Dreptul societăților comerciale

Această fișă descriptivă explică dreptul european al societăților comerciale și modul în care acesta stabilește norme comune pentru întreprinderile de pe piața internă a UE. Aceasta prezintă temeiul juridic și obiectivele care vizează facilitarea libertății de stabilire și protejarea părților interesate. Aceasta acoperă principalele norme privind constituirea societăților comerciale, capitalul, raportarea, fuziunile și activitatea transfrontalieră, precum și formele juridice stabilite de UE, cum ar fi societatea europeană. De asemenea, aceasta abordează eforturile de digitalizare a procedurilor societăților comerciale și de simplificare a activităților comerciale transfrontaliere. În cele din urmă, aceasta subliniază rolul Parlamentului European în îmbunătățirea transparenței și în sprijinirea unor norme comerciale echitabile și eficiente în UE.

Temei juridic

Articolul 49, articolul 50 alineatul (1) și alineatul (2) litera (g) și articolul 54 al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) se referă la libertatea de stabilire a societăților și a persoanelor fizice în cadrul pieței interne.

Obiective

Un cadru eficace de guvernanță corporativă creează un mediu de afaceri pozitiv pe piața internă la nivelul UE. Prin armonizarea dreptului societăților comerciale se urmărește promovarea libertății de stabilire (titlul IV, capitolul 2 din TFUE), precum și respectarea dreptului fundamental prevăzut la articolul 16 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, și anume libertatea de a desfășura o activitate comercială, în limitele prevăzute la articolul 17 din Cartă (dreptul la proprietate) (a se vedea 4.1.2).

Articolul 49 al doilea paragraf din TFUE garantează dreptul de a iniția și exercita activități independente, precum și dreptul de a constitui și administra întreprinderi, în special societăți sau firme (a se vedea 2.1.4).

Scopul normelor UE în acest domeniu este:

  • să permită înființarea de întreprinderi oriunde în UE, asigurând libera circulație a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor (a se vedea 2.1.3);
  • să ofere protecție acționarilor și altor părți care au un interes special în societățile comerciale;
  • să crească competitivitatea întreprinderilor;
  • să încurajeze întreprinderile să coopereze la nivel transfrontalier (a se vedea 2.1.5).
  • Piața internă încurajează crearea de întreprinderi care își desfășoară activitatea în întreaga Europă. În prezent, în UE sunt înregistrate aproximativ 24 de milioane de societăți, dintre care aproximativ 80 % sunt societăți cu răspundere limitată. Având în vedere că aproximativ 98-99 % dintre societățile cu răspundere limitată sunt întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), acestea trebuie să își poată desfășura activitatea în întreaga UE în conformitate cu un cadru juridic uniform.

    Realizări

    A. Un set minim de obligații comune

    Deși nu există un drept european codificat al societăților comerciale propriu-zis, armonizarea normelor naționale de drept al societăților comerciale a creat standarde minime în domenii cum ar fi protejarea intereselor și drepturilor acționarilor, norme privind ofertele publice de cumpărare a societăților comerciale pe acțiuni, publicarea de informații privind sucursalele, fuziunile și divizările, norme minime aplicabile societăților cu răspundere limitată cu asociat unic, raportarea financiară și contabilitatea, acordarea unui acces mai ușor și mai rapid la informații referitoare la societăți și impunerea anumitor cerințe de publicare de informații de către societăți.

    Pachetul legislativ din 2019 privind dreptul societăților comerciale a simplificat însă numeroase norme care se aplicau anterior în temeiul mai multor instrumente ale UE.

    1. Înființarea unei societăți comerciale, cerințele privind capitalul și cerințe de publicare a informațiilor

    Prima Directivă în materie de drept al societăților comerciale (Directiva 68/151/CEE) și a doua Directivă în materie de drept al societăților comerciale (Directiva 77/91/CEE) s-au numărat printre primele acte legislative care au introdus norme armonizate privind societățile comerciale în toate statele membre.

    Prima Directivă în materie de drept al societăților comerciale, care datează din 1968, a urmărit, printre altele, să ofere publicului un acces mai ușor și mai rapid la informațiile despre societățile comerciale și la tranzacțiile pe care le efectuează. Aceasta a abordat, de asemenea, valabilitatea angajamentelor asumate de societăți și nulitatea acestora. Directiva se aplică tuturor societăților comerciale, atât societăților cu răspundere limitată, cât și societăților pe acțiuni.

