Procedură : 2007/2027(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A6-0224/2008

Texte depuse :

A6-0224/2008

Dezbateri :

Voturi :

PV 09/07/2008 - 5.15
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P6_TA(2008)0352

RAPORT     
PDF 645kWORD 836k
4 iunie 2008
PE 402.874v01-00 A6-0224/2008

privind rolul judecătorului național în sistemul juridic al Uniunii Europene

(2007/2027(INI))

Comisia pentru afaceri juridice

Raportoare: Diana Wallis

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 EXPUNERE DE MOTIVE
 ANEXĂ: CHESTIONAR TRIMIS JUDECĂTORILOR NAȚIONALI
 REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

privind rolul judecătorului național în sistemul juridic al Uniunii Europene

(2007/2027(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere articolul 61 din Tratatul CE care prevede crearea progresivă a unui spațiu de libertate, securitate și justiție, inclusiv măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie civilă și penală,

–   având în vedere Programul de la Haga pentru consolidarea libertății, securității și justiției în Uniunea Europeană(1), adoptat de Consiliul European de la Bruxelles la 5 noiembrie 2004, și comunicarea Comisiei din 10 mai 2005 privind „Programul de la Haga: Zece priorități pentru următorii cinci ani” (COM(2005)0184),

–   având în vedere solicitarea din 14-15 decembrie 2001 a Consiliului European de la Laeken privind crearea unei rețele europene care să încurajeze elaborarea rapidă de programe de formare profesională a magistraților, în scopul de a contribui la dezvoltarea unui climat de încredere între actorii implicați în cooperarea judiciară,

–   având în vedere rezoluțiile sale din 10 septembrie 1991 privind înființarea unei Academii de Drept European pentru Comunitatea Europeană(2) și din 24 septembrie 2002 privind Rețeaua Europeană de Formare Judiciară(3),

   având în vedere comunicările Comisiei din 29 iunie 2006 privind formarea judiciară în Uniunea Europeană (COM(2006)0356), din 5 septembrie 2007 „Către o Europă a rezultatelor: aplicarea legislației comunitare” (COM(2007)0502) și din 4 februarie 2008 privind crearea unui forum de discuții cu privire la politicile și practicile UE în domeniul justiției (COM(2008)0038),

   având în vedere Decizia 2008/79/CE, Euratom a Consiliului din 20 decembrie 2007 de modificare a Protocolului privind Statutul Curții de Justiție(4), și modificările ulterioare ale Regulamentului de procedură al Curții de Justiție pentru inițierea unei proceduri preliminare accelerate,

–   având în vedere articolele 81 alineatul (2) litera (h) și 82 alineatul (1) litera (c) din viitorul Tratat privind funcționarea Uniunii Europene, astfel cum au fost introduse prin Tratatul de la Lisabona, care ar crea o bază juridică pentru măsurile de sprijinire a formării profesionale a magistraților și a personalului din justiție,

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A6-0224/2008),

A.  întrucât un studiu realizat pentru scopurile prezentei rezoluții în cea de-a doua jumătate a anului 2007 a scos în evidență:

–  diferențe semnificative pe teritoriul Uniunii Europene în ceea ce privește cunoașterea dreptului comunitar(5) de către judecătorii naționali, aceasta fiind uneori foarte limitată;

–  necesitatea de a ameliora în urgență competențele generale ale judecătorilor naționali în materie de limbi străine;

–  dificultățile pe care le-au întâmpinat judecătorii naționali în accesarea unor informații de drept comunitar specifice și actualizate;

–  necesitatea îmbunătățirii și intensificării formării inițiale și pe tot parcursul vieții a judecătorilor naționali în domeniul dreptului comunitar;

–  gradul relativ scăzut de familiarizare a judecătorilor cu procedura întrebărilor preliminare și necesitatea consolidării dialogului dintre judecătorii naționali și Curtea de Justiție;

–  percepția pe care o mare parte a judecătorilor o au despre dreptul comunitar ca fiind exagerat de complex și opac;

–  necesitatea de a garanta că dreptul comunitar se pretează mai bine la punerea în aplicare de către judecătorii naționali;

B.  întrucât principala responsabilitate privind formarea membrilor corpului judiciar, inclusiv dimensiunea europeană a acesteia, aparține statelor membre; întrucât Programul de la Haga sus-menționat conține o declarație a Consiliului European conform căreia „o componentă europeană ar trebui introdusă în mod sistematic în procesul de formare a autorităților judiciare”(6) și întrucât pregătirea membrilor corpului judiciar din fiecare stat membru rămâne, cu toate acestea, o problemă de interes comun atât pentru instituțiile UE, cât și pentru fiecare stat membru în parte;

C. întrucât dreptul comunitar nu trebuie perceput ca fiind o zonă rezervată unei elite de specialiști și deoarece oportunitățile de formare în acest domeniu nu trebuie să se limiteze doar la judecătorii de la instanțele superioare, ci să îi privească și pe judecătorii de la toate nivelurile sistemului judiciar;

D. întrucât anumite organisme pe care Comunitatea le sprijină din punct de vedere financiar au din ce în ce mai mult succes și formează deja un număr considerabil de judecători și procurori de stat;

E.  întrucât cunoștințele de limbi străine sunt esențiale pentru asigurarea unei cooperări judiciare corespunzătoare, în special în materie civilă și comercială, în domenii care presupun contactul direct dintre judecători, și pentru facilitarea accesului la programele de schimb pentru judecători;

F.  întrucât, în ciuda eforturilor constante depuse de Curtea de Justiție, durata medie actuală a procedurii întrebărilor preliminare continuă să fie excesiv de lungă și face să scadă semnificativ interesul judecătorilor naționali pentru această procedură;

G. întrucât Curtea de Justiție a afirmat că este de competența statelor membre crearea unui sistem de căi de atac și proceduri juridice care să garanteze respectarea dreptului la o protecție judiciară efectivă a drepturilor derivate din legislația comunitară(7);

H. întrucât nici o prevedere a prezentei rezoluții nu ar trebui interpretată ca aducând atingere independenței judecătorilor și sistemelor juridice naționale, în conformitate cu Recomandarea nr. R(94)12 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei și cu Carta europeană privind Statutul Judecătorilor din 1998;

Judecătorul național ca prim judecător al dreptului comunitar

1.  consideră că Comunitatea Europeană este o comunitate de drept(8); consideră că dreptul comunitar rămâne literă moartă dacă nu este aplicat în mod corect pe teritoriul statelor membre, inclusiv de către judecătorii naționali, care reprezintă, în consecință, elementul-cheie al sistemului judiciar al Uniunii Europene și care joacă un rol central și indispensabil în crearea unui sistem juridic unic european, în special în lumina recentelor realizări ale legiuitorului comunitar(9), în sensul unei participări mai active și a unei responsabilități mai importante a judecătorilor naționali în aplicarea dreptului comunitar;

2.  salută recunoașterea de către Comisie a rolului esențial pe care îl au judecătorii naționali în garantarea respectării dreptului comunitar, de exemplu prin intermediul principiilor supremației dreptului comunitar, al efectului direct, al interpretării uniforme și al răspunderii statului membru pentru încălcarea dreptului comunitar; solicită Comisiei să continue eforturile depuse în această direcție, în plus față de inițiativele sectoriale deja existente; mai mult decât atât, solicită Comisiei să publice fără întârziere o notă informativă privind acțiunile în daune-interese care rezultă din încălcarea dreptului comunitar de către autoritățile naționale;

Problemele de limbă

3.  consideră că limba este principalul instrument de care dispun practicienii dreptului; consideră că nivelul actual privind formarea judecătorilor naționali în domeniul limbilor străine, care este în raport direct cu nivelul real de cunoaștere a dreptului comunitar, restrânge nu numai oportunitățile de cooperare judiciară cu privire la anumite instrumente specifice, ci și dezvoltarea încrederii reciproce, întrebuințarea corespunzătoare a doctrinei de acte clair și participarea în cadrul programelor de schimb; solicită tuturor actorilor implicați în judiciară să pună accentul în special pe formarea judecătorilor în domeniul limbilor străine;

4.  ia act de faptul că punerea în aplicare a dreptului comunitar de către judecătorii naționali constituie o provocare complexă pentru aceștia, în special pentru judecătorii din statele membre care au aderat la Uniunea Europeană în mai 2004 și după această dată, fapt care face necesară intensificarea metodelor de promovare a formării profesionale a judecătorilor din aceste state membre;

5.  în plus, este de părere că prin adoptarea mai multor regulamente care cuprind norme referitoare la conflictul de legi, legiuitorul comunitar a făcut o alegere politică care implică eventuala aplicare a legii străine de către judecătorii naționali, ceea ce poate deopotrivă să implice o abordare comparativă; consideră că aceste elemente, reunite, vin în sprijinul perfecționării formării profesionale în domeniul limbilor străine;

6.  consideră că perfecționarea competențelor de limbă ale magistraților din statele membre reprezintă o chestiune de interes public; prin urmare, solicită statelor membre să garanteze gratuitatea și accesibilitatea unei astfel de formări și să examineze posibilitatea ca judecătorii să poată studia o limbă străină în statul membru pe teritoriul căruia se vorbește aceasta, de exemplu concomitent cu participarea la programele de schimb de magistrați;

7.  consideră accesul la bibliografia științifică în limba maternă a judecătorilor drept un factor important pentru o mai bună înțelegere a dreptului comunitar și subliniază lipsa manifestă a literaturii de specialitate în domeniul dreptului comunitar în anumite limbi oficiale ale UE, de exemplu în legătură cu chestiunile de drept internațional privat, și posibilele consecințe grave pe care aceasta le-ar putea avea pentru instaurarea unei ordini juridice comune care să reflecte diversitatea tradițiilor juridice; solicită, în consecință, sprijinul Comisiei pentru dezvoltarea unei astfel de literaturi, în special în limbile oficiale mai puțin vorbite.

Accesul la sursele de drept relevante

8.  subliniază lipsa unor informații complete și actualizate din domeniul dreptului comunitar care să fie puse la dispoziția unui număr mare de judecători naționali în mod sistematic și adecvat și faptul că dreptul comunitar este uneori slab reprezentat în jurnalele oficiale, codurile, comentariile, periodicele și manualele naționale și se bazează pe traduceri de o calitate inegală; solicită statelor membre să își intensifice eforturile în acest domeniu;

9.  este de părere că un adevărat spațiu judiciar european, pe al cărui teritoriu să aibă loc o cooperare judiciară efectivă, necesită nu doar cunoașterea dreptului comunitar, ci și cunoștințe generale reciproce cu privire la sistemele juridice din celelalte state membre; evidențiază inconsecvențele în ceea ce privește aplicarea legii străine pe teritoriul Uniunii Europene și consideră că această problemă importantă ar trebui abordată în viitor; ia notă, în acest sens, de viitorul studiu orizontal al Comisiei privind aplicarea legii străine în materie civilă și comercială și studiile desfășurate în prezent în cadrul Conferinței de drept internațional privat de la Haga;

10. salută intenția Comisiei de a sprijini îmbunătățirea accesului la bazele de date naționale care cuprind hotărârile instanțelor naționale în materie de drept comunitar; consideră că aceste baze de date trebuie să fie cât mai complete și mai ușor accesibile cu putință; mai mult, consideră că regulamentele și convențiile privind jurisdicția și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială ar putea reprezenta un punct de plecare pentru constituirea unei baze de date europene, dat fiind faptul că judecătorii naționali recurg în mod frecvent la acestea;

11. este de părere că toți judecătorii naționali ar trebui să aibă acces la bazele de date care conțin informații referitoare la cererile de pronunțare a unei hotărâri preliminare pendinte în toate statele membre; consideră la fel de importantă și publicarea ulterioară a deciziilor instanțelor de trimitere privind aplicarea hotărârii preliminare, astfel cum se prevede în nota informativă a Curții de Justiție privind cererile de pronunțare a unei hotărâri preliminare trimise de instanțele naționale(10);

12. consideră că, dată fiind cantitatea bogată de informații de drept comunitar disponibile on-line, formarea judecătorilor trebuie să vizeze nu doar substanța legii, ci și modul în care pot fi accesate eficient surse juridice actualizate;

13. salută angajamentul Comisiei de a publica pentru cetățeni rezumate ale actelor juridice comunitare și consideră că astfel de rezumate fără caracter juridic ar putea înlesni accesul mai rapid al practicienilor dreptului la informații pertinente;

14. încurajează dezvoltarea instrumentelor on-line și a inițiativelor în domeniul învățământului on-line care, deși nu constituie un răspuns complet la chestiunea formării, ar trebui considerate drept complementare contactului direct dintre judecători și formatori.

