Parlamentul European,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 28 mai 2009 privind politica în domeniul calităţii produselor agricole (COM(2009)0234),

–   având în vedere Cartea verde a Comisiei din 15 octombrie 2008 privind calitatea produselor agricole: standarde aplicabile produselor, cerinţe de producţie şi sisteme de calitate (COM(2008)0641),

–   având în vedere Rezoluţia sa din 10 martie 2009 referitoare la asigurarea calităţii alimentelor - incluzând armonizarea şi recunoaşterea reciprocă a standardelor(1),

–   având în vedere Rezoluţia sa din 9 octombrie 1998 privind o politică a calităţii pentru produsele agricole şi cele agro-alimentare(2),

–   având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din octombrie 2008 privind schemele de certificare a calităţii alimentelor,

–   având în vedere „bilanţul de sănătate” al politicii agricole comune (PAC),

–   având în vedere Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind informarea consumatorilor referitoare la produsele alimentare (COM(2008)0040),

–   având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală şi avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (A7-0029/2010),

A.   întrucât Uniunea Europeană are cele mai ridicate standarde de calitate pentru produsele alimentare din lume, iar aceste standarde ridicate sunt solicitate de consumatorii europeni şi reprezintă o modalitate de maximizare a valorii adăugate;

B.   întrucât sprijinirea exploataţiilor mici şi mijlocii, ale căror niveluri de producţie şi consum îndeplinesc cerinţele la nivel local, acordă susţinere atât metodelor agricole tradiţionale, cât şi celor empirice şi asigură aplicarea acestora în conformitate cu cele mai înalte standarde de calitate şi siguranţă;

C.   întrucât produsele europene de calitate reprezintă un patrimoniu cultural si gastronomic viu al Uniunii Europene, fiind astfel o verigă esenţială a vieţii economice şi sociale din numeroase regiuni europene, sprijinind activităţi direct legate de realităţile locale, în special în zonele rurale;

D.   întrucât politica actuală a lanţurilor de distribuţie afectează şansele micilor producători de a ajunge la publicul larg;

E.   întrucât consumatorii sunt tot mai interesaţi nu doar de siguranţa alimentelor, dar şi de originea şi metodele de producţie a produselor alimentare; întrucât Uniunea Europeană a răspuns deja acestei tendinţe introducând patru sisteme de calitate şi de origine a alimentelor, şi anume denumirea de origine protejată (DOP), indicaţia geografică protejată (IGP), specialitatea tradiţională garantată (STG) şi agricultura ecologică;

F.   întrucât consumatorii asociază sistemele de certificare cu garanţia calităţii superioare;

G.   întrucât pot fi folosite noi tehnologii pentru furnizarea de informaţii detaliate cu privire la originea şi caracteristicile produselor agricole şi alimentare,

Observaţii generale

1.   salută comunicarea Comisiei şi introducerea în cadrul acesteia a mai multora dintre recomandările Parlamentului, ca urmare a procesului de reflecţie lansat prin intermediul Cărţii verzi privind calitatea produselor agricole; îşi exprimă dorinţa de a vedea puse în aplicare cât mai curând posibil măsurile propuse de Parlament în prezenta rezoluţie, pentru a putea reacţiona în mod eficace la sugestiile primite de la agricultori şi producători în perioada procesului de consultare şi pentru evaluarea gradului de oportunitate, de necesitate şi de proporţionalitate al cadrului de reglementare propus, ţinând cont de efectele crizei economice şi de cerinţa de a nu crea costuri şi sarcini suplimentare pentru producători;

2.   îşi exprimă regretul cu privire la faptul că, din motive de simplificare ce s-ar putea dovedi contraproductivă, comunicarea Comisiei ia în considerare doar o parte din necesităţile exprimate de sectoarele în cauză în urma publicării Cărţii verzi;

3.   subliniază faptul că aspectul calităţii este esenţial pentru întregul lanţ alimentar şi un avantaj fundamental pentru susţinerea competitivităţii producătorilor europeni de produse agroalimentare; consideră că aspectul calităţii poate reprezenta baza unor avantaje comerciale importante pentru producătorii europeni şi poate contribui indirect la dezvoltarea rurală;

