua lectură a directivei. În plus, în cadrul consultărilor Comisiei referitoare la noua strategie 2020, problema egalităţii de gen nu este tratată cu suficientă atenţie. Trebuie să consolidăm şi să integrăm în noua strategie problemele legate de dimensiunea egalităţii de gen.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Salut adoptarea acestei directive care stabileşte în statele membre un cadru de aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţii şi femeile care desfăşoară activităţi independente sau care contribuie la desfăşurarea unei astfel de activităţi. Participarea redusă a femeilor la activităţile independente reprezintă o inegalitate în măsura în care, comparativ cu bărbaţii, responsabilităţile de familie par să aibă un impact negativ asupra spiritului antreprenorial al femeilor. În ceea ce priveşte soţii/soţiile colaboratoare, lipsa asigurării sociale şi nerecunoaşterea contribuţiei lor la activităţile întreprinderii familiale oferă un avantaj competitiv incorect anumitor întreprinderi; prin urmare această iniţiativă ar garanta condiţii egale în Europa. Este esenţial să se adopte măsurile necesare pentru a elimina disparităţile de gen din mediul antreprenorial, în scopul de a reconcilia mai eficient viaţa privată şi cea profesională. Îndemn statele membre să asigure o egalitate deplină şi efectivă între femei şi bărbaţi în viaţa profesională, în scopul de a promova iniţiativele antreprenoriale în rândul femeilor.

  Carlos Coelho (PPE), în scris. – (PT) Directiva din decembrie 1986 s-a dovedit a fi ineficientă şi, potrivit rapoartelor de punere în aplicare, a avut rezultate foarte nesatisfăcătoare. De aceea este esenţial să se consolideze protecţia maternităţii pentru femeile care desfăşoară activităţi independente şi să se asigure un tratament egal pentru femeile care lucrează în mod independent, inclusiv pentru soţiile/soţii colaboratori.

În Europa, 16 % din populaţia activă desfăşoară activităţi independente, femeile reprezentând doar o treime din acest procent. Această cifră este fără îndoială rezultatul nenumăratelor obstacole cu care se confruntă femeile de afaceri, nu în ultimul rând în ceea ce priveşte încercările lor de a împăca viaţa de familie cu cea profesională. Directiva din 1986 nu a realizat însă aceste obiective, prezenta propunere nefiind nici ea foarte ambiţioasă.

Este regretabil că potenţialul acestei directive a fost limitat de nevoia de a ajunge la un compromis politic cu Consiliul. Cu toate acestea, poate fi considerată ca un pas în direcţia ameliorării actualei situaţii din domeniul protecţiei sociale acordate lucrătorilor independenţi şi a soţilor/soţiilor colaboratoare. Au fost create norme minime în conformitate cu care, pentru prima dată, va fi recunoscut la nivelul Uniunii dreptul la indemnizaţie de maternitate, prin care se va permite întreruperea lucrului pentru cel puţin 14 săptămâni.

  Anna Maria Corazza Bildt, Christofer Fjellner, Gunnar Hökmark, Anna Ibrisagic şi Alf Svensson (PPE), în scris. – (SV) Delegaţia suedeză din cadrul Grupului Partidului Popular European (Creştin Democrat) a votat ieri (18 mai 2010) împotriva recomandării pentru a doua lectură referitoare la poziţia comună a Consiliului în primă lectură în vederea adoptării unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între femeile şi bărbaţii care desfăşoară activităţi independente şi de abrogare a Directivei 86/613/CEE (A7-0146/2010). Este esenţial ca statele membre să coopereze pentru a asigura un tratament egal pentru bărbaţi şi femei, astfel încât numărul femeilor care desfăşoară activităţi independente să crească. Pe de altă parte, nu considerăm că deciziile legate de politica privind egalitatea de gen, care au un impact amplu asupra finanţelor publice din statele membre, ţin de competenţa UE. Statele membre trebuie să aibă posibilitatea de a decide singure. În plus, nu considerăm că femeile şi bărbaţii se bucură de un tratament egal în condiţiile în care doar femeilor care desfăşoară activităţi independente (nu şi bărbaţilor) li se garantează indemnizaţii şi concediu parental atunci când devin părinţi. În cele din urmă, dorim să subliniem faptul că realizarea unei mai mari egalităţi este una dintre provocările majore ale UE, Suedia putând fi un exemplu în acest sens pentru alte state membre ale Uniunii. În actuala criză economică, este vital ca cei care desfăşoară activităţi independente să fie sprijiniţi şi încurajaţi.

  Corina Creţu (S&D), în scris. − Au trecut mai bine de doi ani de la dezbaterea raportului privind situaţia femeilor din mediul rural, când pledam pentru actualizări necesare ale legislaţiei protecţiei sociale. Acum, Consiliul ne propune o nouă formă a directivei, dar şi restrângerea domeniului de aplicare doar la agricultură. Cred că nu există raţiuni pentru această limitare. Situaţia femeilor din mediul rural este foarte grea, mai ales în noile state membre, şi trebuie să facă obiectul unei preocupări constante şi aplicate. Dar nu putem omite, când vorbim despre activităţi independente, persoanele ce desfăşoară activităţi lucrative în artizanat şi meşteşuguri, în IMM-uri şi în sfera profesiilor liberale.

De asemenea, consider că trebuie evitate acele dispoziţii propuse de Consiliu ce ar putea permite statelor membre să limiteze accesul la sistemele de protecţie socială. Respectând principiile proporţionalităţii şi subsidiarităţii, directiva, in forma modificată de Parlament, asigură cadrul favorabil necesar atenuării disparităţilor dintre femei şi bărbaţi care desfăşoară activităţi independente. În acest sens, cred că sunt esenţiale, pe de o parte, protecţia maternităţii, prin dreptul la concediu pentru minim 14 săptămâni şi la alocaţia de maternitate, iar pe de alta parte, dreptul de a constitui juridic societăţi între soţi sau parteneri de viaţă.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Ca apărător fervent al drepturilor omului şi al principiului egalităţii, nu voi submina iniţiative menite să protejeze drepturile femeilor pe piaţa muncii, cum este cazul acestui raport al dragei mele colege, dna Lulling. După cum am spus deja, „bărbaţii şi femeile trebuie trataţi în mod egal, acordându-le aceleaşi drepturi, însă luând în considerare nevoile lor respective. În cazul femeilor, acest lucru este cu atât mai pertinent în domenii precum sprijinul pentru maternitate, reconcilierea vieţii de familie cu cea profesională...”.

De aceea salut faptul că regăsesc în acest raport, printre altele, preocuparea pentru protecţia maternităţii în cazul lucrătoarelor care desfăşoară activităţi independente. Cu toate acestea, sunt în egală măsură un apărător fervent al principiului subsidiarităţii şi consider că multe dintre subiectele dezbătute trebuie să rămână sub jurisdicţia statelor membre.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Salut eforturile depuse de Parlamentul European pentru a consolida mecanismele de justiţie socială şi egalitate de gen din Uniunea Europeană. Pe lângă faptul că este un principiu incontestabil al lumii civilizate şi, nu în ultimul rând, al unei Europe care se consideră dezvoltată din punct de vedere cultural şi social, garantarea tratamentului egal al femeilor şi bărbaţilor care desfăşoară activităţi independente, în special în ceea ce priveşte accesul la mecanismele de protecţie socială şi mai ales la cele legate de maternitate, devine o problemă tot mai stringentă şi mai acută în această lungă perioadă de criză economică şi socială profundă. Doresc să subliniez preocuparea noastră legată de nevoia de a elimina diferenţele de tratament dintre diferitele domenii de activitate, având în vedere binecunoscutele evoluţii la nivelul organizării şi al instrumentelor şi mecanismelor de lucru sau producţie. Aceleaşi criterii trebuie aplicate pentru toţi lucrătorii pentru accesarea sistemelor de protecţie socială, în special în ceea ce priveşte contribuţiile şi beneficiile. Doresc să subliniez, de asemenea, că prezenta recomandare va consolida cu siguranţă stimulentele acordate întreprinderilor dezvoltate de femei. O participare mai puternică şi mai incluzivă a femeilor va fi foarte benefică pentru economia europeană, care va trebui să parcurgă multe transformări.

  Sylvie Guillaume (S&D), în scris. – (FR) Fiind foarte sensibilă la aspectele legate de egalitatea de gen şi în general de egalitate, inclusiv de egalitatea drepturilor sociale, salut adoptarea acestui raport. Mi se pare într-adevăr fundamental ca statele membre să garanteze accesul la protecţie socială pentru femeile care desfăşoară activităţi independente şi soţii/soţiile colaboratoare şi ca această protecţie să fie egală cu cea de care beneficiază femeile salariate. Este o măsură menită să încurajeze activitatea antreprenorială a femeilor din Europa, care este încă mult prea ezitantă şi, mai ales, este o măsură care le permite acestor femei să beneficieze de concediul de maternitate în mod similar cu femeile care desfăşoară o altfel de activitate. Concediul de maternitate trebuie garantat în toate statele membre pentru toate femeile, indiferent de activitatea pe care o desfăşoară. Având în vedere că în acest domeniu se aplică principiul subsidiarităţii, să sperăm că statele membre vor lua măsurile necesare pentru a se asigura că atât bărbaţii, cât şi femeile au toate condiţiile pentru a găsi cât mai repede şi mai uşor un echilibru între viaţa de familie şi cea profesională.

  Lívia Járóka (PPE), în scris. – (HU) Doresc să o felicit pe colega mea, dna Astrid Lulling, pentru sprijinul de care s-a bucurat raportul său, care reprezintă un pas important către rezolvarea unei probleme care trenează de extrem de mult timp. Directiva din 1986 a Consiliului nu a putut aborda în mod satisfăcător situaţia soţilor/soţiilor şi a partenerilor de viaţă a lucrătorilor independenţi, care contribuie la activităţile şi câştigurile întreprinderii fără a avea însă statutul de angajat sau partener de afaceri. Aşadar, legislaţia menţionată mai sus trebuia abrogată pentru a permite introducerea unei noi directive care să recunoască activitatea soţilor/soţiilor colaboratoare, echivalând statutul acestora cu cel al lucrătorilor independenţi în ceea ce priveşte securitatea socială.