Către un cadru mai structurat pentru formarea judiciară în Uniunea Europeană

15. solicită ca o componentă europeană în procesul de formare la nivel național a tuturor membrilor corpului magistraților:

–   să fie introdusă în mod sistematic pe parcursul formării profesionale și în concursurile de intrare în profesiile judiciare;

–   să fie în continuare consolidată, cât mai devreme cu putință și pe tot parcursul procesului de formare, punându-se accentul în special pe aspectele practice,

–   să vizeze metode de interpretare și principii juridice care pot fi necunoscute în ordinea juridică internă, dar care joacă un rol important în cadrul dreptului comunitar;

16. remarcă succesul în creștere al programului de schimb de magistrați; încurajează Rețeaua Europeană de Formare Judiciară să permită accesul la acest program pentru un număr cât mai mare de judecători și să garanteze o integrare adecvată a judecătorilor din domeniul civil, comercial și administrativ în cadrul acestuia; salută activitățile rețelei în domeniul predării limbilor străine și extinderea programului de schimb și pentru Curtea de Justiție, Eurojust și Curtea Europeană a Drepturilor Omului;

17. consideră că posibilitatea oferită judecătorilor naționali de a participa la procesul de formare profesională de bază și avansată reprezintă o problemă logistică și financiară majoră pentru statele membre; este de părere că, în principiu, judecătorii nu ar trebui să fie nevoiți să suporte cheltuielile de formare în domeniul dreptului comunitar; solicită Comisiei să pună la dispoziția Parlamentului estimări, pentru fiecare stat membru în parte, cu privire la costurile pe care le implică înlocuirea temporară a judecătorilor care participă la programele de schimb;

18. ia notă de evaluarea Comisiei conform căreia modalitatea cea mai adecvată de promovare a formării profesionale în spațiul judiciar european constă la ora actuală în sprijinul financiar oferit anumitor organisme prin intermediul programului-cadru „Drepturi fundamentale și justiție” pentru perioada 2007-2013 care precizează că problema înființării de noi structuri europene de formare judiciară ar putea fi din nou abordată la sfârșitul programului;

19. solicită Comisiei să procedeze la o evaluare riguroasă a rezultatelor acestui program-cadru, în lumina prezentei rezoluții, și să formuleze noi propuneri pentru dezvoltarea și diversificarea măsurilor de promovare a formării profesionale pentru judecători;

20. consideră, cu toate acestea, că a sosit momentul pentru o soluție instituțională pragmatică la problema formării judiciare la nivelul UE, care să valorifice pe deplin structurile existente, evitând în același timp dublarea inutilă a programelor și a structurilor; solicită, prin urmare, crearea unei Academii Judiciare Europene, alcătuită din Rețeaua Europeană de Formare Judiciară și Academia de Drept European; solicită ca această soluție instituțională să țină seama de experiența utilă acumulată în urma gestionării Colegiului European de Poliție;

21. consideră că judecătorii naționali nu pot adopta o atitudine pasivă față de dreptul comunitar, după cum reiese din jurisprudența Curții de Justiție privind problemele de drept comunitar invocate din oficiu de către instanțele naționale(11);

22. solicită consolidarea formării profesionale a candidaților pentru numirea în funcții judiciare cât mai devreme cu putință și pe tot parcursul perioadei de formare și prin analogie cu secțiunile de mai sus referitoare la judecătorii naționali;

Un dialog consolidat între judecătorii naționali și Curtea de Justiție

23. consideră că procedura hotărârilor preliminare reprezintă o garanție esențială pentru coerența ordinii juridice comunitare și aplicarea uniformă a dreptului comunitar;

24. solicită Curții de Justiție și tuturor părților implicate să reducă în continuare durata medie a procedurii hotărârilor preliminare, această oportunitate esențială de dialog devenind astfel mult mai atractivă pentru judecătorii naționali;

25. îndeamnă Comisia să verifice dacă unele norme naționale de procedură constituie un obstacol real sau potențial în calea posibilității ca orice instanță sau tribunal din statul membru să introducă o procedură preliminară, astfel cum se prevede în cel de-al doilea alineat de la articolul 234 din Tratatul CE, și să condamne cu hotărâre orice încălcări care rezultă în urma unor astfel de obstacole;

26. consideră că limitele impuse jurisdicției Curții de Justiție, în particular cele prevăzute la titlul IV din Tratatul CE, aduc atingere în mod inutil aplicării uniforme a dreptului comunitar în domeniile respective și trimit un mesaj negativ către marea majoritate a judecătorilor care se ocupă de aceste aspecte, aceștia aflându-se în imposibilitatea de a stabili un contact direct cu Curtea de Justiție, ceea ce conduce la întârzieri inutile;

27. regretă că, în temeiul articolului 10 din Protocolul privind dispozițiile tranzitorii anexat la Tratatul de la Lisabona, competențele Curții de Justiție cu privire la legislația în domeniul cooperării polițienești și judiciare în materie penală adoptată înainte de intrarea în vigoare a respectivului tratat, continuă să rămână cele prevăzute de actualul Tratat UE pentru o perioadă tranzitorie de cinci ani; salută, cu toate acestea, declarația Conferinței Interguvernamentale cu privire la articolul respectiv din Protocol și, prin urmare, îndeamnă Consiliul și Comisia să se alăture Parlamentului în efortul de a adopta din nou această legislație în domeniul cooperării polițienești și judiciare în materie penală care a fost adoptată înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona;

28. dată fiind introducerea unei proceduri de pronunțare a unei hotărâri preliminare accelerate, împărtășește opinia Consiliului conform căreia este important ca Curtea de Justiție să furnizeze orientări la care judecătorii naționali să se poată raporta atunci când decid dacă să solicite sau nu o procedura accelerată;

29. solicită Curții de Justiție să ia în considerare toate îmbunătățirile posibile ce pot fi aduse procedurilor hotărârilor preliminare și care l-ar putea implica mai îndeaproape pe judecătorul care le solicită, inclusiv posibilitățile sporite de clarificare a procedurii și de participare la procedura orală;

Legi mai bine adaptate în vederea aplicării lor de către judecătorii naționali

30. ia act de crearea unui forum de discuții pe tema politicilor și practicilor UE în materie de justiție și solicită Comisiei să asigure transparența dezbaterilor din cadrul acestuia; ia notă de angajamentul pe care Comisia și l-a asumat de a prezenta în mod regulat un raport atât Parlamentului cât și Consiliului;

31. insistă asupra necesității de a folosi un limbaj mai clar în legislația comunitară și a unei coerențe terminologice sporite între instrumentele juridice; sprijină cu tărie folosirea Cadrului Comun de Referință în domeniul dreptului european al contractelor ca instrument superior de legiferare;

32. încredințează președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție împreună cu documentele însoțitoare Consiliului, Comisiei, Curții de Justiție și Ombudsmanului European.

(1)

JO C 53, 3.3.2005, p. 1.

(2)

JO C 267, 14.10.91, p. 33.

(3)

JO C 273 E, 14.11.2003, p. 99.

(4)

JO L 24, 29.01.08, p. 42.

(5)

În scopurile prezentei rezoluții, referirile la dreptul comunitar includ legislația Uniunii.

(6)

JO C 53, 3.3.2005, p. 1-12.

(7)

Cauza C-50/00 P UPA [2002] ECR I-6677, paragraful 41.

(8)

Hotărârea Curții de Justiție din 23 aprilie 1986 în cauza 294/83 „Les Verts”/Parlamentul European [1986] ECR 1339, punctul 23.

(9)

A se vedea, de exemplu, Regulamentul (CE) No 1/2003 din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a regulilor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1, 4.1.2003, p. 1).

(10)

JO C 143, 11.06.2005, p. 1, paragraful 31.

(11)

Cauzele C-312/93 Peterbroeck [1995] ECR I-4599, C-473/00 Cofidis [2002] ECR I-10875 și C-168/05 Mostaza Claro [2006] ECR I-10421.


EXPUNERE DE MOTIVE

Your Rapporteur sought first and foremost to hear from those directly concerned by this report, i.e. national judges. On 11 June 2007, she held a hearing in the Legal Affairs Committee in which judges from Romania, Hungary, the United Kingdom and Germany were able to relate their experiences with Community law. A detailed survey was sent to all Member States during the second half of 2007 in order to hear from as many national judges as possible. More than 2300 judges responded to it, and its first results are published as an annex to this draft report. Your Rapporteur also participated in a hearing on the application of Community law organised on 3 May 2007 by Monica Frassoni MEP which included a presentation from a French judge, thus highlighting the close connection between the role of national judges on the one hand, and the application of Community law on the other.

Secondly, the draft report focuses on the European actors whose work relates to national judges. On 10 September, the Secretary General of the European Judicial Training Network made a presentation to the Legal Affairs Committee and responded to Members’ questions. On 18 October 2007, your Rapporteur made a fact-finding visit to the Court of Justice to meet several judges and Advocates General, focusing primarily on the role of national judges in the context of the preliminary ruling procedure. Finally, she was represented at an experts meeting on judicial training organised by the Commission on 4 February 2008 which included presentations by the European Judicial Training Network, the Academy of European Law, the European Institute of Public Administration and others. This draft report also comes at a time when Parliament is giving increased attention to the effective application, inter alia by national judges, of the laws which it adopts with the Council.

The draft report seeks to build on existing initiatives to propose a more structured framework for judicial training in the European Union which is capable of fulfilling future ambitions. The first precondition to this is a much greater focus on judges' language skills. The draft report also makes a series of recommendations aimed at ensuring that national judges play a greater role in the European Union judicial system. Apart from the issue of language, it also covers better access to information, legal training, the role of the national judge in the preliminary ruling procedure, and finally how the Community legislator could facilitate the national judge's task by improving the way in which it makes law, in particular, by making the process more transparent.


ANEXĂ: CHESTIONAR TRIMIS JUDECĂTORILOR NAȚIONALI

Rezumatul și analiza răspunsurilor primite(1)

INDEX

1. Informații generale

(a) Balanța răspunsurilor primite din partea statelor membre „vechi” și „noi”

(b) Tipurile de instanțe abordate

2. I. Accesul la dreptul comunitar

(a) Cunoștințele privind accesul la dreptul comunitar

(b) Bariere lingvistice

(i) Jurisprudența din celelalte state membre

(ii) Probleme de traducere

(iii) Compararea diferitelor versiuni lingvistice ale actelor comunitare

(iv) Gradul de disponibilitate a informațiilor suplimentare legislației și jurisprudenței

(v) Opacitatea dreptului comunitar în sine

(c) Cursurile de limbaj juridic

(i) Participarea fiecărui stat membru la cursurile de limbaj juridic

(ii) Formatorii din cadrul cursurilor de limbaj juridic

3. Formarea în drept comunitar

(a) Generalități

(b) Cursurile de formare profesională organizate de organismele europene

4. Procedura hotărârii preliminare în fața CEJ

(a) Gradul de familiarizare cu procedura

(b) Experiența practică în domeniul cererilor de pronunțare a unei hotărâri preliminare

(c) Durata procedurii în fața CEJ

(d) Reformularea întrebărilor adresate

(e) Gradul de informare privind formularea întrebărilor trimise Curții

(f) Impactul hotărârii CEJ asupra procedurilor naționale

(g) Recomandări privind modalitățile de perfecționare a procedurii

(i) Cursuri suplimentare de formare profesională și un acces mai bun la informare

(ii) Accelerarea procedurii

(iii) Stilul și conținutul hotărârilor CEJ

(iv) Implicarea proactivă în activitatea instanței de trimitere

(v) Modificarea structurilor de lucru ale CEJ

(vi) Limitarea dreptului de formulare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare

(vii) Lărgirea competențelor materiale ale CEJ

(viii) Asistență specializată

(ix) Flexibilitatea criteriilor privind doctrina de acte clair

(x) Îmbunătățirea dreptului procedural național

5. Problemele de drept comunitar invocate de părțile implicate

(a) Frecvența

(b) Domeniile abordate

(c) De ce ajung aceste domenii în fața judecătorilor naționali

6. Judecătorul național ca „prim judecător” al dreptului comunitar

(a) Un indicator general al atitudinii judecătorilor

(b) Privire de ansamblu asupra răspunsurilor individuale

(i) Legislația comunitară ca parte integrantă a legislației naționale și judecătorul național ca arbitru pasiv       

(ii) Concepția că dreptul comunitar se aplică doar la situațiilor transfrontaliere

(iii) Cantitatea și complexitatea actelor juridice comunitare

(iv) O sarcină suplimentară

(v) Ostilitatea față de dreptul comunitar în sine

(vi) Un domeniu rezervat, din nefericire, specialiștilor

(vii) Provocări referitoare la diferența dintre generații

(viii) Un rol care trebuie dezvoltat pe viitor

(ix) Nesiguranță

(x) O realitate evidentă

(xi) Atitudine proactivă din partea judecătorilor

(xii) Cooperare judiciară în materie civilă

(xiii) Chestiuni legate de consumator

(xiv) Dificultatea de a aplica doctrina de acte clair

7. Măsuri pentru asigurarea unei mai bune înțelegeri și utilizări a dreptului comunitar de către judecătorii naționali

(a) Rezumatul sugestiilor

(b) Îmbunătățirea tuturor aspectelor legate de instrucția judecătorilor în domeniul dreptului comunitar

(i) Formare juridică suplimentară

(ii) Sublinierea precisă a aspectelor practice ale instruirii

(iii) Schimburile și contactele dintre judecătorii din diferite state membre

(iv) Crearea unei culturi judiciare comune

(v) Învățământul on-line

(vi) Comentarii specifice cu privire la ERA

(vii) O școală europeană pentru sistemul juridic

(viii) Armonizarea metodelor de redactare a hotărârilor

(c) Un acces mai bun la informație

(i) Mai multă informare în general

(ii) Bibliografia științifică sau specializată

(iii) Buletin tematic regulat

(iv) Baze de date ale hotărârilor

(v) Integrarea dreptului comunitar în codurile naționale și în manuale

(vi) Îmbunătățirea funcției de căutare pe Curia și Eur-lex

(vii) O sensibilizare mai ridicată și vizibilitate mai bună a dreptului comunitar

(viii) Interoperabilitatea bazelor de date juridice naționale și comunitare

(d) Îmbunătățirea modului de elaborare a legislației comunitare

(i) O mai bună legiferare

(ii) Codificarea și compendiile oficiale ale dreptului comunitar

(iii) O traducere mai bună a actelor juridice și a hotărârilor CEJ

(e) Îmbunătățirea competențelor lingvistice ale judecătorilor

(f) Îmbunătățiri aduse de autoritățile naționale și de magistrați

(i) O mai bună transpunere și punere în aplicare a dreptului comunitar

(ii) Mai mult timp alocat formării

(iii) Un organism din cadrul ministerului care să îi asiste pe judecători în chestiunile de drept comunitar

(iv) Judecători specializați în cadrul instanțelor naționale și judecători „de legătură”

(v) Justiția on-line

(vi) Rolul curților supreme naționale

(g) UE trebuie sa facă „mai puțin, mai bine"

(vii) Mai puțină legislație, mai multă referire la subsidiaritate

(viii) Abolirea efectului direct

(h) Îmbunătățiri la nivelul CEJ

(i) Forma și stilul hotărârilor

(ii) Un contact mai strâns cu judecătorii naționali

(i) Pregătirea avocaților

(j) Modificarea caracteristicilor fundamentale ale Uniunii

8. 8. Copie a chestionarului trimis judecătorilor naționali1. Informații generale

La 18 iulie 2007, raportoarea dvs. a trimis tuturor reprezentanțelor permanente un chestionar care să circule în rândul judecătorilor naționali. Au existat mai mult de 2 300 de răspunsuri în opt limbi comunitare. Din motive practice, o primă selecție a fost realizată pe baza răspunsurilor exhaustive primite și care să reflecte, pe cât posibil, cel mai potrivit echilibru între statele membre. Au fost procesate în primă etapă 1 160 de răspunsuri, răspunsurile rămase și alte câteva întrebări fiind păstrate pentru o analiză ulterioară. S-au primit răspunsuri din toate cele 27 state membre, răspunsurile cele mai analizate venind din partea Germaniei (44%), Poloniei (19%), Franței (6%), Bulgariei (6%), Sloveniei (5%) și Austriei (4%).

(a) Balanța răspunsurilor primite din partea statelor membre „vechi” și „noi”

Un număr semnificativ de răspunsuri au venit din partea statelor membre integrate în 2004 și 2007 (37%), realizându-se astfel un echilibru între aceste răspunsuri și cele aparținând celorlalte state membre (63%).