4.   consideră că politica UE în domeniul calităţii poate aduce o mai mare competitivitate şi valoare adăugată economiei regiunilor europene; produsele agricole şi agroalimentare de calitate reprezintă deseori singura şansă pentru multe zone rurale cu puţine alternative din punctul de vedere al producţiei; de asemenea, consideră că aspectul calităţii stimulează diversitatea produselor şi contribuie la specializarea forţei de muncă implicate;

5.   solicită consolidarea politicii în domeniul calităţii a Uniunii Europene, deoarece aceasta reprezintă un stimulent important pentru ca producătorii europeni să îşi intensifice eforturile în ceea ce priveşte calitatea, siguranţa alimentară şi respectarea mediului înconjurător; consideră că această politică poate să aducă o îmbunătăţire considerabilă valorii adăugate a producţiei agroalimentare europene în cadrul unei pieţe din ce în ce mai globalizate;

6.   are convingerea că politica în domeniul calităţii poate determina evoluţii importante în agricultura europeană, produsele de calitate reprezentând un sector caracterizat de o producţie ridicată, numai valoarea produselor IGP depăşind deja suma de 14 miliarde EUR;

7.   consideră că introducerea unor niveluri diferite de protecţie a denumirilor de calitate europene ar putea conduce la situaţii inechitabile, în special dacă principalele criterii luate în considerare sunt de natură economică; consideră, prin urmare, că toate indicaţiile geografice ar trebui să beneficieze de acelaşi grad de recunoaştere;

8.   consideră că într-o piaţă din ce în ce mai deschisă este indispensabil ca Uniunea să apere, în contextul negocierilor sale din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), ideea că produsele de calitate trebuie să fie protejate într-o manieră eficace prin regimul de apărare a proprietăţii intelectuale;

9.   subliniază faptul că, în cadrul negocierilor OMC, Comisia trebuie să încerce să ajungă la un acord în ceea ce priveşte „aspectele necomerciale”, care să ofere asigurări că produsele agricole importate respectă aceleaşi cerinţe în materie de securitate alimentară, bunăstarea animalelor şi protecţia mediului ca produsele agricole produse în UE;

10.   consideră că noua politică UE în domeniul calităţii ar trebui să fie mai „deschisă” faţă de produsele din statele membre noi, care au dobândit acces la sistemul de înregistrare a indicaţiilor geografice doar în urmă cu câţiva ani; consideră că cerinţele care trebuie îndeplinite pentru înregistrarea unui produs ar trebui să fie transparente şi comprehensibile nu doar pentru solicitanţi (producători), ci şi pentru consumatori;

11.   sprijină o monitorizare mai strictă şi o mai bună coordonare între Comisie şi statele membre, pentru a garanta faptul că produsele alimentare importate îndeplinesc normele UE privind calitatea şi siguranţa produselor alimentare, precum şi normele de mediu şi cele sociale;

12.   subliniază necesitatea unor standarde de calitate care să asigure o comunicare eficientă cu consumatorii cu privire la modul în care sunt fabricate produsele şi care să ofere stimulente de îmbunătăţire a acestor standarde, contribuind astfel la obiectivele de politică mai generale ale UE;

13.   consideră că politica europeană privind calitatea trebuie strâns legată de reformarea după 2013 a politicii agricole comune; este de părere că, în cadrul acestei politici, Uniunea Europeană ar trebui să ofere sprijin financiar în vederea obţinerii unei producţii agroalimentare de înaltă calitate; acest sprijin ar trebui concretizat în dezvoltarea, diversificarea şi sporirea accesului la cel de al doilea pilon al PAC, mai ales în ceea ce priveşte modernizarea exploataţiilor agricole şi crearea si dezvoltarea de micro-întreprinderi în mediul rural; subliniază că sprijinul financiar în vederea sporirii calităţii produselor reprezintă o oportunitate pentru orientarea către piaţă a exploataţiilor agricole de semi-subzistenţă; consideră că organizaţiile producătorilor ar trebui mai bine sprijinite, în special pentru a nu dezavantaja micii producători;