O realizare importantă a raportoarei şi a Parlamentului European este şi faptul că, faţă de recomandarea iniţială a Consiliului, domeniul de aplicare nu mai este limitat doar la activităţile independente lucrative din sectorul agricol, grupul ţintă fiind activ şi în întreprinderi mici şi mijlocii sau de pildă în comerţul cu amănuntul, unde reprezintă majoritatea. Deşi Consiliul nu a acceptat mai multe recomandări importante făcute de raportoare şi Parlament, lăsând la latitudinea statelor membre introducerea dispoziţiei privind protecţia socială egală pentru soţi/soţii şi parteneri de viaţă şi permiţând statelor membre să menţină dispoziţiile restrictive legate de anumite sisteme sau niveluri de protecţie socială, proiectul de directivă per ansamblu reprezintă totuşi o evoluţie importantă.

  Barbara Matera (PPE), în scris. – (IT) Salut aprobarea propunerii de directivă privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţii şi femeile care desfăşoară activităţi independente. Parlamentul European îşi exprimă, în sfârşit, poziţia referitoare la acest principiu plin de un puternic simbolism al progresului social şi economic!

Respectând prerogativele de stat, consider că, pe lângă formularea unui standard minim de protecţie pentru mamele desfăşurând activităţi independente şi pentru soţiile/soţii colaboratori şi partenerii de viaţă recunoscuţi, este necesar ca gradul de protecţie acordat acestora să fie echivalent cu cel de care beneficiază mamele care sunt angajate.

Să sperăm că enunţarea acestor drepturi va fi urmată şi de respectarea în fapt a acestora şi că statele se vor angaja să introducă măsurile adecvate, în special pentru a proteja pe timpul sarcinii şi al maternităţii femeile care desfăşoară activităţi independente şi soţii colaboratori. Trebuie să combatem orice formă de discriminare la locul de muncă pentru a sprijini în egală măsură emanciparea femeilor şi a bărbaţilor.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Propunerea Comisiei urmăreşte să asigure un tratament egal pentru bărbaţii şi femeile care desfăşoară activităţi independente. Având în vedere că drepturile fundamentale la egalitate şi protecţie socială sunt deja protejate şi că amendamentele propuse la textul original se îndreaptă în direcţia unei ameliorări generale în ceea ce priveşte protecţia soţilor/soţiilor lucrătorilor desfăşurând activităţi independente, în special în ceea ce priveşte indemnizaţia de maternitate acordată femeilor desfăşurând activităţi independente şi a soţilor/soţiilor sau a partenerilor recunoscuţi ai lucrătorilor independenţi, consider că adoptarea acestui text reprezintă un pas pozitiv în direcţia alinierii la actuala legislaţie europeană privind lucrătorii salariaţi. Astfel se explică votul meu.

  Justas Vincas Paleckis (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui raport nu doar pentru că este foarte important şi va afecta probabil milioane de cetăţeni UE. Cunosc mulţi artişti, avocaţi şi alte categorii care desfăşoară activităţi independente şi ştiu că foarte adesea sunt sprijiniţi de membrii familiilor lor, de obicei de soţii sau copii. Faptul că acum vor avea dreptul la protecţie socială le va ameliora fără îndoială statutul material, moralul şi îi va stimula să lucreze. Este un lucru deosebit de important pentru Lituania, pentru că într-o perioadă în care statele baltice au fost puternic lovite de criză, statutul material al multor familii este la limita sărăciei.

Nu mai putem privi de pe margine cum femeile sau bărbaţii care au familii şi desfăşoară activităţi independente suferă din cauza nedreptăţii sociale. Adoptarea acestui raport transmite un semnal clar guvernelor statelor membre UE, care sunt îndemnate să sprijine soţii/soţiile persoanelor care desfăşoară activităţi independente, să le garanteze dreptul la pensie, concedii plătite, concediu de maternitate sau paternitate şi să îi ajute să se reintegreze pe piaţa muncii.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Doresc să-mi exprim sprijinul pentru raportul dnei Lulling. Propunerea este necesară din cauza diferenţelor majore care există încă între femei şi bărbaţi în sectorul activităţilor independente şi care riscă să se amplifice. Propunerea vizează şi asigurarea protecţiei sociale pentru soţii/soţiile colaboratoare, care adesea contribuie în mod semnificativ la activităţile lucrătorilor independenţi, fiind însă total lipsiţi de orice formă de protecţie în multe state membre.

Propunerea, care are ca scop promovarea accesului femeilor la piaţa muncii şi contribuie la lupta împotriva muncii nedeclarate, introduce trei schimbări majore în actuala legislaţie comunitară: definiţia „soţilor colaboratori” este modificată şi include cuplurile care nu sunt căsătorite, dar sunt recunoscute de legislaţia naţională; femeilor care desfăşoară activităţi independente şi soţilor colaboratori li se acordă dreptul de a beneficia, la cerere, de concediu de maternitate plătit pentru o perioadă de cel puţin 14 săptămâni. De asemenea, soţul/soţia colaboratoare poate accesa, la cerere, un sistem de protecţie socială.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. − Am votat acest raport deoarece am considerat că adoptarea directivei este de importanţă majoră la nivelul Uniunii Europene, având în vedere perioada de criză economică şi financiară pe care o traversăm. Ţinând seama că, în majoritatea statelor membre, soţii/soţiile colaboratoare nu beneficiază de securitatea socială a soţului/soţiei, am susţinut ca, în cazul în care un stat membru obligă lucrătorii independenţi să adere la un sistem de securitate socială, acesta să fie obligatoriu şi pentru soţii şi partenerii de viaţă colaboratori.

Este regretabilă poziţia Consiliului de a nu accepta ca afilierea soţilor/soţiilor şi a partenerilor de viaţă, colaboratori ai lucrătorilor independenţi la sistemele de protecţie socială să fie obligatorie, acolo unde acest statut le este recunoscut prin dreptul intern. Având în vedere că marea majoritate nu se afiliază, se ignoră astfel beneficiile sistemelor de securitate socială care acoperă cazurile de boală, invaliditate şi bătrâneţe.

Ca raportor alternativ în numele Grupului S&D, am susţinut ca lucrătoarele independente, soţiile şi partenerele de viaţă care decid să aibă copii să beneficieze de protecţie socială şi concedii plătite şi nu să li se taie din indemnizaţia pentru creşterea copilului, aşa cum face Guvernul României.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Sunt foarte fericit că Parlamentul European a adoptat astăzi în a doua lectură poziţia sa referitoare la Directiva Parlamentului European şi a Consiliului privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţii şi femeile care desfăşoară activităţi independente şi de abrogare a Directivei 86/613/CEE.

Femeile joacă un rol esenţial în susţinerea întreprinderilor independente în calitate de proprietare şi soţii colaboratoare sau partenere de viaţă. Salut ca parte importantă din legislaţia UE decizia Parlamentului privind aplicarea principiului egalităţii de tratament pentru bărbaţii şi femeile care desfăşoară activităţi independente şi pentru soţii/soţiile acestora.

  Marina Yannakoudakis (ECR), în scris. – Grupul ECR este un susţinător puternic al eforturilor de a elimina diferenţele de gen care există în cazul lucrătorilor independenţi şi al partenerilor lor. Susţinem obiectivul raportului, pentru că ne dorim ca toate ţările UE să acorde sprijin şi protecţie socială lucrătorilor independenţi. Cu toate acestea, nu suntem de acord ca această legislaţie să fie făcută la nivelul UE. Grupul ECR a apărat întotdeauna principiul subsidiarităţii şi are convingerea că statele membre trebuie să joace rolul principal în crearea şi aplicarea legislaţiei privind ocuparea forţei de muncă şi politica socială. Din aceste motive, Grupul ECR s-a abţinut în cazul amendamentelor 1-17.

Raport: Toine Manders (A7-0122/2010)

  Roberta Angelilli (PPE), în scris. – (IT) Astăzi, Parlamentul a reiterat necesitatea de a obţine un nivel înalt de protecţie a consumatorilor în întreaga UE şi importanţa armonizării normelor referitoare la etichetarea produselor textile, aceasta devenind obligatorie pentru toate articolele de îmbrăcăminte comercializate în Europa. Punerea în aplicare a unui viitor regulament referitor la denumirile fibrelor textile, precum şi informaţiile de pe etichete referitoare la materiale vor simplifica actualul cadru de reglementare, care va deveni transparent, clar şi avantajos pentru consumatori şi întreprinderile mici şi mijlocii.

Pe baza etichetelor, consumatorii vor putea alege în cunoştinţă de cauză ce produs cumpără, inclusiv ţinând cont de consideraţii etice, cum ar fi sănătatea, consideraţii legate de impactul asupra mediului, drepturile omului şi de condiţiile şi salariile lucrătorilor angajaţi în fabricarea produselor textile. În acelaşi timp, întreprinderile mici şi mijlocii şi în general industria textilă vor putea proteja calitatea, designul şi originalitatea produselor lor, ceea ce le va spori competitivitatea nu doar pe piaţa europeană, ci şi pe plan mondial. Marcajul „made in” le va permite consumatorilor să obţină informaţii suplimentare despre caracteristicile produselor şi în acelaşi timp va contribui la consolidarea economiei prin dezvoltarea de noi produse pentru multe sectoare, promovarea ocupării forţei de muncă şi lupta împotriva contrafacerii în ceea ce priveşte produsele provenind din ţările terţe.

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) În epoca globalizării, când tot mai adesea produsele rezultă dintr-o călătorie de-a lungul unui lanţ de producţie internaţional, este dificil să le cunoaştem „naţionalitatea”. La polul opus acestui fenomen, consumatorii doresc să poată face cumpărături în deplină cunoştinţă de cauză, privilegiind uneori articolele provenind din ţări cu standarde de calitate mai înalte sau norme sociale şi de mediu mai stricte. În acest context, am decis să votez în favoarea acestui raport, deoarece propune ca marcajul de origine să devină obligatoriu. După părerea mea, este vorba de o informaţie esenţială care trebuie întotdeauna comunicată consumatorului. Susţin, de asemenea, ideea ca în interval de doi ani, Comisia Europeană să elaboreze un raport sau chiar o propunere legislativă menită să armonizeze etichetarea produselor textile. Având în vedere faptul că de zeci de ani avem o piaţă comună, cum este posibil ca sistemul mărimilor şi multe alte indicaţii la fel de importante să varieze încă de la un stat membru la altul?