(b) Tipurile de instanțe abordate

Studiul a abordat un larg spectru de instanțe, cel mai mare efectiv aparținând instanțelor administrative, financiare, sociale și cele privind raporturile de muncă și ocuparea forței de muncă.

2. I. Accesul la dreptul comunitar

(a) Cunoștințele privind accesul la dreptul comunitar

Un procentaj minor de respondenți (8%) susțin că nu știu deloc cum să acceseze sursele de drept comunitar. Dintre cei care cunosc modalitățile de accesare a dreptului comunitar, 18% au accesat cu regularitate jurisprudența Curții de Justiție (denumită în continuare CEJ), în timp ce marea majoritate (65%) nu au făcut acest lucru decât rareori, iar 17% niciodată.

Reies discrepanțe notorii în ceea ce privește cunoștințele de drept comunitar pe teritoriul Uniunii. Era mai probabil ca statele membre „vechi” (10%) să nu cunoască procedurile de accesare a dreptului comunitar față de statele „noi” (5%). Cu toate acestea, dintre judecătorii care știu cum să acceseze dreptul comunitar, judecătorii din statele „vechi” au consultat cu regularitate jurisprudența CEJ (a se vedea figura de mai jos).

Răspunsurile au variat, de asemenea, semnificativ, în funcție de domeniul de competență al instanței naționale. De exemplu, se aștepta din partea judecătorilor specializați în proprietatea intelectuală, judecătorii care se ocupă în principal de problemele financiare sau fiscale și judecătorii administrativi (75%, 60% și, respectiv, 46%) să consulte cu regularitate jurisprudența CEJ, spre deosebire de colegii din domeniul raporturilor de muncă/ocupare a forței de muncă sau al dreptului social (20%, respectiv 25%). În cele din urmă, nici un judecător respondent specializat în dreptul familiei sau dreptul penal nu susține că ar consulta cu regularitate jurisprudența CEJ.

(b) Bariere lingvistice

39% dintre respondenți consideră limbile străine drept o barieră în calea informării adecvate privind dreptul comunitar.

(i) Jurisprudența din celelalte state membre

Principala nemulțumire privește accesul la hotărârile date de instanțele din celelalte state membre, inclusiv, de exemplu, cele ale curților supreme de justiție din fiecare stat membru. Câțiva judecători menționează faptul că termenii tehnici sunt în mod special greu de înțeles într-o limbă străină. Un judecător german specializat în chestiuni financiare consideră că lectura hotărârilor aparținând curților de justiție din alte state membre este importantă, însă se pierde atât de mult timp încât devine imposibil de realizat, date fiind constrângerile juridice temporale. Un judecător francez nu a dorit să facă referire la jurisprudența sau comentariile instanțelor străine din cauza riscului de imprecizie sau interpretare greșită, care ar putea avea consecințe dezastruoase asupra indivizilor. În cele din urmă, un alt judecător a întâmpinat adevărate dificultăți de punere în aplicare a legii străine, în momentul în care aceasta era aleasă dintre normele conflictuale aplicabile.

(ii) Probleme de traducere

Mulți dintre judecătorii din „noile” state membre, printre care se numără în special Polonia, Slovenia și Ungaria, se plâng că nu a fost tradusă întreaga jurisprudență CEJ în limba maternă în perioada anterioară integrării. Mai mulți judecători din „noile” state membre nu au cunoștință de acquis, în special de existența unei jurisprudențe a CEJ în limba maternă. Un număr considerabil de judecători reprezentând o mare varietate de state membre aduc în discuție problema traducerii hotărârilor. O mare parte dintre judecători și-au exprimat îngrijorarea cu privire la timpul necesar pentru punerea la dispoziție a tuturor versiunilor lingvistice ale hotărârii pronunțate de CEJ sau ale avizului Avocatului General. Mulți dintre aceștia consideră calitatea sau fiabilitatea traducerilor actelor comunitare sau a jurisprudenței în limba maternă ca fiind neadecvate. Un judecător german a remarcat de asemenea anumite discrepanțe între versiunile lingvistice ale aceluiași act comunitar.

(iii) Compararea diferitelor versiuni lingvistice ale actelor comunitare

Unii judecători au întâmpinat reale dificultăți în compararea diferitelor versiuni lingvistice ale unui act comunitar în scopul interpretării acestuia, pentru a vedea dacă se impune o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare. Întinderea și calitatea acestui exercițiu comparativ depind de capacitatea lingvistică a judecătorului. Câțiva judecători au adus în discuție acest exercițiu, ajungând la concluzia că nu îl pot duce la îndeplinire cu obiectivitate (a se consulta și secțiunea 4(g)(ix) referitoare la un subiect asemănător).

(iv) Gradul de disponibilitate a informațiilor suplimentare legislației și jurisprudenței

Câțiva judecători subliniază ca fiind o problemă lipsa comentariilor științifice de drept comunitar în limba maternă. S-a făcut în cele din urmă referire la câteva documente informative specifice, cum ar fi de exemplu buletinul unei agenții UE (OAMI(2)) sau unele explicații date de Comisie cu privire la propunerile legislative.

(v) Opacitatea dreptului comunitar în sine

Lăsând deoparte problema traducerii, numeroși judecători sunt de părere că modul de prezentare este cel care îngreunează accesul la dreptul comunitar. Un judecător afirmă că datorită caracterului opac al dreptului comunitar, aceste nu poate fi pus în aplicare de instanțele naționale. O afirmație asemănătoare a fost făcută într-o manieră mult mai insistentă cu privire la stilul hotărârilor CEJ și, în particular, motivele sau justificarea, care nu sunt întotdeauna pe înțelesul judecătorilor naționali (a se vedea secțiunea 7 de mai jos).

(c) Cursurile de limbaj juridic

În medie, doar 20% dintre respondenți au participat la cel puțin un curs despre limbajul juridic de specialitate. Procentajul pare să ascundă anumite discrepanțe între statele membre, după cum se poate constata în figura de mai jos.

(i) Participarea fiecărui stat membru la cursurile de limbaj juridic

Pentru figura de mai sus s-au avut în vedere unsprezece state membre, întrucât numărul de răspunsuri aparținând celorlalte state membre nu a fost suficient de mare pentru a putea furniza informații fiabile. Din datele disponibile rezultă că rata participării la astfel de cursuri de limbaj juridic rămâne relativ scăzută în toate statele membre (sub 40%), ceea ce înseamnă foarte puțin pentru majoritatea, însă nu și pentru toate statele membre integrate în 2004 și chiar foarte puțin (sub 10%) în ceea ce privește România și Bulgaria.

(ii) Formatorii din cadrul cursurilor de limbaj juridic

Figura de mai sus arată că marea majoritate a respondenților care au studiat terminologia juridică străină, au făcut acest lucru la universitate, în general pe perioada studiilor de drept. O parte semnificativă dintre aceștia din urmă au participat la astfel de cursuri chiar la o universitate dintr-un alt stat membru, de exemplu în cadrul programului Erasmus sau al unui program LLM. Doar foarte puțini dintre aceștia (6%) au participat la cursuri din afara mediului academic, organizate de ministerul din țara respectivă sau de un organism de formare judiciară. Astfel de „alte” cursuri au fost organizate de Consiliul Britanic, Institutul Goethe, Academia de Drept European, Rețeaua Europeană de Formare Judiciară, PHARE și într-un caz singular, de un profesor particular.

Engleza este cea mai căutată limbă (53%), franceza ocupând cel de-al doilea loc în clasament (37%). Unii judecători au urmat cursuri de spaniolă și germană (4% pentru fiecare limbă), celelalte limbi figurând doar foarte rar (a se vedea mai jos).

3. Formarea în drept comunitar

(a) Generalități

61% dintre respondenți nu au luat niciodată parte la un program european de formare și nici la un program național de formare privind dreptul comunitar. 33% dintre respondenți au participat la un program național de formare în drept comunitar. 14% dintre respondenți au participat la un program organizat de un organism european. În cele din urmă, 10% dintre respondenți au participat la cursurile organizate deopotrivă de autoritățile naționale și de un organism european.

Există o legătură clară între participarea la cursurile de formare naționale și europene. Judecătorii care au participat la un curs organizat de autoritățile din țara lor par să fi participat deopotrivă și la cursurile organizate de organismele europene.

(b) Cursurile de formare profesională organizate de organismele europene

Seminariile și cursurile de formare profesională organizate de Academia de Drept European din Trier sunt cele mai citate. Rețeaua Europeană de Formare Judiciară și programele acesteia de schimb de magistrați sunt și ele menționate destul de des, în timp ce unii judecători din „noile” state membre au participat la programele TAIEX și PHARE (a se vedea mai jos). Câțiva judecători au pus problema cheltuielilor, marea majoritate fiind de părere că astfel de cursuri nu ar trebui să impună niciun fel de sarcină financiară judecătorilor în cauză. Potrivit spuselor unei judecător german, acoperirea cheltuielilor de călătorie și cazare nu ar fi suficientă deoarece cursul de formare în sine este costisitor.

Notă: Această clasificare este pur indicativă, având în vedere faptul că ERA a organizat un număr considerabil de seminarii în numele TAIEX și PHARE pentru „noile” state membre, de exemplu.

4. Procedura hotărârii preliminare în fața CEJ

(a) Gradul de familiarizare cu procedura

Marea majoritate a judecătorilor respondenți (54%) sunt de părere că ar cunoaște procedura hotărârii preliminare în fața Curții Europene de Justiție. Cu toate acestea, reiese în egală măsură că respondenții sunt de două ori mai predispuși să considere că nu cunosc deloc procedura (32%) decât să afirme că ar cunoaște-o foarte bine (14%).

la acest nivel, se pare că există discrepanțe semnificative între diversele state membre. De exemplu, în Bulgaria, Belgia și Franța, marea majoritate a respondenților (84%, 87% și respectiv 94%) consideră că nu cunosc foarte bine procedura hotărârii preliminare. Respondenții austrieci, cehi și germani sunt cei care consideră că nu cunosc deloc procedura (12%, 13% și, respectiv, 18% din răspunsurile „deloc”).

Reiese, de asemenea, că statele membre cu cel mai mare procentaj de respondenți care declară că ar fi foarte familiarizați cu procedura hotărârii preliminare sunt Danemarca, Austria și Suedia, adică state care nu fac parte din categoria statelor membre fondatoare (a se consulta figura de mai jos).

În momentul comparării gradului de familiarizare cu procedura hotărârii preliminare în funcție de zona în care își desfășoară activitatea instanțele respondente, reiese că judecătorii specializați în drept financiar sau fiscal (de exemplu TVA etc.) cunosc mai bine procedura (52% foarte bine - 48% bine - 0% deloc).

(b) Experiența practică în domeniul cererilor de pronunțare a unei hotărâri preliminare

123 dintre judecătorii respondenți au formulat cel puțin o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare de-a lungul carierei lor profesionale. Aceasta înseamnă puțin peste 5% din numărul total de răspunsuri. Procentajul se împarte inegal între statele membre, Ungaria fiind singurul stat membru „nou” reprezentat, cu șase cereri înregistrate.

Câțiva judecători au luat în calcul posibilitatea formulării unei astfel de cereri, iar un judecător al unei instanțe sociale s-a abținut să o facă deoarece părțile implicate au considerat că în acest caz procedurile s-ar prelungi peste măsură. Doi alți judecători dintr-un tribunal de primă instanță doreau să formuleze o cerere față de CEJ, dar au fost împiedicați de limitările impuse de jurisdicția CEJ, în temeiul titlului IV din Tratatul CE, privind în special chestiunile în materie de imigrație.

Majoritatea respondenților au detaliat răspunsurile de la acest punct, după cum de poate constata în figura de mai jos.

(c) Durata procedurii în fața CEJ

Durata medie a procedurii privind hotărârea preliminară este de 18,5 luni. Cifra nu poate fi comparată cu statisticile CEJ, astfel cum sunt menționate în raporturile anuale ale acesteia, deoarece unele dintre cererile avute în vedere de judecătorii respondenți datează din 1980 și chiar mai devreme. Durata medie obținută este cu aproximativ o lună și jumătate mai mică decât ultima durată medie disponibilă pentru cauzele soluționate de CEJ (19,8 luni în 2006)(3). O sesizare a durat mai mult de 35 de luni, în timp ce în opt cazuri aceasta a fost soluționată într-un an.

Întrebați fiind dacă consideră că o anumită parte a procedurii are o durată excesivă, majoritatea (43%) au răspuns negativ. Un număr considerabil de judecători (36%) consideră că procedura în sine are o durată excesivă, un judecător britanic afirmând că acest fapt se explică prin suprasolicitarea Curții Europene de Justiție. Un judecător suedez și un altul german se așteptau amândoi ca cererea să aibă o durată considerabilă pornind de la întrebările care erau ele însele foarte lungi și complexe. În cele din urmă, doi judecători au considerat procedura ca fiind rapidă în ceea ce-i privește, una dintre hotărâri fiind înaintată de CEJ fără a recurge la procedurile orale sau la avizul unui Avocat General.

Referitor la răspunsurile privind anumite părți ale procedurii, cea mai criticată parte a fost procedura orală, evidențiată deopotrivă de un judecător finlandez și de un altul german. Un judecător administrativ german critică durata de prezentare a observațiilor scrise de către statele membre. În cele din urmă, cererea unui respondent a fost întârziată de două modificări succesive în procesul de repartizare a cauzei sale în cadrul structurii camerale a Curții de Justiție.

(d) Reformularea întrebărilor adresate

Doar o minoritate a judecătorilor (11%) care au experimentat procedura hotărârii preliminare afirmă că întrebările le-au fost reformulate substanțial de către Curte. Întrebările adresate de doi judecători au fost reformulate în totalitate, iar un judecător britanic consideră această reformulare ca fiind excesivă. Patru cereri suplimentare au fost doar foarte puțin reformulate. Există un caz în care judecătorul consideră că reformularea CEJ a evidențiat ceea ce dorea să exprime prin întrebarea înaintată. O altă reformulare CEJ combină două întrebări într-una singură.

(e) Gradul de informare privind formularea întrebărilor trimise Curții

60% dintre judecătorii care au formulat întrebări consideră că au fost suficient de bine informați cu privire la cererile adresate, spre deosebire de 40% care nu susțin același lucru. Din rândul celor care nu au fost informați, patru judecători afirmă că informarea nici nu era necesară și nici nu s-a desfășurat în mod corespunzător.

