Emisiile de gaze cu efect de seră pe țări și pe sectoare (infografic)

Consultați infograficul nostru pentru a afla care este cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră pe țări și pe sectoare în UE, precum și cine sunt principalii emițători din lume.

Emisiile de gaze cu efect de seră contribuie la fenomenul global al schimbărilor climatice. Cine sunt cei mai mari emițători? Ce sector produce cele mai multe emisii?

Cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră pe an în UE


După cum arată infograficul de mai jos, CO2 este gazul cu efect de seră eliberat în cea mai mare cantitate. Este produs în mod obișnuit de activitățile umane. Alte gaze cu efect de seră sunt emise în cantități mai mici, dar captează mult mai multă căldură decât CO2. Metanul, de exemplu, este de 80 de ori mai puternic decât CO2 într-un interval de 20 de ani.

Aflați mai multe despre diferitele gaze cu efect de seră, originea și potențialul de încălzire al acestora.

Conținutul acestui infografic este explicat sub titlul Cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră pe an în UE
Infografic privind emisiile de gaze cu efect de seră în 2019 și ponderea diferitelor gaze

Emisiile de gaze cu efect de seră pe sectoare în UE


Conform celui de-al șaselea raport de evaluare al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC), emisiile de gaze cu efect de seră produse de activitățile omului sunt responsabile de aproximativ 1,1°C din încălzirea de la începutul secolului 20. Aceste activități includ, de exemplu, arderea cărbunelui, a petrolului și a gazului, defrișările și agricultura.

Diagrama de mai jos prezintă emisiile de gaze cu efect de seră din UE în 2019, defalcate pe principalele sectoare sursă. Energia este responsabilă pentru 77,01% dintre emisiile de gaze cu efect de seră din UE în 2019, iar dintre acestea transportul reprezintă aproximativ o treime. Emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură contribuie cu 10,55%, procesele industriale și utilizarea produselor cu 9,10%, iar gestionarea deșeurilor cu 3,32%.

Aflați mai multe despre obiectivele și măsurile UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Conținutul acestui infografic este explicat sub titlul Emisiile de gaze cu efect de seră pe sectoare în UE
Infografic cu emisiile de gaze cu efect de seră în funcție de sectorul de activitate

Emisiile de gaze cu efect de seră pe țări în UE și în lume


Diagramele de mai jos enumeră țările UE în funcție de emisiile totale de gaze cu efect de seră în 2019 și arată care au fost principalii emițători de gaze cu efect de seră în lume în 2015. UE este al treilea cel mai mare emițător, după China și Statele Unite, și este urmată de India și Rusia.

Gazele cu efect de seră rămân în atmosferă pe perioade cuprinse între câțiva ani și câteva mii de ani. Astfel, acestea au un impact la nivel mondial, indiferent de locul în care au fost emise.

Conținutul acestui infografic este explicat sub titlul Emisiile de gaze cu efect de seră pe țări în UE și în lume
Infografic cu emisiile de gaze cu efect de seră în UE în funcție de țară

Ce sunt gazele cu efect de seră?

  • gazele cu efect de seră sunt gaze în atmosferă care acționează precum un geam într-o seră: absoarbe energia și căldura soarelui care sunt radiate de pe suprafața Pământului, le captează în atmosferă și împiedică scăparea acestora în spațiu
  • acest proces este principala cauză a efectului de seră care menține temperatura Pământului mai ridicată decât ar fi altfel, permițând existența vieții pe Pământ
  • multe dintre gazele cu efect de seră apar în mod natural în atmosferă, însă activitatea umană adaugă cantități enorme, sporind efectul de seră, care contribuie la încălzirea globală.
Infografic
Infografic: țările care emit cele mai multe gaze cu efect de seră din lume (2015)

Articole pe același subiect