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am votat în favoarea acestui regulament deoarece consider că va oferi mai multă claritate atât pentru producătorii de textile, cât şi pentru consumatori. Salut forma de regulament pentru care s-a optat şi care reuneşte diferitele directive în vigoare şi reduce astfel povara administrativă cu care se confruntă statele membre atunci când transpun în legislaţia naţională ajustările tehnice necesare de fiecare dată când o nouă fibră textilă este adăugată în listă. Cu toate acestea, cred că este momentul să aducem în discuţie revizuirea sistemului de etichetare a produselor textile, care să nu constituie o povară suplimentară pentru producători şi să fie uşor de înţeles şi acceptat de consumatori. Prin urmare, sprijin propunerile adoptate în regulament, conform cărora raportul Comisiei Europene trebuie să cuprindă aspecte legate de un sistem uniform de etichetare a mărimilor la nivel UE, indicarea substanţelor potenţial alergene sau periculoase şi etichetarea cuprinzând menţiuni ecologice şi sociale.

  Jean-Luc Bennahmias (ALDE), în scris. – (FR) Oricât de surprinzător ar părea, menţiunea „made in” pe care o regăsim pe multe etichete de îmbrăcăminte nu este obligatorie, utilizarea acesteia variind complet de la un stat membru la altul. Analizând propunerea de regulament a Comisiei referitoare la timpul de lansare pe piaţă a unei noi fibre textile, am profitat de ocazie pentru a corecta această problemă de etichetare. În absenţa unei legislaţii europene, există riscul să apară produse fabricate în ţări terţe, însoţite însă de o inscripţie care să sugereze că au fost fabricate în Europa. De asemenea, raportul solicită Comisiei să găsească o formă de etichetare care să furnizeze consumatorilor informaţii legate de condiţiile sociale şi de mediu în care au fost fabricate produsele pe care le cumpără.

  Vito Bonsignore (PPE), în scris. – (IT) Doresc să îl felicit pe raportor, dl Manders, pentru munca sa dificilă de a reuni într-un singur act trei directive complexe. Prezentul raport simplifică cadrul de reglementare actual, garantând, de pildă, introducerea rapidă pe piaţă a unei noi fibre textile. Pentru întreprinderile noastre mici şi mijlocii, acest lucru înseamnă o reducere a cheltuielilor administrative şi profituri mai rapide ca urmare a vânzării noilor fibre. Sunt măsuri care încurajează inovaţia, element pe care îl consider esenţial pentru întreprinderile europene. Inovaţia şi produsele de înaltă calitate sunt într-adevăr singurele căi prin care putem face faţă concurenţei globale acerbe şi ieşi din această dificilă perioadă de criză.

Textul protejează şi consumatorii, ale căror interese sunt centrale în politicile noastre, şi subliniez acest fapt. Normele adoptate vor asigura reglementări mai clare şi mai transparente pentru cetăţenii europeni, care vor putea beneficia mai rapid de produse inovatoare. În cele din urmă, sănătatea publică se va bucura de un nivel mai ridicat de protecţie, etichetele mai detaliate furnizând cetăţenilor informaţii legate de originea firelor textile şi a produselor conexe.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Salut prezenta propunere de regulament menită să simplifice şi să amelioreze cadrul legislativ actualmente în vigoare, în scopul de a încuraja inovaţia în sectorul textilelor şi al produselor de îmbrăcăminte, utilizatorii de fibre textile şi consumatorii beneficiind în acelaşi timp mai rapid de produse inovatoare. Simplificarea este esenţială pentru promovarea inovaţiei în industria europeană şi pentru creşterea volumului de informaţii furnizate consumatorilor. Este, de asemenea, important să se găsească o alternativă legislativă mai puţin greoaie în ceea ce priveşte procedurile şi costurile implicate de transpunerea directivelor. Industria va profita de reducerea intervalului de timp dintre prezentarea unei oferte şi posibilitatea de a introduce produsul pe piaţă, fapt care se traduce printr-o reducere a costurilor administrative şi posibilitatea de comercializare mai rapidă, adică profituri mai mari din vânzări.

  Lara Comi (PPE), în scris. – (IT) În sfârşit am adoptat normele referitoare la „made in” în sectorul textilelor. Parlamentul a votat deja în 2005 în favoarea propunerii de regulament al Consiliului referitor la indicarea ţării de origine a anumitor produse importate din ţările terţe, propunere blocată însă în Consiliu. Nefiind însă vorba de o procedură de codecizie, opoziţia manifestată de unele guverne naţionale nu a putut fi contracarată.

Votul de azi transmite însă un semnal politic puternic din partea Adunării care reprezintă cetăţenii europeni şi care acum invită Consiliul cu determinare să adopte aceste regulamente. Astăzi suntem mai aproape de realizarea acestui obiectiv, care este in conformitate cu cele stabilite în Tratatul de la Lisabona.

Chiar dacă vorbim doar de un vot în primă lectură, rezultatul este unul important şi reprezintă rodul muncii intense pe care am desfăşurat-o în ultimele luni împreună cu colegi din alte delegaţii naţionale şi alte grupuri politice. Noul regulament protejează atât consumatorii europeni care doresc să cunoască originea produselor textile, cât şi întreprinderile mici şi mijlocii care le produc în interiorul statelor membre. Acest lucru înseamnă, de exemplu, că nu vom mai putea declara că un produs este „fabricat” într-un stat membru, când de fapt doar 25 % din el este produs acolo; astăzi, cel puţin 50 % dintr-un produs trebuie să fie fabricat în ţara indicată prin marcajul „made in”.

  Lena Ek, Marit Paulsen, Olle Schmidt şi Cecilia Wikström (ALDE), în scris. – (SV) Per ansamblu, sprijinim raportul dlui Manders referitor la denumirile fibrelor textile şi etichetarea produselor textile. În acelaşi timp, însă, ne opunem obligativităţii de a indica originea, deoarece avem convingerea că singurele efecte vor fi creşterea preţurilor pentru consumatorii din Europa, condiţii inferioare şi costuri majorate, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Credem în liber schimb şi de aceea considerăm că este important să nu creăm bariere tehnice suplimentare în calea comerţului prin reglementări inutile. Susţinem, în schimb, un sistem de etichetare voluntar, marcajul de origine putând fi aplicat la cererea consumatorilor.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) La 30 ianuarie 2009, Comisia a adoptat o propunere pentru un nou regulament referitor la denumirile fibrelor textile şi etichetarea corespunzătoare a produselor textile. Propunerea reuneşte într-un singur regulament întreaga legislaţie existentă în materie de denumiri ale fibrelor textile şi etichetare corespunzătoare a produselor textile. În cuvintele raportorului, revizuirea „este, în esenţă, un exerciţiu tehnic fără implicaţii politice însemnate”.

Cu toate acestea, având în vedere concurenţa cu care ştim că se confruntă sectorul textilelor european în special din partea produselor provenind din China, este necesar ca în viitor să se adopte măsuri mai profunde în materie de etichetare, sarcină care de acum înainte îi revine Comisiei. În plus, provocările cu care se confruntă astăzi Uniunea Europeană obligă la o îmbunătăţire şi o consolidare a pieţei, motiv pentru care se impun eforturi pentru a elimina obstacolele din calea realizării acestor obiective. Armonizarea şi simplificarea standardelor în materie de denumiri ale fibrelor textile au în vedere acest obiectiv, deoarece clarifică informaţiile furnizate consumatorilor, contribuind astfel la creşterea competitivităţii sectorului.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Posibilitatea de a identifica corespunzător unde şi cum a fost fabricat un produs şi care sunt caracteristicile principale ale compoziţiei sale este o prerogativă fundamentală a consumatorilor, pentru a le asigura încrederea şi proteja drepturile, introducând în acelaşi timp un factor important pentru promovarea concurenţei loiale pe piaţa globală a produselor textile. În acest context, standardizarea modului de etichetare a produselor textile va aduce beneficii concurenţei din industria textilă şi de îmbrăcăminte din Europa în general şi Portugalia în special. Doresc să subliniez nevoia de a avea norme armonizate în ceea ce priveşte originea produselor textile importate din ţări din afara UE şi criterii precise de utilizare a indicaţiei de origine „made in” pentru produsele fabricate în Uniune, precum şi etichete sociale care să informeze consumatorii cu privire la respectarea standardelor de sănătate şi siguranţă şi a drepturilor omului. La fel de importantă consider că este etichetarea ecologică, legată de performanţele de mediu ale produselor textile. Introducerea acestor norme mai clare şi mai transparente în materie de etichetare, care includ şi informaţii legate de componentele netextile de origine animală, vor ameliora capacitatea consumatorilor de a diferenţia produsele şi calitatea acestora.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL), în scris. – (PT) Am votat în favoarea acestui raport datorită orientării sale generale care pledează pentru indicarea originii şi apărarea drepturilor consumatorilor, ale lucrătorilor şi producţiei din industriile textile şi de îmbrăcăminte ale ţărilor noastre. Cu toate acestea, nu suntem de acord cu unele detalii legate de etichetare, şi în special cu conţinutul excesiv de detaliat referitor la fibre, având în vedere costurile pe care le-ar presupune pentru întreprinderile mici şi mijlocii implicate.