Acei respondenți care au solicitat asistență au obținut-o pe diferite căi. Cea mai răspândită sursă de informare au fost colegii de instanță (29%). Website-ul Curții de Justiție și înștiințarea CEJ privind problema în cauză (15%), formarea profesională (13%), manualele și lucrările științifice (13%) au fost în egală măsură de căutate. Alte surse citate au fost însăși jurisprudența CEJ (10%), propunerile părților în proces (6%), jurisprudența curților supreme de justiție (4%), experiența personală din trecut (4%), un judecător sau consilier juridic avizat (4%) și în cele din urmă Ministerul Justiției (2%). Un număr considerabil de judecători au căutat asistență prin combinarea surselor de mai sus.

(f) Impactul hotărârii CEJ asupra procedurilor naționale

Marea majoritate a respondenților (89%) consideră hotărârea CEJ aplicabilă fără dificultate faptelor prezentate în cadrul cazurilor înaintate, făcând astfel posibilă emiterea unei concluzii rezonabile care nu pune probleme procedurii privind hotărârea preliminară. Un judecător consideră că hotărârea era atât de evidentă încât doar cheltuielile au fost lăsate la latitudinea autorităților naționale.

O minoritate (11%) nu este de părere că hotărârea ar antrena cu sine o decizie clară la nivel național. Un judecător consideră răspunsul ca fiind complet inutil, iar un altul afirmă că o întrebare crucială și explicită a fost lăsată intenționat deoparte de către CEJ. Alt judecător consideră că ar fi mai bine să se adreseze întrebări directe Curții (întrebări „da/nu”) pentru a evita răspunsurile ambigue care ar putea fi cu greu aplicate faptelor descrise în caz.

În trei cazuri, hotărârea a condus la o modificare sau abolire a legislației naționale, în timp ce în două cazuri, judecătorii naționali consideră că aplicarea corectă a hotărârii preliminare a fost ulterior modificată la recurs. Un judecător consideră acest fapt ca fiind o „problemă generativă”, curțile de apel sau curțile supreme neacordând suficientă importanță priorității dreptului comunitar.

Un caz suplimentar a fost rezolvat printr-un acord în afara instanței, excluzând în acest fel obligația aplicării hotărârii preliminare. În cele din urmă, părțile din alte două procese au înaintat dovezi suplimentare după hotărârea CEJ, anulându-i aplicabilitatea.

(g) Recomandări privind modalitățile de perfecționare a procedurii

Prezenta secțiune trebuie diferențiată de precedentele (4(b)-(f)). Într-adevăr, au fost reunite aici toate sugestiile privind modalitățile de perfecționare a procedurii aparținând tuturor judecătorilor respondenți, indiferent dacă aceștia au formulat sau nu o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare.

Cele 210 de răspunsuri primite au fost clasificate în teme diferite, dezvoltate mai jos. După cum se poate constata în figura de la pagina 19, judecătorii au solicitat în principal cursuri suplimentare de formare profesională și un acces îmbunătățit la informarea privind procedura (42%). Mulți dintre respondenți (24%) critică durata excesivă a procedurii. 10% dintre aceștia critică stilul și raționamentul hotărârilor CEJ. În plus, un număr de judecători (6%) sugerează unele reforme interne privind procedurile CEJ. În cele din urmă, un număr egal de judecători propun implicarea îndeaproape a judecătorilor în procesul privind cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare.

(i) Cursuri suplimentare de formare profesională și un acces mai bun la informare

Cea mai des recomandată îmbunătățire a procedurii privind hotărârea preliminară (42%) se referă la formarea judecătorilor naționali și un acces mai bun la informațiile privind procedura. Un judecător francez afirmă că un anumit grad de expertiză în domeniu și în ceea ce privește procedura ar fi fost o condiție esențială înainte de luarea oricărei decizii de formulare a unei cereri. Primele serii de sugestii vizau prin urmare tratarea „fricii de necunoscut”, potrivit spuselor unui judecător german. Aceasta ar include situațiile în care judecătorii ar fi determinați să nu mai ia în calcul formularea unei cereri din cauza lipsei de expertiză, dar și cele în care formularea nu mai are loc din cauza fricii că CEJ ar putea declara cererea inadmisibilă. Sugestiile includ cursuri de formare juridică și lingvistică specializate, cu accent pe aspectele concrete (de exemplu judecătorii din Lituania și Estonia au propus în masă realizarea unor ateliere de lucru și a unor simulări practice de cazuri), publicații juridice și vizite la sediul CEJ.

Unii respondenți au solicitat informații actualizate sau un comunicat de presă regulat privind hotărârile preliminare cu caracter provizoriu sau complet. Mulți dintre aceștia au solicitat un formular oficial, modele sau linii îndrumătoare de bune practici de care s-ar putea servi în momentul formulării unei cereri. Un judecător de la un tribunal de primă instanță din Germania recomandă elaborarea unui ghid privind cererile de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în colaborare cu autoritățile naționale și în conformitate cu orientările utilizate în cazul Directivei privind luarea în evidență(4). Pe de ală parte, doi judecători, din Franța și Polonia, se simt foarte mulțumiți de îndrumătorul oficial din 2005 pus la dispoziție de ministerele în cauză și care poate fi accesat online.

O a două temă foarte cunoscută este teama de a repeta o întrebare adresată anterior Curții. Din acest punct de vedere, un judecător propune un atlas de întrebări deja adresate, organizat pe domenii și în conformitate cu liniile directoare ale modelului dezvoltat în zona de cooperare judiciară în materie civilă(5). O altă sugestie vizează mecanismul orizontal de înștiințare sistematică a judecătorilor din UE în legătură cu cererile din aria proprie de activitate. Un judecător bulgar afirmă că procedura de verificare a întrebărilor deja adresate ar trebui în orice caz simplificată. Un judecător german care se ocupă cu problemele referitoare la brevete consideră că informațiile privind cererile individuale publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nu sunt suficiente, necesitând completări.

O a treia temă recurentă este dorința de a obține on-line toate informațiile relevante privind cererile de pronunțare a hotărârilor preliminare. Un respondent polonez merge până la a sugera că astfel de cereri pot fi formulate on-line.

(ii) Accelerarea procedurii

Durata excesivă a procedurii este reflectată într-o manieră covârșitoare în comentariile judecătorilor din șaisprezece state membre. Consecința acestei durate excesive a dat naștere la o stare de frică în ceea ce privește cererile. Mulți judecători susțin că ar cunoaște procedura, dar se abțin să o utilizeze din cauza întârzierii pe care aceasta o implică. De exemplu, un judecător austriac consideră astfel de întârzieri ca fiind inacceptabile în domeniul dreptului social. Un judecător german al unei curți supreme a întâmpinat dificultăți de înțelegere a motivului pentru care există o perioadă atât de mare de la trimiterea cererii până la pronunțarea unei hotărâri a Curții și că întârzierile asemănătoare ar fi considerate într-un context pur intern ca fiind abuzive sau ilegale. Câțiva judecători răstoarnă raționamentul astfel încât să reiasă în concluzie că neexploatarea actualului potențial al judecătorilor naționali ar avea ca rezultat acoperirea CEJ cu o multitudine de cereri în cazul în care durata procedurii ar scădea.

Câțiva judecători solicită accelerarea procedurii în anumite cazuri urgente, în materie de azil, spre exemplu. Un judecător consideră că cererile privind hotărârile preliminare ar trebui să aibă prioritate înaintea altor cauze CEJ, în timp ce un altul dorește să vadă că procedura deja existentă este accelerată și utilizată mai des(6).

Doar foarte puțini judecători au venit cu sugestii privind durata pe care ar trebui să o aibă în medie procedura. Cu toate acestea, un judecător finlandez a propus o durată de 3-4 luni, iar un altul suedez, de 7-8 luni.

(iii) Stilul și conținutul hotărârilor CEJ

Stilul și conținutul hotărârilor CEJ a constituit o chestiune de preocupare comună pentru majoritatea judecătorilor, în particular, dar nu în exclusivitate, pentru judecătorii germani. Cea mai des întâlnită nemulțumire vizează claritatea lingvistică a hotărârilor. O altă serie de răspunsuri face referire la lungimea excesivă a acestora. Un judecător finlandez, de exemplu, ar vrea să vadă hotărâri mai scurte după modelul celor de la curtea administrativă supremă din Finlanda. Câțiva judecători consideră că raționamentul CEJ este de obicei prea general și abstract pentru a putea fi pus corect în aplicare în cauzele instanțelor naționale. Alții nu sunt mulțumiți de modalitatea în care CEJ abordează precedentul. Un judecător ar dori ca hotărârile să fie mai explicite cu privire la modul de abordare a jurisprudențelor anterioare, în timp ce un altul ar prefera un sistem care să se bazeze în principal pe principii și nu pe precedent. În cele din urmă, un judecător sugerează ca CEJ să recurgă mai des la observațiile obiter dicta.

Cu toate acestea, nu toate răspunsurile de la acest punct au fost plângeri. O judecătoare găsește dialogul CEJ cu instanțele naționale ca fiind „revigorant de diferit” în raport cu modul în care judecătorii solicitanți sunt tratați de instanța națională constituțională de care aparțin.

(iv) Implicarea proactivă în activitatea instanței de trimitere

Un număr considerabil de judecători vor să vadă că judecătorul instanței de trimitere se implică îndeaproape în toate stadiile procedurii. O judecătoare financiară germană afirmă că în urma extinderii, riscul ca judecătorii, avocații generali sau personalul CEJ implicat în orice hotărâre preliminară anume să nu cunoască sistemele juridice locale este și mai mare decât în trecut. Aceasta evidențiază faptul că acest lucru devine evident abia după concluzia Avocatului General, atunci când este prea târziu ca judecătorul național să mai poată schimba ceva. Aceasta recomandă, în consecință, o oportunitate formală de a avea acces la comentariile judecătorului instanței de trimitere, cu toate că realizează că acest procedeu ar fi contrar încercării de accelerare a procedurii, necesitând prin urmare un timp de încadrare destul de mic. Câțiva respondenți o aprobă în termeni mai generali.

Un judecător al unei instanțe de muncă recomandă consultarea obligatorie a judecătorului instanței de trimitere înainte ca CEJ să poată reformula o anume parte a cererii. Un alt judecător solicită un „dialog” pentru reformularea adecvată a întrebărilor. O propunere suplimentară formulată de doi respondenți constă în invitarea judecătorului instanței de trimitere la desfășurarea procedurii orale, cu scopul de a asigura că hotărârea CEJ rămâne valabilă pentru cauza internă pendinte. Un judecător specializat în chestiuni financiare ar fi dorit să vadă un „scaun special” pentru judecătorii instanțelor de trimitere care depun efortul de a participa la audierea CEJ și să li se ofere posibilitatea de a răspunde întrebărilor tuturor părților și de a saluta judecătorul raportor.

(v) Modificarea structurilor de lucru ale CEJ

Respondenți dintr-o varietate de state membre propun schimbări în ceea ce privește structura CEJ. Cea mai frecventă propunere a fost cea de încurajare a unei specializări a judecătorilor CEJ și de creare a unor camere specializate pe măsură. Se presupune că această practică ar face hotărârile CEJ mai acceptabile pentru judecătorii naționali specializați.

Un judecător danez sugerează transferul competenței privind hotărârile preliminare unei Tribunal de Primă Instanță în cazurile în care jurisprudența CEJ a fost deja dezvoltată corespunzător. Un judecător german al unei instanțe regionale administrative supreme propune implicarea activă a Avocatului General în procedurile naționale care fac obiectul cererii. Un judecător austriac dezvoltă problema, propunând instanțe comunitare de primă instanță pentru fiecare stat membru. O idee suplimentară vine din partea unui judecător german care ar vrea ca judecătorii CEJ să fie aleși direct de către judecătorii naționali spre deosebire de numirea acestora de comun acord de către guvernele statelor membre, cum este cazul în prezent în temeiul articolului 223(1) CE.

În cele din urmă, doi judecători aparținând instanțelor supreme din state membre diferite sunt de părere că CEJ ar trebui să ia în calcul doar hotărârile mai importante din domeniul ordinii juridice comunitare, adică o formă de jurisdicție opțională.

(vi) Limitarea dreptului de formulare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare

Un număr restrâns de judecători germani și danezi, aparținând în principal de instanțele secundare, propun limitarea dreptului de formulare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare în fața CEJ. Un judecător este de părere că instanțele inferioare ar trebui să consulte instanța superioară corespunzătoare înainte de a primi dreptul de a adresa o cerere Curții. Un altul afirmă că judecătorii tribunalelor de primă instanță recurg la mecanismul privind cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare pentru a evita luarea de decizii dificile în anumite cazuri importante. Un respondent propune ca părțile în proces să primească dreptul de a stopa decizia unui judecător de a formula o cerere.

(vii) Sporirea materialului jurisdicțional al CEJ

Câțiva judecători germani s-au bucurat să vadă că jurisdicția CEJ a fost aplicată zonelor stipulate în titlurile IV CE și VI UE în materie de azil și imigrare. În mod similar, doi judecători polonezi solicită statelor lor membre redactarea unei declarații în conformitate cu articolul 35 alineatul (2) UE.

(viii) Asistență specializată

Câteva răspunsuri, aparținând în special „noilor” state membre, solicită crearea sau consolidarea organismelor ori a serviciilor de asistență naționale menite să informeze judecătorii care urmează să formuleze o cerere. Alții preferă ideea de asistenți specializați prezenți în fiecare instanță sau în instanțele superioare. În cele din urmă, un magistrat al unei curți de casație solicită crearea unui serviciu în cadrul Curții de Justiție care să poată fi contactat direct de către judecătorii naționali pentru o mai bună direcționare a eforturilor de cercetare.

(ix) Flexibilitatea criteriilor privind doctrina acte clair

Câțiva respondenți consideră că criteriile de aplicare a doctrinei de acte clair ar trebui să fie mai flexibile, dată fiind extinderea și frecvența aplicării dreptului comunitar. Judecătorul unei instanțe supreme susține că, dacă instanțele naționale ar pune în aplicare articolul 234 alineatul (3) CE în strictă conformitate cu criteriile stipulate în jurisprudența CEJ(7), aceasta din urmă ar fi copleșită de cererile instanțelor superioare. Judecătorul unui tribunal de primă instanță este de părere că conceptul de instanță „ale cărei decizii nu pot fi modificate din punct de vedere judiciar în temeiul legislației interne” rămâne neclar.

(x) Îmbunătățirea dreptului procedural național

Un judecător este îngrijorat că legea procedurală germană va permite descoperirea faptelor la a doua analiză după ce cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare a fost deja trimisă tribunalului de primă instanță. Această reexaminare a faptelor ar periclita utilitatea hotărârii CEJ, dat fiind faptul că s-ar baza pe o serie de fapte teoretice.

5. Problemele de drept comunitar invocate de părțile implicate

(a) Frecvența

Cu mai bine de o mie de răspunsuri la această întrebare (1 109), reiese în mod evident că dreptul comunitar este rareori invocat de părțile implicate în fața judecătorilor naționali (a se vedea figura de mai jos).