14.   subliniază faptul că diversitatea ar trebui să rămână bogăţia Europei şi că toate produsele de calitate care corespund criteriilor definite de UE ar trebui să fie recunoscute şi apărate; consideră că este necesar ca după 2013 PAC să susţină politica în domeniul calităţii şi, în special, eforturile producătorilor de a promova moduri de producţie mai ecologice; reaminteşte faptul că regiunile sunt partenerii PAC şi acestea cofinanţează şi gestionează dezvoltarea rurală; adaugă faptul că, prin apropierea lor geografică, regiunile sunt partenerii producătorilor şi, în special, ai producătorilor de produse tradiţionale şi de produse ecologice; consideră că regiunile ar trebui să fie asociate procesului de recunoaştere şi de promovare a produselor cu indicaţie geografică, a produselor tradiţionale şi a produselor ecologice;

Cerinţe de producţie agricolă şi standarde de comercializare comunitare

15.   subliniază necesitatea unei recunoaşteri formale a eforturilor depuse de producătorii europeni în vederea respectării cerinţelor de producţie agricolă ale UE cu privire la standardele de calitate, mediu, bunăstare a animalelor şi sănătate;

16.   solicită Comisiei, în această privinţă, să realizeze un studiu referitor la opţiunile disponibile pentru a oferi posibilitatea producătorilor europeni de a afişa pe produsele lor un însemn al angajamentului lor faţă de calitate, siguranţa alimentară şi respectarea cerinţelor de producţie europene, inclusiv printr-o siglă pentru calitate a Uniunii Europene, care să fie accesibilă exclusiv produselor agricole provenite integral din producţia obţinută în UE şi care nu ar trebui să implice în niciun caz costuri suplimentare pentru operatori sau sarcini administrative sau financiare pentru statele membre care efectuează controalele în cauză, întrucât sigla va atesta respectarea legislaţiei care face obiectul controalelor oficiale;

17.   consideră că produsele agricole din Uniunea Europeană respectă automat anumite norme de calitate, întrucât acestea sunt produse în conformitate cu dispoziţiile legale ale Uniunii Europene privind calitatea produselor, producţia agricolă durabilă şi cerinţele în materie de mediu şi sănătate (condiţionalitate); consideră, de asemenea, că la conservarea peisajelor culturale din Europa contribuie cultivarea de produse agricole; având în vedere aceste aspecte, se poate lua în considerare posibilitatea creării unei etichete de calitate „cultivat (produs sau fabricat) în Europa”;

18.   consideră că standardele de comercializare sectoriale au un rol important în lanţul de producţie şi, în consecinţă, ar trebui menţinute; aceste standarde asigură transparenţa schimbărilor de pe piaţă şi permit cumpărătorilor să compare preţurile, dimensiunile şi calitatea produselor şi garantează condiţii de concurenţă egale la nivel european;

19.   sprijină introducerea menţiunilor rezervate facultative suplimentare şi în special elaborarea unei definiţii şi utilizări clare a termenilor „munte”, „insulă” şi „emisii reduse de dioxid de carbon”, precum şi adoptarea unor orientări UE privind utilizarea acestora; de asemenea, îşi exprimă sprijinul pentru armonizarea la nivel comunitar a termenului „munte”, care este reglementat în prezent numai în câteva state membre; invită Comisia să efectueze un studiu privind dezvoltarea în continuare a etichetării referitoare la „amprenta de carbon” pentru a se ajunge la o estimare mai cuprinzătoare a „amprentei ecologice”, întrucât etichetele sau termenii care se referă numai la nivelul emisiilor de carbon neglijează alte aspecte de mediu esenţiale, cum ar fi impactul asupra resurselor acvatice şi asupra biodiversităţii;

20.   consideră că este necesar să fie promovată etichetarea voluntară privind alte metode de producţie care respectă mediul şi animalele, precum „producţia integrată”, „păşunatul” şi „agricultura de munte”;

21.   consideră necesară păstrarea produselor din zonele de munte, precum şi a produselor din zonele fără OMG; solicită, în consecinţă, Comisiei să ia toate măsurile pentru a asigura o protecţie adecvată a acestor zone;

22.   invită Comisia să lanseze un proces de reflecţie cu privire la posibilitatea introducerii unor indicatori de calitate legaţi de condiţiile sociale de producţie, de exemplu veniturile producătorilor, relaţiile contractuale dintre producători, procesatori şi comercianţi;