Aşadar, deşi per ansamblu am votat pentru, există detalii propuse cu care nu suntem de acord. Considerăm că aceste aspecte ar trebui revizuite sau, cel puţin, că ar trebui prevăzute măsuri de sprijin pentru a preveni problemele IMM-urilor.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Denumirea de origine a produselor este importantă pentru ca astfel consumatorii să cunoască sursa exactă a produselor pe care le cumpără. Nu este corect ca un produs care nu a fost decât ambalat în UE, restul etapelor de producţie desfăşurându-se în ţări terţe, să fie desemnat ca fiind originar din UE. Noile norme adoptate vor contribui la o mai mare transparenţă a comerţului internaţional şi vor aduce clarificări suplimentare pentru consumatori. Astfel se explică votul meu.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Încă o dată, eticheta organică promite ceva total diferit de ceea ce oferă în realitate şi e suficient să ne gândim la scandalul legat de „bumbacul organic” sau recentele eşecuri biochimice. În primul rând, dă naştere la o nouă confuzie a etichetelor şi mărcilor pe această piaţă organică, pe care UE le-ar putea standardiza odată pentru totdeauna, ceea ce de altfel face cu plăcere şi, în al doilea rând, este timpul ca UE să accepte bumbacul modificat genetic. Dacă aşteptăm studii legate de posibilele efecte ale substanţelor nocive, între timp ar trebui ca etichetele să precizeze că produsele conţin bumbac modificat genetic.

În plus, este timpul ca UE să se ocupe şi de identificarea prin frecvenţe radio (RFID). Nu putem aplica etichetarea electronică a produselor textile fără înştiinţarea celor interesaţi; lipsesc, în continuare, norme de etichetare corespunzătoare. Dacă pietonii pot fi identificaţi prin intermediul îmbrăcămintei prevăzute cu RFID, devine posibilă supravegherea pas cu pas a oamenilor. Pentru că raportul conţine această observaţie, am votat în favoarea acestuia.

  Cristiana Muscardini (PPE), în scris. – (IT) Sprijin raportul dlui Manders referitor la etichetarea originii pentru produsele textile, deoarece soluţionează o problemă care ameninţă de mult timp libertatea de alegere a consumatorilor noştri. Marcarea originii este esenţială pentru a asigura transparenţa, siguranţa şi informaţia pentru cetăţenii europeni şi, în acelaşi timp, pentru a furniza întreprinderilor noastre norme comune şi clare.

Cu toate acestea, problema rămâne deschisă în cazul produselor textile provenind din ţările terţe, de la partenerii noştri comerciali. Prin urmare, îmi invit colegii să-şi confirme sprijinul pentru regulamentul referitor la marca de origine aflat în discuţie în Comisia pentru comerţ internaţional. Astfel, consumatorii şi întreprinderile vor fi protejate nu doar în ceea ce priveşte produsele textile şi de îmbrăcăminte, ci şi sectoarele sensibile pentru creşterea economică europeană.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Industria textilă europeană a reacţionat la provocările economice majore ale ultimilor ani trecând printr-un proces dificil de restructurare, modernizare şi inovaţie tehnologică. Întreprinderile europene şi-au consolidat poziţia pe piaţa globală, concentrându-se asupra unor avantaje competitive precum calitatea, designul, inovaţia şi produsele cu valoare adăugată mai mare. Industria UE este lider mondial în ceea ce priveşte dezvoltarea de noi produse, de textile tehnice şi neţesute pentru aplicaţii noi, de produse de igienă şi produse pentru industria automobilelor sau pentru sectorul medical.

Salut propunerea de regulament a Comisiei, deoarece consider că simplifică actualul cadru de reglementare pentru dezvoltarea şi definirea de noi fibre şi are potenţialul de a încuraja inovaţia în sectorul textil şi al îmbrăcămintei şi, în acelaşi timp, de a le permite utilizatorilor de fibre şi consumatorilor de a beneficia mai rapid de produse inovatoare.

În cele din urmă, îmi voi exprima sprijinul deplin pentru regulamentul privind marcajul "made in", deoarece consider că este esenţial să garantăm că consumatorii au acces la informaţii adecvate referitoare la compoziţia şi originea produselor pe care le cumpără.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Noi, verzii, ne-am abţinut de la votul final asupra acestui raport, în special din cauza unora dintre amendamentele cheie propuse de PPE, Liberali şi EFD. Pe scurt, toate aceste amendamente prevăd extinderea dispoziţiilor referitoare la indicaţia „made in”.

  Tokia Saïfi (PPE), în scris. – (FR) Nu am susţinut în raportul Manders referitor la denumirile fibrelor textile şi etichetarea corespunzătoare a produselor textile amendamentele privind menţiunea „made in” (47/49, 48, 12 şi 67). Aceste amendamente care vizează impunerea mărcii de origine pentru produsele textile importate din ţările terţe (cu excepţia Turciei şi a statelor membre SEE) sau reglementarea exactă a condiţiilor de marcare voluntară a originii în cazul produselor textile fabricate în Europa prin intermediul acestui regulament ar compromite adoptarea acestei legislaţii importante într-un interval de timp rezonabil. Propunerea de regulament privind marcajul de origine prezentată de Comisia Europeană se află încă în faza negocierilor în cadrul Consiliului şi face obiectul unui raport al Comisiei pentru comerţ internaţional.

Nu sunt împotriva transparenţei şi a trasabilităţii produselor în avantajul consumatorilor. Cu toate acestea, ca deputaţi în Parlamentul European, avem responsabilitatea de a respecta anumite cadre de reglementare. După părerea mea, înainte de a adopta menţiunea obligatorie „made in” pe etichetele îmbrăcămintei vândute în Europa, ar fi trebuit ca în prealabil să ne asigurăm că proiectul de regulament privind menţiunea în chestiune include toate garanţiile necesare, mai ales în ceea ce priveşte metodele de punere în aplicare.

Raport: Vital Moreira (A7-0058/2010)

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – Am sprijinit acest document. UE şi Ucraina au avut întotdeauna relaţii foarte strânse, bazate pe un dialog constructiv. La fel ca economiile statelor membre UE, şi economia ucraineană a fost afectată de criza financiară internaţională, ale cărei consecinţe se traduc într-o scădere dramatică a producţiei, o deteriorare a situaţiei bugetare şi o creştere a nevoilor de finanţare externă. Asistenţa macrofinanciară în valoare de 500 de milioane de euro acordată de Uniune nu ar trebui doar să completeze programele şi resursele provenind de la FMI şi Banca Mondială, ci ar trebui să asigure valoarea adăugată a implicării UE. Cu toate acestea, asistenţa poate contribui la stabilizarea economică din Ucraina doar dacă principalele forţe politice din Ucraina vor asigura stabilitatea politică a ţării şi vor realiza un consens amplu cu privire la implementarea riguroasă a reformelor structurale necesare.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D), în scris. – (LT) Asistenţa macrofinanciară acordată Ucrainei este deosebit de importantă în acest moment. Această asistenţă poate spori influenţa pe care UE o exercită în elaborarea politicii ucrainene şi poate ajuta Ucraina să depăşească actuala criză economică profundă. Asistenţa financiară a Comunităţii demonstrează că Ucraina are o importanţă strategică în calitate de potenţială ţară candidată la aderarea la UE. Asistenţa macrofinanciară este acordată într-un moment în care UE contribuie, de asemenea, la mobilizarea finanţării pentru a sprijini reforma sectorului energetic ucrainean. Comisia şi celelalte instituţii implicate elaborează în prezent un pachet de sprijin destinat autorităţilor ucrainene menit să ofere asistenţă pentru elaborarea unei soluţii durabile pentru problemele cu care Ucraina se confruntă pe termen mediu în ceea ce priveşte tranzitul gazelor naturale şi obligaţiile de plată aferente. Chiar dacă nu se intenţionează să fie corelată direct cu acest pachet, AMF propusă ar urma să sprijine stabilizarea şi reformele economice ale Ucrainei. Sunt de acord cu această decizie de a acorda Ucrainei o asistenţă macrofinanciară excepţională. Fără această asistenţă, Ucraina ar fi în imposibilitatea de a se integra în continuare pe deplin în multe domenii ale economiei şi de a-şi realiza obiectivele.

  Sebastian Valentin Bodu (PPE), în scris. − Ucraina plăteşte acum preţul unei crize economice severe, dar şi al unei instabilităţi politice prelungite, care au făcut posibile derapajele de la angajamentele luate de autorităţile de la Kiev în faţa organismelor financiare internaţionale. Este important ca Uniunea Europeană să se implice în ajutorarea vecinului său de la graniţa estică, în condiţiile degradării situaţiei sociale pe fondul lipsei lichidităţilor ce asigură funcţionarea oricărui stat.

Ucraina trebuie să se bucure de stabilitate, iar împrumutul acordat de Comisia Europeană, cu acceptul legislativului comunitar, vine să confirme şi faptul că Kievul poate fi considerat un candidat la aderare. Însă, de data aceasta, Comisia Europeană trebuie să acorde o foarte mare atenţie mecanismelor de monitorizare a traseului împrumutului acordat Kievului.

În plus, Uniunea Europeană se află în poziţia de a cere Ucrainei să abordeze mai hotărât reforme esenţiale care să conducă la consolidarea statului de drept. Trecerea Ucrainei de la o economie controlată de stat la una de piaţă este un proces dificil şi dureros, mai ales pentru populaţie. Această tranziţie economică trebuie să fie dublată de eforturi de reformă instituţională. Ucraina trebuie să taie în carne vie, pe ambele planuri, oricât de dificil ar părea în acest moment.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Salut adoptarea rezoluţiei legislative care prevede acordarea de asistenţă macrofinanciară Ucrainei, deoarece astfel i se permite acestei ţări să abordeze consecinţele crizei financiare globale asigurând sustenabilitatea finanţelor publice şi a conturilor sale externe. Acest răspuns la solicitarea Ucrainei, alături de actualul program al Fondului Monetar Internaţional, este esenţial pentru stabilizarea economică. Cu toate acestea, Ucraina trebuie să adopte măsurile necesare pentru a preveni şi combate frauda, corupţia şi orice alte nereguli care afectează asistenţa şi pentru a permite controalele efectuate de Comisie şi auditurile ce vor fi realizate de Curtea de Conturi. Mă refer aici la memorandumul de înţelegere şi la acordul de împrumut care vor fi încheiate cu autorităţile Ucrainei şi care prevăd adoptarea unor măsuri specifice ce urmează a fi aplicate de către Ucraina în legătură cu prevenirea şi combaterea fraudei, a corupţiei şi a altor nereguli care afectează asistenţa.