Cu ajutorul unui indicator ponderat, figura de mai jos indică de la stânga la dreapta ordinea crescătoare a statelor membre în care judecătorii naționali consideră că părțile implicate aduc cel mai adesea în discuție dreptul comunitar. Anumite state membre nu pot fi reprezentate în această figură din lipsă de răspunsuri suficiente. Cu excepția Belgiei și a Portugaliei, reiese un obicei colectiv de invocare mai frecventă a dreptului comunitar în statele membre „vechi”. După cum se poate constata cu ușurință în situația Bulgariei, Poloniei și Republicii Cehe de exemplu, dreptul comunitar nu a fost invocat „niciodată” în fața unei majorități a judecătorilor. În general, acesta a fost invocat „rareori”, exceptând situația Danemarcei, Finlandei și a Suediei, unde a fost invocat cel mai des.

Utilizând același indicator ponderat, se pare de asemenea că dreptul comunitar a fost invocat în special în instanțe specializate în materie financiară, de proprietate intelectuală și administrativă. 9% din toți respondenții au notat că dreptul comunitar a fost invocat „des” și „foarte des” în fața lor. Cu toate acestea, cifra a crescut până la 41% pentru instanțele financiare, 28% pentru instanțele administrative și 25% pentru instanțele de proprietate intelectuală.

În plus, răspunsurile ilustrează cu claritate și faptul că, cu cât este mai înaltă instanța, cu atât este mai probabil ca dreptul comunitar să fie invocat în fața acesteia. Acest obicei se practică în special la curțile supreme de justiție și la curțile de casație, conform figurii de mai jos.

(b) Domeniile abordate

Cele 533 de răspunsuri analizate reflectă gradul de răspândire a dreptului comunitar în numeroase și variate zone de activitate de la nivel național. Două dintre zonele frecvent citate sunt protecția consumatorului (9%) și dreptul civil și procedural (11%). Politica de concurență (9%), discriminarea în funcție de sex (8%), angajarea (7%), libertățile fundamentale (6%), mediul (5%), taxele vamale (4%) și TVA-ul (2%) figurează printre răspunsuri. Reiese cu claritate că mulți dintre judecători fac referire la problema azilului (3%).

Respondenții care au menționat agricultura vizează în principal organizarea comună a piețelor, inclusiv produsele lactate. Judecătorii invocând libertățile fundamentale citează frecvent problemele referitoare la libera circulație a persoanelor (Directiva privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora(8)). S-a pus problema unor problemele asemănătoare, cum ar fi angajarea muncitorilor, dreptul la pensie și securitate socială. Au fost aduse în discuție și circulația bunurilor, în special a produselor farmaceutice, și libera circulație a serviciilor, în special în domeniul sănătății și a serviciilor care pot fi procurate fără a fi nevoie de a trece frontiera (ex, pariurile on-line). Libertatea de stabilire a fost invocată într-o manieră covârșitoare în contextul schimburilor între întreprinderi.

Câteva aspecte ale politicii de concurență au fost de asemenea menționate: carteluri, constrângeri verticale, fuziuni și ajutoare de stat. Se poate spune același lucru și-n cazul drepturilor privind proprietatea intelectuală (Directiva privind conceptele, drepturile de autor, mărcile, brevetele(9)).

Numeroase zone relaționate cu protecția consumatorului au fost aduse în discuție, inclusiv pachetele turistice, vânzarea la domiciliu, corespondența abuzivă pentru câștigători și compensații. În ceea ce privește domeniul dreptului civil și procedural în materie civilă și comercială(10), Convenția de la Roma(11), termenele limită, dreptul contractual și legislația comunitară privind serviciul de documentație, asistență juridică(12) și luarea în evidență. Acest aspect juridic apare menționat frecvent în legătură cu Regulamentul Bruxelles II „bis"(13), mai ales în contextul litigiilor de dreptul familiei.

Foarte puțini judecători, în special din România și Bulgaria, au făcut trimiteri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și la articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

(c) De ce ajung aceste domenii în fața judecătorilor naționali

43 de judecători au argumentat de ce anumite domenii de activitate ale legislației comunitare sunt invocate de către părțile implicate. De departe, cel mai frecvent răspuns primit (42%) se referea la incompatibilitatea aparentă sau potențială intre directive și măsurile naționale de punere în aplicare. Un judecător român a afirmat că această funcție juridică este importantă pentru aplicarea în speță a legislației comunitare. Directivele în domeniul protecției consumatorului au fost menționate de multe ori în această privință, inclusiv Directiva contractelor la distanță(14) și problema comerțului electronic. Legislația privind munca și discriminarea au fost de asemenea menționate în acest context de către unii judecători. Un judecător finlandez a afirmat că motivul pentru care legislația comunitară a fost invocată în cazul discriminării bazate pe sex este acela că părțile implicate au presupus de multe ori că aceasta le vor conferi mai multe drepturi decât legislația națională.

Legislația comunitară a fost de asemenea menționată ca fiind un ajutor pentru interpretarea legislației naționale care fie era incompletă, fie lipsea în totalitate. Un judecător de primă instanță din Germania a afirmat că, deși directivele sunt în general transpuse în mod satisfăcător, oamenii de multe ori nu realizează că legislația comunitară stă în spatele unei măsuri naționale, neobservând astfel cazurile de transpunere incorectă. Un alt judecător german, de această dată de la o instanță superioară regională, a afirmat că de multe ori legislația națională întârzie de multe ori în transpunerea legislației comunitare.

Respondenții au remarcat deseori (14%) că dreptul comunitar a fost invocat de către părțile interesate în domenii care implicau prin însăși natura lor o activitate transfrontalieră sau de interdependență între statele membre (de exemplu serviciile vamale, transportul, legislația comercială, insolvabilitatea, libera circulație a persoanelor).

Un număr de judecători (14%) au subliniat faptul că în cazurile în care legislația comunitară a fost pusă în aplicare intensiv într-o anumită zonă, părțile implicate au fost mult mai informate și mai avizate să facă referire la aceasta. Domeniile legislației referitoare la mediu și telecomunicații au fost citate în această privință. O remarcă similară a fost făcută în legătură cu existența din abundență a jurisprudenței Curții Europene de Justiție într-un domeniu la care se poate face referire cu ușurință, de exemplu în ceea ce privește legislația cu privire la concurență sau legislația în materie civilă și comercială.

Pentru mai mulți respondenți (12%), principalul motiv pentru care legislația comunitară a fost invocată era perspectiva internațională neobișnuită a anumitor părți litigante și a intereselor financiare implicate. Referire a fost făcută în legătură cu libera circulație a mărfurilor, drepturile de proprietate intelectuală, dreptul concurenței și al societăților comerciale.

În privința dreptului procedural civil în special, 9% dintre respondenți au considerat că s-au luat măsuri la nivel comunitar pentru a facilita accesul la justiție și pentru a simplifica munca judecătorilor, drept pentru care părțile au preferat să se bazeze direct pe instrumentele comunitare. Doi judecători sloveni au afirmat că astfel de instrumente sporesc siguranța juridică și transparența. Alți judecători au susținut aceeași idee, în special în legătură cu procedura exequatur și insolvabilitatea.

În cele din urmă, mai mulți judecători au explicat de ce legislația comunitară nu a fost invocată de către părțile implicate, sau de ce părțile au fost reticente în a o invoca. Autoritățile publice au procedat astfel doar atunci când erau specializate într-un anumit domeniu. Același lucru s-a afirmat și despre celelalte părți, de exemplu în domeniul dreptului concurenței, unde sunt în joc interese economice importante. Avocații sunt considerați a fi mai siguri cu privire la jurisprudența națională care, a remarcat un judecător, este mai cunoscută și mai sigură din punct de vedere juridic. Un alt judecător de la o curte supremă din Germania dintr-o zonă de graniță a remarcat că nivelul de cunoaștere a legislației comunitare variază foarte tare în rândul diverselor părți implicate. Acesta este principalul factor în determinarea frecvenței cu care este invocată legislația comunitară.

6. Judecătorul național ca „prim judecător” al dreptului comunitar

853 de judecători au răspuns la această întrebare. Deoarece conținutul răspunsurilor a variat foarte tare, acestea vor fi analizate în primul rând în funcție de anumiți indicatori, și în al doilea rând sub forma unei prezentări tematice.

(a) Un indicator general al atitudinii judecătorilor

Primul indicator încearcă să facă o idee asupra atitudinii judecătorilor față de participarea la ordinea juridică comunitară. Cel mai frecvent răspuns exprima angajamentul serios și un puternic simț al răspunderii cu privire la faptul că dreptul comunitar este acum parte integrantă din legislația națională și trebuie să fie aplicat acolo unde este cazul (48%). Un număr mare de judecători (17%) și-au exprimat indiferența cu privire la acest rol. Unii respondenți (13%) au fost refractari față de dreptul comunitar, iar un număr mic (2%) și-a exprimat chiar teama în legătură cu aceasta. Pe de altă parte, 8% dintre respondenți și-au exprimat curiozitatea de a afla mai multe despre acesta, iar o proporție similară și-a exprimat entuziasmul cu privire la rolul lor. Un număr minoritar de judecători (4%), inclusiv un judecător danez care și-a obținut doctoratul în drept european, au fost foarte încrezători în această privință. Într-adevăr, un judecător bulgar de la o instanță regională a fost realmente „mândru” că poate aplica legislația comunitară, chiar dacă aceasta reprezenta o provocare în plus.

Al doilea indicator încearcă să măsoare dificultatea percepută a acestui rol al judecătorilor naționali. Majoritatea copleșitoare a judecătorilor naționali au considerat această sarcină ca fiind dificilă (52%) sau foarte dificilă (23%). Pe de altă parte, un număr minoritar de respondenți a considerat sarcina ca fiind relativ simplă (7%), sau chiar ușoară (18%).

Al treilea și ultimul indicator încearcă să stabilească cât de relevant este acest rol pentru respondenți. În acest caz, răspunsurile au fost de asemenea foarte clare, un număr majoritar de judecători considerând rolul lor ca primi judecători ai dreptului comunitar ca fiind total irelevant pentru activitatea lor zilnică (27%), aproape nesemnificativ (26%) sau minor (25%). Alți 4% au simțit la momentul actual că nu au legătură cu legislația comunitară, sperând ca acest lucru să se modifice în timp, având în vedere recenta aderare a țării lor în calitate de stat membru. În sfârșit, o minoritate de 14% a considerat acest rol ca fiind important, iar alții (4%), au considerat acest lucru ca fiind esențial pentru activitățile lor zilnice.

Astfel, dacă ar trebui să prezentăm un profil al judecătorului tipic de primă instanță, în funcție de răspunsurile la aceste întrebări, l-am putea rezuma după cum urmează.

     „Mă văd în primul rând ca judecător național. Iau în serios dreptul comunitar, deși lucrul cu un organism juridic atât de complex este o mare responsabilitate. De asemenea, îl întâlnesc rareori în munca de zi cu zi, deoarece părțile implicate îl invocă rareori.”

(b) Privire de ansamblu asupra răspunsurilor individuale

(i) Legislația comunitară ca parte integrantă a legislației naționale și judecătorul național ca arbitru pasiv

Un număr foarte mare de judecători au răspuns ca nu se consideră primi judecători ai dreptului comunitar, și nici nu își privesc astfel activitatea zilnică, deoarece legislația națională încorpora deja legislația comunitară. Într-adevăr, mulți respondenți, în special din Polonia, au afirmat că legislația națională care pune în aplicare corect dreptul comunitar a înlăturat cu totul necesitatea de a folosi principiul efectului direct al directivelor. Astfel, majoritatea judecătorilor au afirmat că vor aplica dreptul comunitar doar în mod direct și independent de orice altă măsură de punere în aplicare dacă părțile implicate invocă în mod specific acest lucru. Un judecător administrativ din Germania s-a considerat a fi un „deschizător de drumuri” către CEJ pentru părțile care doresc să ajungă atât de departe. Un judecător polonez și-a descris atitudinea ca fiind „mai curând pasivă” în această privință. O observație comună, care a urmat deseori, a fost că nici părțile, nici judecătorii nu s-au bazat pe dreptul comunitar într-un mod semnificativ. În consecință, un judecător polonez a observat că aderarea la Uniunea Europeană nu a avut drept rezultat modificarea substanțială a programului său zilnic.

(ii) Concepția că dreptul comunitar afectează doar situațiile transfrontaliere

Un judecător de la curtea de apel din Franța a remarcat că mulți judecători nu își dau încă seama că dreptul comunitar nu se aplică doar în cazurile transfrontaliere.

(iii) Cantitatea și complexitatea actelor juridice comunitare

Un judecător francez a afirmat că el percepe dreptul comunitar „cu teamă” deoarece acesta este un organism juridic necunoscut, dificil de accesat și că avocații întâmpină și mai multe dificultăți în accesarea acestuia decât judecătorii. Această teamă a fost exprimată de către un judecător german de la curtea de instanță secundară care consideră terminologia folosită în dreptul comunitar ca fiind „străină” sau „diferită”. O altă neliniște repetată a fost vastitatea legislației comunitare secundare și impresia că aceasta evoluează în mod continuu devenind tot mai vastă și mai complexă. Mai mulți judecători, inclusiv o parte dintre cei care au manifestat un interes și un entuziasm considerabil cu privire la dreptul comunitar, au considerat că este o adevărată provocare să ții pasul în anumite domenii.

(iv) O sarcină suplimentară

Respondenții și-au exprimat în mod constant îngrijorarea cu privire la faptul că volumul lor de muncă face ca examinarea atentă a chestiunii dreptului comunitar să fie într-adevăr o sarcină foarte dificilă, dacă nu imposibilă. Acest punct de vedere a fost susținut de percepția că trebuie să investești mult mai mult timp pentru a clarifica o chestiune în legislația comunitară, față de timpul necesar unei examinări similare a legislației interne.

(v) Ostilitatea față de dreptul comunitar în sine

Mai mulți judecători au fost ostili față de influența dreptului comunitar asupra legislației naționale. Un judecător german de la o instanță financiară a fost de părere că influența dreptului comunitar sporește riscul hotărârilor „greșite” și subminează siguranța juridică. În sfârșit, un judecător de la tribunalul muncii s-a simțit mai curând „provocat” deoarece trebuie să fie implicat în legislația comunitară.

(vi) Un domeniu rezervat, din nefericire, specialiștilor

Un judecător german a criticat faptul că judecătorii de primă instanță au rareori mijloacele necesare pentru a se familiariza cu legislația comunitară, și inițiativa le aparține de cele mai multe ori judecătorilor foarte calificați.