23.   consideră oportun să se indice, în cazul produselor proaspete, ţara de origine, iar în cazul produselor procesate care conţin un singur ingredient să se indice locul de provenienţă a materiei prime de origine agricolă utilizată în produsul finit, pentru a garanta o transparenţă sporită şi o mai bună trasabilitate, fapt ce ar permite consumatorilor să cumpere produse în cunoştinţă de cauză;

24.   constată că menţionarea pe etichete a „locului de provenienţă agricolă” a fost aplicată cu succes în ţări precum Australia şi Statele Unite şi că această menţiune este obligatorie deja în Uniunea Europeană pentru un anumit număr de produse agricole;

25.   subliniază faptul că informaţiile suplimentare şi specifice sunt facultative, iar întregul conţinut al etichetelor nu trebuie supraîncărcat; consideră că eticheta de calitate a UE ar trebui să rămână în mod clar recognoscibilă ca prioritate;

26.   consideră, de asemenea, că ar trebui avute în vedere metode alternative de furnizare a informaţiilor, cum ar fi pe internet, prin coduri de bare sau pe chitanţă;

27.   invită Comisia să efectueze un studiu tehnic şi economic detaliat pentru a garanta că noua legislaţie nu obligă industria alimentară, în special producătorii mici şi mijlocii, la costuri excesive; acest studiu ar trebui să cuprindă fezabilitatea introducerii pe etichete a informaţiilor obligatorii privind locul de provenienţă agricolă pentru produsele prelucrate care conţin „ingrediente principale” (adică un ingredient conţinut într-un produs alimentar, care reprezintă peste 50 % din masa uscată a produsului alimentar în cauză) sau „ingrediente caracteristice” (adică ingredientul din componenţa unui produs alimentar, care de obicei este asociat de către consumatori cu denumirea produsului), conform definiţiilor de la articolul 2 din propunerea de regulament al UE privind informarea consumatorilor referitor la produsele alimentare;

28.   solicită ca simplificarea normelor şi sporirea gradului de credibilitate a siglei calităţii a UE să completeze certificatele şi sistemele de indicare a originii locale, regionale sau naţionale existente deja în statele membre;

29.   invită Comisia să asigure coerenţa propunerilor sale referitoare la politica privind calitatea produselor agricole, în ceea ce priveşte tratarea informaţiilor de pe etichete privind ţara de origine, în contextul propunerii sale de regulament privind informarea consumatorilor referitor la produsele alimentare; consideră că politica privind calitatea produselor agricole ar trebui realizată astfel încât să se ţină seama de costurile generate de noile dispoziţii, precum şi de particularităţile anumitor sectoare, cum ar fi cel al produselor agricole procesate;

Indicaţii geografice şi specialităţi tradiţionale

30.   consideră sistemul denumirilor de origine şi al indicaţiilor geografice drept unul din instrumentele PAC menite să sprijine dezvoltarea zonelor rurale, să protejeze patrimoniul cultural al regiunilor şi să stimuleze diversificarea ocupării forţei de muncă în zonele rurale;

31.   consideră că indicaţiile geografice au o importanţă considerabilă pentru agricultura europeană; este de părere că cele trei sisteme de înregistrare a indicaţiilor geografice (pentru vinuri, băuturi spirtoase şi produse agricole şi alimentare) ar trebui menţinute aşa cum sunt în prezent;

32.   consideră că sistemul actual al UE de protecţie a produselor IG ar trebui menţinut şi că o protecţie la nivelul UE ar trebui acordată tuturor IG; consideră, de asemenea, că nu ar trebui înfiinţate sisteme naţionale sau regionale de recunoaştere paralele, întrucât acestea ar putea duce la apariţia mai multor niveluri de protecţie; este de părere că nu este nevoie să se introducă alte sisteme de certificare a alimentelor la nivel comunitar, întrucât dacă s-ar proceda în acest mod sistemele existente şi-ar pierde valoarea şi s-ar crea confuzie în rândul consumatorilor;

33.   consideră, de asemenea, că cele două instrumente (DOP - denumirea de origine protejată şi IGP - indicaţia geografică protejată) ar trebui păstrate în viitor, având în vedere nivelul lor ridicat de recunoaştere şi succes; susţine că, pentru consumator, trebuie făcută o distincţie mai clară între DOP şi IGP şi acest lucru poate fi realizat printr-un efort global de informare şi promovare cu sprijin financiar comunitar atât în cadrul pieţei interne cât şi în statele terţe, inclusiv prin creşterea procentului cofinanţării europene;