    A doua Directivă în materie de drept al societăților comerciale se aplica numai societăților comerciale pe acțiuni. Aceasta a stabilit că pentru constituirea acestor societăți este obligatorie subscrierea unui capital minim (în prezent acesta este de 25 000 EUR, astfel cum s-a prevăzut la articolul 6, care a devenit articolul 45 din Directiva (UE) 2017/1132), ca să ofere o garanție pentru creditori și să compenseze responsabilitatea limitată a asociaților. Totodată, aceasta a stabilit norme privind menținerea și modificarea capitalului, precum și o cerință minimă privind conținutul actelor constitutive ale unor astfel de societăți.

    Directiva privind anumite aspecte ale dreptului societăților comerciale (Directiva (UE) 2017/1132) a modificat aceste două directive. Această directivă a introdus, de asemenea, cerințe de publicare a informațiilor pentru sucursalele străine ale societăților, astfel cum a fost modificată prin Directiva privind utilizarea instrumentelor și a proceselor digitale în contextul dreptului societăților comerciale (Directiva (UE) 2019/1151). Aceasta vizează societățile din UE care înființează filiale într-un alt stat membru, precum și societățile din țări din afara UE care înființează filiale în UE.

    A 12-a directivă privind dreptul societăților comerciale (Directiva 2009/102/CE) stabilește un cadru pentru societățile comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic, în cadrul cărora toate acțiunile sunt deținute de un acționar unic.

    2. Societăți comerciale care desfășoară activități în mai multe țări

    Directiva privind societățile-mamă și filialele acestora (Directiva 2011/96/UE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/86/UE) introduce norme fiscale neutre din punctul de vedere al concurenței pentru grupurile de societăți care își desfășoară activitatea în diferite state membre. Aceasta previne dubla impozitare a dividendelor distribuite de către o filială aflată într-un stat membru societății-mamă aflate într-un alt stat membru (a se vedea, de asemenea, Directiva privind impozitarea indirectă a majorării de capital (Directiva 2008/7/CE).

    Directiva privind ofertele publice de cumpărare (Directiva 2004/25/CE) vizează stabilirea unor orientări minime referitoare la desfășurarea ofertelor de cumpărare de societăți care intră sub incidența dreptului unui stat membru. Aceasta stabilește standarde minime pentru ofertele publice de cumpărare și pentru schimbarea conducerii societăților comerciale și urmărește protejarea acționarilor minoritari, a angajaților și a altor părți interesate. Pentru a permite societăților comerciale cu răspundere limitată să își exercite libertatea de stabilire pe piața unică, Directiva (UE) 2017/1132 prevede interconectarea registrelor centrale, a registrelor comerțului și a registrelor societăților (registrele întreprinderilor) și armonizează garanțiile necesare în întreaga UE pentru protejarea intereselor acționarilor și ale terților în cazul divizărilor sau al fuziunilor interne, precum și al fuziunilor transfrontaliere între o societate cu răspundere limitată și o societate pe acțiuni.

    În plus, Regulamentul privind sistemul de interconectare a registrelor (Regulamentul (UE) 2021/1042) stabilește specificațiile tehnice și procedurile necesare pentru sistemul de interconectare a registrelor întreprinderilor.

    În decembrie 2024, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Directiva privind extinderea și îmbunătățirea suplimentară a utilizării instrumentelor și proceselor digitale în domeniul dreptului societăților (Directiva (UE) 2025/25). Aceasta modifică părți ale Directivei (UE) 2017/1132 și urmărește să îmbunătățească transparența și încrederea în mediul de afaceri de pe piața unică punând la dispoziția publicului mai multe informații în registrele întreprinderilor și asigurându-se, în același timp, că aceste informații sunt fiabile și actualizate. Directiva (UE) 2025/25 introduce, de asemenea, certificatul de societate din UE pentru a facilita înființarea de filiale sau sucursale în alte state membre de către societățile existente. Directiva a intrat în vigoare la 30 ianuarie 2025, statele membre având obligația de a transpune dispozițiile sale până la 31 iulie 2027. Măsurile transpuse în legislația națională se vor aplica de la 31 iulie 2028 sau, în funcție de dispoziție, de la 1 august 2029.

