Moda rapidă și legislația UE pentru consumul durabil de produse textile
Cantitatea de haine produse și aruncate rapid (fast fashion) a crescut exponențial. Aflați mai multe despre impactul acestui fenomen asupra mediului și despre soluțiile UE.
Consumul de textile în UE a crescut de la 17 kg pe persoană în 2019 la 19 kg pe persoană în medie în 2022 – suficient pentru a umple o valiză mare cu textile noi. În același timp, în UE se aruncă anual aproximativ 12 kg de îmbrăcăminte de persoană.
Uniunea Europeană adoptă legislație pentru a reduce cantitatea de deșeuri textile, a prelungi durata de viață și nivelul de reciclare a textilelor. Creșterea sustenabilității industriei modei face parte din planul de realizare a unei economii circulare până în 2050.
Ce este moda rapidă (fast fashion)?
Fast fashion reprezintă promovarea constantă de stiluri noi la prețuri foarte mici.
Proliferarea acestui fenomen a avut un rol hotărâtor în creșterea consumului de articole de îmbrăcăminte, promovată în parte de rețelele sociale și de industria modei care propune noi tendințe unui număr mai mare de consumatori într-un ritm mai rapid decât în trecut. Acest lucru a dus la creșteri semnificative în producția și eliminarea textilelor.
Noile strategii de abordare a acestei probleme includ dezvoltarea de noi modele de afaceri pentru închirierea de îmbrăcăminte, proiectarea de produse într-un mod care să faciliteze reutilizarea și reciclarea (moda circulară), convingerea oamenilor să cumpere haine de calitate mai bună, care să dureze mai mult (moda lentă) și, în general, orientarea comportamentului consumatorilor către opțiuni de modă mai durabile.
Impactul modei rapide asupra mediului
Supraconsumul de resurse naturale
Producerea materialelor textile necesită un consum ridicat de apă, la care se adaugă terenurile pe care se cultivă bumbacul și restul fibrelor. Pentru a fabrica un singur tricou de bumbac, se estimează că sunt folosiți 2 700 de litri de apă dulce – necesarul de apă potabilă al unei persoane timp de 2,5 ani.
Sectorul textil a fost a treia cea mai mare sursă de degradare a apei și de exploatare a terenurilor în 2020, conform unui raport al Agenției Europene de Mediu.
În 2022 consumul de textile a fiecărei persoane din UE a necesitat în medie:
- 323 metri pătrați de teren
- 12 metri cubi de apă
- 523 kilograme de materii prime
Poluarea apei și microplasticele
Se estimează că industria textilă este responsabilă de circa 20% din poluarea globală a apei curate, în special din cauza procesului de vopsire.
O singură încărcătură de rufe din poliester în mașina de spălat poate elibera 700.000 de microfibre de plastic care pot ajunge în lanțul alimentar.
Majoritatea microplasticelor provenind din textile este eliberată în timpul primelor spălări. Moda de consum se bazează pe producția de masă, prețuri foarte mici și volume mari de haine vândute, ceea ce înseamnă foarte multe prime spălări.
Spălarea materialelor sintetice a cauzat acumularea a peste 14 milioane de tone de microplastice pe fundul oceanelor. În plus, poluarea apelor generată de producerea hainelor are un impact devastator asupra sănătății oamenilor, animalelor și ecosistemelor din zonele unde sunt amplasate fabricile.
Emisiile de carbon
Producția și consumul de articole tetile contribuie, de asemenea, la criza climatică.
Potrivit unui raport al Agenției Europene de Mediu, produsele textile achiziționate în UE în 2022 au generat circa 355 kg de emisii de CO2 pe persoană, echivalentul a 1.800 km parcurși cu o mașină standard pe benzină.
Deșeurile textile ajung la groapa de gunoi
Între 4 % și 9 % din totalul produselor textile introduse pe piața europeană sunt distruse fără a fi utilizate vreodată. Hainele uzate pot fi exportate în afara UE, dar în cea mai mare parte (87 %) sunt incinerate sau aruncate în gropile de gunoi.
S-a schimbat și modul în care oamenii elimină hainele pe care nu le mai poartă: acestea nu mai sunt donate, ci aruncate la gunoi. Mai puțin de jumătate din hainele folosite sunt colectate pentru refolosire sau reciclare, și numai 1% sunt reciclate în haine noi, deoarece tehnologiile care permit transformarea hainelor în fibre virgine doar acum încep să apară.
Doar 1%
dintre hainele folosite sunt reciclate în producția de haine noi
Legislația UE pentru o modă mai sustenabilă
Strategia UE pentru textile durabile și modă circulară
În cadrul planului de acțiune privind economia circulară, Comisia Europeană a prezentat în martie 2022 o nouă strategie care să facă textilele mai durabile, mai ușor de reparat, refolosit și reciclat. De asemenea, sunt incluse măsuri de combatere a fenomenului modei de consum și de stimulare a inovației în acest sector.
Pornind de la această strategie europeană, au fost adoptate mai multe acte legislative noi.
Soluții UE pentru combaterea risipei de produse textile
În septembrie 2025, Parlamentul European a aprobat noi norme în temeiul cărora țările UE ar trebui să instituie sisteme care să garanteze că producătorii de îmbrăcăminte, accesorii, pălării, încălțăminte, pături, lenjerie de pat, perdele și, opțional, saltele, acoperă costurile de colectare, sortare și reciclare a produselor lor.
Aceste sisteme de responsabilitate extinsă a producătorilor ar trebui să acopere și produsele vândute online sau de producători înregistrați în afara UE. Microîntreprinderile beneficiază de un an suplimentar pentru a se conforma cerințelor.
Aceste norme modifică Directiva-cadru privind deșeurile. În conformitate cu acest text, țările UE sunt obligate, începând din ianuarie 2025, să colecteze separat textilele în vederea reutilizării și reciclării.
Regulamentul privind proiectarea ecologică
În 2024, Parlamentul a aprobat o nouă reglementare privind proiectarea ecologică. Proiectarea ecologică reprezintă integrarea considerentelor de mediu în dezvoltarea produselor, cu scopul de a crea bunuri cu un impact cât mai redus asupra mediului pe parcursul întregului lor ciclu de viață.
Noua lege se aplică diferitelor industrii, inclusiv industriei modei. Aceasta introduce cerințe și standarde minime privind durabilitatea, reparabilitatea, eficiența energetică, precum și reciclarea produselor.
Interzicerea distrugerii hainelor nevândute
Noul regulament privind proiectarea ecologică obligă, de asemenea, marile companii să raporteze numărul de articole nevândute aruncate pe an și motivele pentru care acest lucru a fost necesar. Începând din 2026, distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii nevândute va fi interzisă în UE.
Interzicerea dezinformării ecologice (greenwashing)
Greenwashing-ul este o practică de marketing care constă în a da o impresie falsă cu privire la impactul sau beneficiile unui produs asupra mediului. În 2024, deputații europeni au adoptat o lege care interzice afirmațiile generice referitoare la mediu asociate unor produse atunci când nu sunt însoțite de dovezi.
Eticheta ecologică a UE și certificarea ecologică
Eticheta ecologică a UE este un certificat pe care producătorii care respectă criterii ecologice stricte o pot aplica produselor lor. Acesta conferă mai multă vizibilitate produselor cu conținut redus de substanțe periculoase și care provoacă mai puțină poluare a apelor și aerului.