(vii) Provocări referitoare la diferența dintre generații

Mai mulți judecători care nu au studiat niciodată legislație europeană din cauza vârstei, inclusiv un judecător francez de la curtea de apel și un judecător german în jurul vârstei de șaizeci de ani, au găsit legislația comunitară extrem de interesantă.

(viii) Un rol care trebuie dezvoltat pe viitor

Unii judecători din „noile” state membre s-au gândit foarte mult la viitor. De exemplu, un judecător sloven a afirmat că acest aspect particular al muncii judecătorului se va dezvolta în mod natural în timp.

(ix) Nesiguranță

Mai mulți judecători s-au simțit nesiguri în aplicarea legislației comunitare. Tradiția juridică nu le era atât de familiară, iar metodele de interpretare erau diferite de cele folosite în mod normal. O judecătoare administrativă a simțit că legislația comunitară are o dimensiune pe care nu o poate surprinde în munca sa zilnică.

(x) O realitate evidentă

Pe de altă parte, un număr considerabil de judecători s-au simțit în mod clar mai confortabil datorită contactului direct cu dreptul comunitar, considerându-l o „realitate evidentă”. Un judecător italian a susținut că este foarte conștient de implicațiile faptului de a fi un prim judecător al dreptului comunitar, dar speră doar că și colegii din celelalte state membre îi împărtășesc opiniile. Un alt respondent a considerat că, deși această realitate a devenit tot mai evidentă pentru judecători, părțile implicate și avocații nu o urmează neapărat. Un judecător austriac care a recunoscut că a fost inițial ostil față de dreptul comunitar a afirmat că, cu cât l-a aplicat mai mult, cu atât acesta a devenit mai „clar”. Un judecător administrativ din Germania a mers mai departe considerând că rolul este „palpitant, dar dificil” deoarece legislația comunitară este relativ nouă, nefiind sprijinită de facilitățile adecvate de formare și cercetare.

Două instanțe administrative din Germania au remarcat că este un lucru bun faptul că majoritatea problemelor referitoare la dreptul comunitar pot fi clarificate imediat în prima instanță fără multiple apeluri. Este neproductivă doar considerarea acestor aspecte la curțile supreme naționale deoarece acest lucru continuă în mod inutil acțiunea cauzelor. Un judecător comercial din Franța a afirmat că judecătorii de primă instanță sunt de multe ori în „prima linie” a dreptului comunitar și se confruntă deseori cu opoziția curților supreme naționale. Un alt judecător german a fost „însoțit” în mod constant de dreptul comunitar. Deși nu a ocupat niciodată centrul scenei (im Vordergrund), acesta a fost întotdeauna undeva în mintea sa (im Hinterkopf).

(xi) Atitudine proactivă din partea judecătorilor

Un judecător francez a susținut că au trebuit să fie dezvoltate anumite reflexe deoarece numeroase prevederi ale legislației comunitare au trebuit să fie invocate din oficiu mai curând decât de către una dintre părți.

(xii) Cooperare judiciară în materie civilă

Mai mulți respondenți s-au referit în mod special la folosirea instrumentelor în domeniul cooperării judiciare în materie civilă (articolul 61 alineatul (c) CE), în special Regulamentul Bruxelles I, Directiva privind asistența judiciară și Regulamentul privind serviciul de acte judiciare(15). Un judecător de dreptul familiei a fost interesat în mod special de aplicarea Regulamentului Bruxelles II bis, deoarece acesta aduce în mod clar o „valoare adăugată” cetățenilor europeni.

(xiii) Chestiuni legate de consumator

Un judecător a considerat că dreptul comunitar este foarte important în domeniul protecției consumatorului, însă cei mai mulți colegi din aceeași țară nu au reușit să înțeleagă acest lucru.

(xiv) Dificultatea de a aplica doctrina acte clair

Potrivit spuselor a doi judecători din instanțe supreme diferite, este uneori dificil să hotărăști dacă doctrina de acte clair se aplică unei anumit cauze. Motivul cel mai evident pentru acest lucru a fost că este greu de stabilit dacă vreo instanță națională dintr-un alt stat membru a mai examinat o problemă similară și care a fost hotărârea acesteia.

7. Măsuri pentru asigurarea unei mai bune înțelegeri și utilizări a dreptului comunitar de către judecătorii naționali

(a) Rezumatul sugestiilor

790 de respondenți au făcut observații sau sugestii cu privire la această chestiune deschisă. Pregătirea temeinică și continuă în domeniul legislației europene în cadrul studiilor și carierei unui judecător a fost de departe cea mai populară sugestie (51,1%) și multe observații practice au fost făcute în această direcție (a se vedea mai jos - secțiunea b). Pe locul doi a fost apelul la o mai bună informare (21,5%) și propunerile pentru difuzarea acesteia. Apelul pentru o mai bună legiferare la nivel comunitar a fost foarte răspândit (9,4%). În concluzie, patru categorii au fost mai mult sau mai puțin la egalitate: problema învățării limbii (4,4%), modul în care ar trebui abordat dreptul comunitar la nivel național (4,3%), apelul la adresa Europei de a face mai puțin, dar mai bine (4,1%) și, în sfârșit, problemele legate de CEJ și hotărârile acesteia (3,7%). O hartă a acestor rezultate poate fi consultată la pagina 44, la sfârșitul secțiunii 7.

(b) Îmbunătățirea tuturor aspectelor legate de instrucția judecătorilor în domeniul dreptului comunitar

(i) Formare juridică suplimentară

O majoritate copleșitoare a respondenților din această categorie (75%) a susținut sporirea formării în domeniul dreptului comunitar la toate nivelurile. În primul rând, unii judecători au fost de părere că dreptul comunitar ar trebui să devină un curs de bază și obligatoriu în obținerea gradelor universitare juridice, așa cum se întâmplă deja în unele state membre. Un judecător francez a considerat că dreptul comunitar nu este uneori suficient integrat în planul de învățământ național în domenii în care competența comunitară a fost exercitată considerabil. Respondenții au insistat și mai mult asupra importanței instruirii în domeniul dreptului comunitar, în special asupra procedurii de hotărâre preliminară, atunci când s-a pus problema școlilor naționale pentru viitorii magistrați și judecători.

Au existat mai multe sugestii recurente cu privire la instruirea profesională a judecătorilor practicanți. În primul rând, pregătirea trebuie să fie gratuită pentru judecători. Un judecător a considerat că o astfel de instruire este în interesul public și face parte din serviciile oferite publicului. Un judecător german de la tribunalul muncii a considerat că cererea este foarte mare pentru astfel de cursuri, dar că locurile sunt limitate și se solicită contribuții financiare din partea participanților. În al doilea rând, pregătirea trebuie să fie regulată, chiar constantă, unii judecători considerând că aceasta este eficientă doar dacă este obligatorie. În al treilea rând, pregătirea generală în legislația comunitară a fost considerată mai ales la nivel național, și pe cât se poate de aproape de locul de muncă al respondentului. A existat de asemenea o cerere substanțială pentru cursuri mai specializate, și aici s-a observat un curent contradictoriu, judecătorii solicitând uneori ca aceste cursuri specializate să fie organizate la nivel european, de exemplu sub forma unei conferințe cu participanți din alte state membre. În al patrulea rând, pregătirea generală trebuie să atingă un număr cât mai mare de judecători naționali din instanțele de toate nivelurile.

În sfârșit, instruirea a fost menționat de către unii judecători ca fiind importantă din cauze motivaționale. Dreptul comunitar este un organism judiciar intimidant, iar cursurile ar putea ajuta la învingerea unor îndoieli în această privință

(ii) Sublinierea precisă a aspectelor practice ale instruirii

Un mare număr de judecători, mai ales polonezi, dar și ungari, sloveni, bulgari, români și germani, au solicitat ca instruirea națională să fie mai practică și mai puțin axată pe teorie. Acest lucru ar include studii de caz sau ateliere cu experți. Un număr substanțial a dorit, de asemenea, să viziteze instituțiile europene, în special CEJ.

(iii) Schimburi și contacte dintre judecătorii din diferite state membre

Numeroși respondenți din mai multe state membre au remarcat importanța programelor de schimb cu judecători din UE. Cel mai important aspect a fost posibilitatea de a discuta chestiuni de interes comun cu judecătorii din alte state membre pentru a vedea cum tratează aceștia probleme similare într-un context juridic diferit. Potrivit unui judecător german, schimburile au fost esențiale pentru judecători „care au gândit mai departe de constrângerile naționale”, lărgindu-și astfel orizontul. Mai mult, numeroși judecători olandezi, belgieni, sloveni și germani au fost personal interesați de cursuri de instruire la CEJ.

S-a exprimat, de asemenea, și frustrarea în legătură cu limitarea numărului de locuri pentru participanții la programele de schimb. De exemplu, un judecător a considerat că numai judecătorii de la ministerul justiției ar putea participa, în timp ce un alt judecător a considerat programele de schimb ca fiind rezervate pentru o elită privilegiată, nedând însă niciun motiv pentru care crede acest lucru.

prezenta secțiune încorporează de asemenea răspunsurile care făceau apel la sporirea contactului dintre judecătorii naționali, sub forma rețelelor specializate de exemplu, nerealizându-se însă un schimb real. Un judecător german a subliniat importanța de a avea o legătură personală, în opoziție cu una anonimă, cu judecătorii din alte state membre. Un judecător de la o curte supremă a remarcat că schimburile de opinii între judecătorii din toate statele Uniunii Europene este chiar esențial pentru a aplica doctrina acte clair, care cere judecătorilor naționali să verifice la ce rezultate au ajuns alte instanțe naționale și dacă diversitatea rezultatelor interpretative obținute ar putea să prejudicieze aplicarea uniformă a legislației comunitare.

Un judecător de primă instanță din Italia a recomandat finanțarea din partea UE a forumurilor on-line pentru a discuta chestiuni de interes comun și a subliniat, de asemenea, că un factor determinant și uneori o barieră care împiedică intrarea în astfel de interacțiuni la nivel tranzacțional sunt competențele de limbă străină ale judecătorilor individuali. În sfârșit, un judecător suedez a insistat asupra programelor de schimb ca metodă de reducere a „fricii” față de legislația străină, resimțită uneori de către colegi. Totuși, astfel de schimburi necesită angajare personală și chiar inspirație.

Mai mulți judecători au dat un răspuns precis cu privire la Rețeaua Europeană de Formare Judiciară. Un judecător a participat la un schimb și a fost foarte entuziasmat cu privire la descoperirea aspectelor unui alt sistem juridic, fiind deschis la continuarea inițiativelor. Ceilalți doi respondenți au fost mulțumiți de ce oferă Rețeaua Europeană de Formare Judiciară, însă au considerat că posibilitățile disponibile sunt insuficiente și în același timp nu sunt foarte cunoscute de către judecătorii naționali.

(iv) Crearea unei culturi judiciare comune

Un număr substanțial de judecători a dorit să vadă o mai mare preocupare pentru o cultură comună judiciară în Europa, din care dreptul comunitar face parte integrantă. De exemplu, un judecător francez de la o curte comercială de primă instanță a remarcat că legislația comunitară nu trebuie văzută ca un domeniu rezervat elitei, ci mai curând ca parte integrantă a vieții zilnice a judecătorilor și avocaților. În mod similar, un judecător german de la o instanță administrativă a afirmat că legislația comunitară trebuie să devină un lucru natural în conștiința judecătorilor și a publicului. Un respondent german de la o instanță financiară a remarcat că de fapt judecătorul are o responsabilitate enormă în ceea ce privește legislația comunitară. In cazurile în care sunt afectate drepturile cetățenilor, aceștia pot apela la diverse instrumente comunitare; dar în cazul încălcării Directivei privind habitatele(16), de exemplu, mediul nu își poate „cere drepturile”, drept pentru care judecătorul trebuie să fie foarte vigilent.

Un alt judecător a considerat că părerile naționale cu privire la rolul judecătorului ar trebui apropiate într-o anumită măsură, deoarece diferențele regionale sunt considerabile în acest moment. S-a susținut că astfel de interferențe au avut loc cu mult timp în urmă între avocați. Un judecător francez a susținut că o mai mare osmoză între instanțele naționale și cele comunitare ar putea conduce la crearea unei culturi juridice comune în Europa.

(v) Învățământul on-line

Problema învățământului electronic a figurat ocazional în răspunsurile primite. Un judecător sloven a remarcat că unii judecători mai în vârstă nu sunt familiarizați cu noile tehnologii și preferă metodele imprimabile. Totuși, mai mulți judecători au văzut internetul ca un instrument potențial util pentru autoformare. S-a subliniat de asemenea faptul că acest lucru ar trebui să fie un complement și nu un substitut pentru contactul direct dintre judecători.

(vi) Comentarii specifice cu privire la ERA

Mai mulți judecători au făcut observații cu privire la seminariile oferite de Academia Europeană de Drept. Răspunsul primit a fost că astfel de cursuri sunt bune sau chiar esențiale, însă trebuie abordată problema finanțării participării la aceste cursuri, o remarcă similară cu cea anterioară cu privire la formare în general.

(vii) O școală europeană pentru sistemul juridic

Trei judecători au adus în discuție ideea unei agenții sau a unui organism European a cărui sarcină să fie aceea de a oferi cursuri de formare profesională în domeniul legislației comunitare la nivel european, fără a înlocui rolul primordial al autorităților naționale. Un respondent portughez a solicitat ca aceste cursuri europene să fie obligatorii și ca organismele naționale de formare să ia exemplul cursurilor europene oferite. Un judecător de la o curte supremă administrativă a considerat crearea unui astfel de organism ca fiind esențială pentru introducerea legislației comunitare în „legislația vie”, adică în legea aplicată la nivel național. Respondentul a remarcat că, din nefericire, experții naționali în drept comunitar din administrații și instanțe nu sunt de multe ori cei solicitați să aplice dreptul comunitar în speță.

(viii) Armonizarea metodelor de planificare a hotărârilor

Un judecător francez a recomandat ca tehnicile folosite pentru formularea hotărârilor în fiecare stat membru să fie studiate și armonizate într-o anumită măsură.

(c) Un acces mai bun la informație

(i) Mai multă informare în general

Mai mulți judecători au solicitat mai multă informare despre legislația comunitară. Temerea generală a fost aceea de a nu fi informat adecvat asupra unui domeniu specific, având în vedere că legislația comunitară este un organism judiciar care de dezvoltă și se modifică foarte repede. Pericolul de saturație a judecătorilor a fost de asemenea subliniat de către unii respondenți, care consideră că trebuie atinsă o balanță între lipsa cronică de informare pe de o parte și afluxul de documente pe de altă parte. De exemplu, un judecător australian a afirmat că informațiile referitoare la legislația comunitară disponibile pe internet sunt prezentate într-o manieră dezordonată, care nu arată clar dacă un document este prezentat în ultima sa versiune disponibilă sau dacă este vorba despre o versiune deja învechită.