34.   consideră că normele actuale ale UE privind IG ar trebui să fie completate pentru a asigura că rolul jucat de organizaţiile desemnate sau recunoscute de statele membre în gestionarea, protejarea şi/sau promovarea dreptului de proprietate intelectuală conferit de înregistrarea în calitate de IG este pe deplin recunoscut şi întărit;

35.   consideră că, pe baza experienţei producătorilor, s-a observat că gestionarea calităţii produselor prin intermediul specificaţiilor DOP şi IGP şi eficacitatea protecţiei împotriva încălcării acestora nu sunt suficiente pentru continuarea dezvoltării produselor cu indicaţie geografică; consideră că legislaţia UE ar trebui modificată pentru a le permite statelor membre să recunoască şi să consolideze rolul organizaţiilor pe care le desemnează sau le recunosc ca fiind responsabile de gestionarea, protecţia şi/sau promovarea IG şi a drepturilor de proprietate intelectuală şi să autorizeze aceste organizaţii să adapteze potenţialul producţiei la cerinţele pieţei, pe baza unor principii echitabile şi nediscriminatorii;

36.   propune întărirea rolului consorţiilor deţinătoare de indicaţii geografice(3) în vederea definirii legislaţiei în ceea ce priveşte gestionarea volumelor sau utilizarea indicaţiilor geografice în produsele elaborate; consideră că aceste consorţii ar trebui să poată deţine un rol în coordonarea operatorilor economici pentru a se permite cea mai corectă corelare între cantităţile produse şi introduse pe pieţe şi capacitatea de absorbţie a pieţelor, precum şi acţiunile de promovare cu privire la agricultori şi consumatori; consideră că perenitatea diferitelor stadii ale producţiei, prelucrării şi distribuţiei ar fi astfel mai bine garantată, această perenitate fiind esenţială pentru asigurarea traiului în zonele rurale; adaugă faptul că gestionarea cantităţii este una din cerinţele gestionării calităţii; este de părere că definiţia rolului consorţiilor ar trebui să fie precizată în dispoziţiile comunitare; consideră că practicile şi experienţele constatate în diferitele state membre ale UE ar putea fi înregistrate şi utilizate pentru definirea drepturilor şi datoriilor consorţiilor;

37.   consideră că nu ar trebui adăugate criterii suplimentare în procesul de înregistrare pentru niciunul dintre respectivele instrumente, ci mai degrabă scopul ar trebui să fie simplificarea acestuia; constată că procedurile în vigoare de înregistrare a DOP şi IGP sunt complexe şi îndelungate; îndeamnă Comisia să găsească modalităţi de accelerare a acestui proces;

38.   subliniază necesitatea eficientizării prelucrării cererilor de înregistrare, însă nu sprijină ideea scurtării procesului de control prin respingerea arbitrară a cererilor pe care Comisia le consideră incomplete într-o fază timpurie; regretă faptul că, în multe cazuri, opiniile iniţiale ale Comisiei iau naştere mult prea grabnic sau nu se adaptează fiecărui caz în parte, din cauza înţelegerii imperfecte a caracteristicilor specifice ale produsului sau ale pieţei locale;

39.   solicită Comisiei să efectueze un studiu cu privire la informaţiile adecvate (etichetare şi toate celelalte mijloace disponibile), necesare pentru produsele DOP/IGP comercializate sub o marcă privată a unui comerciant; solicită înregistrarea obligatorie a numelui producătorului de DOP şi IGP în cazul în care produsul este comercializat cu denumirea comercială privată a unui comerciant;

40.   consideră că, în cazul în care un produs protejat de o IG este utilizat ca ingredient, organismul responsabil de această IG sau autoritatea competentă ar trebui să poată defini reguli privind utilizarea numelui acestuia în denumirile de comercializare ale produselor prelucrate şi că aceasta ar trebui autorizată să efectueze controale specifice pentru a se asigura că nu au suferit modificări caracteristicile, imaginea sau reputaţia produsului cu IG; consideră că serviciile Comisiei ar trebui să stabilească orientări clare în ceea ce priveşte utilizarea, pe eticheta unui produs prelucrat, a numelui produselor cu IG utilizate ca ingrediente, pentru a asigura orice inducere în eroare a consumatorului;