    3. Restructurarea societăților (fuziuni și divizări, transferul sediului)

    Transferul sediului social al unei societăți pe acțiuni dintr-un stat membru în altul, precum și fuziunea sau divizarea societății sunt aspecte inerente ale libertății de stabilire garantate de articolele 49 și 54 din TFUE (a se vedea hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cauza Cartesio, C-210/06, punctele 111-113). Cu toate acestea, principiul libertății de stabilire nu garantează că o societate care se mută din statul membru de origine într-un alt stat membru își poate păstra statutul de societate reglementată de dreptul statului membru în care a fost constituită.

    Acționarii și terții beneficiază de aceleași garanții cu ocazia restructurărilor societăților (fuziuni și divizări). Normele privind fuziunile dintre societățile cu răspundere limitată și societățile comerciale pe acțiuni, precum și privind diviziunile acestora au fost modificate prin Directiva (UE) 2017/1132, care, în plus, garantează protecția acționarilor, creditorilor și angajaților.

    Posibilitatea de a-și desfășura activitatea dincolo de frontierele naționale este un aspect important din viața unei societăți și poate include efectuarea unei fuziuni, divizări sau transformări transfrontaliere, oferindu-i șansa de a supraviețui și de a se dezvolta, de exemplu, prin exploatarea unor noi oportunități de afaceri în alte state membre sau prin adaptarea la condițiile în schimbare de pe piață. În ceea ce privește transformările, fuziunile și divizările transfrontaliere, Parlamentul European și Consiliul au adoptat în noiembrie 2019 Directiva privind transformările, fuziunile și divizările transfrontaliere (Directiva (UE) 2019/2121 sau Directiva privind mobilitatea transfrontalieră). Directiva urmărește să elimine obstacolele nejustificate din calea libertății de stabilire a societăților comerciale din UE pe piața unică prin facilitarea transformărilor, fuziunilor și divizărilor transfrontaliere și introduce proceduri cuprinzătoare pentru aceste operațiuni, precum și norme suplimentare care reglementează fuziunile transfrontaliere ale societăților comerciale cu răspundere limitată stabilite într-un stat membru al UE. Mai mult, directiva prevede norme similare privind drepturile de participare a angajaților și urmărește să garanteze că ei sunt informați în mod corespunzător și consultați cu privire la efectele previzibile ale acestor operațiuni. Drepturile acționarilor minoritari și ale acționarilor fără drept de vot sunt mai bine protejate, în timp ce creditorii societăților în cauză beneficiază de garanții mai clare și mai fiabile.

    În timp ce transformările, fuziunile și divizările transfrontaliere sunt în prezent reglementate de Directiva privind mobilitatea transfrontalieră, problema dacă o societate își poate transfera sediul social în străinătate fără a se transforma într-o societate care intră sub incidența legislației statului membru gazdă nu a fost încă soluționată la nivel legislativ. Cauza Polbud (C-106/16) stabilise deja că libertatea de stabilire include transferul transfrontalier al sediului social al unei societăți în scopul transformării acesteia într-o societate care intră sub incidența dreptului statului membru gazdă, deschizând astfel calea pentru Directiva privind mobilitatea transfrontalieră.

    4. Garanțiile privind situația financiară a societăților

    Pentru a se asigura că informațiile furnizate în documentele contabile sunt echivalente în toate statele membre, au fost adoptate Directiva privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate (Directiva 2006/43/CE) și Directiva privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi (Directiva 2013/34/UE sau Directiva contabilă). Acestea prevăd ca conturile societății, cum ar fi conturile anuale și conturile consolidate, să ofere o imagine fidelă și corectă a activelor, pasivelor, situației financiare și profitului sau pierderilor acestei societății și stabilesc norme pentru autorizarea persoanelor responsabile cu efectuarea auditurilor legale. Directiva 2006/43/CE urmărește să îmbunătățească fiabilitatea situațiilor financiare ale societăților prin stabilirea unor cerințe minime aplicabile auditului legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate. Directiva contabilă simplifică cerințele de raportare financiară pentru microîntreprinderi în vederea consolidării competitivității acestora și introduce, de asemenea, obligația societăților cotate la bursă în UE de a include o declarație privind guvernanța corporativă în raportul lor anual.