  Mário David (PPE), în scris. – (PT) M-am bucurat să pot vota în favoarea propunerii Parlamentului referitoare la acordarea de asistenţă macrofinanciară Ucrainei. Ca potenţială candidată la aderarea la Uniunea Europeană, Ucraina este un partener privilegiat şi trebuie să facă obiectul unor politici adecvate, menite să soluţioneze problemele sale specifice. Cu toate acestea, asistenţa macrofinanciară acordată Ucrainei de Uniunea Europeană va contribui la stabilizarea economică a ţării doar dacă peisajul partidelor politice se stabilizează şi forţele politice dominante, care în ultimii ani au fost prea prinse în micile lor lupte interne pentru putere şi influenţă, reuşesc să ajungă la un consens amplu privind punerea strictă în aplicare a reformelor structurale de care are nevoie viitorul ţării.

În egală măsură, este esenţial ca guvernul ucrainean să adopte măsuri pentru a pune capăt lipsei de independenţă a autorităţilor judiciare, care fac obiectul unei influenţe prea mari nu doar din partea puterilor politice, ci şi a actorilor economici. Fără un sistem juridic liber şi independent, nu poate exista un stat de drept, nu pot fi garantate drepturile omului şi nu există investiţii străine sau progres. Orice mecanisme stabilite prin acordul de împrumut trebuie să ia în considerare aceşti factori, în scopul de a permite instituţiilor UE să monitorizeze strict aplicarea corespunzătoare a acestuia.

  Ioan Enciu (S&D), în scris. − Printre statele europene care au fost afectate grav de criza economică mondială se numără şi Ucraina, ţară aflată în vecinătatea imediată a Uniunii Europene. Impactul nefast al crizei asupra economiei ucrainene pune în pericol nu numai stabilitatea internă, dar şi cea regională în ansamblu. Am votat în favoarea acordării unei asistenţe macrofinanciare Ucrainei, fapt deosebit de important pentru stabilizarea şi continuarea reformelor economice în această ţară.

Comisia şi celelalte instituţii implicate - Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Dezvoltare şi Banca Europeană pentru Investiţii trebuie să urgenteze elaborarea unui pachet de sprijin destinat Ucrainei pentru identificarea şi implementarea unei soluţii durabile în ceea ce priveşte reformarea economiei acesteia şi, în primul rând, a sectorului energetic.

Soluţionarea problemelor legate de tranzitul gazelor naturale pe teritoriul Ucrainei este de importanţă strategică. Consider că includerea chestiunii tranzitului gazelor în Agenda de asociere Ucraina - Uniunea Europeană a fost bine-venită şi sunt convins că această cooperare trebuie consolidată, inclusiv prin găsirea unor noi modalităţi de conlucrare. Ucraina trebuie susţinută să continue reformele pentru a avansa pe calea integrării europene, acest lucru fiind în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene trasate în cadrul politicii europene de vecinătate.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Recentele ştiri despre violenţele care au avut loc între membrii parlamentului ucrainean au îngrijorat întreaga Europă şi au reflectat în mod clar diviziunea din interiorul societăţii ucrainene, intersecţiile la care se află ţara astăzi şi rolul inevitabil al Rusiei în regiune. Cred că Uniunea Europeană trebuie să continue să indice Ucrainei calea europeană. În acest scop, asistenţa macrofinanciară pe care o oferim în prezent trebuie să constituie încă un semnal de solidaritate şi de apropiere de Ucraina într-un moment de mare vulnerabilitate socială, economică şi financiară.

Sper că Ucraina se va angaja fără rezerve într-un proces de convergenţă cu Uniunea Europeană, că acordul de asociere propus va intra în vigoare şi va consolida relaţiile bilaterale şi schimburile şi că, la sfârşitul acestui drum, Ucraina va putea adera la spaţiul nostru comun. De asemenea, sper că necesitatea unei astfel de asistenţe va deveni tot mai rară, că Ucraina îşi va redobândi stabilitatea politică, că ţara va reuşi să se reechilibreze din punct de vedere social şi să reînnoiască mediul de afaceri şi că va continua să aleagă democraţia, drepturile omului şi statul de drept.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Economia ucraineană a fost puternic lovită de criza financiară internaţională, determinând scăderea dramatică a producţiei, deteriorarea situaţiei bugetare şi creşterea nevoilor de finanţare externă. Sprijinul financiar acordat de UE reflectă importanţa strategică a Ucrainei ca ţară potenţial candidată la aderarea la Uniune. Am votat, aşadar, pentru acordarea de asistenţă macrofinanciară Ucrainei sub forma unei facilităţi de împrumut cu o sumă a capitalului de maximum 500 de milioane de euro, cu scopul de a sprijini stabilizarea economică a ţării şi de a reduce deficitele din balanţa de plăţi şi nevoile bugetare identificate în actualul program al Fondului Monetar Internaţional. Consider că este important să ajutăm Ucraina să revină la nivelurile socioeconomice minime necesare şi să facilităm stabilizarea conturilor sale publice, creând astfel premisa necesară pentru creştere şi încredere politică. Sunt, de asemenea, de acord că trebuie asigurate mecanisme de monitorizare care să sporească claritatea, transparenţa şi responsabilitatea. Parlamentul European trebuie informat în mod regulat cu privire la activitatea Comitetului economic şi financiar.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Prezenta propunere referitoare la acordarea de asistenţa macrofinanciară Ucrainei nu constituie o formă de ajutor sincer, dezinteresat. Dimpotrivă. Printre altele, faptul că asistenţa este condiţionată de respectarea cerinţelor Fondului Monetar Internaţional şi a „principiilor şi obiectivelor fundamentale ale reformei economice, stabilite în Agenda de asociere UE-Ucraina” înseamnă următoarele: stabilirea unei ample zone de liber schimb între UE şi Ucraina; obedienţă faţă de obiectivele politicii externe şi de securitate comună a UE; intensificarea cooperării prin canale militare în scopul de a aborda probleme de interes comun; posibila participare a Ucrainei în operaţiunea navală a UE, Atalanta; crearea în Ucraina a unei economii de piaţă complete şi pe deplin funcţionale şi stabilirea principiilor stabilităţii macroeconomice definite de UE şi schimbul de „bune practici” între UE şi Ucraina cu privire la reformarea sistemului de securitate socială, cu scopul de a ameliora sustenabilitatea sistemului de pensii al Ucrainei. Având în vedere tot ceea ce este formulat în mod explicit şi tot ceea ce se poate citi printre rânduri, dată fiind binecunoscuta semnificaţie a limbajului UE menţionat mai sus, votul nostru nu putea fi decât împotriva acestei propuneri. Votul nostru este şi o formă de a ne exprima solidaritatea cu poporul ucrainean.

  Filip Kaczmarek (PPE), în scris. – (PL) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, am sprijinit raportul referitor la acordarea de asistenţă macrofinanciară Ucrainei. Este o decizie importantă prin care ajutăm un vecin foarte important al Uniunii Europene şi al Poloniei.

Împrumutul de 500 de milioane de euro va ajuta Ucraina să iasă din criza financiară. Cred că nu e cazul să conving pe cineva că stabilizarea economică a Ucrainei şi reforma sectorului energetic ucrainean sunt în interesul Uniunii. Realizarea acestor obiective depinde însă numai de ucraineni. Mă bucur că azi am demonstrat că vrem să colaborăm cu ei şi să îi ajutăm.

  Iosif Matula (PPE), în scris. − Am votat în favoarea asistenţei financiare acordate de Uniunea Europeană Ucrainei, deoarece cred că trebuie să fim solidari, inclusiv pentru depăşirea actualei crize economice. Ca ţară europeană vecină, care doreşte să adere în perioada următoare la UE, Ucraina trebuie să primească un semnal politic clar, care să încurajeze autorităţile în implementarea măsurilor de reformă convenite cu Uniunea.

Este totodată important pentru noi, europenii, să avem vecini prosperi, cu o politică internă stabilă, în acord cu standardele şi valorile europene. În acest sens, sperăm că împrumutul pe care UE îl acordă acestei ţări vecine va fi de ajutor întregii societăţi ucrainene, inclusiv celor peste o jumătate de milion de români din Bucovina de Nord, Maramureşul de Nord şi Basarabia de Sud. Desigur, Comisia Europeană trebuie să ia toate măsurile pentru ca această asistenţă financiară excepţională să fie folosită judicios, acolo unde este nevoie de ea, pentru a produce efectele scontate. Condiţiile acordării acestui ajutor trebuie să fie în concordanţă cu obiectivele majore ale Agendei de asociere UE-Ucraina, iar modul în care se utilizează fondurile trebuie supus unui control european riguros, cu informarea periodică a Parlamentului European.

  Jean-Luc Mélenchon (GUE/NGL), în scris. – (FR) Este intolerabil că împrumuturile şi subvenţiile europene fac obiectul constrângerilor impuse de FMI. Este inacceptabil că Comisia Europeană îşi asumă sarcina de a verifica dacă politicile Băncii Mondiale şi ale FMI sunt aplicate în statele membre care beneficiază de ele, ignorând suveranitatea poporului ucrainean.

Votez împotriva propunerii prezentate astăzi Parlamentului European de acordare de asistenţă macroeconomică. Ceea ce nu înseamnă că nu sunt solidar cu poporul ucrainean. Dimpotrivă, nu vreau să văd că va suferi şi mai mult din cauza sistemului neoliberal periculos şi învechit pe care vor să-l impună FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Procesul de redresare şi stabilizare economică din Ucraina este susţinut de asistenţa financiară acordată de Fondul Monetar Internaţional. Confruntată cu înrăutăţirea perspectivelor economice, Ucraina a solicitat Uniunii acordarea de asistenţă macrofinanciară. Programul de asistenţă macrofinanciară este vital pentru ameliorarea stabilităţii financiare a naţiunilor europene care au trecut prin recenta criză mondială şi au resimţit efectele acesteia asupra principalilor lor parteneri comerciali. Dezechilibrele financiare sunt legate de bugete şi balanţa de plăţi. Acest ajutor este important pentru ca Ucraina să poată aborda criza în cel mai coerent mod. UE trebuie să fie un spaţiu de solidaritate. Astfel se explică votul meu.

