Coronavirus: statele UE vor primi ajutor de la Fondul de Solidaritate

Parlamentul European mobilizează fonduri suplimentare pentru a ajuta țările UE cele mai afectate de pandemia de coronavirus.

 ©Halfpoint/Adobe Stock.
©Halfpoint/Adobe Stock

În ședință plenară extraordinară, joi, 26 martie, Parlamentyul a aprobat o propunere a Comisiei Europene de a permite statelor membre să solicite asistență financiară de la Fondul de Solidaritate al UE în lupta împotriva Covid-19. Propunerea face parte dintr-o serie de măsuri UE pentru mobilizarea tuturor resurselor bugetare existente pentru a ajuta țările UE să facă față pandemiei.

Comisia a propus extinderea domeniului de aplicare al Fondului de Solidaritate pentru a adăuga crizele majore de sănătate publică la situațiile de urgență naturale acoperite inițial.

Permiterea Fondului de Solidaritate UE să intervină în abordarea Covid19 este logică, întrucât impactul la nivel uman, la nivelul sănătății și economiei este extrem de grav pentru toate regiunile Europei. Altfel, acest fond ar fi discreditat pentru totdeauna. Regulamentele sunt făcute pentru a fi adaptate la situațiile de urgență și noile realități. Facem acest lucru pentru ca solidaritatea UE să poată fi pusă în practică.
Younous Omarjee (GUE/NGL, Franța), președintele comisiei pentru dezvoltare regională
Sursă "Permiterea Fondului de Solidaritate UE să intervină în abordarea Covid19 este logică, întrucât impactul la nivel uman, la nivelul sănătății și economiei este extrem de grav pentru toate regiunile Europei. Altfel, acest fond ar fi discreditat pentru totdeauna. Regulamentele sunt făcute pentru a fi adaptate la situațiile de urgență și noile realități. Facem acest lucru pentru ca solidaritatea UE să poată fi pusă în practică." Accesați pagina sursă

Cele mai afectate state membre vor obține acces la asistență financiară de până la 800 de milioane de euro în 2020. Susținerea financiară va fi decisă de la caz la caz.

Solidaritatea UE

Fondul de Solidaritate al UE a fost creat ca reacție la inundațiile grave din Europa Centrală în 2002. Principalul obiectiv al fondului este de a oferi asistență financiară statelor membre UE care se confruntă cu dezastre naturale. În conformitate cu normele existente, Fondul de Solidaritate al UE putea sprijini doar redresarea după dezastre precum inundații, incendii forestiere, cutremure, furtuni și secete. Urgențele de sănătate publică, cum ar fi Covid-19, nu intrau în sfera de competență a acestui fond.


În conformitate cu noile reguli, operațiunile publice de urgență și redresare, precum restabilirea infrastructurilor, curățarea zonelor și asigurarea cazării temporare pentru oameni rămân eligibile pentru finanțare. Normele vor fi extinse la asistența populației în caz de crize de sănătate și vor acoperi măsurile de combatere a răspândirii bolilor infecțioase.

87

Între 2002 și 2018, Fondul de Solidaritate al UE a fost mobilizat de 87 de ori pentru a sprijini redresarea și revenirea rapidă la condiții normale.