    Regulamentul privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (Regulamentul (CE) nr. 1606/2002) armonizează informațiile financiare ale societăților cotate la bursă, pentru a garanta protecția investitorilor. Regulamentul privind procedurile de insolvență (Regulamentul (UE) 2015/848) (bazat pe articolul 81 din TFUE privind cooperarea judiciară în materie civilă) contribuie la soluționarea conflictelor de jurisdicție și a conflictelor de legi și asigură recunoașterea hotărârilor pe întreg teritoriul UE. Acesta nu armonizează drepturile materiale ale insolvenței din statele membre, ci stabilește norme comune privind competența pentru deschiderea procedurii de insolvență, dreptul aplicabil și recunoașterea hotărârilor judecătorești. Obiectivul său principal este de a evita transferul activelor sau al procedurilor judiciare dintr-un stat membru în altul. Directiva privind restructurarea, insolvența și remiterea de datorie (Directiva (UE) 2019/1023) urmărește să ofere o „a doua șansă pentru antreprenori”.Această directivă abordează preocupările exprimate de un număr mare de investitori cu privire la riscul unor proceduri de insolvență îndelungate sau complexe în străinătate, pe care le evocă ca principal motiv pentru a nu investi în afara țării lor.

    5. Exercitarea transfrontalieră a drepturilor acționarilor

    Directiva privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul societăților comerciale cotate la bursă (Directiva 2007/36/CE), astfel cum a fost modificată prin Directiva de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a întreprinderilor de investiții și prin Directiva privind încurajarea implicării pe termen lung a acționarilor, elimină principalele obstacole din calea votului transfrontalier în cadrul societăților cotate la bursă care își au sediul social într-un stat membru, prin introducerea unor cerințe specifice privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul adunărilor generale. Aceasta prevede, de asemenea, anumite drepturi pentru acționarii societăților cotate la bursă, inclusiv accesul în timp util la informațiile relevante privind adunările generale și simplificarea votului prin procură. Directiva (UE) 2017/828 promovează implicarea acționarilor și introduce cerințe privind identificarea acționarilor, transmiterea de informații, facilitarea exercitării drepturilor acționarilor, transparența investitorilor instituționali, a administratorilor de active și a consilierilor de vot, remunerația directorilor și identificarea, aprobarea și divulgarea tranzacțiilor cu părți afiliate, pentru a proteja acționarii minoritari și a preveni tranzacțiile abuzive.

    6. Raportarea de către societăți

    UE prevede norme privind informațiile financiare pe care societățile trebuie să le prezinte și privind auditul, pentru a îmbunătăți integritatea situațiilor financiare.

    a. Raportarea financiară

    Toate societățile cu răspundere limitată trebuie să întocmească situații financiare pentru a monitoriza sănătatea activității lor și pentru a oferi o imagine fidelă a situației lor financiare. În Directiva contabilă, UE a introdus norme pentru a asigura o raportare financiară coerentă și comparabilă în întreaga UE.

    b. Raportarea de informații referitoare la aspecte de durabilitate de către întreprinderi

    Normele UE impun și ca anumite societăți să prezinte anual rapoarte privind impactul social și de mediu și riscurile legate de activitățile lor. Acest lucru ajută investitorii, organizațiile societății civile, consumatorii, factorii de decizie politică și alte părți interesate să evalueze performanța nefinanciară a marilor companii și încurajează întreprinderile să dezvolte o abordare responsabilă a afacerilor.

    Directiva privind prezentarea de informații nefinanciare (Directiva 2014/95/UE sau NFRD) stabilește normele privind publicarea de informații nefinanciare și de informații privind diversitatea de către anumite companii mari. Aceste norme acoperă domenii precum aspectele de mediu, chestiunile sociale și tratamentul angajaților, respectarea drepturilor omului, combaterea corupției și a mitei, precum și diversitatea în consiliile de administrație ale întreprinderilor (de exemplu, la nivelul vârstei, genului, educației și experienței profesionale). Directiva se aplică marilor companii de interes public cu peste 500 de angajați.

    La 5 ianuarie 2023 a intrat în vigoare Directiva privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea (Directiva (UE) 2022/2464 sau CSRD). Directiva modernizează normele privind informațiile sociale și de mediu pe care întreprinderile sunt obligate să le raporteze. Un grup mai larg de companii mari, precum și de IMM-uri cotate la bursă, trebuie acum să raporteze cu privire la durabilitate. Aceasta va garanta și accesul la informațiile necesare pentru evaluarea riscurilor de investiții generate de schimbările climatice și de alte aspecte legate de sustenabilitate, creând o cultură a transparenței cu privire la impactul întreprinderilor asupra oamenilor și a mediului.