  Andreas Mölzer (NI), în scris. – (DE) Ucraina, care se numără printre cei mai importanţi parteneri estici ai UE, a fost grav afectată de criza economică globală. Din acest motiv, propunerea Comisiei de a acorda un ajutor macrofinanciar sub forma unui împrumut în valoare de maximum 500 de milioane de euro trebuie aprobată. Finanţarea este menită să acopere balanţa de plăţi generală a ţării şi nevoia de finanţare externă identificată de Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Ucraina trebuie sprijinită să-şi consolideze stabilitatea macroeconomică pe termen lung, având în vedere că este şi un important partener comercial al UE. Pentru mine însă a fost la fel de important ca asistenţa acordată Ucrainei de la bugetul UE să nu se limiteze la o conformitate cu programul FMI, ci să se axeze şi pe principalele obiective şi principii ale politicii UE legate de Ucraina. Datorită ajutorului UE şi pe baza unei condiţionalităţi pozitive, în Ucraina au fost iniţiate şi alte reforme structurale necesare. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Am votat în favoarea raportului dlui Moreira. Asistenţa macrofinanciară propusă este menită să completeze sprijinul FMI acordat ca parte a acordului-cadru stand-by, precum şi ajutorul Băncii Mondiale, care trebuie să ia forma împrumuturilor destinate sprijinirii politicii bugetare.

Programul de asistenţă macrofinanciară îşi propune să completeze alte finanţări din partea Uniunii. Ajutorul financiar acordat de Uniune reflectă importanţa Ucrainei ca potenţială candidată la aderarea la UE. Asistenţa macrofinanciară este acordată într-un moment în care UE participă şi la mobilizarea de finanţări pentru reformarea sectorului energetic ucrainean. Sunt de acord cu obiectivul raportorului de a ameliora claritatea, transparenţa şi documentarea proiectului propus.

  Ioan Mircea Paşcu (S&D), în scris. – Nimeni nu contestă faptul că Ucraina este „partenerul nostru strategic” a cărui situaţie ne interesează în mod deosebit. Având în vedere situaţia dificilă prin care trece, Ucraina se află astăzi la o intersecţie din punct de vedere economic, în timp ce noul guvern care favorizează o apropiere a relaţiilor cu Rusia o plasează la o intersecţie politică. Prin urmare, decizia de a ajuta Ucraina prin mobilizarea a 500 de milioane de euro este una corectă din punct de vedere strategic, motiv pentru care o vom susţine. Mă întreb, însă, dacă din punct de vedere tactic nu este o discrepanţă între nivelul sprijinului financiar în valoare de doar o jumătate de miliard, faţă de alte scheme de ajutor financiar care implică zeci de miliarde, şi controlul pe care vrem să-l obţinem în schimb asupra politicii economice a Ucrainei. UE are, desigur, norme stricte pe care beneficiarii asistenţei financiare trebuie să le respecte indiferent de sumele de bani pe care le primesc, însă uneori, şi mai ales când nivelul sprijinului este relativ scăzut, menţinerea aceloraşi standarde înalte de condiţionalitate reflectă o inflexibilitate politică care nu face decât să reducă eficienţa acestui instrument, în special într-o perioadă în care alţii dau dovadă de mult mai multă flexibilitate când acordă sprijin.

  Traian Ungureanu (PPE), în scris. – În calitate de vicepreşedinte al EURONEST, am votat în favoarea asistenţei macrofinanciare pentru Ucraina. Sper că va fi furnizată rapid, în conformitate cu condiţiile care stau la baza dispoziţiei. Salut, în special, implicarea Parlamentului European în acest proces de luare a deciziilor ca urmare a adoptării dispoziţiilor Tratatului de la Lisabona. Asistenţa macrofinanciară acordată Ucrainei este primul caz decis în conformitate cu noua procedură. Este însă regretabilă întârzierea înregistrată în procesul decizional ca urmare a aplicării noii proceduri.

Îndemn instituţiile UE să se bazeze pe experienţa deja acumulată în acordarea de asistenţă macrofinanciară Ucrainei şi să evite alte întârzieri. Partenerii noştri estici nu trebuie să fie afectaţi de întârzieri inutile. Mă refer în special la cazul Republicii Moldova şi la guvernul său pro-european, care aşteaptă încă furnizarea asistenţei macrofinanciare a UE. Republica Moldova are nevoie urgentă de asistenţă, propunerea Comisiei întârzie însă deja nepermis de mult. Va fi prezentată Parlamentului European abia săptămâna aceasta. Fac apel la toate instituţiile UE să evite întârzieri suplimentare în procesul decizional privind acordarea de asistenţă financiară Republicii Moldova.

Raport: Luís Paulo Alves (A7-0054/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Cele nouă regiuni ultraperiferice ale noastre (insulele Azore, Canare, Guadelupa, Guiana Franceză, Madeira, Martinica, Réunion, Saint Barthelemy şi Saint Martin) sunt un real atu pentru Uniunea Europeană. Întrucât îndepărtarea lor geografică este un handicap în calea dezvoltării, Uniunea Europeană trebuie să adopte măsuri compensatorii specifice. De exemplu, trebuie să fie posibil ca în Réunion să se producă pentru consumul uman lapte UHT reconstituit din lapte praf. Derogarea acordată Madeirei trebuie extinsă şi la Réunion, care împărtăşeşte această caracteristică a unei îndepărtări geografice semnificative. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport, al cărui scop este să introducă, să extindă sau să adapteze prezentele derogări pentru Insulele Azore, Insulele Canare, Réunion şi Madeira în sectorul zahărului, al laptelui şi cel vitivinicol.

  Maria Da Graça Carvalho (PPE), în scris. – (PT) Regiunile ultraperiferice se confruntă cu provocări majore din cauza aşezării geografice care le plasează departe de centrul Uniunii. Prin urmare, salut adoptarea de măsuri specifice în domeniul agriculturii menite să ajute aceste regiuni în actuala perioadă de criză economică. Doresc să subliniez în special natura specifică a regiunilor Azores şi Madeira şi salut principalele măsuri adoptate. Acestea se referă la introducerea, extinderea sau adaptarea anumitor derogări în sectorul zahărului, al laptelui şi cel vitivinicol. Este important să subliniem că regiunile ultraperiferice necesită o strategie integrată, fără a uita însă de specificul fiecăreia dintre ele. Cu alte cuvinte, este important să găsim cel mai bun răspuns pentru fiecare regiune în parte. Trebuie evidenţiate mai multe instrumente UE existente, cum ar fi strategiile regionale şi politica europeană de vecinătate, la fel cum ar trebui subliniată şi importanţa dezbaterilor noastre constante referitoare la orientările strategice pentru regiunile ultraperiferice, în scopul de a sensibiliza factorii de decizie cu privire la potenţialul şi particularităţile acestor regiuni.

  Marielle De Sarnez (ALDE), în scris. – (FR) Nu vorbim de o singură regiune ultraperiferică, ci de mai multe. Fiecare insulă, fiecare teritoriu îşi are caracterul specific, propria identitate şi problemele sale. Raportul pe care tocmai l-am adoptat va permite introducerea anumitor derogări în sectorul agriculturii menite să ajute regiunile ultraperiferice. De exemplu, în Réunion se va putea acum produce lapte UHT reconstituit din laptele praf provenind din UE, compensându-se astfel producţia insuficientă de lapte proaspăt. La rândul lor, insulele Azore vor beneficia de o derogare de la normele ce limitează exporturile de zahăr către UE, producţia de sfeclă de zahăr reprezentând pentru insulă alternativa cea mai viabilă din punct de vedere economic şi ecologic atunci când se va renunţa la cotele de lapte. Sunt derogări care vor ajuta regiunile ultraperiferice. Este un lucru benefic, de aceea dorim să fie garantate pe termen lung. Este ceea ce aşteptăm din partea Comisiei.

  Edite Estrela (S&D), în scris. – (PT) Am votat pentru raportul referitor la propunerea de regulament privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii Europene. Pe lângă oportunitatea pe care o oferă diversificării agricole, adoptarea acestui raport se traduce şi în ridicarea interdicţiei de exportare a anumitor produse. Într-o perioadă de criză economică, vorbim de o contribuţie decisivă la restructurarea şi menţinerea nu doar a zeci de locuri de muncă din Azore, ci şi a activităţii din industria zahărului din regiune.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) Propunerea Comisiei prevede modificări ale Regulamentului (CE) nr. 247/2006 de stabilire a unor măsuri specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii. Modificările se referă la sectorul zahărului, al laptelui şi la cel vitivinicol. Doresc să felicit raportorii pentru calitatea muncii lor. Principiul solidarităţii trebuie să fie unul dintre principiile fundamentale ale actualului cadru financiar multianual şi ale următoarelor perspective financiare. Este modul în care poate fi asigurată coeziunea socială şi teritorială. Cunoaştem cu toţii dificultăţile naturale cu care se luptă regiunile ultraperiferice ale Uniunii Europene din cauza poziţiei şi condiţiilor lor geografice, care au drept urmări efecte negative asupra activităţii economice şi a capacităţii de producţie. Modificările propuse sunt în conformitate cu acest principiu al solidarităţii, prin urmare le susţin.

  João Ferreira (GUE/NGL), în scris. – (PT) Bugetul care stă la baza acestui raport, prezentat explicit la primul punct din preambulul propunerii de compromis, prin acceptarea eliminării cotelor de lapte, este inacceptabil pentru noi, motiv pentru care am votat împotrivă. De fapt, suspendarea cotelor, astfel cum admite şi raportul, prezentând-o ca un fait accompli, are consecinţe grave asupra sectorului laptelui din Azore şi a întregului sector al produselor lactate din regiune.