41.   susţine stabilirea unor reguli comunitare care să permită organismelor de gestionare a IG să stabilească reguli în ceea ce priveşte ambalarea produsului lor pentru a se evita orice degradare a înaltei calităţi a acestora;

42.   se opune ideii că IG pot fi înlocuite de mărci comerciale, întrucât acestea sunt instrumente juridice fundamental diferite; insistă asupra necesităţii de a se explica mai bine diferenţele care există între mărcile comerciale şi IG; solicită punerea în aplicare efectivă a regulilor comunitare existente în ceea ce priveşte imposibilitatea înregistrării unei mărci comerciale care conţine sau face trimitere la DOP/IGP de către operatori care nu reprezintă organizaţiile de producători ai acestor DOP/IGP;

43.   solicită, de asemenea, o bună protecţie din oficiu a IG, ca obligaţie a autorităţilor din toate statele membre; îşi exprimă dorinţa ca această chestiune să fie abordată printr-o revizuire a Regulamentului (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecţia indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine ale produselor agricole şi alimentare(4) şi printr-o mai bună definire a procedurilor de control aplicabile în toate etapele de comercializare a produselor, atât înainte, cât şi după introducerea pe piaţă;

44.   consideră că instrumentul specialităţilor tradiţionale garantate (STG) trebuie să fie păstrat, în timp ce regulile corespunzătoare de înregistrare trebuie simplificate în continuare; invită în acest sens Comisia să revizuiască instrumentul STG, să studieze posibilitatea de a accelera procedura de solicitare şi să studieze posibilele modalităţi de a garanta o mai bună protecţie a produselor în cadrul acestui sistem, precum şi orice alte mijloace care ar putea spori gradul de atractivitate al acestui sistem pentru producători; reaminteşte faptul că STG este un instrument relativ recent, ceea ce explică dezvoltarea sa lentă; consideră că acest instrument ar trebui comunicat mai bine producătorilor şi ar trebui ajutat să devină un instrument familiar pentru promovarea calităţii în Europa;

45.   consideră că, pentru a împiedica dispariţia cunoştinţelor cu privire la alimentele tradiţionale şi la modul în care acestea sunt preparate de generaţii încoace, Comisia ar trebui să analizeze posibilitatea creării unei bănci europene de cunoştinţe despre reţete vechi şi metode istorice de preparare a alimentelor;

46.   susţine punerea în aplicare a unor instrumente care să permită valorizarea şi promovarea colectivă a producţiilor mici tradiţionale, locale şi artizanale asociate unor regiuni specifice şi unei denumiri geografice, pentru care procedurile de acces la DOP/IGP ar fi prea complexe şi costisitoare;

47.   reaminteşte că unele IG sunt contrafăcute sistematic în ţări terţe; acest fapt subminează reputaţia şi imaginea produselor IG şi induce în eroare consumatorii; subliniază că asigurarea protecţiei unei IG într-o ţară terţă reprezintă o procedură îndelungată şi dificilă pentru producători, deoarece fiecare ţară terţă poate dispune de propriul sistem specific de protecţie; invită Comisia Europeană să acorde sprijin tehnic şi financiar organizaţiilor responsabile de IG, pentru a facilita soluţionarea problemelor de uzurpare;

48.   solicită o mai bună protecţie a indicaţiilor geografice:

49.   consideră că este esenţial să fie intensificate activităţile de informare şi promovare a sistemului de protecţie sui generis a IG; invită Comisia să promoveze în continuare conceptul de IG în ţările terţe, mai ales prin intensificarea misiunilor de asistenţă tehnică în relaţiile cu producătorii europeni de IG şi/sau cu organizaţiile reprezentative ale acestora;

Producţia integrată

50.   consideră că este necesară promovarea unor sisteme de producţie ecologice şi bazate pe raţionalizarea materiilor prime, cum este cazul „producţiei integrate”;

51.   subliniază că adoptarea unor acte legislative la nivel european privind producţia integrată ar oferi o mai mare vizibilitate eforturilor depuse de agricultorii şi crescătorii de animale din UE în domeniile siguranţei alimentare, mediului şi bunăstării animalelor în raport cu importurile din ţări terţe; consideră că ar trebui să existe, simultan, o campanie de promovare şi de comercializare a producţiei integrate europene;