    Ca parte a eforturilor de reducere a sarcinii obligațiilor de raportare, recent adoptata Directivă privind mecanismul suspensiv (Directiva (UE) 2025/794) a modificat CSRD și Directiva privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor (Directiva (UE) 2024/1760 sau Directiva CSDD) în ceea ce privește datele de la care statele membre trebuie să aplice anumite cerințe de raportare și de diligență necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor. În același timp, Comisia a lansat un proces de reflecție privind facilitarea raportării cu privire la sustenabilitate și privind obligația de diligență în cadrul CSRD, al CSDD și al Regulamentului privind taxonomia.

    B. Entități juridice din UE

    Formele de entități juridice europene sunt valabile pe întreg teritoriul UE și coexistă cu cele naționale. UE a utilizat o varietate de tehnici legislative, inclusiv forme juridice paneuropene autonome stabilite prin regulamente (societatea europeană, societatea cooperativă europeană și grupul european de interes economic) și tehnica celui de al 28-lea regim, prin care normele armonizate ale UE coexistă cu normele naționale, întreprinderile având posibilitatea de a opta în mod voluntar pentru cadrul UE.

    1. Societatea europeană

    După o lungă perioadă de negocieri, care a durat 30 de ani, Consiliul a adoptat cele două instrumente legislative necesare pentru înființarea unei societăți europene, și anume Regulamentul privind statutul societății europene (Regulamentul (CE) nr 2157/2001) și Directiva 2001/86/CE de completare a statutului societății europene în ceea ce privește implicarea lucrătorilor într-o societate europeană (Directiva privind societatea europeană). El permite ca o societate să se constituie pe teritoriul Uniunii sub forma unei societăți comerciale pe acțiuni, care poartă denumirea latină de „Societas Europaea” (SE).Societățile din cel puțin două state membre care doresc să se constituie ca SE au la dispoziție mai multe opțiuni: fuziunea, înființarea unui holding, crearea unei filiale sau transformarea în SE. SE trebuie să aibă forma unei societăți de capital. Pentru a se asigura că aceste societăți au o dimensiune rezonabilă, la articolul 4 din regulament este prevăzută o cerință minimă de capital de 120 000 de euro.

    Directiva 2001/86/CE urmărește să garanteze că, prin constituirea unei SE, nu se ajunge la dispariția sau destabilizarea practicilor de implicare a lucrătorilor existente în societățile care participă la constituirea acelei SE.

    2. Societatea cooperativă europeană

    Regulamentul privind statutul societății cooperative europene (SCE) (Regulamentul (CE) nr. 1435/2003) stabilește un adevărat statut juridic unic al SCE. Acesta permite înființarea unei societăți cooperative de către persoanele care locuiesc în state membre diferite sau de către entități juridice constituite în temeiul legislațiilor din state membre diferite. Cu o cerință de capital minim de 30 000 EUR, aceste noi SCE își pot exercita activitatea oriunde în cadrul pieței unice, având personalitate juridică, set de norme și structură unice.

    Directiva 2003/72/CE completează acest statut în special în ceea ce privește implicarea lucrătorilor în cadrul SCE, pentru a garanta că, prin constituirea unei SCE, nu se ajunge la dispariția sau la destabilizarea practicilor de implicare a lucrătorilor existente în cadrul entităților care participă la constituirea acelei SCE.

    3. Grupul European de Interes Economic

    Regulamentul privind Grupul European de Interes Economic (GEIE) (Regulamentul (CEE) nr. 2137/85) a stabilit statutul GEIE. GEIE, care dispune de capacitate juridică, permite unei societăți dintr-un stat membru să coopereze în cadrul unei întreprinderi comune cu societăți sau persoane fizice din alte state membre pentru a facilita sau a dezvolta activitățile economice ale membrilor săi, mai degrabă decât pentru a genera profituri pentru ea însăși. Toate profiturile generate sunt împărțite între membri. Un GEIE nu poate accepta investiții din partea publicului.