Informația a fost solicitată în limba maternă a judecătorului. Informații specifice despre procedura de pronunțare a unei hotărâri judecătorești au fost deseori menționate, precum și informațiile cu privire la ultimele modificări ale legislației comunitare și diviziunea competențelor între statele membre și Comunitate.

(ii) Bibliografia științifică sau specializată

Mulți judecători, în special din „noile” state membre (în ordine descrescătoare a frecvenței: Polonia, Slovenia, Lituania, Ungaria), au atins diverse aspecte referitoare la lumea științifică și cercetare. Un judecător de la curtea supremă a observat dificultatea accesului la lucrările academice publicate în alte state membre. Un judecător german de la instanța financiară a fost de acord cu această opinie, observând lipsa legăturilor transfrontaliere în domeniul cercetării privind legislația comunitară. Mai mult, cărțile de legislație comunitară sunt scumpe și nu sunt disponibile publicului larg. Un judecător polonez a adăugat că, de curând, instanța la care funcționează nu și-a putut permite să achiziționeze astfel de cărți din cauza prețului.

Respondenții au susținut cu tărie ideea că toate comentariile științifice esențiale sau cărțile trebuie să fie accesibile în limba maternă a judecătorului, oricât de folosită ar fi limba respectivă. Un judecător a solicitat Comisiei să finanțeze traducerea unei selecții de publicații bine stabilite.

În sfârșit, atât un magistrat care funcționează ca și consilier într-o curte de casație, cât și un judecător de primă instanță au încurajat continuarea dezvoltării literaturii științifice în domeniul dreptului comunitar. Acesta a fost reprezentat insuficient în jurnalele juridice naționale de exemplu, sau publicat prea târziu.

(iii) Buletin tematic regulat

Un număr considerabil de respondenți au solicitat trimiterea regulată a unui buletin cu privire la chestiuni privind dreptul comunitar, dar și hotărâri din alte state membre relevante pentru domeniile lor de interes. Principalul obiectiv a fost o resursă pe bază de email, însă numeroși judecători și-au exprimat preferința pentru versiunile imprimate. Buletinul trebuie trimis în mod regulat (de exemplu de trei sau patru ori pe an), într-un format clar și compact, și mai presus de orice trebuie să fie eficient orientat și deci relevant în totalitate pentru judecătorii naționali. Un judecător de a doua instanță din Germania a considerat că un buletin atât de specializat ar încuraja judecătorii să fie mereu informați în domeniul lor, fără să fie necesar să caute în masa de informații de cele mai multe ori irelevante.

(iv) Baze de date ale hotărârilor

Mai mulți judecători au comentat cu privire la lipsa de informații privind jurisprudența din celelalte state membre. Aceștia au menționat ideea unei baze de date a hotărârilor, care să reunească hotărâri sau rezumate ale acestora cu privire la legislația comunitară din instanțele naționale. Un judecător de la curtea supremă a afirmat că o astfel de bază de date complexă lipsește actualmente și că informațiile cu privire la hotărârile străine ar trebui să fie în ori ce caz gratuite și accesibile în limba originală și în limba engleză. Alte sugestii au inclus constituirea unei rețele de baze de date membre să își înregistreze hotărârile în baza de date europeană. Un judecător a atras atenția asupra Asociației Internaționale a Judecătorilor privind Dreptul Refugiaților, a cărei bază de date a întâmpinat dificultăți din cauza lipsei de finanțare(17) . În sfârșit, un judecător german a considerat că baza de date Jurifast disponibilă pe site-ul Asociației Consiliilor de stat și ale jurisdicțiilor administrative supreme din Uniunea Europeană(18) conține informații adecvate cu privire la hotărârile din alte state membre. Aceasta oferă de asemenea o perspectivă asupra hotărârilor preliminare și aplicarea hotărârilor preliminare de către instanțele naționale.

(v) Integrarea dreptului comunitar în codurile naționale și în manuale

Un număr de respondenți de la tribunalele de primă instanță din Franța și Germania au solicitat integrarea legislației comunitare și a jurisprudenței aferente în codurile naționale și în manualele și comentariile practicanților, având în vedere că până acum aceste au fost sub-reprezentate. Un judecător de la o curte supremă regională din Germania a fost de părere că, dacă legislația comunitară ar fi mai strâns legată de legislația națională în astfel de cărți de referință, atunci aceasta nu ar mai fi percepută ca o ordine juridică total diferită de legislațiile naționale.

(vi) Îmbunătățirea funcției de căutare pe Curia și Eur-lex

Unii respondenți au solicitat punerea în aplicare a unor funcții de căutare mai ușor de folosit pentru accesarea legislației și a hotărârilor ECJ. S-au oferit multiple sugestii în această privință, inclusiv căutarea după cuvânt-cheie în cadrul hotărârilor, o cercetare mai axată pe problema în cauză și aspectul modern al motoarelor de căutare.

În sfârșit, un respondent a sugerat că hotărârile ar trebui să fie mai interactive, permițând cititorilor să acceseze direct o anumită hotărâre, cu un simplu clic pe orice referință a cauzei respective, fără să inițieze o nouă căutare. O altă sugestie a fost difuzarea avizelor mai vechi ale Avocatului General, care nu au fost întotdeauna disponibile online.

(vii) O conștientizare mai mare și o mai bună vizibilitate a dreptului comunitar

Asigurarea unei mai bune vizibilități a dreptului comunitar în mass-media națională și explicarea modului în care acest corp de lege afectează viețile cetățenilor din cadrul UE au fost foarte importante pentru mai mulți respondenți din Suedia, Cipru și Spania.

(viii) Interoperabilitatea bazelor de date juridice naționale și comunitare

Mai curând decât crearea unei baze de date europene astfel cum a fost propus în secțiunea 7(c)(iv), doi judecători au propus o mai bună integrare a funcțiilor de căutare a legislației comunitare în bazele de date naționale, bine-cunoscute și utilizate frecvent, precum sistemul german de informare juridică Juris.

(d) Îmbunătățirea modului de constituire a legislației comunitare

(i) O mai bună legiferare

O proporție foarte mare de respondenți (71%) a propus modificări la nivel comunitar în legătură cu modul în care sunt elaborate legile.

O serie de răspunsuri au insistat asupra faptului că limba și structura legislației trebuie să fie clară și mai sistematică. Dorința unei simplificări mai mari, o ambiguitate redusă și o mai mare precizie a legislației, exprimate de către un judecător de primă instanță din Bulgaria, au fost probleme tipice invocate de multe dintre aceste răspunsuri. Un judecător de primă instanță din Germania a propus evitarea referirilor excesive la vechea legislație. Un judecător de la o curte de primă instanță din Franța a observat că, complexitatea actelor și a formulărilor comunitare a atins de multe ori niveluri „suprarealiste” și că Regulamentul privind varietatea plantelor(19) și Regulamentul Bruxelles II “bis” sunt exemple în acest sens. Doi respondenți au observat că aplicarea ratione temporis a regulamentelor și în special a directivelor a fost greu de stabilit și este prezentată într-o manieră nefolositoare. Un judecător specializat în probleme financiare a recomandat de asemenea o raționalizare a numelor oficiale ale directivelor și regulamentelor, considerate nepotrivite a fi citate în hotărâri. O altă remarcă făcută în legătură cu limbajul a fost că acesta trebuie folosit într-un mod mai consistent în rândul diverselor instrumente legislative. Totuși, un judecător german a considerat că ambiguitatea și complexitatea sunt produsul inevitabil al atitudinii refractare a statelor membre față de armonizarea sistemelor juridice, chiar și într-o măsură mai mică.

Un judecător de primă instanță din domeniul brevetelor a subliniat faptul că anumite prevederi au fost inserate în actele comunitare în ultimul moment. Legislatorul comunitar trebuia totuși să se asigure că astfel de adăugiri de ultimă instanță sunt compatibile cu acquis-ul și se încadrează într-un sistem legislativ logic.

Preambulurile lungi ale unor acte comunitare au fost criticate de către unii judecători ca fiind de prisos.

Doi judecători au solicitat utilizarea cu precădere a regulamentelor față de directive, pentru motive de siguranță juridică și claritate. Mai mulți respondenți au solicitat mai multă transparență din partea Consiliului și a Parlamentului în timpul proceselor legislative, pentru a sprijini interpretările teleologice ale actelor odată adoptate.

În sfârșit, un judecător care a fost implicat ca expert în rețeaua privind Cadrul comun de referință în domeniul legislației contractuale europene a observat necesitatea unei consultări mai sistematice a sistemului judiciar de către Comisie înainte de a face propuneri legislative.

(ii) Codificarea și compendiile oficiale ale dreptului comunitar

Ideea codificării legislației comunitare, evitând astfel necesitatea de a face referire la surse multiple pentru a rezolva o problemă juridică, a fost susținută destul de proeminent de către judecătorii francezi și germani (22%). Mulți judecători au văzut acest lucru ca parte a efortului de simplificare a legislației comunitare și de asigurare a accesului mai bun la informație.

(iii) O traducere mai bună a actelor juridice și a hotărârilor CEJ

Un număr redus de judecători polonezi și un judecător finlandez (în total, 6% din răspunsurile referitoare la această temă) ar fi dorit să vadă traduceri mai bune ale actelor juridice și ale hotărârilor comunitare.

(e) Îmbunătățirea competențelor de limbă străină ale judecătorilor

Judecătorii din mai multe state membre, cu o reprezentare puternică din partea „noilor” state membre au susținut învățarea limbilor străine de către judecători. Un număr mare de respondenți care au făcut alte sugestii au menționat de asemenea că aceasta este o sugestie suplimentară. Într-adevăr, un judecător sloven a văzut acest lucru ca fiind extrem de urgent, întrucât un judecător polonez a remarcat că insuficienta cunoaștere a altor limbi este o problemă fundamentală care împiedică progresul pe alte fronturi.

Un judecător Italian a observat că cunoașterea unei limbi străine este o condiție necesară pentru contactul direct dintre judecătorii din diversele state membre care este, la rândul său, este o condiție fundamentală pentru cooperarea judiciară în materie civilă și penală. În baza acestui concept, un judecător german a sugerat ideea unui model care să indice competența de limbă străină a tuturor judecătorilor dintr-un anumit domeniu pentru a facilita cooperarea transfrontalieră cu ajutorul instrumentelor precum Regulamentul privind obținerea probelor.

Un judecător austriac a întrebat dacă ar trebui impusă obligativitatea cursurilor de limbă pentru judecători și viitori judecători. Toți respondenții au fost de acord, în conformitate cu răspunsurile anterioare cu privire la formarea juridică, că astfel de cursuri ar trebui să fie gratuite pentru participanți.

În sfârșit, un judecător din Regatul Unit a avertizat împotriva insularității lingvistice, însă a reamintit de asemenea limitele bugetare în care se încadrează sistemul juridic(20). Folosirea expertizei sale lingvistice cuprinzătoare a suscitat un interes limitat, iar acesta nu a insistat, rămânând la legislația națională.

(f) Îmbunătățirea autorităților naționale și a sistemului juridic

(i) O mai bună transpunere și punere în aplicare a dreptului comunitar

Cel mai popular răspuns axat pe rolul autorităților naționale (42%) a fost solicitarea unei mai bune transpuneri și puneri în aplicare a dreptului comunitar la nivel național. Transpunerea trebuie să fie promptă și completă. Doi judecători au avertizat asupra „placării cu aur”, adică adăugarea de cerințe suplimentare în măsurile naționale de transpunere care nu figurau în directiva originală. Mai mulți judecători, inclusiv un judecător francez de la curtea de apel, a considerat că este esențial să se publice tabele care să arate unde a fost încorporată fiecare parte dintr-o directivă dată în legislația națională. În sfârșit, o sugestie a fost solicitarea publicării directivei împreună cu actul național sau cu instrumentul de transpunere, ceea ce ar spori conștientizarea asupra sursei actului național.

(ii) Condiții mai bune de instruire

Mulți judecători (31%) au remarcat că acordarea oportunităților de instruire este ineficientă dacă volumul de lucru al judecătorului nu îi permite să acorde timp acestei instruiri. Mai mulți respondenți s-au declarat suprasolicitați și aflați într-o situație jenantă din punct de vedere profesional. Un judecător a remarcat că formarea în domeniul dreptului comunitar nu a fost luată în calcul pentru promovări și angajări și acest lucru este descurajator pentru a învăța mai multe despre legislația comunitară.

(iii) Un organism în cadrul ministerului care să îi asiste pe judecători în chestiunile legate de drept comunitar

Un număr minoritar de judecători au considerat că un organism specializat făcând parte din ministerul lor național de justiție ar fi ideal pentru a-i ajuta. Judecătorii din toate instanțele ar putea apela la acest organism pentru întrebări precise de cercetare sau chestiuni urgente.

(iv) Judecători specializați în cadrul instanțelor naționale și judecători „de legătură”

Mai mulți judecători de primă instanță din Suedia au considerat ca este o practică bună ca fiecare judecător dintr-o anumită instanță să fie mereu informat într-un anumit domeniu (inclusiv cel al dreptului comunitar) și să le răspundă colegilor la întrebările pe această temă. O altă idee a fost aceea a introducerii unor coordonatori privind dreptul european, după modelul Olandei.

Un judecător belgian a susținut ideea ca țara sa, în calitate de stat membru, să își asume rolul de judecător „de legătură” pentru a facilita cooperarea dintre curțile de justiție în disputele transfrontaliere, de exemplu în chestiuni legate de familie, similare celor deja existente în unele state membre.

(v) Justiția on-line

Un respondent de la o instanță din Polonia a încurajat dezvoltarea justiției electronice și în special sporirea folosirii tehnologiei informației în sistemul judiciar.

(vi) Rolul curților supreme naționale

Mai mulți judecători de primă instanță au considerat că instanțele supreme naționale ar trebui să facă eforturi suplimentare pentru a-și alinia jurisprudența cu cea a Curții de Justiție, care în anumite situații protejează mai bine consumatorul.

(g) UE trebuie sa facă „mai puțin, mai bine"

(i) Mai puțină legislație, mai multă referire la subsidiaritate

Un număr mare de judecători a solicitat Uniunii Europene să redacteze mai puțină legislație, iar CEJ, să fie mai puțin activă în interpretarea tratatelor și a legislației secundare. Prea multe legi au fost considerate a fi în sine o nedreptate pentru cetățeni, iar unii judecători au considerat acest lucru intimidant. Reținerea a fost cuvântul cheie aici, în special la nivel legislativ, printr-o aplicare mai strictă a principiului subsidiarității. Domeniile în care activitatea judiciară a fost percepută ca fiind excesivă au inclus problemele de sănătate și impozitul pe profit nearmonizat.