52.   sprijină promovarea sistemelor de producere a produselor alimentare de calitate prin utilizarea criteriilor de durabilitate, cum este cazul producţiei integrate; solicită reglementarea acestui domeniu la nivel comunitar, pentru a uniformiza criteriile existente în diferite state membre, iar reglementarea în cauză să fie susţinută de o campanie de promovare corespunzătoare care să informeze consumatorul cu privire la caracteristicile principale ale producţiei integrate din UE;

Agricultura ecologică

53.   îşi reafirmă convingerea că agricultura ecologică şi producţia integrată oferă consumatorilor beneficii de sănătate, precum şi o garanţie că procesul de producţie aplicat evită daunele ecologice aferente utilizării de îngrăşăminte, oferind de asemenea agricultorilor europeni o posibilitate importantă de dezvoltare, chiar dacă nu constituie în sine o soluţie cu privire la viitorul aprovizionării cu alimente la nivel global; sprijină eforturile recente de a dezvolta o nouă siglă ecologică a UE, aplicabilă tuturor produselor agricole ale UE;

54.   consideră că ar trebui să existe o autentică piaţă unică a produselor ecologice, iar introducerea unei sigle comunitare obligatorii reprezintă o contribuţie importantă la realizarea acestui obiectiv; în acest sens, îşi exprimă sprijinul pentru cadrul stabilit de Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91(5) şi speră că, deşi a intrat în vigoare recent, acest regulament îşi va realiza pe deplin potenţialul legislativ cât mai curând posibil;

55.   subliniază faptul că atât statele membre cât şi Uniunea Europeană au datoria să promoveze produsele de calitate, dar şi să acţioneze în favoarea protecţiei acestora pe plan internaţional; consideră, în acest context, că este necesară aplicarea unui control mai riguros pentru acele produse ecologice ce provin din ţările terţe, acest lucru asigurând o garanţie a unei concurenţe echitabile între produsele ecologice ale UE şi cele din ţările terţe;

56.   consideră că apariţia produselor neecologice marcate astfel încât să sugereze că ar fi produse ale agriculturii ecologice prejudiciază dezvoltarea unei pieţe UE unice a produselor ecologice; îşi exprimă, în acest sens, îngrijorarea faţă de tentativele de extindere a domeniului de aplicare al etichetei ecologice la produsele alimentare care nu au fost obţinute în conformitate cu principiile agriculturii ecologice;

57.   consideră că este îngrijorătoare înmulţirea etichetelor ecologice private în domeniul produselor nealimentare, sector în puternică expansiune nereglementat de Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91(6); solicită Comisiei să evalueze posibilitatea extinderii regulamentului la acest sector;

58.   reafirmă că, pentru a ameliora funcţionarea pieţei interne a produselor ecologice, se impun următoarele:

59.   salută înfiinţarea oficiilor pentru produsele tradiţionale şi ecologice la nivelul statelor membre; consideră că în fiecare stat membru ar trebui să existe organisme, fie în sfera publică, fie în cea privată, recunoscute atât de către producători, cât şi de către consumatori, care să promoveze şi să valideze producţia autohtonă ecologică şi de calitate;

60.   invită Comisia să prezinte succint modalităţile propuse pentru promovarea schimbului, la nivel local, de produse agricole ecologice;

Sisteme de certificare private

61.   subliniază că în situaţia actuală sistemele de certificare private nu oferă informaţii mai ample privind calitatea produselor vizate, ci, dimpotrivă, acestea se transformă, în multe cazuri, într-o povară administrativă şi financiară în ceea ce priveşte accesul agricultorilor la piaţă;

62.   solicită crearea unui inventar al tuturor sistemelor private de certificare a calităţii pe care producătorii europeni trebuie să le pună în aplicare pe lângă specificaţiile de calitate impuse deja în temeiul legislaţiei UE; sprijină înfiinţarea unui cadru legislativ comunitar al principiilor de bază pentru punerea în aplicare transparentă a sistemelor private de certificare respective;