    4. Al 28-lea regim: către un cadru juridic pentru întreprinderile inovatoare

    La 28 mai 2025, Comisia a publicat o comunicare privind o strategie UE pentru start-upuri și întreprinderi în fază de extindere, indicând că va propune un al 28-lea regim european care să ofere un set unic de norme pentru întreprinderi, inclusiv un cadru juridic corporativ al UE, bazat pe soluții digitale implicite. Scopul este de a ajuta întreprinderile să depășească barierele legate de înființarea, extinderea și funcționarea întreprinderilor pe piața unică. Pentru aceasta, regimul ar simplifica normele aplicabile și ar reduce costul eșecului, prin abordarea unor aspecte specifice din domeniile de drept relevante, inclusiv legislația privind insolvența, dreptul muncii și dreptul fiscal. De asemenea, ar analiza posibilitatea de a permite întreprinderilor să se stabilească mai rapid în Europa, în mod ideal în termen de 48 de ore.

    Inițiativele anterioare propuse de Comisie cu privire la „Societas Privata Europaea” (SPE) și „Societas Unius Personae” (SUP) nu au avut succes.

    Rolul Parlamentului European

    Parlamentul a reușit întotdeauna să modifice legislația, printre altele pentru a apăra participarea lucrătorilor în cadrul societăților și pentru a pleda pentru crearea unor forme diferite de societăți europene cu scopul de a facilita activitățile transfrontaliere ale întreprinderilor. Propunerea Comisiei de directivă privind asociațiile transfrontaliere europene urmărește să îmbunătățească funcționarea pieței interne prin eliminarea barierelor juridice și administrative și să creeze condiții de concurență echitabile pentru asociațiile non-profit din UE care doresc să își desfășoare activitatea în mai multe state membre. La 13 martie 2024, Parlamentul European și-a adoptat poziția în primă lectură cu privire la propunerea Comisiei, cu o serie de amendamente care solicită o mai bună protecție a intereselor creditorilor și norme mai clare pentru reglementarea fuziunilor entităților non-profit existente.

    Parlamentul a făcut apel, de asemenea, la instituirea unui cadru juridic corespunzător pentru fundații. La 8 februarie 2012, Comisia a prezentat o propunere de regulament privind statutul unei fundații europene, „Fundatio Europaea”, care urmărea să simplifice activitatea acestor organizații pentru binele public, în întreaga UE.

    În rezoluția sa din 2012 referitoare la viitorul dreptului european al societăților comerciale, Parlamentul consideră că formele de societăți ale Uniunii, care vin în completarea formelor existente în temeiul legislației naționale, au un potențial considerabil și ar trebui dezvoltate și promovate în continuare. Pentru a aborda problemele specifice ale IMM-urilor, Parlamentul a îndemnat Comisia să depună în continuare eforturi pentru a adopta statutul societății private europene (SPE). Ca răspuns la Comunicarea Comisiei privind acest subiect, Parlamentul a adoptat în februarie 2013 o rezoluție referitoare la o nouă strategie a UE privind responsabilitatea socială a întreprinderilor. Rezoluția sa din martie 2013 referitoare la statutul societăților mutuale europene cuprinde recomandări adresate Comisiei privind un astfel de statut. În sfârșit, Parlamentul European a solicitat, în numeroase rânduri, să se adopte o directivă privind transferul transfrontalier al sediului social, prin intermediul mai multor rezoluții și întrebări cu solicitare de răspuns oral în care și-a exprimat regretul pentru actuala absență a unor norme comune, care afectează mobilitatea întreprinderilor și, implicit, libertatea de stabilire.

    În Rezoluția sa din 2017 referitoare la fuziunile și divizările transfrontaliere, Parlamentul a atras atenția asupra drepturilor acționarilor minoritari și a normelor privind protecția creditorilor, precum și asupra procedurilor lungi și complexe necesare pentru a efectua o divizare transfrontalieră. Parlamentul a solicitat în repetate rânduri și elaborarea unei propuneri privind transferul transfrontalier al sediilor sociale (A 14-a directivă privind dreptul societăților comerciale - până în prezent nu a fost adoptată nicio propunere).

    Parlamentul a primit mai multe petiții legate de digitalizarea dreptului UE al societăților comerciale și de operațiunile transfrontaliere. Comisia pentru petiții solicită de obicei Comisiei Europene să furnizeze informații pe această temă sau să formuleze o opinie cu privire la problemele ridicate de petiționari (a se vedea 4.1.4).