(ii) Abolirea efectului direct

Doar unii respondenți au considerat că este dificil să se familiarizeze cu principiul efectului direct. De exemplu, un judecător a considerat că este foarte dificil să explici unei părți implicate că a pierdut un proces deși a respectat cu scrupulozitate legislația națională. Astfel, acești respondenți au recomandat revenirea la un sistem strict dualist conform căruia legislația comunitară să aibă efecte juridice numai prin legile de punere în aplicare națională. Procedurile de încălcare ar fi singurul instrument disponibil Comisiei pentru a se asigura că statele membre și-au îndeplinit în mod adecvat obligațiile în temeiul tratatelor, iar cetățenii individuali nu au niciun rol în acest proces internațional.

(h) Îmbunătățiri la nivelul CEJ

(i) Forma și stilul hotărârilor

Mulți judecători au avut probleme în înțelegerea hotărârilor CEJ. Principalul motiv de critică din partea judecătorilor germani a fost lipsa unui raționament sistematic și consistența internă și externă a hotărârilor, deși un respondent a observat că judecătorii din statul membru în cauză erau, după cum se poate demonstra, prea preocupați de acest lucru. Cei mai mulți s-au plâns că stilul CEJ este foarte diferit de stilul adoptat la nivel național, acest lucru însemnând că studierea hotărârilor CEJ solicită eforturi foarte mari. Un judecător din Regatul Unit a considerat de asemenea hotărârile CEJ ca fiind câteodată opace, susținând că hotărârile ar fi mult mai ușor de aplicat la nivel național dacă ar adopta stilul mai complex și mai clar din avizul avocatului general.

(ii) Un contact mai strâns cu judecătorii naționali

Mai mulți judecători, de la primă instanță la instanța supremă, au considerat că un dialog consolidat între instanțele naționale și cele comunitare ar putea contribui la asigurarea unei mai bune utilizări a dreptului comunitar în cadrul sistemului judiciar național. Acest lucru repetă în mod esențial dorința puternică a judecătorilor naționali de a fi mai implicați în toate stadiile procedurii de pronunțare a unei hotărâri judecătorești (a se vedea secțiunea 4(g)(iv)) și de a spori contactul cu judecătorii și oficialii CEJ în cadrul formării lor.

Alte puncte referitoare la site-ul CEJ sunt tratate în secțiunea 7(c)(vi).

(i) Pregătirea avocaților

Având în vedere încrederea considerabilă a unui număr mare de judecători că părțile vor invoca orice punct al dreptului comunitar (a se vedea secțiunea 6(b)(i)), unora dintre respondenți (6%) li s-a părut normal ca atenția să se concentreze asupra formării avocaților și nu a lor. Dacă avocații s-ar axa mai mult pe dreptul comunitar în situațiile relevante, judecătorii ar avea mai des ocazia să analizeze astfel de probleme.

Cu toate acestea, mai este încă mult de lucru. Potrivit spuselor unui judecător de la curtea de apel, majoritatea avocaților nu au asimilat încă existența ordinii legislative comunitare, percepând UE mai mult ca birocrație decât ca legislatură. Un judecător dintr-o jurisdicție administrativă supremă a remarcat cu dezamăgire că asociația națională a barourilor a încetat susținerea cursurilor de drept comunitar deoarece nu există suficiente cereri pentru aceste cursuri, care sunt astfel prea costisitoare.

(j) Modificarea caracteristicilor fundamentale ale Uniunii

O mică proporție de judecători a sugerat schimbări mai radicale în structura constituțională a Uniunii Europene. Cel mai popular candidat pentru schimbare a fost regimul lingvistic al Uniunii, unii judecători solicitând ca engleza să devină limba unică în Uniune sau chiar unica limba autentică a actelor comunitare, pentru a facilita comunicarea dintre judecători și pentru a elimina orice problemă legată de traducere și interpretare autorizată. În sfârșit, un judecător a recomandat fuzionarea Tratatului CE și a Tratatului UE într-un tratat unic, astfel cum s-a propus în Tratatul Constituțional semnat în 2004(21).

Recomandări pentru o mai bună înțelegere și utilizare a dreptului comunitar

8. Copie a chestionarului trimis judecătorilor naționali

COMISIA PENTRU AFACERI JURIDICE

ROLUL JUDECĂTORULUI NAȚIONAL ÎN SISTEMUL JURIDIC AL UNIUNII EUROPENE

CHESTIONAR

Încercuiți răspunsul corect și faceți precizări suplimentare dacă este necesar.

Acest chestionar este anonim.

I. Accesul la dreptul comunitar

A. Știți cum puteți accesa dreptul comunitar? DA – NU

Dacă da, cum accesați dreptul comunitar?

· prin internet: EUR lex – CURIA – Altele: _______________________________

· informații / seminarii de pregătire organizate de autoritățile naționale

· informații / seminarii de pregătire organizate de rețelele europene

· altele:__________________________________________________________ a.

Cât de des consultați jurisprudența CJCE?

· cu regularitate / rar / niciodată

Informații și formare profesională

A. Considerați că limbile străine constituie o barieră pentru o informare adecvată privind dreptul comunitar? DA – NU

· Considerați că un anumit tip de informație este mai greu de accesat în limba dumneavoastră maternă? Oferiți detalii suplimentare _____________________________________________

· Ați participat vreodată la un curs care abordează limbajul juridic? ________________________________________

Ați participat la un program european de pregătire precum TAIEX / EJTN / ERA sau altele? DA – NU

Dacă da, vă rugăm să răspundeți la următoare întrebări:

· Numele programului: ____________________________________________

· Participarea dumneavoastră a fost finanțată ? DA – NU

o Dacă da, în ce procentaj? ____________ %

o Considerați că suma plătită din fonduri proprii a fost substanțială? DA – NU

o Considerați că participarea dumneavoastră la sesiuni de formare profesională ar trebui să fie gratuită? DA – NU

· Participarea dumneavoastră la asemenea sesiuni de pregătire este condiționată de anumiți factori? DA – NU

o Dacă da, vă rugăm să explicați: _______________________________________________

· De câte ori ați participat la asemenea sesiuni de pregătire? ____________x

Cunoașteți vreun program național de pregătire profesională în domeniul dreptului comunitar? DA – NU

Dacă da, oferiți detalii: ______________________________________________________

Ați participat la vreun program național? DA – NU

Dacă da, vă rugăm să răspundeți la următoarele întrebări:

· Numele programului: ____________________________________________

· Participarea dumneavoastră a fost finanțată ? DA – NU

o Dacă da, în ce procentaj? _______ __ %

o Considerați că suma plătită din fonduri proprii a fost substanțială? DA – NU

o Considerați că participarea dumneavoastră la sesiuni de formare profesională ar trebui să fie gratuită? DA – NU

· Participarea dumneavoastră la asemenea sesiuni de pregătire este condiționată de anumiți factori? DA – NU

o Dacă da, vă rugăm să explicați: ________________________________________________

· De câte ori ați participat la asemenea sesiuni de pregătire? ____________

D. Există rețele naționale, la nivelul sistemului judiciar sau la nivel ministerial, pentru a informa judecătorii despre:

· cererile pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, formulate de alte state membre? DA – NU

· jurisprudența relevantă a altor instanțe din statele membre? DA – NU

· jurisprudența CJCE? DA – NU

III. Cererile de pronunțare a unei hotărâri preliminare A.

Cât de bine cunoașteți procedura hotărârii preliminare în fața Curții de Justiție a Comunităților Europene?

· Foarte bine / Bine / Deloc

Ați formulat o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare în fața Curții de Justiție a Comunităților Europene? DA – NU

Dacă da, vă rugăm să răspundeți la următoare întrebări:

· Cât a durat procedura de la trimiterea cererii până la pronunțarea unei hotărâri a Curții?

o Considerați că o anumită parte a procedurii are o durată excesivă? Dacă da, oferiți detalii: _________________________________________________

· Întrebările dumneavoastră au fost reformulate substanțial de către Curte? DA – NU

o Dacă da, cât de mult? __________________________________________

· Ați beneficiat de o informare suficientă pentru a formula întrebările trimise Curții? DA – NU

o Dacă da, din ce sursă? ____________________________________________

· Ce impact a avut răspunsul Curții de Justiție a Comunităților Europene asupra procedurilor naționale; a fost ușor de aplicat în speță? ___________________________

C. În conformitate cu dreptul național din țara dumneavoastră, părțile dintr-un proces aflat pe rolul unei instanțe de fond pot să ceară judecătorului să formuleze o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare în fața CJCE? DA – NU

Dacă da,

· Cererea poate fi refuzată de judecător? DA – NU

· Refuzul trebuie motivat? DA – NU

D. Judecătorul național din țara dumneavoastră poate să formuleze din oficiu o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare în fața CJCE (fără ca părțile să fi solicitat acest aspect)? DA – NU

· În țara dumneavoastră, o decizie a unei instanțe de fond privind formularea unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare poate fi atacată cu apel? DA – NU

o Dacă da, în ce condiții? ________________________________

E. În țara dumneavoastră există organe specializate care au rolul de a asista judecătorii în formularea unor cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare în fața Curții de Justiție a Comunităților Europene? DA – NU

o Dacă da, vă rugăm să specificați. __________________________________________

IV. Procedurile naționale

A. În țara dumneavoastră există dispoziții specifice cu privire la aplicarea legislației comunitare și a principiilor generale ale dreptului comunitar precum:

· interpretarea în conformitate cu dreptul comunitar? DA – NU

o Dacă da, vă rugăm să explicați: _______________________________________

· Preeminența dreptului comunitar, dacă legea națională este contrară dreptului comunitar

DA – NU

o Dacă da, vă rugăm să explicați: _______________________________________

B. Din experiența dumneavoastră, cât de des este invocat dreptul comunitar de către părțile în proces?

· Foarte des / Des / Ocazional / Rareori / Niciodată

Dacă da, în ce domenii și de ce?_______________________________________

C. Judecătorul național din țara dumneavoastră poate să invoce din oficiu aspecte de drept comunitar (fără ca părțile în proces să fi cerut acest lucru)? DA – NU

Dacă da, în ce măsură se întâmplă acest lucru în practică (puteți da exemple concrete)?

V. Întrebări generale

A. Cum considerați rolul dumneavoastră ca „prim judecător al dreptului comunitar” în activitatea curentă?

B. Ce îmbunătățiri ați recomanda cu privire la procedura de pronunțare a unei hotărâri?

Cum considerați că s-ar putea îmbunătăți înțelegerea și utilizarea dreptului comunitar?

D. Alte comentarii și sugestii:

(sfârșit)

(1)

Prezentul document reprezintă o analiză a raportoarei pe baza răspunsurilor individuale furnizate de judecătorii care și-au expus părerile și experiențele personale din domeniul dreptului comunitar în urma unui studiu realizat în a doua jumătate a anului 2007. Prin urmare, exercițiul nu poate fi exhaustiv și nici nu încearcă să prezinte fapte obiective sau un „tabel cu rezultate” în sensul celor elaborate de Comisia Europeană. În scopurile prezentului raport, referirile la dreptul comunitar includ legislația Uniunii.

(2)

Buletinul este disponibil la adresa http://oami.europa.eu/en/office/press/default.htm.

(3)

Curtea de Justiție, Raport anual 2006, tabelul 8, p.87.

(4)

Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială; ghidul este disponibil la adresa: http://ec.europa.eu/civiljustice/evidence/docs/evidence_ec_guide_en.pdf

(5)

Atlasul Judiciar European în materie civilă este disponibil la adresa:

http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/index_en.htm

(6)

Procedura accelerată este prevăzută la articolul 104a din Regulamentul de procedură al CEJ, în timp ce recentul articol 104b introduce o procedură de urgență și stabilește normele aplicabile acesteia.

(7)

A se consulta, de exemplu, cauza C-283/81 CILFIT, ECR [1982] p. 3415, punctele 16-20.

(8)

Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, JO L 229, 29.6.2004, p. 35.

(9)

Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate, JO L 157 30.4.2004, p.16.

(10)

Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, JO L 012, 16.1.2001, p.1.

(11)

Convenția privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale, deschisă în vederea semnării la Roma la 19 iunie 1980 (80/934/CEE), JO L 266 , 09.10.1980, p.1.

(12)

Directiva 2003/8/CE a Consiliului de îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistența judiciară acordată în astfel de litigii, JO L 26, 31.1.2003, p.41.

(13)

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, JO L 338, 23.12.2003, p.1.

(14)

Directiva 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 Mai 1997 privind protecția consumatorilor cu privire la contractele la distanță, JO L 144, 4.6.1997, p.19.

(15)

Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială JO L 160 , 30.6.2000, p.37.

(16)

Directiva nr. 92/43/EEC a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, JO L 206, 22.7.1992, p. 7.

(17)

Baza de date este disponibilă la adresa: http://www.iarlj.nl/Database/searchform_English.htm

(18)

Baza de date este disponibilă la adresa: http://www.juradmin.eu/en/jurisprudence/jurifast/jurifast_en.php

(19)

Regulamentul (CE) nr. 2100/94 al Consiliului din 27 iulie 1994 de instituire a unui regim de protecție comunitară a soiurilor de plante, Jurnalul Oficial L 227, 1.9.1994, p.1.

(20)

A se vedea ediția din 2006 a raportului Sisteme juridice europene al Comisiei Europene pentru eficientizarea justiției (CEPEJ), p.17-44.

(21)

Tratatul de stabilire a Constituției Europene, 16.10.2004, JO C 310/1


REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

29.5.2008

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

22

0

0

Membri titulari prezenți la votul final

Carlo Casini, Bert Doorn, Monica Frassoni, Giuseppe Gargani, Lidia Joanna Geringer de Oedenberg, Neena Gill, Piia-Noora Kauppi, Katalin Lévai, Antonio Masip Hidalgo, Hans-Peter Mayer, Manuel Medina Ortega, Aloyzas Sakalas, Francesco Enrico Speroni, Diana Wallis, Jaroslav Zvěřina, Tadeusz Zwiefka

Membri supleanți prezenți la votul final

Sharon Bowles, Luis de Grandes Pascual, Sajjad Karim, Georgios Papastamkos, Gabriele Stauner, Jacques Toubon

Membri supleanți [articolul 178 alineatul (2)] prezenți la votul final

Mario Mauro

Ultima actualizare: 3 iulie 2008Notă juridică