Consecinţele eliminării cotelor de lapte asupra economiei regiunii, pe care am combătut-o şi vom continua să o facem, nu vor fi atenuate prin măsurile care vizează industria prelucrării zahărului propuse acum, ţinând cont de faptul că derogarea privind reexportarea zahărului a fost prelungită. Este un obiectiv corect. Însă este din start lipsit de ambiţie dacă se acceptă ca şi această măsură să fie eliminată treptat într-o perioadă de cinci ani.

În ceea ce priveşte Madeira, procesul de transformare a podgoriilor a rămas mult în urmă şi ar putea fi chiar compromis dacă nu vor fi consolidate stimulentele. Sunt ignorate, de asemenea, consecinţele negative pentru regiune ale aşa-numitului „Acord de la Geneva” referitor la comerţul cu banane. O altă problemă care merită toată atenţia noastră este posibilitatea de a contribui la stimularea unei pieţe inter-insulare pentru vânzarea produselor agricole locale.

  Elie Hoarau (GUE/NGL), în scris. – (FR) Am votat în favoarea textului final care a fost urgentat, pentru că aplicarea diferitelor derogări pentru Insulele Réunion, Azore, Canare şi Madeira era capitală pentru a asigura protejarea locurilor de muncă şi continuarea activităţilor agricole, în special a producţiei de lapte în Réunion. Cu toate acestea, am votat împotriva compromisului propus de Comisia Europeană şi Consiliu, pentru că propunerile acestuia din urmă se situau mult sub nivelul măsurilor propuse de noi şi adoptate de Comisia pentru dezvoltare regională şi Comisia pentru agricultură.

Este regretabil că în cazul insulelor Azore cotele pentru exporturile de zahăr nu au fost menţinute la 3 000 de tone, că derogarea acordată Réunion pentru produsele lactate nu a fost avută în vedere şi pentru alte departamente franceze de peste mări şi că garanţiile privind sustenabilitatea rezultatelor obţinute de producătorii de lapte din Réunion nu au fost admise de către Comisie. Voi readuce în discuţie aceste chestiuni în cadrul negocierilor referitoare la reforma programului POSEI.

  Jarosław Kalinowski (PPE), în scris. – (PL) Regiunile ultraperiferice se caracterizează în general printr-o populaţie redusă ca număr, dimensiuni mici, stagnare şi condiţii economice dificile. Sunt regiuni care depind puternic de condiţiile geografice şi climaterice şi al căror acces la produse şi servicii se bazează pe cooperarea cu partea continentală a Uniunii. Asistenţa acordată acestor regiuni trebuie să fie garantată în permanenţă, la fel cum dificultăţile cu care se confruntă oamenii din zonele ultraperiferice sunt permanente. Pentru a garanta în aceste regiuni dezvoltarea spiritului antreprenorial, stimularea activităţii profesionale şi acelaşi nivel al sectorului agricol ca în întreaga Europă, trebuie să introducem noi concesii legislative, adaptate la nevoile specifice ale regiunilor şi să le continuăm pe cele care există deja.

  Nuno Melo (PPE), în scris. – (PT) Dezvoltarea economică şi socială a regiunilor ultraperiferice ale Uniunii Europene este condiţionată de poziţia lor extrem de îndepărtată, de caracterul lor insular, dimensiunile reduse, condiţiile geografice şi climaterice dificile şi de faptul că depind economic de un număr mic de produse. Întrucât toţi aceşti factori conjugaţi limitează grav posibilităţile de dezvoltare, articolul 349 din Tratatul de la Lisabona prevede măsuri specifice în favoarea regiunilor ultraperiferice, care trebuie puse în aplicare prin iniţiative adecvate, menite să abordeze nevoile lor specifice, nu în ultimul rând în sectorul agriculturii şi al pescuitului. Principalele modificări se referă la introducerea, extinderea sau adaptarea anumitor derogări în sectorul zahărului, al laptelui şi în cel vitivinicol. Având în vedere toate constrângerile menţionate şi criza internaţională care ne devastează, votăm în favoarea acestor măsuri. Astfel se explică votul meu.

  Wojciech Michał Olejniczak (S&D), în scris. – (PL) Am votat în favoarea rezoluţiei Parlamentului European (A7-0056/2010) deoarece al doilea pilon al politicii agricole comune, şi anume politica de dezvoltare rurală, este extrem de important pentru ameliorarea eficienţei a PAC însăşi, dar şi pentru facilitarea gestionării teritoriilor care prezintă handicapuri naturale. Documentul elaborat de raportor este foarte necesar nu doar pentru noi, ci pentru întreaga Uniune Europeană. Trebuie să avem informaţii despre terenurile care, independent de voinţa proprietarilor, nu pot fi utilizate în mod adecvat sau eficient. Sunt de acord cu evaluarea pe care raportorul o face revizuirii criteriilor de clasificare a regiunilor dezavantajate, începută în 2005. Criteriile anterioare care reglementau sprijinul acordat acestor regiuni trebuie modificate, astfel încât să reflecte într-adevăr handicapurile existente. De asemenea, nu trebuie să uităm că există zone care se încadrează în anumite criterii, dar unde handicapurile au fost între timp eliminate datorită aplicării de măsuri eficiente. Răspunderea pentru identificarea zonelor mai puţin favorizate şi pentru dezvoltarea de programe pentru asistenţă şi dezvoltare ar trebui să le revină statelor membre. Desigur, toate măsurile trebuie să se bazeze pe un cadru comunitar.

  Alfredo Pallone (PPE), în scris. – (IT) Propunerea Comisiei, astfel cum a fost îmbunătăţită de raportor, prevede unele modificări ale legislaţiei comunitare anterioare, în special ale Regulamentului nr. 247 din 2006. Principalele modificări se referă la introducerea, extinderea şi adaptarea unor derogări în sectorul zahărului, laptelui şi al celui vitivinicol. Consider că modificările propuse sunt benefice pentru regiunile ultraperiferice în chestiune.

Situaţia este foarte dificilă, în special în anumite zone în care principalele sectoare economice au fost puternic lovite de recenta criză (sectorul produselor lactate în Azore, sfecla de zahăr etc.). Prin urmare, ar fi oportun să se încurajeze diversificarea activităţilor economice. Pentru a încuraja însă o astfel de diversificare, producătorii şi cei care activează în sectorul prelucrării au nevoie de perspective pe termen lung, iar operatorii economici trebuie să aibă posibilitatea de a atinge un nivel adecvat de activitate industrială şi comercială. Având în vedere sistemul prezentat de raportor şi amendamentele expuse de colegii mei din comisiile relevante, mă declar în favoarea raportului.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) În calitate de raportor pentru aviz al Comisiei pentru dezvoltare regională pentru raportul dlui Alves, sunt mulţumit de direcţia urmată în vederea unei ajustări mai rapide şi mai eficiente a cantităţilor maxime de export pentru produsele incluse în dispoziţiile de aprovizionare din regiunile ultraperiferice. Cadrul acestui raport este definit la articolul 349 din Tratatul de la Lisabona, în care se prevede asistenţă pentru regiunile ultraperiferice pentru a le ajuta să depăşească dificultăţile permanente ce rezultă din situaţia lor geografică, topografie şi climă.

Dispoziţiile acestui regulament trebuie să abordeze nevoile specifice ale acestor regiuni şi realităţile pieţei locale. Este obiectivul pe care l-am avut în vedere atunci când am elaborat propunerile pe care Comisia Europeană s-a angajat să le analizeze în cursul revizuirii generale a acestui regulament care va avea loc în 2010.

Am fost, de asemenea, preocupat de protejarea veniturilor producătorilor de vin din soiuri hibride din Madeira şi Azore, interzise prin organizarea comună a pieţei vitivinicole, care să le permită să continue cultivarea acestor soiuri pentru consumul casnic, ceea ce înseamnă că nu sunt obligaţi să le defrişeze. Aşa cum am sperat, compromisul care a rezultat din dialogul dintre Parlament, Comisie şi Consiliu a fost confirmat astăzi în Parlament de o largă majoritate.

Raport: Helga Trüpel (A7-0134/2010)

  Sophie Auconie (PPE), în scris. – (FR) Raportul Trüpel referitor la bugetul pentru 2011 reprezintă o nouă etapă în procedura de adoptare a bugetului a Parlamentului European. În martie, Parlamentul a adoptat orientările pentru 2011. Scopul este de a adopta estimările bugetare ca urmare a negocierilor care au avut loc între Comisia pentru buget şi Biroul Parlamentului European, organismul responsabil în acest domeniu. Am susţinut acest raport care prevede în special adoptarea celei de-a doua tranşe de majorare cu 1 500 de euro pe lună a indemnizaţiei pentru asistenţă parlamentară, finanţarea preluării mandatului a celor 18 noi deputaţi, ameliorarea serviciilor de consultanţă acordate deputaţilor (departamente tematice, servicii de bibliotecă) şi creşterea numărului de vizitatori pe care fiecare deputat îi poate sponsoriza financiar de la 100 la 110 pe an. Aceste dispoziţii răspund noilor responsabilităţi ce revin Parlamentului European în conformitate cu Tratatul de la Lisabona: având de acum înainte calitatea de colegislatori alături de miniştrii statelor membre în aproape toate domeniile de competenţă europene, deputaţii din Parlamentul European trebuie să beneficieze de o expertiză tehnică temeinică pe probleme legislative, având în acelaşi timp datoria de a informa cetăţenii cu privire la activitatea lor, invitându-i la sediul Parlamentului din Strasbourg sau Bruxelles.

  Martin Ehrenhauser (NI), în scris. – (DE) Am votat împotriva raportului dnei Trüpel. Astfel mi-am exprimat în mod clar opoziţia faţă de majorarea indemnizaţiei de asistenţă şi de orice creştere a numărului de funcţionari în Parlamentul European. Argumentul că Tratatul de la Lisabona implică mai multă muncă pentru deputaţi trebuie întâi dovedit.

Iar dacă este corect, într-o perioadă în care datoriile de stat explodează, soluţia nu poate fi decât mai multă eficienţă şi nicidecum mai multă birocraţie. Există în această instituţie un potenţial imens de creştere a eficienţei şi ar fi uşor să sporim performanţa cu un număr mai mic de personal şi finanţare mai scăzută.