    În mai 2017, Parlamentul European a adoptat o rezoluție referitoare la Planul de acțiune al UE privind guvernarea electronică prin care a invitat Comisia să analizeze noile posibilități de a promova soluțiile digitale pentru îndeplinirea formalităților pe tot parcursul ciclului de viață al unei societăți și a subliniat importanța de a interconecta registrele comerțului. De asemenea, Parlamentul dispune de numeroase studii de cercetare în favoarea unor facilități digitale în acest domeniu.

    În noiembrie 2019, a fost adoptată Directiva privind transformările, fuziunile și divizările transfrontaliere, care a introdus norme suplimentare privind fuziunile transfrontaliere ale societăților comerciale. Parlamentul a adus modificări substanțiale propunerii în cursul procesului legislativ.

    În iulie 2019, Parlamentul a adoptat o directivă privind utilizarea instrumentelor și a proceselor digitale în contextul dreptului societăților comerciale, care este menită să faciliteze înființarea de întreprinderi prin mijloace electronice și să promoveze operațiunile online pe parcursul ciclurilor de viață ale societăților. Nu toate statele membre au pus la dispoziție până acum un set complet de proceduri de înregistrare online pentru întreprinderi, deși înregistrarea online este, în medie, de două ori mai rapidă și poate fi de până la trei ori mai ieftină decât formatele tradiționale pe suport de hârtie. La 10 ianuarie 2025, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Directiva privind extinderea și îmbunătățirea suplimentară a utilizării instrumentelor și proceselor digitale în domeniul dreptului societăților.

    În urma Comunicării Comisiei referitoare la o strategie a UE privind start-upurile și întreprinderile în fază de extindere , Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului a publicat, la 30 iunie 2025, un proiect de raport care recomandă o directivă în temeiul articolului 50 și al articolului 114 alineatul (1) din TFUE pentru a crea un al 28-lea regim cu o etichetă opțională „start-upuri și întreprinderi în fază de extindere europene” (European Start-Up and Scale-Up – ESSU) pentru societățile cu răspundere limitată necotate la bursă. În temeiul acestui proiect de raport, ESSU ar avea o formă juridică națională care armonizează anumite elemente esențiale. Societățile care îndeplinesc cerințe specifice ar adăuga abrevierea „ESSU” la denumirea lor națională (de exemplu, „(denumirea societății) S.R.L. ESSU”), cu recunoaștere automată în toate statele membre. Statele membre ar avea în continuare libertatea fie de a permite formelor de societăți naționale să se transforme în ESSU, fie de a crea noi forme de societăți naționale în acest scop. Spre deosebire de cerințele tradiționale prevăzute de dreptul societăților comerciale, ESSU ar permite ca sediul social și sediul real să se afle în state membre diferite.

    Printre caracteristicile principale propuse se numără înregistrarea în termen de 48 de ore prin intermediul unui registru digital la nivelul UE, instrumente de datorie armonizate similare instrumentelor de capitaluri proprii (de exemplu, drepturi de participare la profit și parteneriate tacite) cu modele standardizate și mecanisme opționale de proprietate fiduciară (steward ownership) precum, blocări de active, acțiuni cu dublă clasă, și cu o etichetă de „proprietate fiduciară” (steward owned). Proiectul de raport include, de asemenea, restricții privind transformările transfrontaliere prin modificări ale Directivei (UE) 2017/1132 și mecanisme specializate de soluționare a litigiilor.

    În ceea ce privește dreptul muncii, contractele individuale de muncă ar fi reglementate de Regulamentul Roma I, în timp ce participarea angajaților la luarea deciziilor la nivelul consiliilor de administrație ar fi determinată de legea statului membru în care se află sediul real, ceea ce reprezintă o abatere de la înțelegerea tradițională potrivit căreia participarea angajaților la luarea deciziilor respectă dreptul societăților comerciale. Garanțiile ar preveni eludarea normelor naționale de protecție, în conformitate cu Directiva SE.