63.   sprijină iniţiativa Comisiei privind elaborarea unor orientări pentru cele mai bune practici de exploatare a tuturor sistemelor aferente calităţii produselor agricole; aceste orientări ar trebui aplicate de operatori şi ar trebui să cuprindă o serie de concepte al căror obiectiv este asistarea sectorului productiv în dezvoltarea valorii adăugate a produselor acestuia, încurajând recunoaşterea reciprocă a sistemelor de certificare şi participarea sectorului productiv la elaborarea acestor sisteme şi promovând, prin intermediul asociaţiilor producătorilor, simplificarea sarcinii administrative în procesul de certificare, pentru a reduce costurile suportate de agricultori cât mai mult cu putinţă;

Politica de informare şi promovare

64.   regretă faptul că în comunicarea Comisiei nu se face referire la necesitatea de a încuraja măsurile de promovare, atât de necesare pentru rentabilizarea eforturilor întreprinse de agricultorii europeni în ceea ce priveşte calitatea, siguranţa alimentară şi mediul înconjurător; consideră că instrumentele de promovare de care dispune Uniunea Europeană trebuie revizuite pentru a fi mai eficiente; propune, în acest sens, ca ajutoarele acordate pentru promovare, introduse recent în sectorul vitivinicol, să fie extinse şi pe piaţa Uniunii Europene;

65.   sprijină acţiunile europene necesare pentru a face cunoscute, de o manieră cât mai largă şi mai eficientă, beneficiile politicilor europene de asigurare a calităţii şi siguranţei alimentare; recomandă Comisiei şi statelor membre să-şi intensifice eforturile de informare şi promovare privind standardele de calitate şi siguranţă alimentară pentru produsele comunitare;

66.   aceste eforturi de comunicare şi informare cu privire la IG şi la mărci comerciale comunitare ar putea fi realizate prin intermediul organismelor publice şi/sau private, indivizi sau organizaţii;

67.   consideră că, dată fiind importanţa pieţei europene pentru producătorii de IG, Comisia şi statele membre ar trebui să pună la dispoziţie mijloace financiare suplimentare pentru programele de promovare în cadrul pieţei interne, continuând în acelaşi timp să crească bugetul campaniilor de promovare în ţările terţe;

68.   subliniază că politicile de informare ar trebui să vizeze nu doar consumatorii, ci şi producătorii, având în vedere că acţiunile acestora sunt legate strâns de cunoştinţele lor despre piaţă şi despre aprecierea calităţii produselor lor de către consumatori;

69.   subliniază rolul pe care îl poate avea finanţarea UE în acest domeniu, în special prin mijloacele disponibile în cadrul FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală); evidenţiază totuşi înăsprirea condiţiilor de creditare pentru micii producători, în contextul crizei financiare mondiale, şi faptul că aceasta le limitează drastic accesul la cofinanţare, în conformitate cu programele de dezvoltare rurală; propune Comisiei, în acest cadru, să prevadă o armonizare a sistemului de credite agricole la nivelul Uniunii;

70.   consideră că trebuie încurajate pieţele agricole administrate direct de agricultori, ca puncte de vânzare a produselor locale sezoniere, întrucât acestea asigură un preţ echitabil pentru produsele de calitate, consolidează legătura dintre produs şi teritoriul din care acesta provine şi stimulează consumatorul să facă o alegere în cunoştinţă de cauză şi bazată pe calitate; consideră că statele membre ar trebui să încurajeze crearea de spaţii de comercializare în care producătorii să prezinte consumatorilor produsele în mod direct;

71.   solicită crearea unor programe de promovare a vânzărilor pe pieţele locale, pentru a sprijini iniţiativele locale şi regionale de prelucrare şi comercializare; consideră că acest lucru poate fi realizat, de exemplu, de cooperativele de producători, care contribuie la creşterea valorii adăugate în spaţiul rural;

o
o   o

72.   încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei.

(1) Texte adoptate, P6_TA(2009)0098. (2) JO C 328, 26.10.1998, p. 232. (3) De exemplu, „consortium” în Italia, „consejo regulador” în Spania şi „organisme de défense et de gestion” sau „détenteur d'IG” în Franţa. (4) JO L 93, 31.3.2006, p. 12. (5) JO L 189, 20.7.2007, p. 1. (6) JO L 189, 20.7.2007, p. 1.