  Diogo Feio (PPE), în scris. – (PT) Aşa cum am spus mai devreme, Tratatul de la Lisabona implică o creştere a numărului de domenii ce vor fi tratate de Parlament în cadrul procedurii legislative ordinare. Pentru ca activitatea să se poată desfăşura rapid şi eficient, sunt necesare mijloace tehnice şi logistice adecvate.

Având în vedere viitoarea extindere a Uniunii Europene şi nevoia de informa mai bine publicul cu privire la activitatea acestei instituţii, este necesar să se aloce suficiente fonduri pentru a asigura o activitate eficientă în 2011, astfel încât întregul proces legislativ al Uniunii să nu fie încetinit din cauza finanţării deficitare a Parlamentului.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris. – (PT) În conformitate cu politicile pe care le-am susţinut, consider că adoptarea unei politici bugetare care porneşte de la zero este importantă la începutul fiecărei legislaturi parlamentare. Ca urmare, bugetul Parlamentului va reflecta necesităţile reale şi va spori transparenţa, disciplina bugetară şi eficienţa. De asemenea, susţin efectuarea unei distincţii între costurile fixe şi costurile variabile, acestea din urmă fiind justificate de o analiză costuri-beneficii. Analiza costuri-beneficii este importantă pentru a asigura rezultate mai bune şi o gestionare a resurselor mai eficientă. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul a primit noi competenţe şi includerea celor 18 noi deputaţi presupune obligaţia de a le crea toate condiţiile necesare pentru a-şi putea exercita mandatul într-un mod eficient şi adecvat. Aş sublinia că prioritatea Parlamentului trebuie să fie excelenţa în procesul legislativ. Această instituţie trebuie să dispună de resursele necesare pentru a funcţiona adecvat, cu atât mai mult în această perioadă plină de exigenţe, în care instituţiile UE joacă un rol esenţial în viaţa europenilor şi în general a societăţii.

  Raül Romeva i Rueda (Verts/ALE), în scris. – Noi, verzii, am votat în favoarea raportului colegei noastre, dna Helga Trüpel. Toate amendamentele depuse au fost respinse. Prin urmare, estimările PE pentru exerciţiul bugetar 2011 sunt transmise Comisiei pentru a fi incluse în propunerea de proiect de buget pentru 2011. În ceea ce priveşte a doua majorare a tranşei pentru indemnizaţia de asistenţă parlamentară pentru 2011, acest lucru înseamnă că în prezent fondurile sunt trecute în rezervă până la o declaraţie financiară detaliată a tuturor costurilor aferente. Parlamentul poate reveni asupra acestei chestiuni cu ocazia primei lecturi a bugetului 2011 în septembrie/octombrie. Majorarea primei tranşe a indemnizaţiei pentru asistenţă din 2010 va fi votată mâine în cadrul raportului Maňka referitor la modificarea bugetului nr. 1/2010. În acest caz vorbim de o procedură bugetară şi votul de mâine va reprezenta rezultatul final.

  Lidia Joanna Geringer de Oedenberg (S&D), în scris. – (PL) Ne-am obişnuit cu faptul că bugetul Parlamentului European reflectă compromisurile complicate dintre Parlamentul European şi celelalte instituţii UE, precum şi, indirect, dintre Uniunea Europeană şi statele membre.

Anul viitor se poate dovedi unul deosebit de dificil în această privinţă, având în vedere cantitatea şi importanţa lucrărilor pe care va trebui să le desfăşoare Parlamentul. Pe de o parte, Parlamentul va trebui să se adapteze la noile condiţii ce rezultă din intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi din extinderea UE prin aderarea Croaţiei şi e suficient să menţionez cei 18 noi deputaţi, cele 68 de posturi suplimentare şi cele 62 de posturi implicate de aderarea Croaţiei. Pe de altă parte, bugetul Parlamentului nu va creşte considerabil comparativ cu 2010 (5,5 %), ceea ce dă naştere la întrebare referitoare la modul în care această cifră se poate adapta la noua realitate. În acest context, salut propunerea reiterată în raport de a planifica cheltuielile cu multă prudenţă.

La fel ca autorul documentului, consider că este necesar să se reanalizeze nivelul subvenţiilor acordate familiilor angajaţilor, că numărul de angajaţi din biblioteci nu trebuie să crească decât după o analiză minuţioasă a nevoilor deputaţilor şi că siguranţa personalului Parlamentului trebuie asigurată la costuri rezonabile şi pe baza principiului deschiderii faţă de cetăţenii obişnuiţi. Parlamentul apare în continuare ca o instituţie foarte închisă, motiv pentru care trebuie ca, în măsura posibilului, să majorăm finanţarea de proiecte precum Casa istoriei europene şi vizitele la Parlament.

  Nuno Teixeira (PPE), în scris. – (PT) Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a însemnat sporirea puterilor Parlamentului, ceea ce bineînţeles că implică nevoia de noi fonduri pentru a putea face faţă noilor necesităţi. Acestea fiind datele problemei, estimările bugetare pentru 2010 prezintă o creştere cu 5,8 % comparativ cu anul financiar 2010, prin care se încearcă garantarea faptului că Parlamentul îşi va putea exercita şi utiliza pe deplin prerogativele.

Bugetul pentru 2011 va creşte la 1 710 574 354 miliarde de euro, din care 20,32 % revin capitolului 5 (administraţie), făcând astfel posibilă o coerenţă între obiectivele politice şi finanţarea necesară. Prezenta propunere bugetară include dispoziţii legate de reprezentarea Croaţiei, fonduri suplimentare pentru serviciile de secretariat ale deputaţilor, creşterea numărului anual de vizitatori pe care îi pot invita deputaţii, reducerea amprentei de carbon a Parlamentului şi finanţarea proiectelor Casa istoriei europene şi Centrul pentru vizitatori.

Raportul reflectă un buget rezonabil, orientat către o politică de sustenabilitate a Parlamentului. În acelaşi timp, nu ignoră o abordare riguroasă a utilizării eficiente a resurselor disponibile.

Raport: Richard Ashworth (A7-0051/2010)

  William (The Earl of) Dartmouth (EFD), în scris. – Am votat împotriva acestui raport respectând principiile UKIP şi în virtutea faptului că noi nu susţinem propunerile legislative decât în măsura în care limitează puterea UE sau o reîncredinţează statelor naţionale. Ne-am opus tuturor amendamentelor care am considerat că dăunează inutil agricultorilor britanici sau care extindeau controlul UE în acest sector. UKIP va continua să apere interesele agricultorilor britanici împotriva interferenţelor UE, deoarece considerăm că sectorul agricol britanic este perfect capabil să se autoadministreze şi că prezintă deja standarde înalte de calitate şi siguranţă. UKIP se opune unei situaţii care obligă contribuabilul britanic să subvenţioneze fermele din alte părţi ale Europei care concurează cu proprii noştri agricultori. UKIP susţine comerţul cu produse agricole în conformitate cu normele OMC.

  Liam Aylward (ALDE), în scris. – (GA) Povara administrativă suportată de agricultori şi birocraţia excesivă manifestată adesea în sectorul agricol trebuie reduse. Agricultorii trebuie să se poată concentra pe responsabilitatea lor principală, aceea de a oferi produse de înaltă calitate.

Am votat în favoarea dispoziţiilor acestui raport care prevăd eliminarea actualei duplicări şi ameliorarea flexibilităţii. De asemenea, sunt de acord cu viziunea raportului în ceea ce priveşte legislaţia din acest sector, pentru că se indică faptul că legislaţia în cauză trebuie să fie proporţională cu obiectivul avut în vedere şi nu trebuie adoptată nicio legislaţie fără efectuarea în prealabil a unei evaluări a impactului acesteia în ceea ce priveşte potenţiala povară financiară implicată. Dacă dorim să avem în Europa un sector agricol eficient şi competitiv, trebuie să reducem birocraţia excesivă.

  Zigmantas Balčytis (S&D), în scris. – (LT) Am votat pentru acest document deoarece consider că trebuie să continuăm simplificarea regulamentului şi a dispoziţiilor ce guvernează politica agricolă comună, proces iniţiat în 2005. Agricultorii şi ceilalţi operatori economici din sectorul agricol ar trebui dispensaţi de birocraţia şi cerinţele care nu sunt necesare pentru atingerea obiectivelor politice şi garantarea unei gestionări adecvate a banilor contribuabililor. Simplificarea PAC este esenţială dacă ne dorim o economie agricolă mai competitivă, conservarea şi crearea de locuri de muncă şi o dezvoltare corespunzătoare a zonelor rurale. În unele state membre s-a înregistrat un număr mare de erori în cererile depuse, fapt care face dificilă acordarea de asistenţă la timp agricultorilor. Statele membre ar trebui să pună la dispoziţia potenţialilor beneficiari sisteme simple, clare şi transparente. Prin urmare, solicit Comisiei să includă această problemă în discuţiile bilaterale cu statele membre.

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) La trei ani de la reforma PAC, analizăm modul în care putem adapta politica noastră agricolă la provocările prezentului. Raportul din proprie iniţiativă oferă sugestii utile împărtăşite la scară largă pentru realizarea obiectivului unui sector agricol care îmbină calitatea şi competitivitatea. Trebuie să salutăm spiritul acestui raport, prin care Parlamentul solicită introducerea unei noi PAC în 2013 care reduce birocraţia pentru agricultori. Orice măsură de natură să reducă procedurile şi povara administrativă cu care se confruntă producătorii agricoli, fără să mai vorbim de autorităţile locale în chestiune, şi care nu compromit standardele de calitate merită tot sprijinul nostru. Un astfel de raport, atent la nevoile agricultorilor, inclusiv la necesitatea de a garanta că nu sunt împovăraţi cu sarcini administrative birocratice, va contribui cu siguranţă în mod util la procesul de reformă a politicii agricole comune care, din motive evidente, va fi un proces complex şi foarte sensibil pentru viitorul economiei europene şi pentru protecţia nenumăratelor varietăţi de produse locale tradiţionale. Prin urmare, am votat în favoarea acestui raport.