    În procesul de pregătire a rezoluției sale, Parlamentul a fost sprijinit de un atelier de lucru privind cel de-al 28-lea regim juridic și de o serie de studii despre:

    • identificarea obstacolelor cu care se confruntă întreprinderile în UE;
    • armonizarea dreptului societăților comerciale;
    • garanții împotriva eludării normelor;
    • simplificarea înregistrării societăților;
    • domeniul de aplicare al celui de al 28-lea regim.
    • La 5 iulie 2024, Parlamentul și Consiliul au adoptat Directiva CSDD. Această directivă obligă firmele să identifice și, dacă este necesar, să prevină, să pună capăt sau să atenueze impactul negativ al activităților lor, inclusiv al celor ale partenerilor lor de afaceri, asupra drepturilor omului și a mediului. Printre acestea se numără munca copiilor, sclavia, exploatarea prin muncă, poluarea, degradarea mediului și pierderea biodiversității. De curând, Directiva privind mecanismul suspensiv a modificat Directiva CSDD în ceea ce privește datele de la care statele membre ar trebui să aplice diferitele sale cerințe.

      În plus, Directiva Omnibus I (Directiva (UE) 2026/470), care a intrat în vigoare la 18 martie 2026, a introdus modificări substanțiale atât ale CSRD, cât și ale Directivei CSDD, inclusiv un domeniu de aplicare mai restrâns, un cadru simplificat privind diligența necesară și un calendar revizuit de aplicare a Directivei CSDD. Conform calendarului revizuit, statele membre trebuie să transpună Directiva CSDD până la 26 iulie 2028, directiva devenind pe deplin aplicabilă de la 26 iulie 2029. Raportarea anuală privind diligența necesară va fi, de asemenea, necesară pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2030 sau ulterior acestei date.

      În urma consultării publice a Comisiei, care s-a încheiat la 30 septembrie 2025, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la cel de al 28-lea regim: un nou cadru juridic pentru întreprinderile inovatoare la 20 ianuarie 2026, în care solicită Comisiei să prezinte o propunere legislativă în primul trimestru al anului 2026. În conformitate cu recomandările Parlamentului, forma juridică propusă a UE a fost denumită „Societas Europaea Unificata” (Societatea Europeană Unificată (S.EU)).

      În această rezoluție, deputații în Parlamentul European au adoptat o serie de recomandări cu scopul de a contribui la propunerea Comisiei privind un nou cadru juridic care să sprijine întreprinderile din UE. În temeiul acestui cadru avut în vedere, statele membre ar putea fie să creeze o nouă formă corporativă, fie să încorporeze norme la nivelul UE într-o formă existentă. Deputații în Parlamentul European au insistat asupra unui set unic și armonizat de norme, cunoscut sub denumirea de „al 28-lea regim”, pentru a asigura condiții de concurență echitabile pentru întreprinderile din întreaga UE. În activitatea lor, deputații în Parlamentul European au fost sprijiniți de expertiza academică europeană furnizată în timpul atelierului privind cel de al 28-lea regim și de o serie de studii de expertiză menționate mai sus.

      La 18 martie 2026, Comisia a publicat propunerea sa de regulament privind cel de al 28-lea regim pentru cadrul juridic al întreprinderilor – „EU Inc.”, împreună cu o comunicare intitulată „Către un al 28-lea regim pentru întreprinderile din UE”. Spre deosebire de proiectul de raport al Parlamentului, care recomanda o directivă de creare a unei etichete adăugate la formele naționale existente, Comisia a optat pentru un regulament de instituire a unei forme juridice paneuropene complet autonome. Printre caracteristicile principale se numără:

      • încorporarea digitală în 48 de ore prin intermediul unei interfețe centrale a UE, la un cost maxim de 100 EUR;
      • nu există cerință de capital minim;
      • clase de acțiuni multiple;
      • un sistem armonizat al UE de opțiuni pe acțiuni pentru angajați (EU-ESO), cu impozitare amânată până la cedare;
      • proceduri de insolvență digitale armonizate, bazate pe principiul înregistrării unice.
      • În ziua următoare, la 19 martie 2026, Consiliul European a aprobat EU Inc. ca măsură prioritară în cadrul agendei „O singură Europă, o singură piață”, invitând colegiuitorii (Parlamentul și Consiliul) să adopte textul până la sfârșitul anului 2026.

        Această fișă descriptivă este pregătită de Departamentul tematic pentru drepturile cetățenilor și afaceri constituționale al Parlamentului European. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să consultați site-ul Comisiei pentru afaceri juridice.

         

        Christophe BEAUDOUIN / Jagoda Karolina MACIEJEWSKA / Mariusz MACIEJEWSKI